când vara își țese eșarfe!

dor de Portugal!

acolo unde neobosit, oceanul sărută  glezna fierbinte a țărmului într-o eternă îmbrățișare!
Pământul și Cerul se adună în nesfârșitul albastru!

// un dar de la o Brândușă cu frunză cu tot!

viața ce aici se-ascunde..

Fustă verde, creață, în falduri de ierburi, mângâiate în adieri dulci- mirositoare.
 Ie smălțuită în boabe de rouă, mustind în culorile firii.


 Își dezvelește cochetă șiragul  dinților de poame încă verzi,  arcuindu-și  mersul printre crengi, se dă tumba încoace și încolo, râde și se-nveselește de una singură.

 Cât ai clipi, sare gardul ștrengărește, se oprește pentru o clipă în lanul de porumb,

zărește, în treacăt, pălăriuțele galben-argintii ale florii- soarelui,  își împletește o coroniță din  fire lungi de rozmarin..
Seara o prinde tot pe drum, alunecând sfioasă în lumina roșiatică de asfințit..//

Vara la țară, de Al. Depărățeanu

Locuinţa mea de vară
E la ţară:
.............
Acolo e fericirea
Şi iubirea
Traiului patriarhal;
Viaţa ce aci s-ascunde
Curge-n unde
Curge-n unde de cristal!

Ale soarelui copile
Dalbe zile
De Cuptor şi Cireşar,
Ca pe nişte surioare
Pe fecioare
Din colibi le chiam-afar..

Sfânta poezie-n manta
Radiantă
D-alb, de roşu şi azur
Înveşmântă deal şi vale
Câmp şi cale:
Nu lasă nimic obscur!

Numai vara cerul face
Cu noi pace;
Numai vara ochiul meu
Vede-n raze şi lumine
Toate pline
De mila lui Dumnezeu!
................................

sufletul satului

 fâlfâie pe lângă noi,

 ca un miros sfios de iarbă tăiată..Lucian Blaga

Orășeanul se bucură de vremea însorită.
Țăranul privește fața crăpată a pământului, cată spre cer  și așteaptă mila Domnului.
Viața la țară  are , încă,  farmec.
Ca să-l descoperi, trebuie  să te prindă asfințitul  lângă vatră.
Doar acolo , timpul își uită răbojul..

 Anunț-am cea mai faină rețetă de ketchup!
p.s.să nu-mi spui că n-ai mâncat porumb copt pe jar, nici că nu-l asculțí pe Tudor Gheorghe..

în cheie statistică

Poate că și tu ai musafiri pe blog, care te citesc și se retrag discret, fără  să lase  urme. Cineva îmi citește  însemnările , cumva, în paralel, adică în aceeași perioadă cu postările din anii anteriori, urmărind data.

Așa am descoperit  și eu  ce scriam în urmă cu doi ani.

Întâmplător sau nu,  ne învârtim cam în același cerc. 
Asta  o demonstrează un cititor anonim, care vorbea  atunci despre  un lucru,  astăzi  temă de interes  mondial-  cifrele. .
 Mai bine citește tu./ /

Partea asta de cartier s-a construit prima.
Oameni la locul lor- medici,  profesori, avocați,  ingineri, croitori, asistente medicale, contabili,  frizeri. Un avans de 10 %,  bani economisiți din greu. Sau împrumut integral de la stat.
Restul,  de la cec.
De restituit în rate, pe douăzeci de ani.
Blocuri de cărămidă, două-trei camere, mobilă de CPL, dormitor și bibliotecă, rafturi suspendate, Dacii, de la Uzină, toate în rate, verdeață, alei,  flori, un copil- doi,  în fiecare casă.
Concedii ,  la munte, la mare.
Ceareuri achitate la timp.
Au trecut anii, tinerii de ieri , câți mai trăiesc, au ghiocei la tâmplă,  pensia pe card, cablu și internet, medicamente la pungă .
Copiii din cărucioarele cu umbreluță sunt trecuți de treizeci de ani.
Unii au plecat . La București sau în alte capitale .Chiar peste ocean. Cei mai mulți, foarte serioși. Licențiați, cu masterate.Vorbitori de limbi străine.
Vin în vacanțe, n-au uitat pe nimeni, sărut mâna, doamnă,..ce mai faceți? îmi pare bine să vă văd.
Unii, nu mulți, ce e drept, mai puțin norocoși, au rămas acasă. Cartea nu prea le-a priit. Poate că și norocul le-a întors spatele//
Se distrau de câteva ori pe an.
Petreceri mari, muzică , sfârâiau grătarele, țâșnea șampania, sârbe , de se cutremura blocul. Altfel, oameni serioși, el modelor , nu unul oarecare, talent recunoscut . Neamț.
De vreo zece ani, nu mai este.
Au încetat petrecerile. Rudele au uitat adresa.
Copilul de ieri , cap de familie , este șomer, mama grav bolnavă, nu s-ar face gaură n cer dacă s-ar duce..
Bate sfios la ușă.Vrea semnături de la toți vecinii.
Se debranșează. Primul din bloc.
Lumea, ca lumea, unii pun întrebări, alții dau din cap.
Într-o zi, vara se va sfârși.
Fără căldură, fără apă caldă.
Speră să primească de la vecini.
Ceva din dreapta,ceva din stânga.
Ceva de jos, ceva de sus...//

Anonim:

Există acolo sus o mână de ''oameni'' care nici nu-și imaginează cât rău au făcut - cât rău vor mai face!
Indivizi ce relaționează cu populația doar în cheie statistica - socotind-o o masă amorfă, lesne de manipulat pentru interesele lor meschine.

