oamenii sunt aici

pe pământ, spre binele semenilor lor. Deci, ori învață-i, ori rabdă-i. Marcus Aurelius

Se întâmplă , rareori, dar se întâmplă,  să am ceva  foarte important de făcut, presant chiar, și, cu toate astea, să tot amân.
Studentă fiind, în plină sesiune,  înconjurată de  cărți, notițe, fișe, caiete- o harababură  al cărei rost doar eu îl știam- ei, bine, tocmai atunci  mi se făcea somn. O colegă , eram la cămin, cinci fete într-o cămăruță, cu fața spre  oraș-  minune mare toamna!-Grațiela zicea: hai, fată, să înfigem  doar cinci minute cornu în pernă.
 La comandă,    lăsam  totul  vraiște  și  închideam ochii. Nu mai știu cine pe cine  trezea.
Era atât de faină odihna aceea - somn pe apucate!
 Astăzi am ceva important de rezolvat, nu pentru mine, este o promisiune, dar, vorba domnului Djuvara, ține-te de cuvânt! 
Gata, gata, am înțeles,  doar o clipă- uite , cu ochii închiși, am luat o carte de pe noptieră și am deschis-o la întâmplare.
 O pagină! O pagină și atât..
 Zice că  Mântuitorul și Sfântul Petru mergeau  dintr-o cetate într-alta, să-i învețe pe oameni răbdarea.
 Sfântul Petru obosise de tot, abia se mai putea mișca.
I se făcuse o foame , da ce foame..Mântuitorul îl tot îndemna: haide, Petre, haide,  că o să-ți arăt zidul marginii răbdării omenești.
 Vremea, tot mai rea, puterile tot mai puține.
Cade atunci, moartă, la picioarele lor, o pasăre.
 Atât de hămesit era Sfântul Petru, că vrea să o mănânce . 
Părintele său  îl privește, îi ia pasărea din mâna  înghețată de ger, și bate cu ea în  zidul  din fața lor.
 Pe loc se deschide o poartă.

Dincolo de ea-,livezi înflorite, păsări cântătoare, iarbă și miresme. 
O masă plină cu  toate bunătățile.
 Aș putea să spun sfârșitul povestioarei,  parcă  tot mai bine ar fi să-l  găsim împreună. Da?
Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca