(o altă ) filă de jurnal

Iubesc copiii!❤️
Cred că asta are legătură cu meseria mea, cu profesia căreia mi-am dedicat cea mai mare parte din viață.
O să cred totdeauna în frumusețea copilăriei, în inocență, în candoare.
Perioada asta în care trăim mi-a deschis, însă, cu durere trebuie să spun , o altă perspectivă în legătură cu felul în care cresc și ar trebui să evolueze copiii.
Aseară, la ieșirea din scară, pur și simplu, nu aveam loc de trecere .
Un grup de copii, cei mai mulți de prin alte blocuri, îmbulziți, vorbeau, unii cocoțați pe biciclete, alții pe trotinete, care cu o minge, care butonând telefonul.
M-am adresat unei fetițe , școlăriță în gimnaziu, întrebând-o dacă a înțeles cum este cu distanțarea. Pentru că s-a făcut că nu aude, au răspuns alții un ”nuuu”, maimuțărindu-se.
A fost prima mare deziluzie pe care am trăit-o în perioada pe care o traversăm- fiecare cum înțelege, cum poate.
De vorbă apoi, eu cu mine, mă întrebam cam care vor fi fost, în ultimele două luni, discuțiile despre ”persoanele vulnerabile”, prin familiile tinere, care locuiesc în blocurile ceaușiste.
Și mi-am răspuns tot eu:
- Pe unii moartea îi caută pe acasă și lor le arde de plimbări....
Profesorul universitar Mircea Lobonțiu vorbește despre agism.https://www.facebook.com/mircea.lobontiu/posts/1286109811597250
Fără să vreau, m-am gândit la Octavian Paler. Și la vorbele lui ”Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri,

Lacătele de apă
Se deschid cu stele,
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă.”

despre educator, despre echilibru

Când hotărăști să te faci profesor, ar trebui să știi că , după ce termini facultatea, pe diploma ta nu va scrie că vei avea, ca elevi ,doar copii cu nivel de inteligență egal cu al tău.
Vei avea elevi diferiți.
Ei vin din familii diferite, din medii sociale și geografice diferite.
Unii au părinți iubitori, școliți, preocupați, cinstiți, alții nu văzut niciodată o bibliotecă,

poate că nu au niciun colțișor unde să-și pregătească lecțiile. Unii mint, alții plâng ușor, sunt și dintre cei care își însușesc obiectele colegilor, chiar le iau acasă, pe la ei nu au trecut niciodată Moșii, unii sunt bătăuși, dezinteresați, țipă, lovesc, distrug, alții nu se pot concentra, nu înțeleg nimic dintr-un text, fie el de câteva rânduri. Unii sunt lăudăroși, alții se tem să vorbească în fața clasei.Alții se plictisesc repede, pot deveni greau de stăpânit.
Unii vor să fie mereu premianți, fie că asta le este dorința, fie că așa li s-a spus de acasă. Altora nu le pasă dacă nu promovează anul.
Sunt și copii greu încercați de soartă. Ei și părinții lor, indiferent cât de mult luptă să depășească necazurile.

Tu, profesorul, dacă îți iubești meseria , dacă ai ales să fii bun și corect educator, dacă nu te-ai oprit la cursurile de psihologie și de pedagogie din facultate, îi vei privi pe toți cu aceiași ochi.
Te vei strădui cu fiecare în parte.
Vei descoperi mugurii din fiecare suflet, ajutăndu-i să se deschidă.
Să crească.
Să facă lumea mai bună!
Vei lumina minți.
Vei încălzi inimi!
Atât cât poți.

Altfel, ești un funcționar care așteaptă atent  ziua  de plată.

cânta la muzicuță

  Când   am aflat  eu că există, eram în clasa a  V-a. El era într-a  VI-a.
.  Pe tătăl lui,  domnul  Puiu,  îl știam de  niște ani buni, pentru că era prieten cu tata. Trecea de multe ori pe  la  noi, în drum spre  Podăreni, până unde se întindea  zăvoiul din lunca Argeșului.Era  brigadier silvic.
   Îi purtam  un fel anume de respect, pentru că povestea frumos, pe îndelete.  Era  bucuros  că   îl ascult cu luare-aminte.

