nu te-ai priceput..

( sau ”Numai una„ sau: „Fă cruce, fa...„`)

„Nu ești supărată? Nu, dar tu?
Nici eu!
Și mă ierți? Lisandre, eu am fost de vină! 
Răsărise luna, galbenă și plină,
Ca o fată blândă care-n chip duios
Vine sus din ceruri să ne-aducă jos
Liniștea și pacea zărilor albastre
Și cu dor să umple sufletele noastre.
Sub cireș iubiții mult timp au rămas.
Când din ușa tinzii s-auzi un glas
Mustrător, dar dulce: Unde ești, Simino?
Ne culcam! Pe ușă pui zăvorul, vino! „

Se întâmplă ca- o fi hazard, o fi altceva- unele lucruri, aparent fără vreo legătură, să se lege. Ieri, am primit pe mail  niște  glume simpatice. Printre ele, și aceasta:

Coşbuc trecea foarte rar pe la Terasa Oteteleşeanu, locul unde se adunau, de obicei, scriitorii.  El a nemerit, însă, o  dată acolo, când cafeneaua era goală.
– Domnule, i s-a adresat un chelner, luați loc la altă masă, aceasta este rezervată poeților!
– Scuzați-mă! a spus Coşbuc și s-a mutat alături.„ 

Am zâmbit a  mâhnire...

Ceva mai târziu, tot ieri, aflu de la radio, „România  cultural” că niște domni, doi la număr, lansează la librăria Cărturești, din București, în  ziua care tocmai a fugit, un volum de poezii, intitulat , după cum a fost nășit-

111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română . 

Adică ei ar fi citit toate poeziile românești  de dragoste scrise  de pe  la 1785 până  la  sfârșitul anului trecut și, după o asemenea muncă, au ales  poeții ”reprezentativi”, fiecăruia publicându-i-se câte o poezie. Condiția a fost ca acea poezie să fie „vie„.

 Așa se face  că i s-a găsit un loc și lui  Mihai Eminescu. ( printre alți 110)

  Care  va fi fiind poezia potrivită, asta o să aflu doar dacă  o să cumpăr antologia.

Pentru George Coșbuc, însă, nu s-a găsit niciun colț de pagină, acolo... 

Ce mai contează cine a fost George Coșbuc, ce mai contează că, pe  lângă  patru volume  de poezii,  a tradus: „Divina Comedie„, „Sakuntala„,  Epopeea lui Ghilgameș„, Georgicele, „Odiseea„, „Don Carlos”„Rig Veda„sau„ Mahabharata„? că i-a citit în original pe Lessing, Weber, H.Heine, tălmăcindu-le poeziile?

 „A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în imitații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc.”Liviu Rebreanu

Noroc cu  ai noștri compozitori, care,  mai răbdători fiind,  își fac timp să-i pună  versurile pe note muzicale, că altfel, cine i-ar mai rezerva lui George Coșbuc un loc la  masa poeților?

https://www.youtube.com/watch?v=aMTyM-p4Tp8

Când ai vreme, poate citești  aici:

http://www.poeziile.com/autori/George-Cosbuc/referinte-critice.php

și, bineînțeles, aici:

http://www.cadouridedragoste.ro/poezii-de-dragoste_George_Cosbuc.php

întrebări vechi.. gândire nouă

 motto: Trecutul este  cel mai bun profet al viitorului, Byron

Bacalaureat 2013, geografie

„Profesorul (cu siguranță):No! la gheografie acuma... Mă! tu ghe colo... Spune-ne tu doară toake ștakele Europei.
Elevul: Franța, dom'le.
Profesorul: Franțiia, bine!
Elevul: Anglia, dom'le
Profesorul: Iaște!
Elevul: Germania, dom'le.
Profesorul: Ghermania.
Elevul (se pornește repede. - Profesorul dă din cap afirmativ la fiece nume de stat cu satisfacție și cu mândrie): Elveția, Rusia, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Turcia, Bulgaria, România, Serbia, Muntenegru și Grecia... dom'le!
Profesorul (încruntându-se): Și apoi mai care, mă?
Elevul: Atâtea, dom'le!
Profesorul (începând să scrâșnească): Dar Șpania, mă?
Elevul (intimidat): Și... Spania, dom'le!
Profesorul (mai aspru): Dar Șpania, unghe-i Șpania?
Elevul: ...?!
Profesorul (magistral): Șpania-i lângă Portocalia, mă boule, și vițăversa!
Elevul (aiurit): Și... Spania și Portocalia, dom'le!
Profesorul (din ce în ce mai sus): Și mai care?
Elevul (pierdut): Virțăvercea, dom'le!
Profesorul (indignat): Nu Vițăvercea, mă! Dănimarca, mă! Dania, mă! (Șoptind amenințător printre dinți:) Dania tătână-tău! (Energic:) Merji la loc, boule!
Elevul pleacă obidit la loc.
Inspectorul (conciliant): Ei, oricum, tot a știut destul de bine.„

Un pedagog de școală nouă, I.L. Caragiale, 1893

Să ne ferim

a trece cu vederea pricinile de tulburare și de a  le lăsa să se acumuleze;  căci nimeni nu poate să împiedice  scânteia, nici să spună de unde poate veni ea.
 Francis Bacon, Despre cârmuire, pagina 67

 Îmi place teatrul,  de fapt, îmi place atitudinea de spectator, care trăiește activ conținutul și mesajul  textului pus în scenă.
 Rareori, o piesă de teatru depășește două ore. 
Ieși afară, inspiri aer proaspăt, pe drum te gândești, ajungi acasă cu bună dispoziție.
De câteva zile, pe micul ecran, pe internet, în presa scrisă, cu mici pauze, se  joacă o piesă cu mulți actori.
 Fără text, fără regie.
 Astăzi, după  ultimele emoții ale examenului de bacalaureat, pentru care, fie  se pregătiseră, fie își cumpăraseră neștiința ,eroii, un număr mare de elevi,  au fost  subiecții unei  inedite lecții de dirigenție, un  spectacol alegoric,tema  nefiind găsită nici  după ce  actorii și spectatorii au plecat la casele lor.
O lecție aspră, în care ei, viu material didactic, și-au jucat  rolul cum  au putut.
 Cum au învățat de la adulți, o gașcă mare, pricepută  la  cele necurate-furt și plată pentru furt.
 Altfel zis- șpăgari- ofertanți și primitori.
O lecție dură.
O lecție pe care n-o vor uita niciodată.
 Adulții  i-au adus pe tineri  într-o situație  umilitoare,  greu de suportat.
Așa știu ei să educe.
O lecție, la care spectatorii au rămas muți. ( de uimire)
Dacă ar trăi Caragiale..

Am  citit   și recitit astăzi despre: sancțiuni și pedepse, despre succes, laude, despre demnități, despre părinți și copii/despre  noblețe.
..am citit  și aici; aceasta ne este salvarea!
Și despre ADEVĂR.
Primul lucru făurit de Dumnezeu în zilele creației a fost lumina simțurilor, cel din urmă a fost  lumina rațiunii, iar de atunci încoace este iluminația Spiritului său. El a suflat, mai întâi,  lumină asupra materiei sau haosului, apoi a suflat lumină asupra  omului; și necontenit  suflă și răspândește lumină asupra aleșilor săi.Francis Bacon

p.s. să se fi împuținat lumina?

s-a găsit scrisoarea deschisă

Înainte  de a pleca  dintre noi, la 25 ianuarie 2013, DAN MIHĂESCU, umoristul care a scris texte memorabile pentru Toma Caragiu şi Tamara Buciuceanu Botez, a lăsat o

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE

Stimate nene Iancule,

Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni,tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc.

Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii  scenarii de desene animate. Eşti mărunt, neicuşorule!

Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple.

Matale ştii cât ar costa acum o masă la "Iunion"?

Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la "Iunion" acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga.

Heavy metal!

Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la "Gambrinus" şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini.

Suntem o ţară penală, meştere!

