luni, 21 martie 2016

tu, creangă, te ridici...

”Nu există nicio altă artă fără poezie”
Delacroix
21 martie- Ziua Mondială a Poeziei

Prima poezie am învățat-o cu mama; îmi împletea cozile,  nu știu câți ani să fi avut, poate trei, poate patru„Pisicuță, pis, pis/ te-am visat azi noapte-n vis...„  
 Abecedarul se încheia cu „Brăduleț, brăduț, drăguț..„
Ce-mi amintesc din  anii imediat următori, să fi fost, cumva, prin clasa a II-a, este  poezia pe care am recitat-o la o serbare, înghițindu-mi lacrimile-„ Eu am numai trei picioare / Și abia mă mișc, hop, țop/ Râd, când mă-ntâlnesc, copiii/Și mă cheamă Cuțu șchiop...„
A fost un moment, cred  că printr-a treia, când, lipsind  doamna Ana, a venit la clasă domnișoara Silvia.Ne-a învățat cum este, într-o școală de țáră, să vrei să fii artist la nici zece ani.„Albă-ca Zăpada,dramatizare, după splendidul basm omonim. 
Știu întreg textul și astăzi. Și nu cred că-l voi uita vreodată.
Manualele din ”ciclul II„ se deschideau cu poezii scrise de Mihai Beniuc:”Frumoasă  mi-e țara străveche, întinsă pe munți  și pe văi/ Cu fete  cu flori la ureche, cu mândri și ageri flăcăi...„
Domnul  profesor Gheorghe Fulga  nu admitea să  nu memorezi câte zece rânduri din fiecare  text ales cu mare  grijă. 
 Citeam, reciteam, recitam, cu  toată pasiunea”Scrisoarea  III”.
Cam pe atunci, am descoperit cât de mult îmi plac fabulele, le despleteam în gând, mă străfulgera,așa,o mare bucurie, când  pricepeam lumea  de dincolo de  vers.
 Ce extraordinare pasaje din „Amintirile„ lui Creangă, învățate atunci, mi se  perindă astăzi  prin minte!
Și ce minunată scriere este ”Ardealul„ lui Nicolae Bălcescu. 
Culori  roz- gălbui pe fir de aduceri-aminte!
Când eu însămi am devenit  nu doar purtătoarea catalogului, mi-am dat seama că  știu multe versuri și  fragmente  de proză   din anii de gimnaziu și  mi-am dorit să fiu ca întâiul meu profesor. 

Astăzi,când citesc poezie, sunt doar Eu. 
Eu și cu mine!


La steaua, Mihai Eminescu

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.


Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.//


Mestecenii-n pădure glăsuiesc
Într-o limbă vesel-inocentă;
Cocorii cu tristeţe obosesc
În zbor purtaţi, pe nimeni nu regretă.

Ce să regrete? Toţi sunt călători -
Pleacă, se-ntorc, din nou casa îşi lasă.
Doar cânepa visează uneori
La cei plecaţi în depărtare-albastră.

Stau singur printre câmpurile goale,
Purtaţi de vânt, cocori se-azvârlă-n zbor.
Sunt plin de gânduri vesele, domoale,
De nimic în trecut nu-mi este dor.

Nu-mi regret anii, irosiţi zadarnic,
Nici chiar al liliacului parfum.
Foc roşu de scoruşe arde-amarnic,
Pe nimeni nu-ncălzeşte nicidecum.

Nu se aprind scoruşii ciucuraţi,
Îngălbenita iarbă nu dispare.
Cum frunze pierd copacii resemnaţi,
Aşa eu pierd cuvintele-mi amare.

Şi dacă timpul, lunecând ca vântul,
Strânge pe toţi în bulgăr inutil...
Spuneţi aşa: mestecenii-au cuvântul,
Scuzându-se în graiul lor gentil.
 // Esenin

Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte., Lucian Blaga 



Tu eşti cea nouă?

Tu eşti cea nouă, atrasă către mine?


Ca să încep, te previn că, în mod sigur,

sunt foarte diferit de ceea ce presupui;

Oare crezi că vei găsi în mine iubitul tău?

Crezi că e uşor să mă faci să devin iubitul tău?

Crezi că prietenia mea îţi va da deplină 
satisfacţie?

Crezi că sunt statornic şi credincios?

Nu vezi nimic altceva decât această înfăţisare,



acest calm şi răbdător mod al meu de a fi?


Crezi că te îndrepţi, pe un teren solid, către


un adevărat ecou?


