Dacă tot mă întreabă fb

 la ce mă gândesc.

la al nostru Întâi de mai
(răspund eu.)

Dacă , și numai dacă, Dumnezeu sau altcineva și mai tare ar fi pus o vorbă bună undeva, astfel încât vreuna dintre cunoștințele mele să primească un job ( sună mai cool decât dregătorie) prin Ministerul Învățământului, ( eu zic așa cum se spunea pe vremea mea) aș fi putut să știu cu exactitate câți elevi din școlile noastre sunt , în acest Întâi de mai, aproape de finalul clasei a V-a.
La ce ar folosi asta?
( s-ar întreba unii.)
Răspunsul meu ar fi că toți copiii care ar promova clasa, cu cel puțin nota 5, ar putea avea șansa , cred eu, fără să se teamă atunci când sunt chemați la tablă de către un profesor , de către director, inspector etc., să ocupe câte un înalt fotoliu prin nu știu ce dregătorie de STAT.

Adică , dacă ar ști cât-de-cât din materia testului pentru luna care tocmai începe , ar putea să fie siguri, că la câtă carte știu, s-ar bate, în săbiile științei de carte, cu oricare dintre adulții-înalți-dregători, contemporani cu ei, micuții, de nici 12 ani împliniți.
Drept care, mai jos, vezi  temele pentru verificarea de după trei/ patru luni de la începerea clasei a V-a.
Cu observația că, din septembrie până în martie, elevii aceștia au mai trecut prin sita a cinci / șase asemenea teste .

-genul epic

- textul narativ, timp spațiu, acțiune, personaje literare

-semnificația textului
- text multimodal
-comparația
-pronumele personale și de politețe
-adjectivul( propriu-zis, provenit din alte părți de vorbire)
- gradele de comparație
- descrierea unei persoane
-autoportretul .
 Tu ce spui?

nu s-a inventat facultatea

 care să pregătească părinți, dragă doamnă profesoară..

Așa mi-a spus, cândva, la o ședință,  în care el era  părintele  copilului   creator al celor mai multe  boroboațe.

Multe cursuri de psihologie și de pedagogie voi fi citit  la viața mea,  sute de întâmplări  îmi vor fi dat bătaie de cap, ca dirigintă, multe nopți albe voi fi avut ca mamă și, de  la o vreme chiar, ca bunică..Vorbele lui îmi vin în minte de câte ori se iscă vreo situație dificilă. El,   negriciosul din ultima bancă, nu avea mai mult de patru clase.//

Fac parte din generația de copii, care și-au ascultat, necondiționat, părinții. M-am născut cu iubire și respect pentru ei. 
Să ieși din cuvântul părinților, să le întorci vorba era ceva de neconceput. A fost bine, ar fi fost  posibil și altfel, câteodată  cred că  știu,  alteori, mă încâlcesc de tot, căutând răspunsuri.

Pe atunci, în multe case,  locuiau trei generații. 
Nu știu dacă era greu, dacă putea fi , la fel de convenabil pentru toți, observam doar că, după o vreme,  asta s-a întâmplat și  la noi,  generația de mijloc, a părinților mei,  și-a construit altă casă.
 Eu , tot la bunici, găseam  că-mi este cel mai bine.

Anii au trecut,  bunicii, apoi și părinții s-au dus într-o altă lume.
Generația mea are, deja, nepoți.

Granițele între  părinți și copii s-au cam risipit.
 Ca să fii părinte cool, trebuie să-ți fi însușit o  anume tehnică a comunicării.

Ca să fii părinte bun, trebuie  să treci prin niște furci caudine, să știi să-i faci pe copiii tăi să te iubească.
 Sau doar să te respecte. 
Sau doar să-și amintească de tine.

 Ca să fii părinte, trebuie să înveți tot timpul, să găsești calea cea mai potrivită, de a rămâne  prietenul copilului tău.

Fermitatea?   Vorbă depășită.