De la parlament la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.

S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: "Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!"

Zicea Nae Ipingescu: "Să nu mai mănânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân". Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici că le crapă obrazul aleşilor?

Ei, aş!

Unde este Râca Venturiano cu al lui "Angel radios"? E timpul cocotelor. 
Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi chestii deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă!

Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis "Titircă Inimă-rea" e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.

Se face Capitală până la matale la Ploieşti , numa' borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică.

Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat, deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste, care va să zică.

M V vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un de-al lor care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?...

Altminteri e "criză teribilă, monşer". Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica "Năpasta", promisiunilor guvernului schiţa "1 aprilie", Justiţiei "Lanţul slăbiciunilor", vieţii noastre politice - "D-ale carnavalului", scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este "Scrisoarea pierdută", iar viitorul nostru poate fi asemuit cu "O noapte furtunoasă". Bravos naţiune!

Egzistă nişte unii care zice că suntem "Ţara lui Caragiale". Ei, aş!

Moravurile de pe vremea matale erau parfum.

Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel.

Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic.

În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi  o să murim în Becalia!

Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!//
 p.s. dacă ai vreme, citește și aici
http://www.gamedesire.com/player/cuiab/blog/455228

cei mai mulți evlavioși

au un Dumnezeu de buzunar, pe care  îl curăță la zile fixe, care se cheamă sărbători.
Nicolae Iorga
 ( așa o fi?)

Își scutură cerul barba   căruntă, în vălătuci de  câlți pufoși, prea se  răzgândise iarna, în trena ei de împrumut.  Așa se  îmbracă sărbătorile adevărate, în belșug de alb, pe ramuri, pe case, pe  sprânceana pădurii.
M-am trezit  cu gândul la numele cald al mamei, voiam să-i duc crenguțe din bradul sub care i-am pus, ca în fiecare an, ca în fiecare clipă, toată dragostea mea.
Și m-am gândit la toți cei dragi care își serbează astăzi ziua numelui.

Mulți, știuți și neștiuți.
Am un gând de recunoștință pentru primii trei purtători ai numelui  ION, cei mai cunoscuți ai scrisului- Creangă, Caragiale, Slavici.

Cum ar arăta lumea de astăzi, dacă ei ne-ar fi contemporani?

 Ar fi Nică la fel de șturlubatic?
Nenea Iancu ne-ar zâmbi îngăduitor, asistând la  neisprăvitul nostru carnaval de zile  și de nopți, în căutarea unui  răspuns la   turmentata întrebare eu cu cine votez?

Sau, obosit  de atâta  prostie, ar  da  plictisit din mână, în semn de curat/murdar..
Mă gândeam la Popa Tanda , zău că i se simte lipsa, prea le-am încurcat de tot  pe cele sfinte..
Și alte nume dragi îmi vin în minte- poetul, născut în noaptea sfântă de Crăciun,   Ioan Alexandru,  cu ale lui Imne de iubire , Ioan -Alexandru Brătescu- Voinești, nu-i așa că  ți s-a făcut dor de Puiul lui, neascultător, privind cum  cârdul  de frățiori  pleacă  spre alte zări mai calde, în vreme  ce el, rămas zgribulit, singur, la marginea drumului, își adună  ghearele  ca pentru închinăciune ?
Și nu i-am uitat pe alți trei IONI mari, născuți chiar ieri, 6 ianuarie, Ion Heliade Rădulescu- scrieți, băieți, numai scrieți, primul președinte al Academiei Române, al cărei   membru fondator  este, părintele unei gramatici românești, Ion  Budai- Deleanu, ce ni se mai potrivește  a  lui, devenită prea a noastră, Țiganiada! 

Și m-am gândit  la mereu  copilărosul și  alintătorul de doruri- Ionel Teodoreanu. Poate că doar întoarcerea  în paradisul Medelenilor, din Ulița copilăriei ne- ar  îmbuna sufletele..

