O rază în zbor!

”Caracterul însă  al unei școli bune este  ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult  decât știe  însuși profesorul”.
Mihai Eminescu ( revizor școlar)


 Astăzi este ziua  noastră, a celor, care, într-o bună zi  au decis că pot  să să-și dedice talentul, ( cu cât  va fi fost înzestrat  fiecare ), munca, ( atâta câtă va fi  fost în stare el sau ea  să „presteze”) și, mai presus de toate, dragostea pentru  copii, ( cine o va fi având) ca să lumineze minți, să bucure suflete. Să facă lumea toată mai bună!

  Am ajuns profesoară, pentru că asta mi-am dorit!  Din tot sufletul!  Trecând peste    opreliști  de tot felul. Zică cine ce va vrea să zică- și astăzi, dacă ar fi  să-mi aleg  meseria- tot  profesoară m-aș face.. 

În dimineața asta  de toamnă, ca de atâtea ori, înainte  de a mă gândi la viața mea  de profesoară, mă  gândesc cu mare drag și cu multă duioșie, la mulți dintre profesorii mei  și , dacă aș putea, fiecăruia  în parte i -aș  dărui  primul meu zâmbet,însoțit de o albă crizantemă.!

Cel dintâi ar fi Domnul Fulga- profesorul  meu de Limba Română din gimnaziu.

http://incertitudini2008.blogspot.ro/2008/05/profesorului-meu-de-limba.html

Abia după aceea,  mi-aș îndrepta  ochii sufletului către  anii mei  dedicați copiilor.

 Nu știu câți dintre foștii elevi se vor gândi astăzi la  mine, ocupați cu  toate ale zilei, au, poate, multe alte lucruri de făcut.

 Unii sunt  chiar în lista mea de „friends”.

 Lor le spun ceva acum, ceva  care ar trebui să ajungă și la alții: Dragii mei, când vine  vorba  să spuneți   ”Mulțúmesc”, indiferent ce  meserii și funcții aveți  sau veți avea, dacă tot vreți să-i mulțumiți unuia dintre  foștii voștri dascăli,adăugați,  lângă   acel ”mulțumesc:   Doamna  profesoară/ Domnule  profesor!  și, mai ales, nu  uitați pronumele  personal  de persoana a II-a plural. La dativ. Așa cum ați învățat la școală.

Nu-mi plac tristețile, dar ceva tot o să spun: întâmplarea  face ca,  tocmai ieri,  la intrarea în scara  blocului  să  mă întâlnesc  cu o fostă elevă, are, cred, 32 de ani. Era cu fiul ei, școlar, foarte bucuros  că miercuri, adică astăzi, nu  se va mai duce la școală.  Auzisem de la o  vecină că  fosta mea elevă locuiește pe scară cu mine  de câteva luni, timp în care, zic și eu ,  poate că ar fi trebuit să-și facă  vreme să sune la ușă  și să mă salute.( i-am fost și dirigintă  patru ani,  drept este  că Limba Română nu era   iubirea ei cea mare)  Cum ziceam, ieri s-a întâmplat. ”-Bună ziua!„...”Bună ziua”!

Și cum nu vreau  să-mi încep ziua asta  când lumea toată își serbează  dascălii- poate că ar fi trebuit să scriu cuvântul  cu majuscule- ( nu știu cum o fi pe la alții) o să povestesc repede ceva  de care îmi aduc eu  aminte  cu  ochii  înlăcrimați!  
Lacrimile sunt de bucurie!

Odată, înainte de teză , i-am avertizat pe elevii mei din clasa a VIII-a, a căror dirigintă eram, că, dacă voi descoperi pe cineva copiind, acela va primi nota 1 .
Necazul n-a întârziat. Am văzut cum una dintre cele mai bune eleve a scris rezolvarea   părții de  gramatică, pasând ușor hârtiuța  în spate, destinatarul fiind  un  băiat, care fără "ajutor", ar fi obținut, sigur, nota 7. Omul a   transcris repede și a dat  bilețelul mai departe, către alt coleg, candidat permanent la corigență.

