Se afișează postările cu eticheta creangă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta creangă. Afișați toate postările

marți, 26 iulie 2016

Ah! cine te vede

Chiar în rai  se crede.
Vasile Alecsandri, Bucovina
O excursie este- hai să-i spunem- un act opțional: într-o bună zi, decizi să vezi  locuri pe care nu le-ai văzut niciodată  sau să le revezi pe cele  cunoscute  cândva, dacă  asta  simți că vrei să faci.
Ideal este, cred,  să fii însoțit(ă) de persoane cu care să poți schimba opinii, să nu te grăbească  nimeni și nimic, să   rămâi cât  simți tu că vrei  într-un anume loc, să  treci mai în grabă pe lângă altele. 
Cum ziceam, așa ar fi ideal.
 Poți, însă, la fel de bine, să-ți încarci sufletul, dacă, grație  tovărășiei unor  prieteni  te  trezești în mijlocul copiilor. Au ei un fel anume  de a  retrezi în tine acel fior care poate vedea  nu doar cu ochii: copiii văd lumea  cu
bucurie.
 Dincolo de bombe și violențe  de toate felurile, pe care adulții secolului  al XXI-lea nu ezită să le  scoată la înaintare, copiii fac viața frumoasă și, cumva, ating realitatea  cu vărguța fermecată, împrumutându-i ceva din   exuberanța lor  vioaie.

Da!  am văzut și am revăzut, cu suflet de copil, părți știute și neștiute  din Bucovina!
Un colț de rai în șapte zile!
Am avut noroc
de compania deosebită a unor faini tineri colegi : Corina  Dumitrescu,Lavinia Orășanu, Sebi Florescu, un profesor  de geografie îndrăgostit de meserie și de călătorii !
N-o  să-ți vină să crezi câte am văzut, pentru că a fost o excursie complexă, bogată, foarte interesantă , un uriaș buchet de obiective: istorie,  legendă, filozofie  de viață,  geografie,  etnografie, poem și poezie, port și tradiție, trecut  și prezent laolaltă, omul în pământeana- i  trecere,  dăinuind cât o eternitate.

