orice vehicul care circulă

 pe drumurile publice trebuie să aibă un conducător. 

N-am căutat niciodată   să aflu dacă fraza de mai sus,  dată , cu niște ani, în urmă,  spre analiză în gramatica pentru clasa a VIII-a, la tema- Propoziția subiectivă,  figurează în cărțile  pentru  conducătorii auto.

 Pe regretatul profesor,  Ion Popescu, autorul manualului de gramatică ,  l-am cunoscut când  mi-a făcut inspecția pentru obținerea gradului didactic I. 

Între timp, fraza dispăruse din carte, nu și dintre nedumeririle mele..//

 La câte s-au  scris /spus/ combătut/ din nou spus.. despre cum au primit permise de conducători auto sute de localnici și  tot atâția  de prin alte locuri , înclin să cred că nu este familie în țara noastră dragă,  fără  cel puțin,  un  șofer.

Spășită, recunosc, fac parte dintre cei pe care acest sport, microb sau cum i se va fi potrivind mai bine , nu i-a tentat niciodată. 
N-am reușit să iau în mână  un manual – în casă există toate edițiile- să încerc măcar  să văd cum stă problema.//

 Eram în clasa a X-a, liceu teoretic foarte bun, secția real.

Începeam săptămâna cu două ore de atelier. 
În paranteză spun, niciodată nu mi-au tihnit sâmbetele și duminicile, petrecute acasă sau la internat- cămin, în limbajul cunoscut- când nu primeam învoire,  nu doar din cauza obiectului de studiu, cât , mai ales, a profesorului.

Nici nu deschidea bine ochii  ziua de luni,  că noi, cei 36 - în poză lipsesc vreo 3-   domnul doctor Mihai Călin, epigramistul clasei,  zicea că suntem Ali-Baba și cei patruzeci de hoți..ce mai, mulți puțini, așa eram, ne prezentam la datorie.
Cum spuneam, abia intram pe poarta liceului, că, pentru mine  începea chinul, nu mai știu cum era pentru alții.

El, profesorul,  cu mâinile îndesate în buzunarele halatului spălăcit, cu ochii mereu la pândă,  striga catalogul.
Aveam frisoane..

Într-o zi de primăvară, nu știu de unde a adus o rablă de tractor,  l-o fi împrumutat de la liceul tehnic, cumva.
Probabil că ne dictase , în limbajul lui , total inaccesibil mie, cum pornește/cum se deplasează / cum se oprește tractorul.

Când îți auzeai numele, te prezentai în fața dumnealui, te urcai pe scaun , cum puteai  , urmând să faci o tură sau două, după cum îți era norocul. Trebuia  să-l convingi că ai îndemânare, siguranță, pricepere. Apoi așteptai, cu sufletul la gură, nota.

Curtea liceului a fost și este mare- o revăd, de câte ori merg la fratele meu. Undeva, într-o parte, creșteau multe plute, nu mai sunt, în locul lor este un parc, cu bănci colorate.

 Când mi-a venit rândul,  eram  la jumătatea catalogului, am simțit că mă iau amețelile. De voie, de nevoie,  m-am cocoțat pe scaun, mi-am încleștat mâinile pe volan și am pornit.

Ce-o fi fost în mintea mea, ce forțe mă vor fi condus, că, din toată curtea, cât era de mare,  am ales o plută.

Tractorul s-a proptit și proptit a rămas.  Eram disperată.

Colegii se prăpădeau de râs,  doar Nicoleta, prietena mea,  miloasă cum a fost mereu, a făcut vreo câțiva pași  mai în față.

 Profesorului nu i-a păsat. 

Mi-a dat un patru în carnețelul lui soios,  mai aveam un opt , de la lecția cu mașina de plantat cartofi , așa că, oricum, am scăpat de corigență.

Ei, cu o asemenea experiență la activ, cum să îndrăznesc să sper  că aș fi putut  să ies, la volanul vreunui

autoturism, pe drumurile publice?

Sunt sigură că toți prietenii mei virtuali sunt șoferi de fiecare zi.

 Ați obținut ușor permisul?