Urmăream " manevrele", gândindu-ma ce ar trebui să fac.În  același timp cu mine,  la eveniment asistau  ochii „autoarei". Trebuia să respect ceea ce spusesem anterior . Am cerut copiuța și mi-am tinut cuvântul.
 Nu   m-am bucurat, nicicum, de   cele petrecute, pe tustrei i-am ascultat de  nu știu câte ori până la sfârșitul  trimestrului, ca să-și  rotunjească mediile. .

Au trecut anii... 

Autoarea copiuței a devenit jurist.

 Nu mă salută niciodată.
Al doilea beneficiar al "ajutorului"- elevul cu prestație slabă - este un familist bun, un om ca multi alții. Nu știu câte cărți va fi citit între timp, dar este un om serios.
Gheorghiță-cel care a primit și a transmis copiuța - a absolvit două facultăți:"Aerospațiale" și" Finanțe".

Într-o seară ploioasă, de onomastica mea, cineva a sunat la ușă . Am deschis- era Gheorghiță- cu un superb buchet de lalele în mână .

În timp  ce-mi spunea  că întâmplarea  aceea  cu  drumul bilețelului ghinionist  l-a ajutat  de multe ori, eu,  uitându-mă  și la  fața lui   bucuroasă, și la  florile scăldate în boabe de ploaie, m-am simțit  școlărița  care  primea întâiul 10 în catalogul  vieții.

 Multe nopți de nesomn am avut  de-a lungul  vieții  de profesoară;  câte reproșuri  mi-am făcut că poate am fost  nedreaptă, ori prea exigentă. Sau  că nu am avut  totdeauna  balanța în minte, că am aplicat, poate,  corecții nepotrivite.  Uneori m-am pripit sau n-am meditat îndeajuns asupra  câte unei situații ivite cine știe  cum și de ce.. 

Totdeauna, însă, și spun asta cu mâna pe inimă - am făcut-o dintr-o mare dragoste față de ei, și mai ales,  din dorința de a-i determina să fie corecți.

 Am trăit experiențe de tot felul ; de fiecare dată , am descoperit ceva nou.
Concluzia? 

Copiii sunt minunați! Universul lor este captivant. Trebuie să vrei și să-ți dorești să-i  înțelegi!

Câteva  cuvinte pentru colegii mei  de toate vârstele, sărbătoriți  sau uitați astăzi:

Cine vrea să ajungă dascăl -sau chiar a devenit-ar trebui să fie recunoscător; este un privilegiu să le fii copiilor în preajma, să te simți tu însuți  copil, atunci când au nevoie, să te poți bucura odată cu ei sau chiar să poți plânge, să-i sancționezi când trebuie.

Probabil aceasta este o fărâmă din ceea ce căutam cu toții- " Tinerețe fără bătrânețe"!

s-a potolit arșița verii( la Șarpele Roșu)

Pentru  că numele lui începea  cu N, era scris în partea de jos a paginii   catalogului, eu, la mijloc.

Frumos, înalt, cam bucălat, nouă  ne plăcea oricum.  Și franțuzicăi, pentru rrrrul rostit cu un fel de mimică aristocrată.

Un rebel.

În câteva rânduri, a  reușit să o  supere chiar și pe  Doamna Alexandrescu, profesoara  noastră de latină, care ne era dirigintă. Venise la școală în pantaloni scurți. 

Avea picioare frumoase!

Pe vremea aceea, nu știam ce înseamnă să chiulești, el  practica  subtil forma asta  de revoltă, ghinionista  fiind chiar eu, pentru că la geografie, mai ales,  costeliva domnișoară Lupescu  obișnuia să nu mai răsfoiască, din nu știu ce motive,  catalogul.

Se adunau multe note în dreptul  numelui meu.

 Nu i-am reproșat lui  Dan niciodată, a plecat din liceu, înainte  de a fi  găsit eu un prilej să mă răcoresc. 

Nu m-am mai gândit la el până când, în urmă cu vreo șase ani, a apărut la una dintre revederile  colegilor de liceu. Foarte schimbat, că  m-am străduit să  regăsesc în  domnul  din fața mea  pe  adolescentul rebel în pantaloni scurți.

O prietenă mi-a povestit  că ani mulți, Dan a  fost patronul  cârciumii cu nume  colorat al  lui „natrix  natrix„  știut , cândva, doar  la zoologie. 