Cred  că  citise multe  cărți la  viața lui..
  Pe  fiul  său,Cantemir, cum era   înscris în catalog,  aveam să-l cunosc într-o recreație. Eu eram în clasa a  V-a, el cu un an mai  mare. Diriginta noastră, domnișoara  Coca,  vorbea  cu  noi, un grup de fete.  Misu-  așa  il strigau  colegii-  s-a apropiat, era  un  copil sfios, își tot frământa degetele,  apoi  a prins curaj și  i-a cerut  domnișoarei să-l învoiască   la ora următoare. Avea  zoologie, iar profesoara  era   diriginta  mea.
Ea a insistat  ca  băiatul să-i spună  motivul. Se cam codea el,  eram de față  vreo șase/ șapte fete...
- Trebuie  să  dau mâncare puilor.  Tocmai  i-a scos cloșca.    Dacă moare  vreunul  de foame,  tata mă bate.  Mama nu este acasă.
   Noi l-am privit , fiecare  cam cum a înțeles  situația, unele au  râs, el privea în pământ.  Cred  că  domnișoara  l-a învoit.
O vreme,  îl vedeam, în treacăt, prin pauze,  mereu singuratic .
  Ne-am dus   la licee în orașe   diferite.
Aflasem că tatăl lui  îl voia  preot.Fără să accepte  împotrivire  din partea  lui  Mișu.
  Ne vedeam  vara, pe la ceaiuri.  Cânta   minunat la muzicuță,  rămăsese tot sfios, deși   crescuse mult în înălțime. Era nelipsit de la reuniunile  noastre- liceeni din satele   vecine.  Venea  cu bicicleta.  Când  acordeoniștii, doi   foști colegi de  clasă, oboseau, Mișu  cânta la muzicuță: cu tot sufletul, duios, trist, poate  chiar  tragic.
Nu știu  să  fi avut  vreo „prietenă” specială,   ceva  nu  mergea.   El era mereu   abătut.
S-a dus la  Facultatea de Teologie,  avea un statut  special în acei ani,...
Îmi amintesc  că familia lui a fost invitată la  nunta mea,  eram studenți, el, la  Sibiu, cred.   Nu au venit părinții, a  venit  doar el.
 Când  orchestra  lui  Ciontică, adusă  de la ” Doina Argeșului”, din Pitești, s-a dus la  masă, Mișu  a  cântat  la  muzicuță.
Absolut extraordinar!

 Atingea  notele  cu aceeași pasiune  profundă, ținând ochii întredeschiși.
 Cred  că a  fost ultima  oară când l-am văzut.
Când l-am ascultat.
După  niște ani, când , deja, părinții lui nu mai erau, am aflat   că  Mișu  nu a fost niciodată preot-  a   urmar  Dreptul  și  lucra  în Titu   

Fără să  fi avut o familie.
Au  trecut alți ani.
 Într-o zi, o rudă  mi- a spus că, după  o  grea suferință, sufletul lui  neînțeles  a urcat undeva, sus, în pacea  fără margini.
De câteva ori pe an, când merg în satul meu, trec prin fața casei lui, tot  mai obosită ,  cu pereți  cojiți de ploi, de ninsori. 

Zăvorâtă. 

Acoperite,ferestrele rătăcesc în uitare.Gardul , trist și el.
  Peste drum, o  salcie pletoasă vestește rotirea anotimpurilor...

chiar și muzica doare

Rareori se întâmplă ca, ajungând în centrul orașului, să nu-i aud muzica. Au trecut anii, era un pui de om, când l-am zărit prima oară cântând lângă tatăl său.Seară de seară.

Veneau dintr-un sat de pe lângă Curtea de Argeș.

Și-a îmbogățit repertoriul, și-a perfecționat stilul, este elev la Liceul de Arte. Trăirea lui vorbește pe note, suspină muzica,o tristețe învăluitoare se revarsă pe stradă, trec tineri și vârstnici, unii se opresc, lasă un ban în cutia mereu încăpătoare, fete și băieți de vârsta lui se țin de mână, trăiesc farmecul vârstei, poate că, într-o casă, există o fată care se gândește la el, tânărul frumos, mai înalt cu o palmă față de anul trecut.

El nu are vreme de plimbare, acasă îl așteaptă o familie numeroasă.

”Înflorim mai lesne în cotloane...„

  Nu de puține ori, ca mamă, în căutarea unor soluții salvatoare ,m-am simțit încolțită/speriată/neajutorată/deznădăjduită. Mai ales în  vremea adolescenței băieților mei.Ca și după aceea.
Poate că și tu vei fi trecut prin asemenea stări;  sau vei fi dintre acei părințí, care   nu spun decât asta: copilul meu?  cel mai cuminte, nu iese din casă, toată ziua stă numai  cu ochii în carte, nu cere nimic, nici măcar o gogoașă, când mergem la mare, nu iese din cuvântul meu...

Mi-a spus mie, odată, după o ședință cu părinții, la care  el, omul  în halat  verde de aprozarist, aflase lucruri deloc  îmbucurătoare despre fiul lui: Doamna profesoară, nu-i așa că nicio facultate nu te învață  să fii părinte?

Așa este: meseria asta se învață la fațá locului!

Multe am citit  și multe am aflat, de-a lungul anilor, despre  părinți și copii și tot nu este  de ajuns.

Parcă niciodată, însă, problema asta nu mi s-a părut  a fi , poate, cea importantă dintre toate, ca în zilele  de când s-a întâmplat tragedia  de la Colectiv.