Dacă ar fi să răspunzi la întrebarea  care este copilul preferat? sufletul tău, încercat prin atâtea, n-ar zăbovi în căutarea răspunsului. 
Ar scrie pe răbojul lui un poem- copilul preferat? 
Cel căruia , toată viața, indiferent cât de bine sau de rău o duce, indiferent cât de sus  a ajuns  sau cât de jos îl împinge viața, este cel pe care îl primești  cu brațele deschise, indiferent de  oră și de anotimp, nu contează  dacă te doare ceva, dacă somnul a uitat să vină, dacă ți-ai luat sau nu medicamentul.

Să-i auzi glasul este leacul potrivit la toate .//

Aseară, pe un post tv, am  văzut o familie, nici nu știu cum s-o numesc, să-i zic unică, 12 copii, între 6 și 19 ani.

Poate că i-ai văzut și tu,  te poți informa oricum. 
Sunt foarte frumoși, descurcăreți, poate chiar inventivi, talentați, cum or fi crescut 14 suflete într-un apartament închiriat,  două camere, un singur grup sanitar, pâinea costă 30 de euro lunar, zicea tatăl, altfel , un tip  pus pe șotii,  cu articulări sigure,  ocolitoare, când venea vorba despre chestiuni punctuale  ce meseria aveți? lucrați?//

 Am avut, în cariera mea de dirigintă, o elevă  dintr-o asemenea familie,  7 frați, 4 fete și 3 băieți. Am fost invitată la ziua Rahelei. Ce să zic?  Neașteptată experiență!

Comunitatea  lor religioasă  i-a ajutat să-și construiască o casă potrivită, la 12 km de oraș.//

 Cartea zice  să nu judeci, nici nu încerc, totuși, când aduci pe lume un copil, știi dinainte că,   de undeva,  sigur o să apară  expertul în arte marțiale, Jean Claude Van Damn, pregătit să-l angajeze  pentru filmul  lui,   cu asasini plătiți?

Tu ce spui?
p.s. te superi, dacă te rog să asculți un cântec, al cărui text înlocuiește cel mai  modern  tratat de pedagogie??

 

pe sticlă

-Doamna, oricât i-ați explica, ăsta nu înțelege, nu știe nimic, nici măcar cine conduce partidul poporului.
Am râs cu poftă, erau frați, la diferență de un an.
Parcă n-aș mai zâmbi..
Copiii văd, ascultă, înregistrează, de la televizor, de la alții, părinții au foarte puțin timp pentru ei, poate chiar deloc. Unii se uită , deși obosiți de munca zilei, până noaptea târziu , sa vadă ce s-a mai întâmplat cu x, y, z- anonimi până mai ieri, ajunși, peste noapte- folosesc un cuvânt cu o așa mare circulație , că nici nu-i mai știi adevărata semnificație - persoane publice.

Și dacă adulții se uită, apoi comentează , la micul dejun, la cină, în autobuz, în anticamera medicului, în stație, în tren, copiii -biete ființe , fără experiență-cred că asta este, așa trebuie să fie.
Vor să ajungă vedete.
Cu orice preț.
Tot așa și cu manelele. Unii strâmbă din nas, când vine vorba, este cool sa spună că le detestă - într-un mediu select- dar la petrecerile de familie se întrec pe ringul de dans in a-și demonstra talentul.

Simt un fel de compasiune pentru  acele ființe a căror viată este scotocită până în cele mai tainice colțișoare de către angajații diverselor televiziuni, care fac succes, transformat în bani, din dramele invitaților.

Fiecare se jură, că spune adevărul și numai adevărul.
Prestatorii sunt niște figuri fără niciun dumnezeu, care cred că tot ce zboară se mănâncă.
Râd, plâng, dansează, ar încerca, probabil , și pe sârmă, se târăsc în patru labe, spun cimilituri, își numără obiectele intime,în direct, aduc documente personale importante, încalcă ritualul înmormântării cuiva drag, trec cu bocancii peste clipa când au iubit, peste momentul în care au jurat credință.
Renunță total la viața personală, la părinți, bunici, copii, pozând NUD în fața celor dispuși să vadă tot circul, spre a se distra, dar , mai ales pentru cei care, seară de seară, demonstrează cât de mare le este succesul .
Cu grafice.

Trist, îngrijorător peste măsură..
Copiii au de ales , între a pleca (de )la școală și a deveni vedete.
Exagerez , cumva? 

p.s. În Trivale se patinează!!l!!