O, visătoareo, nu te-ai gîndit că


aş putea fi o Fata Morgana, o iluzie?

 Walt Whitman

M-am apărat zadarnic și mă strecor din luptă 

În umbra lunii albe, cu lancea naltă ruptă.
 Pusei pământul și ape, zăgane între noi, 
Și suntem, pretutindeni, alături, amândoi.
 Te întâlnesc pe toată poteca-n așteptare, 
Necontenita mută a mea însoțitoare. 
Pe la fântâni iei unda pe palme și mi-o dai,
 Iscată dintre pietre și timpuri, fără grai. 
Ți-ai desfăcut cămașa și-ntrebi cu sănii-n mâna 
De vreau s-astâmpăr setea din ei sau din fântână. 
Ai dus la țurtur gura cu gura mea plecată,
 Voind sa bei cu mine scânteia lui deodată.
 Amestecat în totul, cu umbra și cu gândul, 
Te poartă-n ea lumina și te-a crescut pământul. 
În fiecare sunet tăcerea ta se-aude, 
În vijelii, în rugă, în pas și-n alăute.
 Ce sufăr mi se pare că-ți este de durere, 
De fata-n tot ce naște, de față-n tot ce piere,
 Apropiată mie și toată depărtată,
 Logodnică de-a pururi, soție niciodată., Tudor Arghezi 


Barbari

Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Și importante
Am făcut bătături.
Și cu toate că-mi suport 
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Câteodată mă pomenesc urlând:
Circulați numai pe partea carosabilă 
A sufletului meu,
Barbarilor!, Marin Sorescu//

13 comentarii:

  1. Ce dacă sunt un anonim ?
    Vreau să spun şi eu !
    Cum ce ?!
    Căteva versuri prinse-n căteva ganduri care mi-au încăntat copilăria :


    " Te alintă cu povesti frunza lor melodioasă
    Si ocrotindu-te să cresti - străji bătrăne lăngă casă ,
    Poate că si tu îi ştii,poate-i ai si tu în faţă
    Doi mesteceni argintii tot alături stau de-o viață !

    Vină iernile pustii,stau alături nu ştiu frica
    Doi mesteceni argintii sau Bunicul si Bunica ?!

    Braţele-şi întind în sus ca si cum se miră tare
    În lumina lor de-apus,c-ai crescut aşa de mare ,
    Că te-nalti asa semeţ-tu mlădiţa lor subţire
    Frunze picură incet-lacrimi mici de fericire ..."


    Iată asadar nu doar o conexiune cu Esenin (a cărui amplitudine greu poate fi egalată) .ci găndurile calde,blănde,ale unui clasic al nostru care are mai puţin imensităti si mai mult suflet.

    Dacă nu stii despre cine este vorba - îți voi spune eu .
    Cred cu tărie că stii totuşi despre ce este vorba :
    dragostea ptr.valorile de altă dată ; amintirea si scănteia de suflet pe care am mostenit-o de la bunii si străbunii nostri .

    Doar am adus ptr.o clipă printre noi umbra bunicilor si implicit o frăntură din timpul trecut, fără a intenţiona dezbateri docte ori preleri pe temă . Nici nu as avea cum face asta - sunt doar un anonim...

    RăspundețiȘtergere

  2. Cine ești tu,iubitor de Esenin? nu faci decât să-mi sporești incertitudinile.
    Mulțumire pentru popas și multe gânduri bune!
    Poate-mi spui...

    Și câteva versuri care-mi plac:
    „Copacii goi mi s-au părut încântători
    Parc-aș fi vrut să-i strâng în brațe,
    să-i sărut
    (trecusem pân-atunci de-atâtea ori
    pe lângă ei și nici nu i-am văzut)

    Iar ceru-albastru, vag, nedefinit,
    ca rochia ce iese la spălat)
    cu capul dat pe spate l-am privit
    și l-am găsit de-a dreptul minunat.”

    RăspundețiȘtergere
  3. Te chem la o dulceață de nuci verzi!

    „E-o primãvarã fãrã avânturi.
    Pe tãrm nisipu-i galben stins.
    Obrazul tãu pârlit de vânturi
    Un puf de hriscã parcã-a prins.

    Pierduti în loboda cu ciucuri,
    La vadul stanistii de boi,
    Jurarãm printre-atâtea lucruri
    Cã pe vecie vom fi doi.

