Te superi că te chem?
Două geamuri cât podul palmei. Doi ochi cu pleoape obosite.
Fire subțiri de lumină se strecoară, pieziș, printre grinzi.
Liniștea își toarce somnul.//
Zvâcniri iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..
Mă
obișnuiesc ușor cu locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr înalt
scârțâie prelung, când îi salt capacul, câteva fâșii de pânză roase de
molii, un batic cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un
fular croșetat, se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.
Un
pas mai încolo, sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți,
roase de vreme, vase smălțuite de lut, unele întregi, altele ciobite,
o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră a mamei, sub o
grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o
batistă câteva hârtii foșnitoare din care mă privește figura țepoasă a
unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Laolaltă.
Vremea le-a acoperit în uitare.
Nu știu de ce, cum, cine mi-a trimis gândurile acolo.
În podul casei părintești..
Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat să tragă ușa. A uitat și scara.
M-am
furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că nu am voie. Dar
nici nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.
Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej, înainte și înapoi, înainte și înapoi.
M-am întâlnit cu mine.//
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă, în toate părțile?
Da ,suntem ceea ce gandim..cat despre "sclavii emotiilor" ,eu Gina nu as spune chiar asa deoarece noi avem emotii nu ele ne au pe noi.Important este sa le ai ,,,cat mai multe si variate.Asa precum MM cu repertoriul ei fabulos si emotii ce deseori iau calea lacrimilor.(este artista care am vazut-o de n ori plangand in timpul interpretarii scenice)
RăspundețiȘtergereps E fr important sa te intalnesti cu tine insuti/insati!Fundamental!
Uff!
RăspundețiȘtergereCare o fi „rețeta „? unii spun că emoțiile ne învață rațiunea, alții, dimpotrivă, cred că, mai ales când iubești,(iubirea poate fi pentru copii/partener, părinți, prieteni) ți se „întunecă„judecata..
"Iubesc regula care corijeaza emotia"-Braque...
Ștergereadica exista un prag sensibil care odata depasit cazi lesne intr-o extrema!In arta, kitsh-ul spre exemplu,
E bine sa pastrezi o anume masura,un raport intre judecata si emotie in anumite cazuri.
Sa fii lucid,un bun analist este la fel de important ca si faptul de fi bogat in afecte.Asta cred.
Da,oscilam intre ratiune si simtire,desi de ce le-am separa?...simtirea are ratiunea ei si viceversa...desi uite imi aduc aminte o vorba hatra a cuiva ,nu retin numele..."ratiunea ne inseala,simtirea, si ea..."
Eu nu „àlerg„ după emoțíi, ele mă încolțésc; nu mă plâng, mă simt, de fiecare dată, mai aproape de mine!
RăspundețiȘtergere