De câteva zile, de când aparenta noastră liniște a fost zguduită de o înfiorătoare crimă, m-am gândit la un roman, pe care poate l-ai citit.
Poate că ai și uitat de el.
”Lolita”.
O să te plictisească , cumva, faptul că ”am povestit” cam mult.
Sau poate nu.
Lo-Li-Ta, o poveste imposibilă.
Am ocolit-o vreo câțiva ani.
O prietenă despre al cărei simț artistic nu-mi permit dubii mi-a spus: dragă, este o carte absurdă, n-am reușit să trec de pagina 100.
Citisem undeva că la publicarea cărții, Nabokov a întâmpinat rețineri din partea editorilor și că a reușit să o arate cititorilor în America doar după ce romanul apăruse în Franța. .
Discuția cu o prietenă mi-a adus din nou în gând numele romanului împricinat.
De aceea, când, de mărțișor, pe un raft din librăria unde îmi bucur săptămânal ochii și sufletul, am zărit coperta unei cărți acoperite de brațele fragile ale unei fetițe,încărcate cu daruri de la bărbatul, care ca vârstă i-ar fi putut fi tată, am cumpărat-o fără ezitare.
Și am citit-o.
Mai greu a fost la început, apoi lectura m-a învăluit într-un fel anume, cartea este scrisă parcă fără țintă, citești, alergi, te pierzi, asculți și frazele umblă prin tot felul de cotloane, bâjbâieli, gafe și false rudimente de bucurie, povestea nu mai este poveste, jurații ascultă, inculpatul se arată în toată nebuloasa lui interioară, lumea își deschide porțile, munții, florile, norii, apele și cascadele se adună într-un peisaj nebunesc străpuns de răbdătorul Sedan albastru , moștenit la la Charlotte, în interiorul căruia două suflete captive își duc existența blestemată- HH și Lolita Haze.
El, deșiratul și ciolănosul, cu piept păros, sprâncene negre stufoase, cu accent excentric, ascunzând o uriașă hoardă de monștri colcăind în spatele unui zâmbet inept,ea același copil-aceiași umeri firavi de nuanța mierii, același spate gol, mătăsos, suplu, cu ochi cenușii, umbriți de funinginea genelor plecate către cei cinci pistrui asimetrici de pe nasul obraznic.
Dacă ar fi să încropesc o schemă, lucrurile s-ar putea concentra cam așa: ieșit cam șifonat dintr-o căsătorie în care se crezuse mare și tare , până când fosta doamnă H, plictisită de un mariaj fără dragoste, i l-a prezentat pe viitorul soț, francezul HH, din New-York, moștenitor al unei averi potrivite din partea unui unchi, ajunge în pensiunea doamnei Haze, din somnolentul orășel Ramsdale.
HH este captivat total de nurii copilei Lolita, nimfeta, fiica gazdei, doamnă văduvă, dornică de un mariaj elegant.
Mama și fiica sunt într-un perpetuu conflict, niciuna n-o iubește pe cealaltă.
Adulta Haze, Charlotte, își expediază fiica într-o tabără, ca să-și poată declara iubirea pentru costelivul chiriaș.
Căsătoria cu mama este unicul, marele avantaj al monstrului artist de a-și putea cumpăra nimfeta.Mariajul a durat cincizeci de zile- proaspăta doamnă H moare într-un stupid accident de circulație, terorizată fiind de sentimentul unei groaznice apăsări, ca rezultat al descoperirii jurnalului în care HH își povestea iubirea pentru fiica ei.
Liber fără a fi depus vreun efort,Vănătorul vrăjit încheie rapid episodul, fără a o anunța pe Lo( ceva mai târziu îi va spune că mama ei este internată în spital) și pe 25 august 1947 începe o poveste de viață inefabilă, ajutată cu dibăcie de soartă, o călătorie dezlănțuită pe întreg cuprinsul Americii, zile și nopți fugărite prin hoteluri de tot felul
către?
chiar către ce?
„Insist asupra înfiorării și bâjbâielilor din acea noapte de odinioară, fiindcă doresc să dovedesc că nu sunt, n-am fost și n-aș fi putut deveni niciodată o canalie brutală„.
După câțiva ani de hăituială prin lume, lui HH îi este răpită starleta.Unde te ascunzi, Dolores Haze?De ce ascunzi, iubita mea?Mor, eu mor, Lolita Haze.
Am ocolit-o vreo câțiva ani.
O prietenă despre al cărei simț artistic nu-mi permit dubii mi-a spus: dragă, este o carte absurdă, n-am reușit să trec de pagina 100.