Astăzi am descoperit  că, de fapt, ei, tinerii, sunt o lume și mai   necunoscută decât ieri.
O lume specială!
  Cine o pricepe?

Am selectat  doar o părticică dintr-o  confesiune:

”Nu știam atunci că aceste concerte erau o formă de educație alternativă, care mă forma emoțional, mă creștea ca om. Avea Gnom un vers, că uneori, cele mai simple și mai adevărate sentimente ajung să fie surprinse de cele mai penale versuri. Că aia e vârsta la care afli că, atunci când iubirea doare, îl doare la fel și pe Costel, și pe Apparat. Eu așa cred, că noi am învățat despre cine suntem, ce putem fi și cum trebuie să ne purtăm unii cu alții în subsolurile alea întunecate și pline de fum, în timp ce ascultam toată muzica din lume. Care, în restul timpului, ne picura în căști, se strecura din calculator în calculator, pe CD-uri, pe mp3-uri și curgea de pe internet ca un râu nesfârșit de informație despre ce să facem cu ce trăim zi de zi.

Atașamentul ăsta față de hrube nu e o chestie specifică României, căci am fost la petreceri și prin alte țări. Alternativul în astfel de locuri se naște și crește. E o chestie specifică adolescenței, avem nevoie aproape sistemic de umbră, de fum, de întuneric și de un iz de interzis.

Înflorim mai lesne în cotloane. Dar cred că e vorba și de o redescoperire a orașului, căruia i s-au furat de-a lungul vremii cartiere, colțuri de stradă și fabrici. Să le umplem de conținut a fost o recuperare a istoriei locale, un soi de terapie citadină, un fel de vindecare colectivă.

Am redesenat, cu muzică și poftă de distracție și dans, o hartă a unui oraș nou, mai tânăr. S-a cântat și s-a dansat atâta amar de vreme oriunde s-a putut....„

tu ce spui?
 Poate citești și aici:

 http://tell-the-word.blogspot.ro/2010/12/my-all.html

http://t

Il Silenzio

motto:Tristetea si bucuria  depind mai mult de noi , decat  de ceea ce ni se intampla..(cugetare olandeza)

Maastricht..

Locul unde  s-au pus bazele Uniunii Europene..

Locul nasterii unuia dintre cei mai cunoscuti si iubiti muzicieni ai secolului nostru-André Rieu..

Intr-un cimitir , aflat cam la vreo sase mile  de Maastricht, se odihnesc pentru eternitate ramasitele a  8301 soldati americani,  cazuti in operatiunea~Market Garden ~, in luptele  pentru eliberararea Tarilor de Jos, in toamna  si iarna  anului 1944/1945.
 Pentru  ca acestror bravi eroi sa li pastreze  mereu vie jertfa, fiecare  militar a fost adoptat de cate o familie  olandeza , care se ingrijeste ca mormantul sa fie mereu ingrijit, presarat cu flori proaspete, mereu rasadite.
 In casa respectivei  familii, portretul ostasului  ocupa un loc de cinste.

In 1965, adica la 20 de ani de la Eliberarea Olandei, s-a organizat un mare concert in cinstea ostasilor- eroi eliberatori.
Piesa muzicala, aleasa  de  olandezi pentru a  incheia concertul, a fost ~Il Silenzio~~Ne vedem in vise..Noapte buna pentru voi care sunteti departe...~~

S-a creat de atunci  o minunata traditie, ca, anual,   in finalul fiecarui concert omagial sa se auda  superbele ritmuri de ~~Ìl Silenzio~~.

In 2008, solista a fost Melissa Venema, o fetita olandeza de doar 13 ani,  care a interpretat  versiunea originala, compusa de italianul Nini Rosso, acompaniata de Orchestra Regala a Tarilor de Jos, dirijor -André Rieu.
 

  http://www.flixxy.com/trumpet-solo-melissa-venema.htm 
 ( informatia  -tradusa de pe Wikipedia- am primit-o pe  e-mail;  mi-am permis doar cateva mici modificari ..de suflet.)
 daca ai vreme, vezi si aici:în ghetuțe colorate!

Muzica din alaiul de nunta

  imi aduce totdeauna aminte de muzica ce-i insoteste  pe soldatii care pleaca la lupta.
Henrich Heine

Pentru a combate rata crescuta a divorturilor, dar si pentru a  reduce numarul  femeilor  ramase in  dificila situatie de a-si creste singure copiii ( ca urmare a separarilor  sotilor), intr-o tara africana, guvernul  sponsorizeaza ceremonia unor casatorii in masa.

Parlamentul european a publicat  un raport , din care reiese ca, la fiecare  30 de secunde, in fiecare stat , membru al UE, o familie divorteaza.

 In Austria, s-ar organiza  un Targ al dvorturilor, unde, timp de mai multe zile, firme specializate in psihologia cuplurilor, ofera consultanta celor aflati in impas.

