Se afișează postările cu eticheta Națiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Națiune. Afișați toate postările

vineri, 1 februarie 2013

hai la noi,

să mâncăm nimica. Proverb românesc


Poate  că tu ai  pus în locul televizorului un teanc de cărți și  citești  câte una pe zi..
Eu, de bine, de rău, citesc , dar nu m-am îndurat să duc televizorul  în cămară, tot l-aș fi  găsit.. asta înseamnă că  măcar așa, din când în când,  îl deschid. 
Las politica deoparte, alta este, de la o vreme, problema  cea mai   dureroasă a  națíunii- cum să slăbești.
Într-o zi, o domnișoară frumoasă, blondă, moderatoare/ cântăreață/avocat/ procuror  etc. adusese în studio, ca model  special de viață, ceva care semăna a schelet, o rusoaică, din câte am înțeles. Am închis repede,  era sinistru.
Am vorbit cu o prietenă despre chestia asta, drept care ea a cules  niște..dileme
Dacă mersul pe jos ar fi  bun pentru sănătate,  poștașul ar trebui să fie nemuritor../o balenă înoată  tot timpul, mănâncă plancton(..), bea apă  și este grasă. Să nu uităm  că bietul iepuraș fuge  mereu, țopăie ca un apucat și  trăiește  doar 15 ani, în vreme ce  broasca țestoasă abia se târăște, asta este ocupația ei , și trăiește  de zece ori mai mult decât urechilă.
M-am tot gândit  ce să-i spun eu mai potrivit și iată ce am găsit-


Respectă astea pentru sănătate:

Cinezi puţin. Mănânci când foamea-i dură.

 Să mesteci bine, să nu bagi în gură

decât uşoare şi fireşti bucate.

Fugi de furii, de aer ce stricat e,

fii sceptic de a leacurilor cură;

să nu dormi la amiazi,căci e tortură, 

iar după prânz nu sta adus pe spate.

În vin  puţin, dar dens să-ţi stea râvnirea;

nu-l bea pe gol stomac şi nu-ntre mese;

nu-ntârzia nici nu-ţi grăbi ieşirea.

Cergi, când te culci, uşor să te apese,

nu faţa-n sus, nu barba-n piept: strici firea, 

iar cu mişcarea să nu faci excese.

Fă din odihnă şi din zâmbet rege.

Fugi de desfrâu. Dieta fie-ţi lege.



sonet de Leonardo da Vinci

traducere de C.D. Zeletin//
 
Ai ceva mai  altfel??





joi, 5 iulie 2012

oriceputere

care nu-i  susțínută de națíune cade asemenea unui copac fără rădăcină. Victor Hugo
În ultimele zile, am auzit/văzut/citit atâtea păreri/opinii/ puncte de vedere/dezbateri  în legătură cu ceea ce se întâmplă pe la noi, că-mi venise în gând să zic  și eu  vreo două/trei   vorbe despre politică.
S-a întâmplat  să primesc   filmulețul ăsta. 
 Gata! 
 Înlocuiește zeci de pagini..
p.s. parcă nu dă rău  titlul scris așa

greșesc? 
 Și un copac- metaforă.Ascultă-l, te rog!
 
 

miercuri, 25 ianuarie 2012

no, gata? no, hai!

Unicul dor al vieții mele e să-mi vad Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea ; un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar și hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele.. Avram Iancu //
 Ieri, în ziua mare a Unirii,  glasul națiunii  l-a chemat  din munții semeți, albiți de dor și de speranță. 
Și-a adunat în grabă ceata  lui de moți. Au coborât  toți patruzeci   în inima fierbinte a națiunii.
 Ningea apăsător peste  mantia rece a nopții, plesnea în obraji șuier de vânt, se împrăștiase , gânditoare, mulțimea.
De undeva, s-a auzit măreț, de peste veac,  glasul  Crăișorului- No, gata? No, hai!