Pe când era de-o samă cu Olguța,  doamna Deleanu căpătase de la moș Gheorghe un dar nepieritor ca trandafirii Iericonului: zâmbetul copilăriei..Moș Gheorghe îi ținuse loc de  mamă și bunic. El alungase  tot atâtea lacrimi pe cât  deșteptase zâmbete și-nviorări pe chipul ei  ..Și ea fusese odată „duduița moșului„.Acuma era Olguța..//La Medeleni, pg. 298.
La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează numele!
Și un dar muzical-

darul Gabrielei

talentul tău?

Cu ce l-ai plătit?Și cu ce i-ai despăgubit pe aceia  care nu l-au căpătat de-a gata? Nicolae Iorga

 În ultimele săptămâni,  printre alte teme  încâlcite, s-a discutat,  cam în treacăt, ce este drept, despre  urmașii unor vipuri.

 În multe dintre cazurile aduse în prim-planul   comentariilor, referințele nu au fost deloc elogioase. Pe bună dreptate.

 Să fie talentul și vocația ereditare?
Istoria universală tinde să răspundă negativ.
Genetic, marile personalități  ale umanității-muzicieni, poeți, savanți sunt cazuri singulare.
Nimeni n-a auzit ce cariere ar fi avut urmașii  lui Pitagora, Goethe, Dante, Homer, Arhimede etc.
Niște excepții  există, le știm: muzicienii Strauss și Bach, scriitorii Dumas -tatăl și fiul, pictorii Breughel, marele nostru  dramaturg, nuvelist , autor de schițe și publicist  Caragiale și fiul său, Mateiu, autorul Crailor de curte veche.
 Brătienii și Goleștii!
Cum să uițí de scriitorul, filologul , savantul Bogdan Petriceicu Hașdeu și de  geniala sa fiică- Iulia Hașdeu? Nu-l uităm pe Barbu-Ștefănescu-Delavrancea și pe fiicele  lui , scriitoarea și pianista, Cella Delavrancea și  arhitecta Henrieta Delavrancea.. De ce să nu-i amintim chiar și  pe  romancierul  Liviu Rebreanu și pe  fiica lui, Puia -Florica Rebreanu?
Excepția  cea mai interesantă este aceea a olandezilor Bernoulli, , care au dat , în trei generații, opt matematicieni celebri.Și urmașii lor s-au impus, începând cu  secolul al XVII-lea, în multe alte domenii ale științei.
La fel de interesantă este  familia scoțiană Gregory, care  în două secole, XVII și XVIII, a dat universității din Edinburgh șaptesprezece profesori.
tu ce spui?

teze și sinteze

( bacalaureat 2011)
Pentru tineretul absolvent de liceu, astăzi a fost ultimul hop.

 Urmează câteva zile  zile de așteptări.

Până atunci, ca să treacă timpul mai ușor, dar și pentru că este week-end, să răsfoim presa, care, grijulie, n-a scăpat prilejul de a se (și  a ne) distra , aducând nelipsitele perle, care fac deliciul adulților, trecuți  cândva prin focul examenelor.

 Iată ce ne  amintește Adevărul.

Primul subiect pe care l-au avut de rezolvat absolventii de liceu, la proba de Limba și Literatura română  a pornit de la  un fragment din Nunta in cer, de Mircea Eliade.

  Se cereau răspunsuri pentru nouă întrebări //

Un alt subiect la proba scrisa de Limba si Literatura Romana a necesitat realizarea unui eseu de două-trei pagini cu particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o operă dramatică de Ioan Luca Caragiale/ Camil Petrescu /ori Marin Sorescu.

 Absolvenții de liceu ar fi trebuit sa aleagă un personaj din O scrisoare pierdută, Jocul ielelor  sau Iona.

Ultimul subiect-Scrie un text de tip argumentativ de 15-30 rânduri despre cunoașterea de sine, pornind de la ideile sugerate de afirmația lui Nichita Stănescu: 'A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă.

Răsfoim-

Tipătescu reia tronul, iar Stoici si Spancioc sunt gărzile de corp.

 Ruxandra îl implora să renunțe la crimele și omorurile lui.

