suntem cate un pic

 din  fiecare experienta traita; asta am simtit eu  la sfarsitul zilei, care, deja , inseamna ieri.

 Printr-o  fericita intamplare-  extraordinar este sa ai parte  de astfel de intamplari-cineva  mi-a  dat doua numere de telefon, pe care, de-a lungul anilor,  mi le dorisem de multe ori. Cum  nu speram ca  le voi mai  obtine vreodata,   faptul ca puteam suna undeva  urmand sa aflu  niste vesti mi-a creat niste emotii mari de tot.

Am inchis pentru o clipa ochii, si gandurile  au inceput sa alerge pe intortocheatele coridoare ale  memoriei. 

Nu am descoperit  prima ora de latina, nici intaia lectie de dirigentie, nici chiar  pe ultima nu am gasit-o stivuita undeva.

Am revazut  doar o silueta  imbracata adesea intr-un taior de stofa  neagra buclata, la care se asortau niste esarfe stravezii ( aveam sa aflam  mai apoi ca ca doamnei nostre diriginte ii murise mama) , un mers vioi si o privire buna, care ne invaluia  cald din spatele unor lentile  rotunde.

 Ochii aceia de culoarea castanei coapte  erau veseli chiar si atunci cand vreunul dintre noi- cati sa fi fost oare in  prima clasa de liceu, uite ca nu stiu, aflu sambata  daca va aduce  careva catalogul- incurca ablativul cu acuzativul, ca nici ele nu voiau sa fie totdeauna identice.

Diana Alexandrescu!

Pe toti ne-a fascinat numele!

 Apoi, am descoperit o diriginta preocupata de tot si de toate, un intelectual  adevarat,o  profesoara exigenta, la al carei obiect  nimeni nu avea mai putin de 7, pentru ca nu puteai sa nu inveti.

 Declinari si conjugari, traduceri din texte lungi, deloc obositoare- pe la facultate i-am auzit pe unii indaratnici  ca latina este o limba moarta-maxime~Amore, more, ore, re probantur amicitiae~, ~Verbum  dulce multiplicat amicos~.

 Nu m-am intrebat atunci cati ani are doamna noastra..calculul l-am facut aseara..//

La capatul celalalt  al firului  este chiar intaia mea diriginta. 

Am redevenit liceana emotionata, cautand cuvinte potrivite..

- Sunt Diana, stai sa-mi trag sufletul, sa nu cad, ca tocmai  m-am intors de la spital..

Am rugat-o sa se aseze- uite vezi, abia acum plang de-a binelea-da  am rugat-o sa se aseza, pentru ca vreau sa-i spun ceva, cuvintele au venit de la sine..

La 95 de ani, Doamna  pastreaza vioiciunea  vorbei, in tresariri de ~perioade~, cum ne invata in clasa.

-Ce bucurie imi aduci, draga mea, uite asta chiar ma face sa fiu mai puternica, mi-ar placea sa fiu printre voi, sa va imbratisez, copiii mei buni si frumosi!!../

Facea parte din ansamblul ~Perinita~.
 Aveam 15 ani , cand am aflat  la o lectie  de dirigentie cat de nemti sunt nemtii.
 Erau intr-un turneu. Au ajuns intr-o seara undeva, intr-o asezare rurala , pentru ai carei locuitori ansambulul urma sa prezinte un bogat spectacol. 

Satul nu avea  scena..Seara, terenul era un camp.

Toata noaptea au lucrat oamenii, masinile, uneltele; parca aud  scrasnetul fierastraielor..
 Dimineata, in mijlocul campiei, aparusera , ca din pamant, un chiosc in care se vindeau racoritoare, bere  si inghetata, si,  decorata cu ghirlande  multicolore, o scena trainica , care a cunoscut  iuresul si  frumusetea dansurilor noastre populare, indelung aplaudate de  seriosii mesteri nemti..

Nu i-am povestit Doamnei  noastre cat de mult  a contat pentru mine  povestea nemteasca, nici despre picnicul din paduricea de la Titu-Targ, cand a venit de la Bucuresti cu  vesela intr-un cos, ca sa ne invete cum se asaza o masa frumoasa, pe care , tepos ca un arici, un mar isi suporta , delicat scobitorile,   nu i-am povestit.

Mi le-am spus in gand, multe ore dupa aceea..

Doamnei i-am sarutat in gand obrazul scaldat in lacrimile bucuriei si mana blanda,  pe care am simtit-o pe crestet!

Mi-am luat o scurta pauza, se facea  noapte, mai aveam un numar de telefon.

 Dintr-o rezerva a  spitalului Floreasca  mi-a raspuns vocea  de fumatoare inraita a  unei dintre profesoarele mele dragi.
  Doamna Viorica Neacsu a fost mult prea  emotionata, cand i-am povestit despre prima olimpiada de literatura romana la care am participat , pregatita de dumneai, in clasa a X-a., despre meseria mea, despre colegii mei.

