cartea, ca viață a vremurilor

povești adevărate pentru prieteni.

Nu-mi amintesc decât o  pagină frumoasă din Abecedarul meu- era  la litera „F”.figura unui un băiețel cu  mult  roșu în obraji, Fănuță, cred, încercând să prindă un fulg de nea în palmă.

 Ceva mai târziu, am descoperit  un ”F ” mare  de mână, în  brevetul  bunicului patern, însoțit de medalia primită de soldatul  brav, talițu,în lupta de la  Mărăști.

 Cu  semnătura  inconfundabilă a regelui Ferdinand.

Fizic,medalia și documentul s-au rătăcit,regretul meu  este zadarnic.Le păstrez în suflet.

Ca o medalie  nescrisă.

Mi- am amintit un text din manualul pentru clasa a doua, cred,

 "Frunzele albastre ".Poate că altcineva știe mai bine decât mine...în vremea aceea, era doar un text. 

Acum, văd altfel lucrurile.

Erau două fetițe, prietene.Una dintre ele avea o cutie de culori ( mai știi? 6); celeilalte ii plăcea să deseneze, dar nu avea culori. 

I- a cerut prietenei să i le împrumute .A primit doar albastru. Ea desenase un copac, voia verde...

A rezultat un arbore cu frunze albastre; așa cum era cerul...💖

Revăd cu ochii minții manualul de geometrie, clasa a  Vi-a, poate și pentru că era ceva  cu totul nou pentru mine. Subțirel, cu  foi  gălbui, foșnitoare.

În seara în care, la lumina lămpii nr. 11, a cărei sticlă fusese bine ștearsa  de mâinile grijulii ale mamei, am reușit,după multe încercări, însoțite  de plâns și de revoltă,am rezolvat toate exercițiile despre teorema înălțimii într-un triunghi dreptunghic.

Am trăit atunci una dintre  marile  bucurii ale acelor ani  de copilărie.💗

Păstrez câteva  manuale din liceu, ele sunt, într-un fel, măsura trecerii mele prin școală.

Astăzi m-am trezit - cred  că năvala  cu care se succed  evenimentele  zilei nu-mi dă pace nici  în somn- cu gândul la manualul meu de  literatură din  clasa a  IX-a. 

l-am găsit!

Este zdrențuit săracul, dar paginile lui  poartă  un fel de parfum inconfundabil: sublinieri, întrebări, notițe pe margini de foi îngălbenite.

L-am deschis la  Grigore Alexandrescu.

  Tu ai studiat fabula ”Toporul și  pădurea”? Îți mai amintești  vreun vers?  opera  toată   este  plină de înțelepciune. 

 Dacă   uitarea  și-a spus cuvântul, mergi la  domnul google.

”Cele mai multe rele nu vin de pe afară,

 Nu  le aduc streinii, ci ni le face toate

Un pământean de-ai  noștri, o rudă sau un frate.„

( pagina 45)

Cîteva  zeci de pagini  mai încolo. titanul  Bogdan Petriceicu  Hasdeu.

„ Răzvan și Vidra„.

” Răzbunarea  cea mai  crudă este  când dușmanul tău

E silit a recunoaște  că ești  bun și dânsu-i rău„

 178.

Mângâi  filele care m-au ajutat, cândva, să  -mi pun întrebări,  să caut și să găsesc lumină!💖

Simt, vorba unui inegalabil gânditor antic,că în sufletul meu, în mintea mea, s-a adunat  cea mai frumoasă zestre, cea mai bună provizie pentru anii senectuții.💗

talentul tău?

Cu ce l-ai plătit?Și cu ce i-ai despăgubit pe aceia  care nu l-au căpătat de-a gata? Nicolae Iorga

 În ultimele săptămâni,  printre alte teme  încâlcite, s-a discutat,  cam în treacăt, ce este drept, despre  urmașii unor vipuri.

 În multe dintre cazurile aduse în prim-planul   comentariilor, referințele nu au fost deloc elogioase. Pe bună dreptate.