In tara noastra,  in anul  care tocmai  a trecut, numarul familiilor esuate a fost mai mare de 23ooo.

O fi de vina educatia precara a tinerilor ?

Pe la jumatatea secolului XX, la noi  se vorbea despre  divort  mai mult in filme si in romanele parfumate, decat in realitate.

Tinerele  invatau cum  sa pastreze temeinicia  cuplului  nu doar de la mamele lor.

Iata cum arata, la 1955, o secventa dintr-un manual  de educatie a viitoarei sotii.

Doamnelor,
 Pregătiţi cina la timp. 
Planificaţi deja de dimineaţa  sau chiar din  seara  precedentă,  ca soţul dumneavoastră  să fie primit  cu o cină gustoasă când ajunge acasă de la munca.

 Astfel vă veţi asigura că dumnealui va şti că v-aţi gândit

la el, în timp ce el era la muncă, şi că  sunteți preocupată  să 

se simtă  iubit și respectat.

Celor mai mulți bărbați  le este foame când vin acasă  de la muncă , așa că,  dacă  veţi găti ceva  din mâncărurile lui  preferate,  veţi asigura  un bun venit călduros
pentru el.

 Pregătiţi-vă pentru primirea lui! 

Odihniţi-vă 15 minute  înainte să apară, astfel veţi fi proaspătă şi atractivă când ajunge.

 Aranjaţi-vă machiajul, puneţi-vă o panglică în păr,  prezentaţi-vă zâmbitoare.
Soțul dumneavoastră a petrecut mult timp între oameni
obosiţi la locul lui de muncă.

 Fiţi interesantă şi veselă!

 Ziua lui de lucru a fost plictisitoare şi are nevoie de puţină distracţie. 

  Una dintre  datoriile dumneavoastră este să asiguraţi 

acest lucru.

 Reduceţi zgomotul.  Când intră el  pe ușă,   opriţi aparatele casnice  şi spuneți  şi copiilor să fie mai liniştiţi.

 Fiţi fericită că îl revedeţi! 

Zâmbiţi călduros,  şi arătaţi-vă dorinţa sinceră de a-i asculta  toate poveștile.

Chiar dacă aveţi multe de zis, nu faceţi asta exact după sosirea lui. 

Prima dată să vorbească el, sigur are lucruri mai importante în mintea lui decât dumneavoastră.

Nu-l deranjaţi. 

Atenție!

Nu vă plângeţi dacă soţul dumneavoastră  ajunge acasă târziu sau dacă vrea să plece undeva la cină fără dumneavoastră. 

În loc de ceartă,  încercaţi să înţelegeţi ce presiune mare este pe el din cauza locului de muncă. Când este acasă, sigur vrea să se odihnească şi să se relaxeze.

Şi în cele din urmă:

 nu puneţi întrebări fără rost şi nu puneţi la îndoială  deciziile şi integritatea lui. 

Nu uitaţi că el este şeful casei, deci îşi va pune în practică propria voinţă, cinstit şi corect.

 Şi ţineţi minte, femeia adevărată  ştie să ia totdeauna decizii bune.//

Tu ce zici?

cum să-i faci pe alții să înțeleagă

că unui copil sărac îi poate fi uneori rușine, fără însă a-și dori nimic altceva?
Albert Camus
Încercând  să răspund întrebărilor despre cum se înscriu  copiii în clasa 0, m-am întors la o carte  dragă, scrisă de Camus, nu contează titlul, eu îi iubesc toate cărțile:

 Un copil  nu reprezintă nimic în sine, ci părinții lui îl reprezintă.
Prin  ei se definește el însuși, prin ei este definit în ochii lumii .
Prin ei se simte el judecat cu adevărat, adică judecat fără drept de apel..el nu poate ști că meritul e mai mic, odată ce ai devenit bărbat..
pentru că ești judecat, bine sau rău, în funcție de ce ești și mult mai puțin în funcție de familia ta,
 întrucât se întâmplă chiar ca  familia să fie judecată, la rândul ei după copilul ajuns bărbat..
Tu ce spui?

la toate conferințéle,

 Albert Einstein  îl  lua  și pe șoferul său. Din două motive- să nu se plictisească, dar să  și asculte. Șoferul avea o memorie foarte bună, așa că  după niște ani buni , învățase  pe de rost tot ce spunea genialul  lui șef.
Într-o zi, i-a cerut acestuia  să-i permită să  țină și el un discurs la o conferință importantă.
 Einstein a acceptat.
Către sfârșitul  întâlnirii, care s-a desfășurat  normal, cineva a formulat o întrebare foarte încâlcită.
Șoferul  nu s-a pierdut cu firea și a răspuns   zâmbitor:
- Este atât de simplă întrebarea dumitale, că și  șoferul meu , zice el, arătând către Einstein, poate  să răspundă.//
 Lui Albert Einstein îi plăceau filmele cu Charlie Chaplin.
Într-o zi, i-a scris scris actorului:
- Filmul dumneavoastră  Goana după aur  e înțeles în lumea întreagă.  Negreșit  veți deveni un mare om.
Chaplin i-ar fi  răspuns:
- Vă admir și mai mult.
Teoria relativității creată de dumneavoastră n-o înțelege nimeni în lume, totuși ați devenit  un mare om.//

 p.s.  cu ușile închise, mare  adunare la Cotroceni, ceva   ce nu s-a mai întâmplat,   zice presa.//
o fi de bine?