I-am daruit toate  bucuriile mele de  profesoara!
 Toate gandurile mele bune de liceana, pentru care, in  cateva minute, timpul  s-a asternut cuminte  intr-o sala de clasa, mereu cu fata spre soare!

Pereat tristitia!

Doar Argeșul și un  zăvoi de plopi   despărțeau satele noastre. Am aflat asta,  în ziua în care diriginta noastră, cea mai extraordinară DOAMNĂ  pe care am întâlnit-o  în toată viața mea, Liana Alexandrescu, profesoara noastră de latină, a completat catalogul. Eram cei mai tari dintre paralelele  bobocilor   din liceul teoretic Grigore Alexandrescu!    Pe atunci, concurența era ceva organic,  nu ne spusese nimeni că trebuie să învingi pe cineva. Sau ceva. Toți,  în jur de patruzeci la număr, veneam în liceu , în urma unui concurs   foarte exigent,  din împrăștiatele  școli ale  regiunii. Pe atunci, teza la Limba română cuprindea, obligatoriu, un subiect de sinteză.  La matematică  nu puteai spera să fii  admis, dacă îți scăpase vreun exercițiu sau vreo problemă  din  culegerea Gheba. Zeci de exerciții pe o pagină. Era singura, dar ce  culegere! Cum gândeam, ce speram?  Aripi crescute din suflet,  zbor  mult mai sus decât zidurile școlii!  La banchet, 40 de hoți  ai lui Ali-Baba,  cum ne-a botezat domnul doctor Mihai Călin , pe atunci cel mai  des rostit nume de băiat din liceu.

Ati stiut vreodata traducerea versurilor imnului Gaudeamus igitur?
Pentru toti prietenii si colegii care au implinit 10, 15, 20, 25, 30,35, 40, 45, 50... de ani de la absolvirea unei scoli.

Popularul cantec academic "Gaudeamus igitur" ("Sã ne bucurãm, asadar"sau "Prin urmare, să ne ...") , sau doar "Gaudeamus", este cântat sau recitat mai ales la ceremoniile de absolvire. Numeroase scoli, colegii, universitãti sau societãti academice il considera imnul lor oficial.

 De fapt este un cantec despre viata si durata ei

"De Brevitate Vitae" ("Despre scurtimea vietii").

Face parte din traditia "CARPE DIEM" ("TRAIESTE CLIPA") si elogiaza bucuria vietii. S-a cantat prima data in secolul al XVIII-lea(C.W. Kindleben, 1781) si are la baza un manuscris în limba latinã din 1287.

Gaudeamus igitur Iuvenes dum sumus.
Post iucundam iuventutem
Post molestam senectutem
Nos habebit humus.

 Sã ne bucurãm, asadar,
Cât încã suntem tineri
Fiindcã dup-o tinerete agitatã,
Si-o bãtrânete-ngreunatã,
tãrâna ne va avea pe toti.

Ubi sunt qui ante nos
In mundo fuere?
Vadite ad superos
Transite in inferos
Hos si vis videre.

Unde-s, oare
Cei ce-au trãit înainte-ne?
Poti s-ajungi pânã-n Ceruri
Sau sã pãsesti prin Iad
De doresti sã-i revezi.

Vita nostra brevis est
Brevi finietur.
Venit mors velociter
Rapit nos atrociter
Nemini parcetur.

 Viata ne este scurtã
Va fi terminatã prea curând,
Moartea vine fulgerãtor
Atroce ne agatã-n ghearele-i.
Nimeni nu-i crutat de-aceasta.

Vivat academia!
Vivant professores!
Vivat membrum quodlibet;
Vivant membra quaelibet;
Semper sint in flore.

 Trãiascã Scoala!
Trãiascã profesorii!
Trãiascã fiecare-ntrebãtor!
Trãiascã fiecare-ntrebãtoare!
Fie ca ei sã-nfloreascã de-a pururi!

Vivant omnes virgines
Faciles, formosae.
Vivant et mulieres
Tenerae, amabiles,
Bonae, laboriosae.

 Trãiascã toate fecioarele
Binevoitoare si curate la suflet!
Trãiascã, de-asemeni,
Femeile tandre, iubitoare
si pline de hãrnicie!

 Vivat et res publica
et qui illam regit.
Vivat nostra civitas,
Maecenatum caritas
Quae nos hic protegit.

 Trãiascã patria
Si cei ce-o conduc!
Trãiascã-ne orasul
si binefãcãtorii acestuia
Care, prin caritatea lor, ne oferã sigurantã!

Pereat tristitia,
Pereant osores.
Pereat diabolus,
Quivis antiburschius
Atque irrisores.

 Fie ca tristetea sã piarã!
Fie ca urâtorii sã piarã!
Fie ca Diavolul sã piarã!
Fie ca oricine-i împotriva scolii noastre,
Oricine-ar râde de-aceasta, sã piarã !