Trăsătura genului epic e prezența liniilor de pauză.

 Palatul lui Procust test…

Cineva rezolvă primul subiect cam așa:

1. Lunca-i lunca, iarba-i verde

2. Sunt născut în... și se prezintă

3. Am fost elev in perioada...

4. Care am studiat profesionala

5. După care m-am inscris

6. Datorită situației materiale

7. M-am angajat la un servis cu profil mec. unde am muncit 6 ani fără forme legale

8. Incă din 1-4 mi-am dorit să învăț și totodată să practic această meserie

9. Momentan sunt civil

10. Eu mă consider un om apt de muncă

11. În această viață avem de urmat 3 pași: trecut, prezent și viitor  ( sublinierea îmi aparține)

12. Voi urma o școală cu profil tehnic în care le voi povesti prezentul meu

13. Atât timp în viață cât nu știi să pierzi nu ai să câștigi

14. A venit toamna, acoperămi inima cu ceva, cu umbra ta sau cu umbra unui copac//

Din  Libertatea:

1. Când te uiți în oglindă, te vezi pe tine, dar uneori mai vezi și alte lucruri, mobila.

2. Oglindă, oglinjoară, încotro merge această țară? Oglindă, Oglinjoară, nu mai bine plecăm toți afară.

3. Nu sunt de acord cu acest citat, deoarece Nichita era femeie și se uita mult în oglindă.

4. Caragiale era un adevărat miștocar al secolului 17.

5. Zaharia Trahanache avea acest nume pus de Caragiale, deoarece se ocupa cu traficul de zahăr. In mod similar, Farfuridi desfășura afaceri cu farfurii, iar Iordache Brânzovenescu rula afaceri cu brânză.

6.După numele lui Brânzovenescu ne putem da seama că acesta era de la țară și avea rădăcini străvechi în cultivarea brânzei.

Adevărul mai publică fragmente  din tezele unor   absolvenți de liceu din Alba, care i-au confiscat lui Ion Creangă basmul Povestea lui Harap Alb, atribuindu-l lui Caragiale//

*Iona: Io=eu și na=poftim.

*Polițaiul turmentat este un  cetățean turmentat.

*O scrisoare pierdută are un subiect buclucaș.

*Tema operei O scrisoare pierdută are in vedere coruperea care are loc înaintea alegerilor electorale pentru alegerea de deputați.

*Acasă la Tipatescu intr-o anticameră se afla gazeta Răcnetul Carpaților împreună cu Ghiță Pristanda.

*În O scrisoare pierdută este vorba despre o scrisoare pierdută de postașul din sat.

*Zoe Trahanache este personajul principal. El trimite o scrisoare la iubita lui, dar nu ajunge la ea, o găsește Tipătescu.

*Conflictul este unul de natură politică, la care Zoe participă cu multă desăvârșire.

*Intr-un final, Stefan Tipătescu pleacă în lume și la un moment dat îi trimite o scrisoare adresată Zoei.

*In gând mă gândesc la tine.

*Iubita are o atitudine extremistă pentru opusul masculin//

 p.s. românul s-a născut poet, așa-i?
să nu uităm , cumva, vorbele de duh   ale  unor adulți, ocupanți ai unor mult prea înalte jilțuri!