 Să fie talentul și vocația ereditare?
Istoria universală tinde să răspundă negativ.
Genetic, marile personalități  ale umanității-muzicieni, poeți, savanți sunt cazuri singulare.
Nimeni n-a auzit ce cariere ar fi avut urmașii  lui Pitagora, Goethe, Dante, Homer, Arhimede etc.
Niște excepții  există, le știm: muzicienii Strauss și Bach, scriitorii Dumas -tatăl și fiul, pictorii Breughel, marele nostru  dramaturg, nuvelist , autor de schițe și publicist  Caragiale și fiul său, Mateiu, autorul Crailor de curte veche.
 Brătienii și Goleștii!
Cum să uițí de scriitorul, filologul , savantul Bogdan Petriceicu Hașdeu și de  geniala sa fiică- Iulia Hașdeu? Nu-l uităm pe Barbu-Ștefănescu-Delavrancea și pe fiicele  lui , scriitoarea și pianista, Cella Delavrancea și  arhitecta Henrieta Delavrancea.. De ce să nu-i amintim chiar și  pe  romancierul  Liviu Rebreanu și pe  fiica lui, Puia -Florica Rebreanu?
Excepția  cea mai interesantă este aceea a olandezilor Bernoulli, , care au dat , în trei generații, opt matematicieni celebri.Și urmașii lor s-au impus, începând cu  secolul al XVII-lea, în multe alte domenii ale științei.
La fel de interesantă este  familia scoțiană Gregory, care  în două secole, XVII și XVIII, a dat universității din Edinburgh șaptesprezece profesori.
tu ce spui?

prinde hoțul!

I s-au tot căutat rădăcinile. 

  Cercetători redutabili-Cihac, Tiktin,  O.Densușianu,  atrași de aria diversă a răspândirii semantice a cuvântului hoț i-au dedicat studii îndelungi.

 Însuși Bogdan Petriceicu Hasdeu, în a sa Istorie critică, I, 2, pg. 294, vezi Noul Dicționar, NODEX,  deși îi  acordă  niște valențe expresive, pornind de la o interjecție , nu reușește să-i dea de urme.  Interesante sunt discuțiile în legătură cu varianta feminină- cum ar putea fi, oare, altfel,  când vine vorba despre femeie?
De la hoață- femeie care fură,/hoțoaică  , se ajunge la pohoață,   derivat cu prefixul-po, care înseamnă femeie rea, pus greșit în relație cu pațachină.

Nici dicționarul de argou al limbii române  nu se lasă mai prejos, găsind pentru atât de nesemnificativa economie lexicală- trei litere,  trei sunete,  o singură vocală și două amărâte de consoane, un biet cuvânt monosilabic, nici mai mult , nici mai puțin de 69 ( șaizeci și nouă) de variante, care mai de care mai ciudate.

Aș aminti doar- alpinist- spuneți și dumneavoastră… aspensor- fabulos!,  cocor- asta-i culmea! inspector- nu se poate așa ceva! ba se poate ar spune cineva,  lupescu-poftim de vezi!, mânuța de aur..ce imaginație! zarzavagiu- oricum, agricultura este la pământ, săraca..

 Pe la alții, hoțul este hoț- Cine fură un ac va fura și o cămilă..

 Limba noastră , comoară,  cum o numea poetul,  a creat mulțime de expresii și cimilituri- Hoțul cu un păcat, păgubașul cu o mie, Prinde hoțul, scoate-i ochii, Îl bate , ca pe hoții de cai, Hoțul plânge că este dus la spânzurătoare, dar nu se căiește că este hoț, Hoțul simte că-i arde căciula .

Brusc, ea devine cuminte și înțeleaptă, după ce îl lasă pe hoț să mărite/ să cunune/ să cumetrească/să boteze până sus de tot,  -n vârful scării sociale.

Zice  că Hoțul trece drept boier, când hoția îl îmbogățește.

Vezi, matale, cum te îmbrobodesc vorbele?

Tocmai mi-am adus aminte de ce am scris ce-am scris- limba noastră este singura, asta spun unii,  între atâtea surori și verișoare, care mai de care mai moderne, prima , așadar, care i-a încredințat îndesatului hoț și sensuri dulci, dezmierdându-l- hoț mic și scump ce ești!, ce hoț( oț) ești! , a face pe hoțul cu cineva, ia uite, hoțul de el!, ce ochi  are hoțul..

De asta se fură de toate- inima, ochii, dragostea,  mireasa, cerceii, cu ureche cu tot,  inelul cu purtătorul,  bașca – tablouri, aluminiu, laminoare, bani, brățări, cloști, conturi, cărți, titluri, diplome, voturi, covoare, fotolii,  fabrici.

 Era să uit- cercetător atent,  cum este, românul a descoperit ceva suspect și  într-o statuie-  tocmai a celui care avea o oca specială. 

p.s. tu ce zici?