Citisem undeva că la publicarea cărții, Nabokov a întâmpinat rețineri din partea editorilor și că a reușit să o arate cititorilor în America doar după ce romanul apăruse în Franța. .
Discuția cu o prietenă mi-a adus din nou în gând numele romanului împricinat.
De aceea, când, de mărțișor, pe un raft din librăria unde îmi bucur săptămânal ochii și sufletul, am zărit coperta unei cărți acoperite de brațele fragile ale unei fetițe,încărcate cu daruri de la bărbatul, care ca vârstă i-ar fi putut fi tată, am cumpărat-o fără ezitare.
Și am citit-o.
Mai greu a fost la început, apoi lectura m-a învăluit într-un fel anume, cartea este scrisă parcă fără țintă, citești, alergi, te pierzi, asculți și frazele umblă prin tot felul de cotloane, bâjbâieli, gafe și false rudimente de bucurie, povestea nu mai este poveste, jurații ascultă, inculpatul se arată în toată nebuloasa lui interioară, lumea își deschide porțile, munții, florile, norii, apele și cascadele se adună într-un peisaj nebunesc străpuns de răbdătorul Sedan albastru , moștenit la la Charlotte, în interiorul căruia două suflete captive își duc existența blestemată- HH și Lolita Haze.
El, deșiratul și ciolănosul, cu piept păros, sprâncene negre stufoase, cu accent excentric, ascunzând o uriașă hoardă de monștri colcăind în spatele unui zâmbet inept,ea același copil-aceiași umeri firavi de nuanța mierii, același spate gol, mătăsos, suplu, cu ochi cenușii, umbriți de funinginea genelor plecate către cei cinci pistrui asimetrici de pe nasul obraznic.
Dacă ar fi să încropesc o schemă, lucrurile s-ar putea concentra cam așa: ieșit cam șifonat dintr-o căsătorie în care se crezuse mare și tare , până când fosta doamnă H, plictisită de un mariaj fără dragoste, i l-a prezentat pe viitorul soț, francezul HH, din New-York, moștenitor al unei averi potrivite din partea unui unchi, ajunge în pensiunea doamnei Haze, din somnolentul orășel Ramsdale.
HH este captivat total de nurii copilei Lolita, nimfeta, fiica gazdei, doamnă văduvă, dornică de un mariaj elegant.
Mama și fiica sunt într-un perpetuu conflict, niciuna n-o iubește pe cealaltă.
Adulta Haze, Charlotte, își expediază fiica într-o tabără, ca să-și poată declara iubirea pentru costelivul chiriaș.
Căsătoria cu mama este unicul, marele avantaj al monstrului artist de a-și putea cumpăra nimfeta.Mariajul a durat cincizeci de zile- proaspăta doamnă H moare într-un stupid accident de circulație, terorizată fiind de sentimentul unei groaznice apăsări, ca rezultat al descoperirii jurnalului în care HH își povestea iubirea pentru fiica ei.
Liber fără a fi depus vreun efort,Vănătorul vrăjit încheie rapid episodul, fără a o anunța pe Lo( ceva mai târziu îi va spune că mama ei este internată în spital) și pe 25 august 1947 începe o poveste de viață inefabilă, ajutată cu dibăcie de soartă, o călătorie dezlănțuită pe întreg cuprinsul Americii, zile și nopți fugărite prin hoteluri de tot felul
către?
chiar către ce?
„Insist asupra înfiorării și bâjbâielilor din acea noapte de odinioară, fiindcă doresc să dovedesc că nu sunt, n-am fost și n-aș fi putut deveni niciodată o canalie brutală„.
După câțiva ani de hăituială prin lume, lui HH îi este răpită starleta.Unde te ascunzi, Dolores Haze?De ce ascunzi, iubita mea?Mor, eu mor, Lolita Haze.
De ură și de remușcare, mor.
O scrisoare- Dragă tată, îl anunță că Lolita s-a căsătorit, va fi mamă , trăiește în lipsuri și vrea un cec- 18 septembrie1952.
Era gravidă, se vedea limpede.Pântecul enorm.Parcă i se micșorase capul și obrajii palizi, pistruiați erau scofâlciți și gambele goale, brațele își pierduseră bronzul. Era într-o rochie de bumbac maro, fără mâneci și purta papuci de pâslă pătați.„ Pulsul lui avea 40 de bătăi într-un minut și 100 în cel următor.
Vreau să-l părăsești pe Dick al tău, bărbatul adus de întâmplare, și vizuina asta îngrozitoare și să vii să trăiești cu mine și să mori cu mine..
ești nebun.