nu contează

  ce meserie ai, contează  să fii cel mai bun. Abraham Lincoln

Perioada aceasta nu a fost tocmai ușoară, cursurile au fost  intense, dar, din fericire, am reușit sa trec cu bine peste toate examenele.

Trezit în fiecare zi la 5, plecat la 6 și 15 , venit înapoi la 4 .Teme în fiecare zi , examen în fiecare săptămână, poate chiar două  săptămânal. Din 100 de puncte, am reușit să iau la toate peste 90, mai exact 95.5, 92.5 și 93.
Acestea au fost examenele teoretice, nu mai vorbesc câte examene practice am avut, cred ca aproape în fiecare zi  câte unul.//
Sunt  veștile trimise de Alexa, fosta mea elevă,  care, peste câteva zile va  zbura!
Și-a luat viața în propriile-i mâini. 

Este singură la părinți. Ar fi putut să rămână acasă, să aștepte   cu ochii pe telefon vă sunăm noi, dacă avem ceva.. părinții sunt iubitori, încă au  locuri de muncă,  s-ar fi descurcat ei, cumva.

A ales  să plece departe de casă, de părinți, de prieteni.
Peste  câteva zile, tânăra stewardesă  va trece prin marele, adevăratul  examen. 
Pentru care nu va mai primi doar puncte.
 Își va demonstra sieși  cine este cu adevărat. 

Ce și  cât poate.
Mi-a trimis și fotografii.
Nu-i așa că este cea mai frumoasă?

nu s-a inventat facultatea

 care să pregătească părinți, dragă doamnă profesoară..

Așa mi-a spus, cândva, la o ședință,  în care el era  părintele  copilului   creator al celor mai multe  boroboațe.

Multe cursuri de psihologie și de pedagogie voi fi citit  la viața mea,  sute de întâmplări  îmi vor fi dat bătaie de cap, ca dirigintă, multe nopți albe voi fi avut ca mamă și, de  la o vreme chiar, ca bunică..Vorbele lui îmi vin în minte de câte ori se iscă vreo situație dificilă. El,   negriciosul din ultima bancă, nu avea mai mult de patru clase.//

Fac parte din generația de copii, care și-au ascultat, necondiționat, părinții. M-am născut cu iubire și respect pentru ei. 
Să ieși din cuvântul părinților, să le întorci vorba era ceva de neconceput. A fost bine, ar fi fost  posibil și altfel, câteodată  cred că  știu,  alteori, mă încâlcesc de tot, căutând răspunsuri.

Pe atunci, în multe case,  locuiau trei generații. 
Nu știu dacă era greu, dacă putea fi , la fel de convenabil pentru toți, observam doar că, după o vreme,  asta s-a întâmplat și  la noi,  generația de mijloc, a părinților mei,  și-a construit altă casă.
 Eu , tot la bunici, găseam  că-mi este cel mai bine.

Anii au trecut,  bunicii, apoi și părinții s-au dus într-o altă lume.
Generația mea are, deja, nepoți.

Granițele între  părinți și copii s-au cam risipit.
 Ca să fii părinte cool, trebuie să-ți fi însușit o  anume tehnică a comunicării.

Ca să fii părinte bun, trebuie  să treci prin niște furci caudine, să știi să-i faci pe copiii tăi să te iubească.
 Sau doar să te respecte. 
Sau doar să-și amintească de tine.

 Ca să fii părinte, trebuie să înveți tot timpul, să găsești calea cea mai potrivită, de a rămâne  prietenul copilului tău.

Fermitatea?   Vorbă depășită.

Dacă ar fi să răspunzi la întrebarea  care este copilul preferat? sufletul tău, încercat prin atâtea, n-ar zăbovi în căutarea răspunsului. 
Ar scrie pe răbojul lui un poem- copilul preferat? 
Cel căruia , toată viața, indiferent cât de bine sau de rău o duce, indiferent cât de sus  a ajuns  sau cât de jos îl împinge viața, este cel pe care îl primești  cu brațele deschise, indiferent de  oră și de anotimp, nu contează  dacă te doare ceva, dacă somnul a uitat să vină, dacă ți-ai luat sau nu medicamentul.