    Tãmâia beznei, seara joasã
    Însurubându-se pe foc.
    Prin crâng te-am dus apoi spre casã
    Si-am mai rãmas mult timp pe loc.

    Nu mai puteam, ca-ntr-o somnie,
    Nicicum privirea sã-mi desfac
    De cãciulita brumãrie
    Fãcându-mi semne din cerdac. „

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai sus, te refereai la Ion Pillat, da? ( că m-ai cam amețit)

    RăspundețiȘtergere
  5. ”Știi tu, frumoaso, că ulciorul
    Din care bei înfrigurată
    E făurit din taina sfântă,
    Din taina unui trup de fată?
    L-a făurit cândva olarul
    Cel inspirat de duhul rău
    Din taina unui trup de fată.....„

    RăspundețiȘtergere
  6. ”Astfel stau și nu merg,
    fumeg
    și ard, și
    nu fumeg. ”

    RăspundețiȘtergere
  7. Ei , da !
    Precum in " Autoportret " - Nichita S :

    " Ca un vultur zburand pe spate cu aripile-n sus dar avand tot pamantul , cerul si mai cu seama lacrimile sub forma de stele ".

    Am citat din modesta-mi memorie - mai departe observ ca stii tu ma bine.

    RăspundețiȘtergere
  8. „Vreau să-mi aduc aminte acum cât de ușor
    Lăsam atiâea clipe dragi să-mi scape
    Când de pe țărmul vremii zvârleam nepăsător
    Sulfina visului în turburi ape.
    Cu vântul înserării mă împrieteneam
    Suflând în pânza cerului albastră;
    Corabia lui Sindbad mă aștepta la geam,
    Cu pasarea numită Roc, măiastră.
    În suflet numai vâsle, în cuget numai dor!
    Dar nu știam în faptul dimineții
    Ca visele se sfarmă și dorurile dor...”

    RăspundețiȘtergere
  9. (pentru anonim)
    „Ei, na!

    „http://www.fanlafel.ro/muzica/folk/eugen-avram/ce-bun-e-vinul-demisec-cu-versuri-si-acorduri-v3498

    RăspundețiȘtergere
  10. Simboluri, simboluri...
    Palaria si bastonul, le pui in cui ca omul,
    Ieri si azi, in moda zilei, neasteptat ti-e tonul,
    De n-ai cui, baston si o palarie,
    Esti un nimeni, nimeni nu te stie!

    Cu palarie si poseta, fie si o bereta,
    In strada, pe jos sau in sareta, mereu cocheta,
    Aduni priviri, invidii si victorii, dai de veste,
    Cum lumea de glorii este plina, si de neveste.

    Palarii si palarii... locul tau sa-l cunosti, sa-l stii
    pastel

    RăspundețiȘtergere
  11. @pastel:

    http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/05/de-gustibus.html

    RăspundețiȘtergere
  12. Ar fi bine ca Ziua Poeziei sa fie in fiecare luna a anului! Poate altfel am trai, am vedea viata!

    Tudor Arghezi - Ruga de seara

    Infinit! infinit!
    Aduna-ti boltile deodata
    In vuiet prelungit.

    Demonic Infinit!
    Descinde-n mine cum descind
    Tenebrele in schit,
    In care sunete se-ntind
    Dintr-o cupola spre zenit,
    Stropita-n crestet cu argint.

    Cu tine dorul am
    Sa fiu rasplamadit si sters
    In slava mea de miligram
    De praf, suflat in univers.
    Si da-mi virtutea unui bram,
    Pamantu-n vraji sa ti-l destram.

    Sa-mi fie verbul limba
    De flacari vaste ce distrug,
    Trecand ca serpii cand se plimba:
    Cuvantul meu sa fie plug.
    Tu, fata solului o schimba,
    Lasand in urma lui belsug.

    O, da-mi puterea sa scufund
    O lume vaga, lancezanda,
    Si sa tasneasca-apoi, din fund,
    O alta , limpede si blanda.
    Stelian Paiu

    RăspundețiȘtergere
  13. Mi-a venit în minte ideea de catharsis. Și am căutat ceva potrivit pentru Ruga argheziană, ea însăși „potrivită„cu tragicele circumstanțe ale vremurilor.
    ”O operă nu are doar valoare de mărturie, ci și o putere catarhică, exprimând tocmai neliniștile cele mai adânci ale creatorului, dar și pe ale celor care-l înconjoară.”
    Ernesto Sabato, „Între scris și sânge”

    RăspundețiȘtergere