( poveștile străzii)
Din oricare parte a Străzii Mari ai veni, dacă îți ridici privirea din treburile care te poartă în oraș, îi zărești silueta zveltă de nobilă. Magnolia poate fi lecția ta de viață.
Ziua îi prinde riduri pe față, bate și vântul, nici urmă de soare, lumea trece încolo și încoace.
Cochetă fără stridențe, în mantoul ei pufos de petale prinse în evantai, magnolia te învață că viața este frumoasă oricum./
Și niște vorbe.Le-am întîlnit într-o carte, dar erau, într-un fel,și în mintea mea.
„Părinții suferă, pentru ce nu au oferit, copiii suferă pentru ce nu au primit.„
La mijloc, ar fi suferința; o poți înlocui cu mici bucurii, să știi.
Când eram copil, suferința venea dacă ar fi lipsit hainele noi de Paști, așa că părinții se făceau luntre și punte și cumpărau ce credeau ei că este bine și potrivit.
Lecția se repetă,oarecum, în alt mod.
Lumea trece și vine, în vremea asta alți părinți cumpără, alți copii primesc.
Ce lipsește?
Poate că a privi în Sus...