Să-i auzi glasul este leacul potrivit la toate .//

Aseară, pe un post tv, am  văzut o familie, nici nu știu cum s-o numesc, să-i zic unică, 12 copii, între 6 și 19 ani.

Poate că i-ai văzut și tu,  te poți informa oricum. 
Sunt foarte frumoși, descurcăreți, poate chiar inventivi, talentați, cum or fi crescut 14 suflete într-un apartament închiriat,  două camere, un singur grup sanitar, pâinea costă 30 de euro lunar, zicea tatăl, altfel , un tip  pus pe șotii,  cu articulări sigure,  ocolitoare, când venea vorba despre chestiuni punctuale  ce meseria aveți? lucrați?//

 Am avut, în cariera mea de dirigintă, o elevă  dintr-o asemenea familie,  7 frați, 4 fete și 3 băieți. Am fost invitată la ziua Rahelei. Ce să zic?  Neașteptată experiență!

Comunitatea  lor religioasă  i-a ajutat să-și construiască o casă potrivită, la 12 km de oraș.//

 Cartea zice  să nu judeci, nici nu încerc, totuși, când aduci pe lume un copil, știi dinainte că,   de undeva,  sigur o să apară  expertul în arte marțiale, Jean Claude Van Damn, pregătit să-l angajeze  pentru filmul  lui,   cu asasini plătiți?

Tu ce spui?
p.s. te superi, dacă te rog să asculți un cântec, al cărui text înlocuiește cel mai  modern  tratat de pedagogie??

 

la răscruce, în doi

Când am primit   de la fosta mea colegă de liceu mănunchiul de sfaturi extrase dintr-un manual  conceput  în 1955, avându-le  drept  destinatare pe  proaspăt căsătoritele doamne sau pe  aspirantele la titlul de femeie la casa ei, recunosc, n-am  reflectat deloc asupra celor scrise acolo.

 Am citit, m-am distrat, pentru câteva clipe le-am avut în fața ochilor pe  tinerele cu panglicuțe în cosițe, ținând două degete în dreptul buzelor, semn că  ai lor  micuți  dolofani să se retragă  în pătuțuri, că vine tata, dacă aș deschide o paranteză, aș putea zice vezi tu pe dracu, hai, recunoaște că nu-ți este deloc străină expresia..

Astăzi, acum, în clipa asta, chiar mă gândesc la ce am citit în manualul cu pricina.

 Fetele de  măritat, orășence sau  țărănci, învățate sau fără școală, veneau cu  cinstea și  cu zestrea. 

Ca  o compensație, cumva, pentru ce urma să se întâmple.

 Soția era sortită să rămână acasă,  să facă și să crească copii, gătea, spăla, primenea..unele, cele bogate, aveau ajutoare, așa că își puteau permite să aloce timp  zilnic  pentru a se păstra frumoase și proaspete pentru când venea EL acasă, obosit, de la  muncă.

Pentru el, așadar.

 El aducea banii.

Femeia, vorba lui Tibi, era, într-un fel, sclava.

 Lipseau lanțurile.

Citeam pe undeva, parcă Rousseau zice  că ne naștem liberi, dar toată viața purtăm lanțuri..

Revin  la tânăra  de atunci  și o  văd- toată ziua face aceleași treburi pentru casă, dar nu uită să  se dichisească. 

De ce? Pentru el! 
Să se simtă el bine, când vine, el poate fi un pic mai frumos decât dracu, zicea bunica, mă rog, nu este regulă..ea- obiect decorativ vorbitor, și uite așa  trecea viața.//

Astăzi, 2012, la  mai bine de juma de secol.

 Multe s-au schimbat, multe au rămas.

 Zestrea există,  o aduce el- casă, mașină, cont, poziție socială. Să fie băiat bun, zic părinții, să fie sexi, zice ea, și , neapărat să aibă cont.
 Unele sunt mai puțin pretențioase, nu contează vârsta,  nici înălțimea, nici  circumferința.. important este contul.

Fetele  se aduc pe ele, serviciul se numește job, în multe cazuri , cei doi sunt foști  colegi de facultate/serviciu etc.  Nu este obligatoriu certificatul de căsătorie, biletul vacii îi spune cineva, există căsătorie de probă, cred că este cea mai adevărată .

Dacă ambii lucrează, ceea ce îi unește  ar fi cariera,  stresul,  creditele, dacă  n-a venit și contribuția parentală. 

 Ziua- muncă, trafic, el , mașină, ea , mașină, colegi, competențe, euri, masa la restaurant cu  gașca de la serviciu,  casa este locul unde vin să facă duș, să se schimbe, vorbe, facturi, telefoane, unde este încărcătorul, una alta, serile  sunt tot mai scurte și cam la fel-politică, pe ecranul televizorului tot mai multe fete dezbrăcate, este criză mondială,  francezii au ieșit din casele lor , 80% s-au dus la vot,  somnul, deșteptătorul, tocmai când somnul este mai dulce, ziua următoare,  mașina pornește mai greu, se mai naște câte un copil,  bonă, pamperși, grădiniță particulară, prin bucătărie  doamna trece rar- totul  se ia de pe raft,  în locul panglicuțelor, se merge la sală, bronz artificial,  sâni artificiali..

Și atunci, ca și acum, există reguli, viața adevărată  este dincolo de ele, fiecare  ființă, fiecare familie își  duce propriul drum.

În linii, coclauri, poteci,  direcții  mereu schimbate..

Greșesc? 
p.s uitasem să-ți spun că românul  n-a uitat să zâmbească- ascultă!
 Pentru că astăzi, domnul Ponta are o zi  specială,  n-au întârziat să apară poantele.

 Cică :

 -lista cu membrii  guvernului  de formula I  va fi anunțată   pe la 21, 15, ca să-și facă și crinul somnul de frumusețe,

-planul de investiții al Guvernului  se anulează, deocamdată, banii fiind dați pensionarilor. Nu de alta, dar să nu moară toți până la votare;

- sute de tineri , cu  pixuri, coli, laptopuri  etc..așteaptă, deja,  în Piața Universității, lista cu noii guvernanți, ca să-și strige, în sloganuri, bucuria;

-domnul Mircea Diaconu  îl va interpreta pe ministrul culturii, cortina este transparentă,  nu se știe câte acte are  noua piesă;

- domnului prim- ministru în așteptare îi place mult Bacovia, de aceea,  o preferă pe doamna Rovana Plumb  la Mediu;

-este un banc cu domnul Marga și limba română,   se spune doar la ureche(a) externă;

-potrivit  părerilor unor ziariști, noul guvern ar fi cel mai  bogat din istorie,și dacă nu este,  va avea grijă să fie!

Nu-i așa că ziua de luni este cea mai simpatică din toată săptămâna?

în cea mai mare parte

a istoriei, anonimul a fost o femeie. Virginia Woolf

Ziua de ieri a trecut ca oricare alta, prea puțini bărbați   au aflat că le-a fost dedicată.    Bunul mers al vieții de familie,  tot  responsabilitatea femeii  rămâne.  O prietenă  mi-a trimis niște însemnări, culese din presa   vremii, pe când  despre divorț  se vorbea  mai mult în filme. În anul 1955 s-a tipărit  un manual pentru femei.  Iată  câteva sfaturi  din cuprins: Doamnelor,  Pregătiţi cina la timp.  Planificaţi deja de dimineaţa  sau chiar  din seara precedentă,  ca soţul dumneavoastră  să fie primit  cu o cină gustoasă când ajunge acasă de la munca.  Astfel vă veţi asigura că dumnealui va şti că v-aţi gândit la el, în timp ce el era la muncă,  şi că  sunteți preocupată  să  se simtă  iubit și respectat. Celor mai mulți bărbați   le este foame când vin acasă  de la muncă , așa că,   dacă  veţi găti ceva  din mâncărurile lui  preferate,  veţi asigura  un bun venit călduros  pentru el.  Pregătiţi-vă pentru primirea  lui!  Odihniţi-vă 15 minute  înainte să apară, , astfel veţi fi proaspătă şi  atractivă când ajunge.  Aranjaţi-vă machiajul, puneţi-vă o panglică în păr,    prezentaţi-vă zâmbitoare. Soțul dumneavoastră a petrecut mult timp între oameni  obosiţi la locul lui de muncă.  Fiţi interesantă şi veselă!  Ziua lui de lucru a fost plictisitoare şi are nevoie  de puţină distracţie.    Una dintre  datoriile dumneavoastră este să asiguraţi  acest lucru.  Reduceţi zgomotul.  Când intră el  pe ușă,   opriţi aparatele casnice  şi spuneți  şi copiilor  să fie mai liniştiţi.  Fiţi fericită că îl revedeţi!  Zâmbiţi călduros,  şi arătaţi-vă dorinţa sinceră de a-i asculta  toate poveștile. Chiar dacă aveţi multe de zis, nu faceţi asta exact după sosirea lui.  Prima dată să vorbească el, sigur are lucruri mai importante în mintea lui decât dumneavoastră. Nu-l deranjaţi.  Atenție! Nu vă plângeţi dacă soţul dumneavoastră  ajunge acasă târziu sau dacă vrea să plece undeva la cină fără dumneavoastră.  În loc de ceartă,  încercaţi să înţelegeţi ce presiune mare este pe el  din cauza locului de muncă. Când este acasă, sigur vrea să se odihnească şi să se relaxeze. Şi în cele din urmă  nu puneţi întrebări fără rost şi nu puneţi la îndoială deciziile şi integritatea lui.  Nu uitaţi că el este şeful casei, deci îşi va pune în practică propria voinţă, cinstit şi corect.  Şi ţineţi minte, femeia adevărată  ştie  să ia totdeauna decizii bune.//  Ce ziceți?

fără titlu

Iertarea este parfumul lăsat de trandafiri pe talpa celui care i-a călcat în picioare.

Morala creștină, prin regulile ei,   ne învață să-l iubim pe aproapele nostru, ca pe noi înșine. Când spun  aproapele nostru , îl includ, desigur, și pe dușman- al meu/al tău. Adică, ar trebui , conform moralei,  să-l iubesc  și pe dușman.

Când citești  asta sau când  asculți vorba preotului predicând    astfel, zici  că a ierta este cel mai nobil cu putință act omenesc.

Chiar ești sincer(ă)?

Chiar îl poți ierta pe cel /cea care te-a umilit/ lovit/ desconsiderat/ abandonat/furat/ trădat/ mințit?

Cum să faci asta, dacă în clipa respectivă simți că explodezi  de supărare? și asta se întâmplă, de câte ori îți amintești?

Stai, să zic că aș începe iertarea cu lucruri mai simple- ierți greșelile copiilor , tu i-ai adus pe lume, ești responsabil(ă) de asta, nu i-ai întrebat nimic, deci îi iubești necondiționat, asta înseamnă că le ierți toate greșelile..

Mai departe- ierți greșelile superiorului..poate iert, dar nu uit. O fi bine, nu prea cred, îmi fac rău mie, nu lui.

Îl ierți pe cel în care ai crezut, în palma căruia ți-ai pus sufletul, chiar dacă ți-a întors spatele, când îl/o credeai mai aproape?

Aici este aici.

Dacă te tot întrebi, ajungi să te urăști pe tine, inventându-ți  cusururi, pe care nu le știai. 
Înseamnă că nu ești de treabă, că nu ești așa cum credeai că ești.

Stai- eu mă iubesc pe mine, dar el /ea nu mă iubește, deci urăște niște lucruri din  mine, din sufletul meu.

El/ea urăște ceea ce crede că nu este bun în  tine. .

Cine pe cine va ierta?

Cine pe cine va iubi ca pe sine însuși?

Nu vreau rezolvarea cu gravitate, vreau să înțeleg cum pot ierta și să iubesc pe cineva ca pe mine însămi, chiar dacă asta îmi provoacă suferință. 

Greu. 

Aproape imposibil.

 p.s. tu ce spui?

din obișnuință

 În patul lui cu vedere către fereastră,  un   căpșor cârlionțat  se sprijină pe ambele mâini.

Stoluri de gânduri zburdă încoace și încolo.

O iubesc pe mami!

 Dincolo de ușă, în fața televizorului  din sufragerie, părinții .

- O să mă duc la culcare, spune mama. Sunt tare obosită.

Se oprește în bucătărie.

 Curăță masa, spală farfuriile rămase de la cină,  le șterge, le așază la locul lor.  Udă cactusul de pe pervaz. Scoate cerealele, așază castronelele după culori.

Strânge punga de gunoi . Se spală pe mâini. Pregătește câteva sandvișuri, le pune în frigider. Scoate un pachet de carne din congelator. Verifică dacă aragazul și ușa de la intrare sunt închise.

Curăță filtrul de cafea..

Adună cămășile rătăcite în hol. Le pune în mașina de spălat. Pune la uscat câteva prosoape uitate de cu seară .. Coase un nasture la  sacoul soțului.

 Calcă pe vârfuri. Aranjează perdelele din camera copiilor.  ridică un caiet căzut de pe birou. Cu maare atenție, să nu facă zgomot,  caută într-un sertar șosete curate pentru mezin. Se îndepărtează în liniște, așa cum a intrat.
A uitat  ceva- semnează carnetul de note al celui mare. Mâine este ședință cu părinții.
Îi sărută  blând pe amândoi. Așază plapuma. Pune ursulețul lângă perna  cârlionților.

Închide ușa biniiișor.

Scrie o listă pentru cumpărături. Se demachiază. Își trece îndelung pieptănul prin păr. Au apărut câteva fire albe, abia  sâmbăta viitoare ar putea merge la coafor. Își potrivește alarma la telefon. Scoate câteva bluze din dulap. Se hotărăște, o ia pe cea albastru cu alb.

Se privește în oglindă. Zâmbește.

Se așază în pat. Deschide cartea . Măcar o pagină/două..

Din sufragerie se aud sforăituri. Soțul a adormit în hainele de birou. Îl trezește.  Îi dă pijamaua. Noapte bună!

Stinge luminile.

Își mai amintește ceva- adaugă câteva lucruri importante în lista de cumpărături. Pune două facturi în geantă, le achită  mâine, în drum   către casă.

În camera lor, cârlionții zglobii visează!//

 p.s. ea, femeia, seamănă cu tine ? sau cu mama ta?
(după o idee primită de la colega mea de liceu, Lucia)