pecetea darului

Motto.
” Fericirea, zeii  le-o invidiau muritorilor..
Cu Dumnezeu este altfel: nu numai că nu ne pizmuiește fericirea, dar ne și îndeamnă neîncetat să fim fericiți, ne  promite fericirea, ne-o prepară.”
Nicolae  Steimhardt, ”Jurnalul fericirii, , pagina 386.

Cerc de foc, în lujeri de bozii uscați,
 adunați grijuliu de cu toamnă, trosnet  în scară spre cer,
 prin zorii iviți între pleoape grele de somn,
perdeaua de alb, vișini, pruni și gutui,
apă neîncepută în oala de lut,
mâna bunicii adună jarul în vatră
foc rupt de restul lumii,
colaci împletiți în noapte târzie,
rostuiți pe câteva scaune mici, rotunde și ele,
așezate în cerc tăinuit,
vecine tăcute, împărțind pilaf de post cu prune uscate, păstrate în podul de taină al casei.
Joimărița, zicea nașa Rada,sprijinită în bățul alb,noduros,
Joi Mari, spunea bunica.

Rebegite de frig, sufletele morților se adună la foc, își încălzesc degetele, li se luminează drumurile.
Se întorc pe la casele lor.
Laolaltă, morții și viii, vis și speranță, ieri, rătăcit în cotloane de suflet, azi, în lumină și flăcări, rugăciune și mit, vrajă în dimineața rece de joi.
În revărsat de zori, urcă la streșini, abia pe la Moși, în oale arse, primesc neuitarea.

dar din dar!

M-am gandit sa impart cu voi  frumusetea unui dar primit de la o prietena de peste Ocean!

dar din dar

O prietenă de peste Ocean  mi-a trimis în dar o bijuterie muzicală, însoțită de 47 de imagini. Una mai frumoasă decât alta.
 Am ales câteva pentru  musafirii mei.
Trebuie să asculți  serenada!

într-o altă dimensiune

Ca să poți să ajungi și să ramai Acolo, pentru ca, oriunde te duci pe pământul ăsta, reacția să fie la fel, eu trebuie să MUNCESC enorm.
 Și eu plătesc minut cu minut din viața mea!
  Puteți înțelege doar dacă ați pășit măcar o dată în Operă sau într-o sală de spectacol și ați văzut momentul când din ființa mea eu am făcut un personaj și vi l-am dat vouă.
 Eu acolo mi-am pus toată puterea și tot sufletul meu. 
Aia sunt eu! 
 Unii nu înțeleg că, de foarte multă vreme, eu sunt într-o altă dimensiune. Dar nu în sensul că sunt pe altă lume. Lumea poate să priceapă la ce mă refer doar dacă are măcar răbdarea de a-și pune un disc, de a se uita la un DVD, de a veni luni la Operă sau dacă ia avionul să mă asculte în orașele lumii... 
Eu, de 20 de ani, sunt românca Angela Gheorghiu. 
Și nimeni nu m-a ajutat cu nimic. 
Tot ce am făcut, am făcut doar cu ce mi-a dat Dumnezeu, cu munca și cu sacrificiile mele. 
Am citat dintr-un interviu pe care una dintre cele mai strălucitoare voci ale lumii, Doamna Angela Gheorghiu , l-a acordat unui ziar românesc. citește aici-


 În urmă cu un an, într-o sticloasă seară de septembrie, primeam de la fiul meu cel mic unul dintre dintre acele daruri de suflet, cărora li se potrivește un singur nume UNIC! 
Am văzut-o, am ascultat-o, la  Covent Garden, am avut chiar  șansa, ca după concert, târziu, în noapte,  să  schimbăm câteva fraze, am făcut chiar și o fotografie, cu o mare artistă româncă, pe care vocea, talentul, munca, forța au făcut-o celebră.
 ANGELA GHEORGHIU.
Cât de nobilă este simplitatea celebrității!
vezi, aici:  

 Ieri, lumea toată a văzut-o pe aceeași scenă.
 O Regină a cântat pentru Regina Angliei!
 citește-
 http://www.romanialibera.ro/cultura/muzica/angela-gheorghiu-a-cantat-pentru-regina-elisabeta-a-ii-a-la-opera-regala-din-londra-282603.html

n-aș putea

atinge fericirea decât dacă aș reuși să ridic lumea, ca s-o fac să intre în adevăr, pur, imuabil. Franz Kafka

  Plouă greoi. Dezlânat  ca o sarică murdară. 

Apăsător. Ca grijile negre. 

Iubesc ploile zburdalnice, iuți, calde, cu miros de mere dulci,   ascunse printre frunze.

N-ai zice că seamănă cu Lacul eminescian? 

M-am gândit să-ți dăruiesc câteva  imagini furate din  țara lui Kafka. Îi făcusem și lui o poză, era o statuie ciudată, el , cocoțat pe gâtul unui veston uriaș, am pierdut-o, așa  mi se  întâmplă , când vreau să și văd, să și aud,  să mă țin de grup, să mai fac și poze.

Scuză-mi, te rog, nepriceperea,  și primește   gestul meu simplu.

Nu ți se pare că toate  clădirile   ar fi făcute din turtă dulce?

                               Un dar! de suflet!

niciodată

să nu confunzi răbdarea cu ospitalitatea. Murphy

Povestea spune că un mare împărat  a primit  de la un vecin, împărat și el, dar nu atât de renumit, doi șoimi.Tineri și frumoși! Împăratul  i-a îndrăgit tare mult. 

În fiecare zi se interesa de ei.
  Pentru  antrenamentul  frumoaselor păsări   a  fost adus un  mare specialist.
Într-o zi, acesta a  i-a spus împăratului că în timp ce unul dintre șoimi a învățat, cu ușurință,  zborul , celălalt  nici nu se desprinde  de pe  creanga  de care părea lipit. Trebuie să se cațere el, de fiecare dată,  să-l hrănească.
Împăratul  a încercat el însuși să-l învețe  pe șoim să zboare.

 Fără șanse. 
 A trimis  veste în imperiu  să  se găsească un om priceput care să-l convingă pe șoim  că are o menire.
 Dorința împăratului  s-a răspândit repede.

 Slujitorii au adus la palat un  înțelept. A doua zi de dimineață, cam timid, ce e drept, șoimul  zbura  de colo, colo.
Tare mult s-a bucurat împăratul!

 Curios, l-a întrebat pe înțelept cum de a reușit atât de repede  să-l  convingă pe șoim  să  înceapă să zboare.
-Foarte simplu, a spus  bătrânul. 
I-am tăiat creanga de sub picioare.//

 Dacă  povestea noastră este ambalajul, cum ai  desprinde tu mesajul?

întotdeauna am rupt o buruiană

și am plantat o floare,  acolo unde am crezut că poate să răsară.
Abraham Lincoln

Cineva spune că  viața toată nu facem altceva decât să interpretăm vorbe.
Noi - pe ale altora, alții- pe ale noastre. 
 Tu ce zici?
Și,  pentru că este vacanță, o dedicație tuturor musafirilor mei!
p.s. vă place valsul?