lecțía cea de toate zilele

Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde!
 Propunător: Tudor Mușatescu

 Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri. 

 În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

 Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici. 

 Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi. 

Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost.

 Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte, ca să facă economie de câine.

 Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală. 

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

 Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta.
  Între ele, bagă intrigi viaţa.

 Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

 Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când.

 Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care ,cu una singură, o duci la gură?

 Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează

oricât de bună

 sau de rea ar fi o situație, ea se va schimba..

Esența acestor vorbe  am știut-o   mereu. O știe  și a trăit-o oricine, greșesc?

 Dar nu despre asta vreau eu să vorbesc.

 A trecut  ziua   de ieri,  aleargă știrile, saci plini cu voturi își  așteaptă cuminți rândul la numărătoare,  pentru  câștigători nu mai prididesc laudele,  din tabăra adversă  vin suspiciunile,

prezență mare la vot,

 înfrângere zdrobitoare, 

românii au votat împotriva aroganței,

 verbele preferate sunt   l-a bătut,  a luat, are.

Aoleu ce ploaie vine de la Cluj..

Viața are mersul ei.

  Este prima zi de bacalaureat. 

În  multe dintre școli- se saltă  cabinele de vot,  pe uși  s-au lipit listele cu  absolvenții de liceu-334836 în toată țara, dintre care 89698 rămași din alți ani. 

Profii vor fi și ei supravegheați,  titrează un ziar.

 Știi ceva?  O să te mire , da, există profesori  care  ajung întâmplător prin comisii de examinare, o spun  din  ce am văzut, nu din presupuneri sau din auzite.

Prima probă, literatura română, olimpicii  au deja  hârtia în buzunar.

 Unii. 

20 dintre ei   au fost scoși din săli pentru tentativă de fraudă, îți dai seama cum sună? Olimpic fraudulos.. și fiindcă tot vorbim despre  cei mai cei dintre tinerii absolvenți de liceu,  să-ți spun ceva- la proba de literatură română, unui olimpic  i-a picat Harry Potter, orice este posibil, nu?

Bacalaureatul meu, al tău, al copiilor noștri-  câte emoții!

 Zău că  nu-i înțeleg pe  tinerii care, mai  în glumă , mai în serios, ar  vrea  ca  bacalaureatul, bacul, cum l-au scurtat  după nu știu ce criterii unii,   ar trebui  conceput cât mai simplu.

Să nu mă crezi ipocrită, aș prefera  emoțiile  adevăratului examen de maturitate, nu doar  ca  verificări la   matematică, literatură, chimie /fizică/o limbă străină au orice altă probă, în locul    încleștărilor  zilei.

Instituit în 1801, prin decret semnat de către Napoleon Bonaparte, care a pus bazele învățământului modern  francez, bacalaureatul românesc, ca examen de maturitate  al intrării în viață,  îl are ca părinte pe profesorul universitar, medic și politician Constantin Angelescu, în 1925.

 Primul  ministru  plenipotențiar  român, reprezentant al României la , în 1918, la Washington, s-a născut  la 10 iunie 1869, la Craiova. 

Astăzi,  școala românească are ministru interimar..

Ai amintiri   de la bacalaureat?

pumni, lacrimi și lauri!

Îndrăznesc să abordez o temă, care, deși nu-mi este străină, nici prea la îndemână nu-mi vine.

Elevă de liceu fiind, am făcut  atletism. Mai apoi, ca studentă, un profesor m-a selecționat în echipa de volei , compusă din fete de pe la vreo patru facultăți.

A trecut vremea, sportul a rămas unul  dintre  gândurile mele frumoase ..

Unul dintre fiii mei schiază, celălalt a făcut karate, ambii sunt jucători de tenis, nepotul face tenis, nu neapărat de performanță. O  verișoară primară, acum antrenoare,  a fost campioană națională la tenis,  fiul ei este un jucător recunoscut .
Ce vreau să spun este că în familia mea  există o stimă deosebită pentru sport.//

 Detest agresivitatea  de orice fel.

Până aseară, n-am urmărit niciodată un meci de box, totdeauna mi-a inspirat un fel de frică, de fapt, chiar groază.

 S-a petrecut pur și simplu.

Mi-a trecut pe la ureche o  frază toți mă întreabă câți bani primesc, nimeni nu mă întreabă  câți pumni primesc în cap.

 Am deschis televizorul.  

Era pauză.

 Pe ecran, se vânturau tot felul de știri. Am simțit ceva, un sentiment de mare admirație pentru omul simplu, care spunea că luptă pentru a câștiga bani,  să-și facă o casă. 
Și m-au agresat  spusele adversarului, despre care se zice că la pregătirea cu public ar fi fost arogant , până la a face  din antrenament  parodie. O să-l las doar să atingă centura,  nu să o ia.

Am urmărit meciul. Nu m-am putut uita când tânărul nostru conațional  primea lovituri, nici când le aplica,  i-am văzut privirea când se cânta imnul, apoi gestul de o naturalețe extraordinară, când l-a trimis la podea pe francezul buimăcit că i s-a întâmplat chiar lui așa ceva.

Și lacrimile de emoție, că mama lui l-a privit, că tatăl lui este mândru!

De la Nadia Comăneci, n-am mai trăit  sentimentul  înălțimii splendorii  vibrației naționale.

 Sunt mândru  că sunt român, sunt mândru  că v-am făcut fericiți!!

Te iubesc, România!//

 Încercări de a reduce măreția unei victorii,  egoism, discuții  de margine..

Eu am reținut ceea ce mi-a plăcut enorm- Lucian Bute este idolul unei țări- un gândăcel pe lângă un uriaș!

Nu va mai veni  cu centura la aeroport, o poartă pe umăr!

p.s. contează ce spun inamicii?