dramă la scenă deschisă

Am urmărit aseară o emisiune  lungă , încâlcită  și fără vreo șansă de a ajunge la  o concluzie- jurnaliști , oameni politici și domnul Sobaru.
Tema- drama zilei.
Ei, cei plătiți din banul public,  gâștele Capitoliului, țipau în cor, nimeni nu asculta (de) pe nimeni - ar fi o noutate să se asculte unii pe alții- umilindu-se  fără jenă.
Da, omul acela, căruia n-am fost pe fază să-i fotografiez mâinile, care mi-au furat lacrimi, dar  și un respect extraordinar, el , omul simplu, le-a dat lecții  tuturor!
 De morală, de civism, de profunzime, de înțelepciune. 
El știe de ce trăiește, pentru cine și pentru ce luptă cu armele lui.
Cu sufletul și credința  lui.
Și m-a mai impresionat ceva. 
Dacă nu l-ați urmărit, vă spun ce-am înțeles- el ar fi în stare să-și ceară scuze pentru gestul care l-ar fi costat viața, în iarnă, de o mie de ori guvernanților. 
Da, dar în ce condiții?
Dacă ar observa o îmbunătățire , nu neapărat, a calității vieții, o îmbunătățire a stilului de muncă al celor care ocupă scaunele cu spătarul cel mai înalt în demnitățile și dregătoriile țării.
Dacă ar descoperi acel licăr de omenie, de speranță, de șansă pentru pentru copiii lui, ai tăi, ai noștri.
Nu știu dacă persoanele  din jur  aveau timp să-l asculte și să-l înțeleagă, niște doamne râdeau cu gura până la urechi, la câte o vorbă aruncată aiurea de câte unul dintre domnii cu ceasuri scumpe,  de parcă erau acolo la o șuetă..
Să plângem ? 
Sau să râdem?
Nu știu de ce, mi-am amintit , pentru a nu știu câta oară de marele, inepuizabilul Caragiale.
p.s. dacă nu am dreptate, spune-mi!

prea sărac

Duminică. Sfârșit de ianuarie. -11grade. Peste o zi-două,  ne vom aminti de marele  și mereu contemporanul nostru, Caragiale . Ce-ar fi să începem de astăzi, cu o lectură? Un Caragiale mai puțin cunoscut. Prea sărac Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET)

Am zis iubitei mele: „Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac”.
Ea: „Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac”.

Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează
„De ce fugi?” zic. — „Eşti prea sărac!”

Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul — poate fac
O lovitură... Dar norocul
„Pleacă, îmi zice; eşti sărac!”

Mă duc acasă melancolic.
Stau trist, visând într-un ceardac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi fluieră: „Eşti prea sărac!”

Mă duc la editor c-o carte.
E iarnă, frig — voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
„Nu te-editez; eşti prea sărac!”

Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: „Eşti prea sărac!”

A! sărăcie! Monstru palid,
Când oare am să-ţi viu de hac?
Şi sărăcia îmi rânjeşte
Sardonică: „Eşti prea sărac!”

Îmi place către primăvară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
— Şi nici spanac, nici ochiuri simple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und-se iese,
Roşind îmi zic: „Sunt prea sărac!”

Atunci — o constipaţiune:
Ah! doftore, ce să mă fac?
„Siminichie”.
„Nu se poate.
„De ce?”
„De ce? Sunt prea sărac”.

Mă duc la revoluţiune
Şi caut leac, şi poc! şi pac!
„Ce caţi aci?” strigă bandiţii.
„Sunt dizident!”
„Eşti prea sărac!”

Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el, râzând, mi-a zis: „Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Eşti prea sărac!”

Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac1,
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! Orşice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Oriîncotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac;
Mi-e veşinică duşmană — veşinic
Îmi spune: „Piei! Eşti prea sărac!”

Sărac! Da! Nu e loc în lume
Pentru-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... Dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...

Dar mor în fine şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac.
Şopteşte între dinţi în silă:
„După ce-i greu... e şi sărac!”

Am renviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac...
1 Ameţit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc.
Un critic fără milă-mi spune:
„Ai început iar prea sărac!”

Şi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi... sunt prea sărac!

Alerg atunce pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac...
Vai! Nici acolo nu se află,
Şi bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!
Grancea, 8 dec.
După atâţia ani m-am gândit că n-ar fi rău să cunoască şi altă lume această veselă satiră, fără multe pretenţii, scrisă de marele dramaturg într-un moment de extremă veselie, împreună cu subsemnatul care, pe cât îmi aduc aminte, nu eram tocmai trist şi nicidecum indispus. Ca să se ştie şi mai bine ordinea în care am colaborat, pot spune că cea dintâi strofă e de Caragiale, a doua de mine, a treia de el, şi aşa mai departe.D. Teleor