printre notițe și întrebări

Dincolo de fereastră, nestingherit, soarele  își rotește,  întrebările, cu degete  moi, se leagănă frunza de mesteacăn, în  unduirea  firului de iarbă, care își ascunde matern strălucirea, deslușești  începutul de vară.

Ziua pare potrivită  pentru visare, pentru amintiri.
 Din  balconul gândurilor, ajung la caietele mele din studenție, știu că am acolo niște însemnări, îmi place foșnetul lor gălbui, scris grăbit, cum altfel ai fi putut lua notițe, foi răzlețe, diplome, carnetul de note, invitații, tălmăciri, toate se adună în jocul molatic al aducerii-aminte, uite și  caietul de  latină, plin de  povești și  nuanțe.

 Într-un colț de  de suflet găsesc intrarea  Rodicăi Goglează în Sala 1, plină-ochi băi, gata  s-a terminat cu distracția, a venit unu de latină, o să ne mănânce de vii.

 Zgribulite și  cumva, mai fragile, următoarele pe lista speriatelor au fost franțuzitele. 

Seminarul, ca de obicei, în Sala 4. 

Când a deschis ușa, părea  că  nu se mai termină.

De sub sprâncenele cât o pădure  încâlcită, de un albastru rotund,  ochii lui ne-au cuprins pe toți.Vreo treizeci și șase.
N-a spus o vorbă, și-a pus servieta uriașă, ca și el, pe catedră,  a umplut tabla cu toate declinările, pixurile alergau zăpăcite  pe caietele  scoase în grabă, altă tablă, conjugările, a urmat tabelul cu  pronumele. 
Fără o vorbă.

Nu se auzea nici musca, prin ferestrele mari, toamna își limpezea cerul, abia pridideam să  scriem.
La următorul seminar- ne anunțase din timp  printr-notiță la avizierul facultății- lucrăm de pe cursurile  bibliotecii, niște  registre  grele, ticsite cu fragmente din Iliada, Odiseea, Metamorfozele, Fastele...
Caietul profesorului  s-a umplut repede cu  multe șiruri de 2, pe ici, pe colo, câte un amărât de 3.//
 O să spui că metoda era comunistă, treaba ta... împărțiți pe alt fel de grupe, fiecare student (câțiva băieți, vreo  nouă și  noi,  mulțimea  de fete) a ajuns sub aripa câte unui profesor.

Așa  m-am nimerit eu  în preajma domnului de latină. 

Nimeni nu-i spunea domnul profesor Dogaru.
  Era  Domnul de latină!
 Când începea  să recite din Eminescu, nu se mai oprea, avea o voce puternică, plină, frumoasă, când  vijelioasă, când lină ca un susur, pe Caragiale îl știa din scoarță în scoarță.
N-am îndrăznit să-l întreb niciodată, deși, în afara orelor, era de nerecunoscut- într-o seară ne-a scos la restaurant pe toți din grupă, vreo zece, nu ne venea să credem,  am gustat așa,  două/trei guri de  vin roșu, cânta Ciontică, a dansat  cu fiecare  fată...
La examen picau pe capete. 
Câțiva de 6 și de 7, pe ici, pe  colo, câte un 8.

Eram a paisprezecea din grupă; când mi-a venit rândul, întâi am înghețat, am pus mâna pe clanță, am intrat, în plină vară   mi se inflamaseră amigdalele, am tras biletul , Laudă primăverii.. .
Nota 9!

Au trecut anii.

Ce este dorul?