Am dat de un blog în care ideea e ilustrată foarte bine într-o singură frază:
Există măgari, atât de măgari, încât nici nu mai realizează cât de măgari sunt!//

 Ce s-a întâmplat între timp?

 Mama tânărului  nu mai este,  uite acum îmi dau seama că ar fi trebuit să mă uit pe listă, când am votat..el  și familia lui stau mai mult la socri. 

Viața merge înainte.

Pe la tine, tot așa? 

prinde hoțul, scoate-i ochii..

O viață ca multe altele.Aproape neobservată. Patru surori. S-au trezit în Bărăgan.Bunicul, tatăl, doi unchi, tuspatru , preoți.  Ploua  mărunt, în stropi de măzăriche, noaptea era ca smoala. Îmtr-o căruță , au îndesat tot ce s-a putut-  grâu,  niște velințe,  haine puține,  câteva găini, acte, pe apucate, puțini bani, un sac de cărți,  două/trei  oale, niște  tacâmuri,  două plăpumi..când vorbește, vocea  pare stinsă , poate că nici nu vrea să mai refacă filmul.

 Când au scăpat,   avea 16 ani.
 S-a dus la școală- liceul , la seral, facultatea la fără frecvență.
 O vreme, am făcut naveta împreună. Plecam din autogară, dimineața, la 6. Indiferent de vreme.

Nu s-a măritat niciodată, s-a dedicat nepoților, câte doi de la surorile mai mari.

Casa de la țară  a lăsat-o în grija unor veri. A vrut   să cunoască lumea, pe care n-a  văzut-o  decât  în  reviste.
 Șase luni pe an, în Suedia. 
Își învață strănepoții să nu uite limba română.

 Ne-am văzut ieri. Absolut din întâmplare.  Amintiri,  povești  adevărate- mai știi  interminabilele săptămâni  de practică agricolă? Cum să uiți   frigul toamnei, și ploile , și  normele, și fețele  somnoroase ale copiilor, duși pe câmp, de dimineața până  aproape de asfințit?

Prânzul  la adăpostul  grămezilor de coceni  adunați  cu toată grija, masa  comună- brânză, salată de vinete, zacuscă,  ouă fierte, mere  tăiate cu briceagul.

 Și, uite așa, din una în alta, îmi povestește  ceva , ceva, la care ea se gândește adesea. Când i se face dor de țara asta, unde toate merg de-a-ndoaselea.

Într-o dimineața,  autobuzul  de Alexandria întârziase mai mult ca de obicei. Peronul autogării ticsit de lume-țărani, orășeni,  saci, plase,  voci.

Aștepta calmă. La ce bun să se agite?

 Un individ  smulge  portofelul  cuiva din  buzunar și fuge. Martoră la  fugara scenă,  mai mult buimacă, îl vede pe  făptaș cum  scoate rapid banii, îi îndeasă în buzunarul lui, aruncă portofelul și strigă din toți bojogii- hoțul!hoțul! prindeți hoțul!

Lumea se bulucește, toți strigă,  nimeni nu știe cui și ce i s-a furat..

Sosește autobuzul.//

  cine pe cine  fură, clipă de clipă?

câștigătorul ia tot!

pierzătorul rămâne umil.
E simplu și banal.

tu ce crezi? p.s.
dacă refuzi muzica, ascultă  versurile..

n-aș putea

atinge fericirea decât dacă aș reuși să ridic lumea, ca s-o fac să intre în adevăr, pur, imuabil. Franz Kafka

  Plouă greoi. Dezlânat  ca o sarică murdară. 

Apăsător. Ca grijile negre. 

Iubesc ploile zburdalnice, iuți, calde, cu miros de mere dulci,   ascunse printre frunze.

N-ai zice că seamănă cu Lacul eminescian? 

M-am gândit să-ți dăruiesc câteva  imagini furate din  țara lui Kafka. Îi făcusem și lui o poză, era o statuie ciudată, el , cocoțat pe gâtul unui veston uriaș, am pierdut-o, așa  mi se  întâmplă , când vreau să și văd, să și aud,  să mă țin de grup, să mai fac și poze.

Scuză-mi, te rog, nepriceperea,  și primește   gestul meu simplu.

Nu ți se pare că toate  clădirile   ar fi făcute din turtă dulce?

                               Un dar! de suflet!