Dacă ar fi să fac un rezumat,  am început, cum era  și firesc, cu trecere prin Câmpulung  Muscel, Rucăr, Bran,ce spectacol halucinant, cineva  a  bătut parcă în cremene și munții și-au deschis porțile,în  Chei, au țâșnit parcă în clocot adâncurile . Mărturie sunt  două splendide lacuri, unde  facem popasuri : Sfânta Ana și  Lacul Roșu, pe maluri, tăcută, pădurea cată spre cer, se leagănă  apa în unduiri calme, pământul și cerul își dau mâna  în  scurgerea vremii.
 Și când soarele se pregătea  să se-nvăluie în nori  mergători , ajungem la   Gura Humorului, unde, vorba lui Nică a(l) lui Ștefan a Petrii  ne-a fost și masul în toate cele șase nopți.
Primele pe listă au fost  mănăstirile  Voroneț, Moldovița, Sucevița- sacru și estetic, perfectă armonie  în marele ritm cosmic,înainte de a păși pragul lăcașului,  privirea se odihnește pe  pânza  nemuritoare a  picturilor exterioare;albastru, galben, verde- frumusețe,  jertfă, credință.
Scut popas la   Centrul de Ceramică de la  Marginea.
 În ziua următoare, alte locuri ne-au încântat  ochiul și sufletul : bătrâna  Cetate a Neamțului, scut în calea atâtor vitregii de tot felul. La Humulești  am  lăcrimat cu un ochi și am  râs  cu celălalt, tovarăși  de petrecere fiindu-ne Nică și toată a lui copilărie ,cuibărită în atâtea povești. 
Vederea  ne-a fost mereu  mângâiată de verdele câmpiilor  și de  satele  frumoase presărate  cu  case   tot una și una, adumbrite  de  pomi și de  flori, până la Casa  de la Vovidania, a lui Visarion Puiu, unde am regăsit ceva din taina  copilului  Sadoveanu, nins mai apoi de  anii  bătrâneții suferinde.
Zâmbea de după  nori soarele   grăbit spre culcare, când am ajuns  în liniștita Agapie, în ale cărei picturi și-a pus  toată măiestria tânărul,pe atunci,  Nicolae Grigorescu.
Era joi, soarele se ridicase de câțiva stânjeni  peste dealuri, când am  ajuns la Ruginoasa lui Vodă-Cuza, iar mai apoi, la Cucuteni.  
La amiază,  coboram  treptele tocite de vreme și de amintiri către  Bojdeuca  din Țicău- duioasă  aducere-aminte în  povești și imagini, toate  dominate  de figura inegalabilului   povestitor, Ion Creangă.
Mânăstirea  Neamțu, tezaur de icoane , potire, și sfeșnice. 
Icoana  Maicii  Domnului  cu trei  mâini!
Mai apoi, câteva ore bune, am bătut cu piciorul Gura Humorului,în drum către mânăstirea cu același nume, am intrat într-o falnică gospodărie, unde  o femeie cu privire de   bucovineancă iscoditoare ne-a  purtat în lumea ei de  cusături, ii și cojocele, covoare  și sumane,ștergare și vase din lut,  perdele  ajurate, icoane  și  mărgele, tulpane și   bete în  toate culorile  firii.
  Ne-am răcorit   cu apă rece ca gheața din fântâna  de lângă poartă, undeva susura  un izvor, scăpăta soarele  printre crengi   încărcate de rodul merelor  timpurii.
Frumoasă zi de vineri- întâlnire, la el acasă, în Ipoteștii mereu picurați  în metafore,  cu  nemuritorul   spirit al  lui Mihai Eminescu. 
La  Iași, ne-a întâmpinat verdele răcoros al Copoului,  adunat în  candoarea teiului eminescian, încorsetat  cu iubire”Multe trec pe  dinainte,/În auz  ne sună multe,?  Cine ține toate minte/Și ar sta să le asculte„?  
Se înalță măreață în lumina  fierbinte a amiezii  silueta Palatului Culturii, avem vreme  doar cât să vizităm „Muzeul de Artă”, tragem cu ochiul către  casa Dosoftei, doi pași  mai încolo   trecem poarta  Mănăstirii„Sfinții Trei Ierarhi„  cu fastuoasa-i nișă în care  sunt păstrate  moaștele Sfintei Paraschieva din Epivat.  
A doua zi, mergem la Arbore și la Putna, ne plecăm frunțile în fața mormântului marelui Ștefan, ne amintim pios  de  povestea Stejarului din Borzești,culegem lumină în gând pentru sufletul  maicii Benedicta, Zoe Dumitrescu- Bușulenga, urcăm și la  chilia lui Daniil Sihastru, apoi la Dragomirna și de acolo,în bătrâna cetate a  Sucevei,ale cărei  ruine poartă pecetea  zbuciumatei noastre istorii.

Dacă vrei să te privești în  adâncului sufletului, mergi în Bucovina! 
 Toate  vorbesc: stâncă și  fagi, ape și  drumuri în ocol de  cetăți,  mânăstiri și izvoare, pietre și flori, galben de soare,  verde în pletele pădurilor  de acum  cam sărace, râuri în lacrimi,  albastru și verde, roșu  aprins în vâlvătăi de apus, marele Ștefan, Eminescu și Creangă, Cuza și Kogălniceanu, sate și case cu ochi de lumină-n ferestre, chilii și măicuțe,  morminte,  cetăți și  călugări,turme de oi și de capre, pridvoare înflorite, vile cochete, rânduială în lucruri, provizii de lemne frumos rânduite, lanuri  și căpițe, ca vechii soldați, Obcinele și Siretul, văi și tăpșane,cerul  curat-acoperiș pentru toate ce sunt.
Și omul, mereu  răbdător.
Ca și cum, Dumnezeu și-a revărsat, peste tot, lacrima dorului. 

 ”N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,

Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.„  Mihai Eminescu, La  Bucovina

duminică, 27 martie 2016

răgaz

 
„Ce-i viaţa asta, dacă-n griji scăldat
Nu ai răgaz de stat şi de visat?
..........................................Trecând prin codri n-ai timp să vezi unde
O veveriţă nucile şi-ascunde...”
W.H.Davies, Antologie de poezie engleză

Te  miri că vezi doar niște trunchiuri  de copaci?