Nimfa mea căzută.
curând m-am pomenit rulând prin burnița zilei care se stingea cu ștergătoarele de parbriz în plină activitate, dar incapabil să-mi stăvilesc șuvoiul lacrimilor„.
Adineauri l-am ucis pe Quilty„
Iată finalul piesei ingenioase, mi-am spus, pe care Quilty a pus-o în scenă pentru mine.
Unii îi acordă acestui ins circumstanțe, se lasă înduioșați, eu nu pot să iert coruperea prin somnifere și bani a unui copil al nimănui, pervertirea definitivă a unei pubere în ascultare și dispoziție, spre a o duce, de fiecare dată, într-un alt loc întunecat și înspăimântător( o metodă era amenințarea cu școala de corecție), urmarea fiind cooperarea deplină a Lolitei, înfrângerea totală a personalității, strivirea copilăriei unei fetițe rebele, lipsită de dragostea mamei, zvârlită în mrejele unei societăți cu imperfecțiunile și asperitățile ei.
„Lolita” este o carte pe care nu trebuie să ți-o povestească cineva, nici să citești ce spun unii și alții pe internet.Nici soluția de a vedea una dintre cele două ecranizări nu cred că poate acoperi multitudinea elementelor de compoziție, de tehnică artistică de a construi o lume, cu toate detaliile ei civice, fizice, morale, prin ochii unui adult care fuge de propria-i spaimă, răpind libertatea unei fetițe nărăvașe.
Trebuie s-o citești.
Cartea nu se rezumă la pasiunea bolnavă a unui bărbat copt pentru o fetiță de doisprezece ani, nimfeta, cum a botezat-o el. Nici la parabola confruntării a două civilizații-bătrâna Europă și moderna Americă ( romanul a fost scris în 1955).
Este un laborios roman psihologic, o autoanaliză din perspectiva unei conștiințe pe care apasă o dramă- absența mamei, dar și ruperea brutală a unei iubiri adolescentine - eșecul unui rafinat intelectual, HH- îmi plac inițialele astea, poate că ascund și ele o simbolistică( la fel ca și cele trei silabe Lo LI Ta),- doborât de tromboză conoraniană, cu câteva zile înainte de procesul în care ajunsese, pentru că l-a ucis pe cel care i-a furat-o pe nimfeta Lolita.
Povestea începe în 1910, când un nor de căldură i-a furat mama, într-un trăsnet. Avea trei ani.
Soarta l-a încredințat surorii mamei, devenită amanta cumnatului văduv. Nici ea nu va trăi prea mult.
La vârsta la care alți adolescenți aveau cui să se plângă și pe cine să consulte, el se îndrăgostește. Bogatul său tată își plimba prin lume iubita și pe fiica ei.
El și Annabel trăiesc o divină poveste de iubire, o iubire platonică - doi copii, o fotografie în ultima zi a unei vacanțe, așa se încheie cel mai frumos capitol din viața lui HH, pentru că fata moare de ifos .
O scrisoare- Dragă tată, îl anunță că Lolita s-a căsătorit, va fi mamă , trăiește în lipsuri și vrea un cec- 18 septembrie1952.
Era gravidă, se vedea limpede.Pântecul enorm.Parcă i se micșorase capul și obrajii palizi, pistruiați erau scofâlciți și gambele goale, brațele își pierduseră bronzul. Era într-o rochie de bumbac maro, fără mâneci și purta papuci de pâslă pătați.„ Pulsul lui avea 40 de bătăi într-un minut și 100 în cel următor.
Vreau să-l părăsești pe Dick al tău, bărbatul adus de întâmplare, și vizuina asta îngrozitoare și să vii să trăiești cu mine și să mori cu mine..
ești nebun.
Nimfa mea căzută.
curând m-am pomenit rulând prin burnița zilei care se stingea cu ștergătoarele de parbriz în plină activitate, dar incapabil să-mi stăvilesc șuvoiul lacrimilor„.
Adineauri l-am ucis pe Quilty„
Iată finalul piesei ingenioase, mi-am spus, pe care Quilty a pus-o în scenă pentru mine.
Unii îi acordă acestui ins circumstanțe, se lasă înduioșați, eu nu pot să iert coruperea prin somnifere și bani a unui copil al nimănui, pervertirea definitivă a unei pubere în ascultare și dispoziție, spre a o duce, de fiecare dată, într-un alt loc întunecat și înspăimântător( o metodă era amenințarea cu școala de corecție), urmarea fiind cooperarea deplină a Lolitei, înfrângerea totală a personalității, strivirea copilăriei unei fetițe rebele, lipsită de dragostea mamei, zvârlită în mrejele unei societăți cu imperfecțiunile și asperitățile ei.
