este că longevitatea se datorează actului iubirii.Suntem născuți pe lume pentru a iubi. Orice.Nu-ți impun să joci, să iubești ce iubesc eu, ci să iubești ce iubești dumneata, dar să iubești cu adevărat.Cred că ăsta este marele mister: iubirea.
Dacă oamenii ar putea să-și însușească asta, lumea ar fi o bucurie”. Radu Beligan.
Timid, trădat, trădător, prinț, cerșetor, tată, frate, amant, îndrăgostit, bolnav, patriot, rege, malefic, bun, rău, ascultător, amuzant, mucalit-100 de roluri pe scenă, 30 de roluri în film!
92 de ani.
LA MULȚI ANI, MAESTRE RADU BELIGAN!
În urmă cu două luni, l-am văzut în Egoistul! trei destine într-un rol.
Știam că nu voi avea vizibilitate potrivită, nici audiție perfectă. Nu puteam rata ocazia, poate, unică, de a-l vedea pe maestrul Radu Beligan, artist și regizor, în Egoistul, de Jean Anouilh.
Ca mine vor fi gândit mulți alții, pentru că toate cele 500 de locuri – atâtea cred că are sala mare a sindicatelor- au fost ocupate. Spectatori, de la grădinari la octogenari.
Las deoparte faptul că un bilet a costat mai mult decât la ”Naționalul” bucureștean, unde, din câte îmi amintesc, nu prea sunt probleme nici cu văzul, nici cu auzul, indiferent în ce parte a sălii te-ai așeza.
Decor sobru, un birou încăpător, pe care s-au adunat într-o dezordine organizată cărți, foi albe, țigări, un pahar cu vin roșu, o bibliotecă bogată, lămpi scumpe, canapele.
Locuință selectă, dar veche, amenințată de spargerea instalațiilor de apă, de prăbușirea tavanului. Ca o viață în permanente convulsii. Apărată de o menajeră, aflată într-un continuu du-te-vino.
Ropote îndelungi întâmpină apariția Maestrului, îmbrăcat într-un elegant halat de mătase , sprijinit în baston.
Nu știu cine și-a scris drama, întreruptă , din când în când de ironii savuroase- eroul- un fost scriitor de prestigiu, Leon Saint Pe( cu accent) retras, uitat, pentru că vremurile se schimbă, autorul piesei, un dramaturg reputat, alunecând ușor în uitare sau marele Artist, inepuizabilul Radu Beligan !
80 de minute pe scenă, fără pauză, acoperind trei sferturi din conținutul piesei.
Oricât s-au străduit ceilalți artiști, nume sonore, de altfel, n-au părut decât niște electroni de valență în jurul unui nucleu,care nu-și arătă mai nimic din oboseala unei vieți tumultuoase, dedicate lumii.
O vitalitate invidiată, o existență care ar vrea să pară detașată, fără să fie, o poveste scrisă acolo, pe scenă, pe biroul la care nu prea apucă să aștearnă tot ce vrea, întrerupt în permanență de o grămadă de indivizi, care îi vor banii- rude, medicul curant, un scriitor ermetic, nevândut și necitit, prieten din copilărie”când amândoi aveau șorțulețe albastre și pantaloni scurți ”, menajera, în numele instalatorilor.
Mi-am ascuțit cât am putut văzul și auzul- lumea a continuat să vină și la oră după ce spectacolul începuse, mulți spectatori nu-și puteau înghesui strănutul.în batistă...
Ca să nu pierd mai mult decât mi se fură, am scos repede o foaie din poșetă și un pix, să prind cât pot din replicile extraordinare, ale eroului eroului principal, taxate, adesea , necruțător de fiecare dintre convivii lui.
Povestea este un meci de două ore, în care maestrul plăcut, elegant, distrat, flegmatic, simpatic” joacă tare” cu un adversar cu multe capete, nesătul de bani.
”Am fost binecuvântat cu o familie, de binecuvântarea asta nu mai scap”.
Două fiice – Lucie, Lamia Beligan, interesantă alegere- tată și fiică, în aceeași piesă, am mai văzut asta în ”Tango final ” mama,Maia Morgenstern și fiul ei dansau pe aceeași melodie povești diferite…Lucie, căsătorită cu un pierde-vară, ocupat cu jocul de tenis, descendent ratat al unei familii vechi cât o istorie, îndrăgostită de un italian, cu care vrea să se mărite, doar dacă tatăl ei îl va convinge pe încornoratul soț că asta i se cuvine.
A doua fiică, Marie Christine, o femeie nestăvilită, cu multe mariaje la activ, mereu în căutarea unui soț, vrea bani. Mulți bani, pentru că duce o viață plină, agitată, cu tot ce înseamnă plăceri. Nici unicul fiu, Arthur, nu este mai breaz- urmărit de portărei, veșnic îndrăgostit, cere același lucru ca și surorile lui- bani.
Mama lor, deși divorțată de mulți ani de fostul reputat dramaturg, pentru că nu mai era glorios, se adaugă corului cerșetorilor de douăzeci de mii de franci. Declară că dacă unul dintre ei doi va muri, ea va fi o văduvă morală. Pe tânăra amantă a prozatorului-dramaturg-actor –parașuta- n-o va primi în cimitir. Răspunsul o reduce la tăcere” o să-i las un permis de intrare..și niște regrete.”
Când interesele celor cinci- fiice, fiu, ginere, fostă soție – se lovesc intre ele, ies la iveală insulte, palme, amenințări.
Foc de paie!
Toți se simt neluați în seamă, loviți în demnitatea , pe care nici ei nu sunt siguri că o au. Își dau mâna și așteaptă cecurile semnate.
Prietenul din copilărie, un amestec de infantilism- a rămas de mic fără mamă, alergător de cursă lungă după femei tinere, care vor bani și distracții, își acuză prietenul de lipsă de trădare, din același motiv,banii ”prietenia e ceva ce nu poți înțelege” .
Doctorul personal, un tip slab, speriat de injecții, își motivează pretențiile financiare spunând că dacă medicii cer prea mult, mecanicii de mașină te jupoaie. .
Mult prea tânăra amantă, o femeiușcă dornică de triumf, își plânge tinerețea pierdută pe lângă un bătrân care nu are decât grija scrisului și a piciorului bolnav.
Între atâția teroriști, bătrânul Domn își joacă demn singurătatea”unica maladie adevărată a omului”.
.Își plătește bruma de liniște semnând facturi pentru niște inși incapabili de înțelegere.
Umor dureros, ascuns printre replici grave, învăluite în rotocoalele de fum ale țigărilor fine, stropite cu înghițituri pasionale de vin roșu , nu contează cu cât crește tensiunea arterială, oricum el este un bolnav de renume, ” Egoistul” pare a fi scrisă chiar pentru uriașul Radu Beligan.
Am rămas cu regretul că am pierdut unele replici fine , dar cu bucuria că aseară am văzut o minune- un actor la 91 de ani, scriindu-și povestea în fața lumii.
p.s. nu s-a permis folosirea aparatelor de fotografiat.14 octombrie 2010.