La el se aduna  boema bucureșteană, povesteau ,petreceau, un  lăutar  cunoscut  le  prelungea nopțile   până se ridica soarele  de câteva sulițe pe cer. Acolo, în jurul  lui, ca președinte fondator al  fundației „Identitatea românească„, artiști  cunoscuți  vor fi navigat în  învolburatul  râu al  întâmplărilor acelor ani..

 Și, când nimeni nu  se aștepta , afacerea a căzut, Dan  s-a retras acasă singur și bolnav, prea bolnav....apăsătoare  singurătate.

 Toamna  de astăzi are  surâs în pletele-i  roșcate și  susur de frunze în glas.  Undeva, în București, drumul lui  Dan s-a oprit.

 Sufletul își  va găsi odihna  printre  aștri... 

se spune că

și școala  vieții are premianții și repetenții ei
(o mai veche idee)

Diploma de facultate este o simplă adeverință–  așa spuneau mai adineauri câțiva tineri cu studii superioare, dar fără loc de muncă.
Apare, inevitabil întrebarea- de ce să mai mergi la școală, să suporți emoții, stres, să nu dormi învățând pentru teste, teze,  examene?

Ar fi păgubos să gândim toți așa.
Există, însă,  un număr considerabil de semeni- femei și bărbați , care,  în orice moment,  îți pot da lecții., privindu-te  de sus, oricâtă carte ai fi învățat.. 

Au  absolvit cea mai tare școală. Știi cum se numește,  nu? 

Scoala vieții! 

Ce catalog, ce competențe?

Poți să mai spui ceva?

Eu învăț tot timpul, de ce n-aș recunoaște?

Lecția începe de cum ieși din casă. Dai nas în nas cu vecinul, proaspăt mutat la etajul superior. Ce salut, ce poftiți? care pe care, asta este regula. Omul  este prea  grăbit, am înțeles.

Intri în primul magazin- dacă nu te uiți pe etichetă, sigur pâinea  este de săptămâna trecută, nu mai vorbesc de alte produse.

Uită-te bine la cântar, altfel ai surprize, deloc plăcute, vezi ce ți se pune în pungă..

Te întreabă  careva unde este strada Matei Basarab? În timp ce răspunzi, ai grijă de poșetă, s-ar putea să fie cineva gata să te ajute să n-o mai cari după tine.

 Deunăzi, am fost cu o rudă  să-și cumpere o rochie.

După două ore de oboseală,  n-am găsit nimic, bine, nimic care să se potrivească gusturilor noastre. În câteva magazine, trei la număr, unde puteai tăia fumul, chiar fără lamă, vânzătoarele, exagerat de drăguțe,  tot insistau- vai, doamnă, vă vine ca turnată /  aiurea , sta ca pe gard..și doamna  nu arată rău deloc/ culoarea vi se potrivește/ o mai ajustați pe ici- pe acolo..

Cum să ajustezi o rochie când abia ai cumpărat-o?

Fiecare voia să-și vândă marfa..

 Vezi? Cele mai utile învățăminte de a rezista într-o lume  nebună nu le afli prin studiu.
Nu le înveți la școală. Nu le găsești prin manuale.

Iți parvin întâmplător.

Sunt rezultatul hazardului.

Sunt filozofia vieții,  la rece.

O prietena îmi spunea că,  în copilărie, părinții ei  nu încuiau niciodată poarta. Nici ușile.

Da, în copilăria ei.

Dar în copilăria de acum, nici alarma nu este suficientă..

Și uite cum ajungi să te înstrăinezi muuult, mult prea mult de semeni.

 Oricare dintre cei cu care ți se intersectează mersul poate fi un potențial atacator/ hoț/ spărgător?

Ai argumente să mă contrazici?

Pereat tristitia!

