„Ne vindecăm, frumos, încet, ca bradul,
Și singuri rănile ne oblojim.Prin alte vine seva-și face vadul.
Rășină grea de chihlimbar mustim.
E dulce ca un cuib o cicatrice....„
Maria Banuș
Că-i spunem „chihlimbar„, că-i spunem„ambră„, cuvântul în sine ascunde o lume croită-n adâncuri.
I-am descoperit nerostita-i poezie, cândva, când în oraș s-a deschis cel mai modern magazin. „Trivale„. Mi-am cumpărat o bluză galbenă de voal și un colier din boabe ruginii, mărimi și forme diferite, amestec cuceritor de nuanțe, ochișori, ace, raze și semne, cercuri și brazi.
Parfum dintr-o lume ascunsă.
Unul dintre copii a rupt, într-o zi, șiragul, s-au rostogolit, în goană, bobițele de miere topită-n rășină, s-au tot rătăcit pietricelele, din când în când, se mai iveau pe la colțuri, le- am adunat în fire de argint, în doi cercei drăgălași și un mic colier.
Și au tot trecut anii...
În urmă cu o săptămână, în muzeul de la Colți, ascultam rostogolindu-se, așa, ca-ntr-un șirag,
vorbele unei tinere doamne, ea însăși o apariție aproape neverosimil de năvalnică, pasionată de locuri, de meserie și de chihlimbar.
M-am trezit gândindu-mă la piatra asta ruptă din trupul pământului, în care se adună atâta frumusețe, atâta magie, atâtea întrebări.
Se prind în multiple culori milenii de treceri, gâze și aer, rouă și pânze de ape, margini de frunze și flori, poate chiar leacuri,începuturi, rotiri, timp și istorie.
Chihlimbarul!
Sună atât de frumos, un singur „a„, un singur „r„,, atâta poezie!
Mi-e drag să-l rostesc, mi-e drag chihlimbarul!
Du-te și vezi muzeul de la Colți!
În niște cămăruțe primitoare, mâini pricepute, minți iubitoare au adunat pietre, speranțe, șiraguri, culori, chiar negru-ntre ele , un strop de magie, o clipă de veșnicie!
sursa- mail.
