Dincolo de fereastră, neobosită, ploaia își despletește șirul ei de
gânduri albe.
Limpezește în duș rece creștete verzi.
Conuri în mărgele, nuci în
coajă, palme de frasin.
coajă, palme de frasin.
Nestingheriți,
guguștiucii își văd de treburile lor.
Dezorientat,
un cățel își scutură blana.
Culori,
sunete, stropi, forme, senzații, într-o
gramatică fragedă, compunând
fireasca poezie a firii. 
O frumusețe
discretă, curată, lipsită de grandoare.
Etern poem de
verde sublim, misterios popas pe nevăzute punți între nori solitari
și lacrima clipei.
&nbs