Doar Argeșul și un  zăvoi de plopi   despărțeau satele noastre. Am aflat asta,  în ziua în care diriginta noastră, cea mai extraordinară DOAMNĂ  pe care am întâlnit-o  în toată viața mea, Liana Alexandrescu, profesoara noastră de latină, a completat catalogul. Eram cei mai tari dintre paralelele  bobocilor   din liceul teoretic Grigore Alexandrescu!    Pe atunci, concurența era ceva organic,  nu ne spusese nimeni că trebuie să învingi pe cineva. Sau ceva. Toți,  în jur de patruzeci la număr, veneam în liceu , în urma unui concurs   foarte exigent,  din împrăștiatele  școli ale  regiunii. Pe atunci, teza la Limba română cuprindea, obligatoriu, un subiect de sinteză.  La matematică  nu puteai spera să fii  admis, dacă îți scăpase vreun exercițiu sau vreo problemă  din  culegerea Gheba. Zeci de exerciții pe o pagină. Era singura, dar ce  culegere! Cum gândeam, ce speram?  Aripi crescute din suflet,  zbor  mult mai sus decât zidurile școlii!  La banchet, 40 de hoți  ai lui Ali-Baba,  cum ne-a botezat domnul doctor Mihai Călin , pe atunci cel mai  des rostit nume de băiat din liceu.

Ati stiut vreodata traducerea versurilor imnului Gaudeamus igitur?
Pentru toti prietenii si colegii care au implinit 10, 15, 20, 25, 30,35, 40, 45, 50... de ani de la absolvirea unei scoli.

Popularul cantec academic "Gaudeamus igitur" ("Sã ne bucurãm, asadar"sau "Prin urmare, să ne ...") , sau doar "Gaudeamus", este cântat sau recitat mai ales la ceremoniile de absolvire. Numeroase scoli, colegii, universitãti sau societãti academice il considera imnul lor oficial.

 De fapt este un cantec despre viata si durata ei

"De Brevitate Vitae" ("Despre scurtimea vietii").

Face parte din traditia "CARPE DIEM" ("TRAIESTE CLIPA") si elogiaza bucuria vietii. S-a cantat prima data in secolul al XVIII-lea(C.W. Kindleben, 1781) si are la baza un manuscris în limba latinã din 1287.

Gaudeamus igitur Iuvenes dum sumus.
Post iucundam iuventutem
Post molestam senectutem
Nos habebit humus.

 Sã ne bucurãm, asadar,
Cât încã suntem tineri
Fiindcã dup-o tinerete agitatã,
Si-o bãtrânete-ngreunatã,
tãrâna ne va avea pe toti.

Ubi sunt qui ante nos
In mundo fuere?
Vadite ad superos
Transite in inferos
Hos si vis videre.

Unde-s, oare
Cei ce-au trãit înainte-ne?
Poti s-ajungi pânã-n Ceruri
Sau sã pãsesti prin Iad
De doresti sã-i revezi.

Vita nostra brevis est
Brevi finietur.
Venit mors velociter
Rapit nos atrociter
Nemini parcetur.

 Viata ne este scurtã
Va fi terminatã prea curând,
Moartea vine fulgerãtor
Atroce ne agatã-n ghearele-i.
Nimeni nu-i crutat de-aceasta.

Vivat academia!
Vivant professores!
Vivat membrum quodlibet;
Vivant membra quaelibet;
Semper sint in flore.

 Trãiascã Scoala!
Trãiascã profesorii!
Trãiascã fiecare-ntrebãtor!
Trãiascã fiecare-ntrebãtoare!
Fie ca ei sã-nfloreascã de-a pururi!

Vivant omnes virgines
Faciles, formosae.
Vivant et mulieres
Tenerae, amabiles,
Bonae, laboriosae.

 Trãiascã toate fecioarele
Binevoitoare si curate la suflet!
Trãiascã, de-asemeni,
Femeile tandre, iubitoare
si pline de hãrnicie!

 Vivat et res publica
et qui illam regit.
Vivat nostra civitas,
Maecenatum caritas
Quae nos hic protegit.

 Trãiascã patria
Si cei ce-o conduc!
Trãiascã-ne orasul
si binefãcãtorii acestuia
Care, prin caritatea lor, ne oferã sigurantã!

Pereat tristitia,
Pereant osores.
Pereat diabolus,
Quivis antiburschius
Atque irrisores.

 Fie ca tristetea sã piarã!
Fie ca urâtorii sã piarã!
Fie ca Diavolul sã piarã!
Fie ca oricine-i împotriva scolii noastre,
Oricine-ar râde de-aceasta, sã piarã !