Te cred!

N-ai zărit-o, așa-i?

Acum, nici eu nu mai dau de ea,oricât mi-aș concentra mintea  și ochii.

..
Despre o veveriță vorbesc.

A apărut așa, ca din senin, pe o creangă. Într-o clipă, zbrrr! pe alta, pe alt arbore, de acolo țup! pe altul, au ieșit de prin scorburi încă vreo trei, două mari, cu niște cozi cât mătura ta de bucătărie, sau a mea, nu are importanță. 
Am scos aparatul, mi-am pus și ochelarii, drept este că nu am traversat, nu-mi puteam lua ochii de la ghemotoacele alea zburătoare, dar ce crezi că ele se gândeau că ar fi la o ședință foto, zburdau care încotro, așa că, dacă vrei să te distrezi,  imaginează-ți că ai fost în preajmă. 
Sau, dă o fugă în Trivale! Și dacă ai un aparat foto performant, cine știe? faci un film!

marți, 22 decembrie 2015

Repetabila, mereu noua poveste

Nu vă îngrijorați   cu privire la înălțimea bradului de Crăciun: pentru copii el va părea întotdeauna mai mare decât Himalaya.

 Larry Wilde

 

Brăduleț, brăduț drăguț,

Ninge peste tine,
Haide, hai în  casa mea,
Unde-i cald și bine.
Pom de Anul Nou te fac
O, ce bucurie!
Cu beteală-am să te-mbrac 
Și steluțe- o mie...

Însoțită de un brad falnic cu beteală prinsă în plete, poezioara încheia  abecedarul. 
 Carte cu miros de cerneală, joc neobosit  în  semne  rotunde, albastre și roșii,  cuvinte dragi, de-o vârstă cu uimirea, în vârful peniței,  propoziții  cuminți,  cocori și  copaci, fluturi și case , raze de soare.
 Transmitea căldură!
 Nici vorbă de teamă.//
 Talițu, bunicul patern,  a adus o creangă mare de brad. Ceva rar, aveam să-mi dau seama câțiva ani   mai târziu, pentru că în satul meu de câmpie  copacul mereu verde  nu-și  găsise încă locul
Mama  a gătit creanga  cu mere, bomboane și rățuște pufoase, cumpărate de cu toamnă din Târgul Titului. 
 Balans nestingherit  în  fir de elastic!
 Sub pom, un coș cu  gutui parfumate!
În fiecare an, fără vreo excepție, împodobesc  bradul!
Rescriu în gând povești,  culeg  imagini  dragi, pași șovăielnici,  râsete în foșnet de cutii  aruncate de-a valma,  mânuțe îndrăznețe.

  Pădurile noastre de brazi și-au pierdut  culoarea. Și  viața pulsând  verde.
Pepiniere or fi pe  undeva?
N
etul știe că în parcările supermarketurilor poți  găsi, totuși, marfă  străină.

Puțină lume, nici brazi prea  mulți, cam golașiNu  se simte parfumul cetinei. Înghesuiți în camioane, plecați tocmai din pepinierele Olandei și Danemarcei, de oboseală, și-au risipit aroma în drum către destinație.
 Înfofolit în  plastic, bradul  primește sfios  mângâierea.

O să fac din el un rege!

Păstrezi amintiri cu pomul de Crăciun?


luni, 7 ianuarie 2013

cei mai mulți evlavioși

au un Dumnezeu de buzunar, pe care  îl curăță la zile fixe, care se cheamă sărbători.
Nicolae Iorga
 ( așa o fi?)

Își scutură cerul barba   căruntă, în vălătuci de  câlți pufoși, prea se  răzgândise iarna, în trena ei de împrumut.  Așa se  îmbracă sărbătorile adevărate, în belșug de alb, pe ramuri, pe case, pe  sprânceana pădurii.
M-am trezit  cu gândul la numele cald al mamei, voiam să-i duc crenguțe din bradul sub care i-am pus, ca în fiecare an, ca în fiecare clipă, toată dragostea mea.
Și m-am gândit la toți cei dragi care își serbează astăzi ziua numelui.