„Lolita” este o carte pe care nu trebuie să ți-o povestească cineva, nici să citești ce spun unii și alții pe internet.Nici soluția de a vedea una dintre cele două ecranizări nu cred că poate acoperi multitudinea elementelor de compoziție, de tehnică artistică de a construi o lume, cu toate detaliile ei civice, fizice, morale, prin ochii unui adult care fuge de propria-i spaimă, răpind libertatea unei fetițe nărăvașe.
Trebuie s-o citești.
Cartea nu se rezumă la pasiunea bolnavă a unui bărbat copt pentru o fetiță de doisprezece ani, nimfeta, cum a botezat-o el. Nici la parabola confruntării a două civilizații-bătrâna Europă și moderna Americă ( romanul a fost scris în 1955).
Este un laborios roman psihologic, o autoanaliză din perspectiva unei conștiințe pe care apasă o dramă- absența mamei, dar și ruperea brutală a unei iubiri adolescentine - eșecul unui rafinat intelectual, HH- îmi plac inițialele astea, poate că ascund și ele o simbolistică( la fel ca și cele trei silabe Lo LI Ta),- doborât de tromboză conoraniană, cu câteva zile înainte de procesul în care ajunsese, pentru că l-a ucis pe cel care i-a furat-o pe nimfeta Lolita.
Povestea începe în 1910, când un nor de căldură i-a furat mama, într-un trăsnet. Avea trei ani.
Soarta l-a încredințat surorii mamei, devenită amanta cumnatului văduv. Nici ea nu va trăi prea mult.
La vârsta la care alți adolescenți aveau cui să se plângă și pe cine să consulte, el se îndrăgostește. Bogatul său tată își plimba prin lume iubita și pe fiica ei.
El și Annabel trăiesc o divină poveste de iubire, o iubire platonică - doi copii, o fotografie în ultima zi a unei vacanțe, așa se încheie cel mai frumos capitol din viața lui HH, pentru că fata moare de ifos .
”Lolita„ a început cu Annabel.
Viața lui nevăzută se oprește aici.
Viața lui nevăzută se oprește aici.
Trupul și mintea vor primi semnele timpului. Puterea de a iubi rămâne stopată în adolescență.Gândurile și parfumul pudrei ei vor pluti toată viața prin gândurile lui.
Dacă ar fi să-i acorzi înțelegere/compasiune/credit viitoarei brute de aici ar trebui să înceapă, zic eu-contopirea noastră spirituală și fizică a atins perfecțiunea, ceea ce este de neînțeles pentru tinerii prozaici. ”Lolita„ ar putea servi ca manual de educație pentru toate mamele egoiste care invidiază bolnăvicios farmecul și frumusețea copilelor pe care le-au adus pe lume, uitând că sunt responsabile de viața lor.
Morală sau nu, Lolita aduce în fața lumii partea ei întunecată, pe care, din nefericire televiziunile și ziarele o vând pe tarabă.
Personajele cărții,toate, fără excepție, sunt triste.
Să citești cartea dacă ești educator/părinte de fată sau de băiat!
Nu este o carte didactică, este o carte care pune probleme. Vorbește despre anormalitate într-un limbaj absolut extraordinar.
Mi-e greu să identific motivele pentru care am citit, cu interes, ”Lolita”.
Dacă ar fi să-i acorzi înțelegere/compasiune/credit viitoarei brute de aici ar trebui să înceapă, zic eu-contopirea noastră spirituală și fizică a atins perfecțiunea, ceea ce este de neînțeles pentru tinerii prozaici. ”Lolita„ ar putea servi ca manual de educație pentru toate mamele egoiste care invidiază bolnăvicios farmecul și frumusețea copilelor pe care le-au adus pe lume, uitând că sunt responsabile de viața lor.
Morală sau nu, Lolita aduce în fața lumii partea ei întunecată, pe care, din nefericire televiziunile și ziarele o vând pe tarabă.
Personajele cărții,toate, fără excepție, sunt triste.
Să citești cartea dacă ești educator/părinte de fată sau de băiat!
Nu este o carte didactică, este o carte care pune probleme. Vorbește despre anormalitate într-un limbaj absolut extraordinar.
Mi-e greu să identific motivele pentru care am citit, cu interes, ”Lolita”.
https://www.libertatea.ro/stiri/protest-piata-victoriei-guvern-dupa-moartea-teodorei-marcu-centrul-filia-5330782
RăspundețiȘtergere