tainice înțelesuri

Neliniștiți în adieri de valuri abia intuite, stele plutitoare sub foșnet de trestii, scântei colorate, nuferii vorbesc în limbajul tăinuit al mlaștinii, dar și în cel al triumfului luminii. 
I-am descoperit într-o zi a primăverii trecute într-o mică localitate de poveste, Cesky Krumlov, în sudul Bohemiei, pe valea Vltavei..
Și m-am gândit la Eminescu. 
Și la povestea nemuritorului său lac
// Lacul codrilor albastru 
Nuferi galbeni îl încarcă, 
Tresărind în cercuri albe
 El cutremură o barcă.
 Si eu trec de-a lung de maluri, 
Parc-ascult şi parc-aştept
 Ea din trestii sã răsară 
Si sã-mi cadă lin pe piept; 
 Sã sărim în luntrea mică, 
Ingânaţi de glas de ape,
 Si sã scap din mână cârma 
Si lopeţile sã-mi scape;
 Sã plutim cuprinşi de farmec 
Sub lumina blândei lune –
 Vântu-n trestii lin foşnească, 
Undoioasa apă sune! 
Dar nu vine... Singuratic 
In zadar suspin şi sufăr
 Lângă lacul cel albastru 
Incărcat cu flori de nufăr.//


îți plac nuferii?

n-aș putea

atinge fericirea decât dacă aș reuși să ridic lumea, ca s-o fac să intre în adevăr, pur, imuabil. Franz Kafka

  Plouă greoi. Dezlânat  ca o sarică murdară. 

Apăsător. Ca grijile negre. 

Iubesc ploile zburdalnice, iuți, calde, cu miros de mere dulci,   ascunse printre frunze.

N-ai zice că seamănă cu Lacul eminescian? 

M-am gândit să-ți dăruiesc câteva  imagini furate din  țara lui Kafka. Îi făcusem și lui o poză, era o statuie ciudată, el , cocoțat pe gâtul unui veston uriaș, am pierdut-o, așa  mi se  întâmplă , când vreau să și văd, să și aud,  să mă țin de grup, să mai fac și poze.

Scuză-mi, te rog, nepriceperea,  și primește   gestul meu simplu.

Nu ți se pare că toate  clădirile   ar fi făcute din turtă dulce?

                               Un dar! de suflet!