Mulți, știuți și neștiuți.
Am un gând de recunoștință pentru primii trei purtori ai numelui  ION, cei mai cunoscuți ai scrisului- Creangă, Caragiale, Slavici.
Cum ar arăta lumea de astăzi, dacă ei ne-ar fi contemporani?
 Ar fi Nică la fel de șturlubatic?
Nenea Iancu ne-ar zâmbi îngăduitor, asistând la  neisprăvitul nostru carnaval de zile  și de nopți, în căutarea unui  răspuns la   turmentata întrebare eu cu cine votez?
Sau, obosit  de atâta  prostie, ar  da  plictisit din mână, în semn de curat/murdar..
Mă gândeam la Popa Tanda , zău că i se simte lipsa, prea le-am încurcat de tot  pe cele sfinte..
Și alte nume dragi îmi vin în minte- poetul, născut în noaptea sfântă de Crăciun,   Ioan Alexandru,  cu ale lui Imne de iubire , Ioan -Alexandru Brătescu- Voinești, nu-i așa că  ți s-a făcut dor de Puiul lui, neascultător, privind cum  cârdul  de frățiori  pleacă  spre alte zări mai calde, în vreme  ce el, rămas zgribulit, singur, la marginea drumului, își adună  ghearele  ca pentru închinăciune ?
Și nu i-am uitat pe alți trei IONI mari, născuți chiar ieri, 6 ianuarie, Ion Heliade Rădulescu- scrieți, băieți, numai scrieți, primul președinte al Academiei Române, al cărei   membru fondator  este, părintele unei gramatici românești, Ion  Budai- Deleanu, ce ni se mai potrivește  a  lui, devenită prea a noastră, Țiganiada! 
Și m-am gândit  la mereu  copilărosul și  alintătorul de doruri- Ionel Teodoreanu. Poate că doar întoarcerea  în paradisul Medelenilor, din Ulița copilăriei ne- ar  îmbuna sufletele..
Pe când era de-o samă cu Olguța,  doamna Deleanu căpătase de la moș Gheorghe un dar nepieritor ca trandafirii Iericonului: zâmbetul copilăriei..Moș Gheorghe îi ținuse loc de  mamă și bunic. El alungase  tot atâtea lacrimi pe cât  deșteptase zâmbete și-nviorări pe chipul ei  ..Și ea fusese odată „duduița moșului„.Acuma era Olguța..//La Medeleni, pg. 298.
La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează numele!
Și un dar muzical-








darul Gabrielei




vineri, 11 mai 2012

niciodată


să nu confunzi răbdarea cu ospitalitatea. Murphy

Povestea spune că un mare împărat  a primit  de la un vecin, împărat și el, dar nu atât de renumit, doi șoimi.Tineri și frumoși! Împăratul  i-a îndrăgit tare mult. 
În fiecare zi se interesa de ei.
  Pentru  antrenamentul  frumoaselor păsări   a  fost adus un  mare specialist.
Într-o zi, acesta a  i-a spus împăratului că în timp ce unul dintre șoimi a învățat, cu ușurință,  zborul , celălalt  nici nu se desprinde  de pe  creanga  de care părea lipit. Trebuie să se cațere el, de fiecare dată,  să-l hrănească.
Împăratul  a încercat el însuși să-l învețe  pe șoim să zboare.
 Fără șanse. 
 A trimis  veste în imperiu  să  se găsească un om priceput care să-l convingă pe șoim  că are o menire.
 Dorința împăratului  s-a răspândit repede.
 Slujitorii au adus la palat un  înțelept. A doua zi de dimineață, cam timid, ce e drept, șoimul  zbura  de colo, colo.
Tare mult s-a bucurat împăratul!
 Curios, l-a întrebat pe înțelept cum de a reușit atât de repede  să-l  convingă pe șoim  să  înceapă să zboare.
-Foarte simplu, a spus  bătrânul. 
I-am tăiat creanga de sub picioare.//

 Dacă  povestea noastră este ambalajul, cum ai  desprinde tu mesajul?