sâmbătă, 3 august 2013

vor exista


mereu oameni care te vor răni, așa că trebuie  să-țí păstrezi încrederea și doar  să ai mai  multă grijă în cine  ai încredere și a doua oară.
Gabriel Jose Garcia Marquez

Nu departe de blocul meu, este un loc, unde, seară de seară, o doamnă aduna  mai multe pisici pripășite, doar ea știe  cum.
Asistate  de milostiva doamnă, mâțele mâncau tacticos rația  repartizată egal,  în castronele de plastic, înșirate pe un petic roșu de plastic.
De ceva timp, doamna s-a îmbolnăvit.
În jurul orei  cunoscute deja, felinele au continuat să se adune, manifestându-se în fel și chip- unele pieptănându-și blănița, altele așteptând în liniște, vreo câteva miorlăind , spre disperarea  unui domn  de la parter, căruia nu-i plac nici copiii, dar pisicile..
Aseară, mă întorceam acasă de la un  special și complicat eveniment de familie. 
În locul unde  văzusem de câteva ori cina mâțelor, erau prezente două, de  mărimi și  vârste diferite. 
Într-o clipă- motivul  nu l-am priceput- s-au luat la harță.
Da ce harță!!!
Cea mai  mică a zbughit-o în frasinul din apropiere,  cu ochii în toate părțile.
 Dușmanca a așteptat ce a așteptat și a plecat, fără să se uite înapoi.
Momentul merita să fie imortalizat, dar cum nu aveam aparatul de fotografiat cu mine, am ratat ocazia.
 Mi-am amintit că într-un folder am două mâțe captive. 

Am adus-o aici pe rocheriță, cum zice Modart. Și pentru că  el zice că mai potrivită era cea care valsa, am completat perechea.
 Cât se poate învăța din experiența unor  animăluțe?//

Poți citi   câte cărți vrei..
Te lecuiești, când vine vorba  de alegere?
Cât contează lectura și experiența în a înțelege lumea , așa cum este  ea, vorba aceluiași Garcia Marquez, multiplă și oceanică?

6 comentarii:

  1. Gina,prima pisicuta Andaluza care asculta la casti ,dansa leganat,pe vals sa stii,asta e clar ca este rockerita!!!...oricum sunt surate din familie de muzicieni nu gluma!

    ...daca a doua si a noua oara ai ratat,e foarte posibil ca a zecea oara sa nu mai ai incredere in nimeni...te tii adica in garda!
    Si uite asa traim adeseori cu totii in lumi paralele.Vorba vine...

    RăspundețiȘtergere
  2. Teoretic. In timp ne formam o platosa, un zid format din cicatricele ranilor anterioare...

    RăspundețiȘtergere
  3. A trebuit să completez”tabloul„..se schimbă viziunea?

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi s-a întâmplat deseori să fiu rănită de cei din jurul meu și mi-am pierdut încrederea. Am fost dezamagită. Asta pentru că am acceptat să fiu amăgită. Sunt rezervată cu noile cunoștințe, pentru că, foarte mulți oameni își bazează relațiile pe interese, de lungă ori de scurtă durată. Experiența în a selecta vine cu timpul, după mai multe dezamăgiri.
    De la animăluțe am putea învăța zilnic. Ne dau lecții de supraviețuire.

    RăspundețiȘtergere
  5. Gabriela,
    Mă gândeam așa.. suntem conștienți când rănim? de obicei, devenim victime..dar celorlați nu li se întâmplă cam același lucru?

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.