constitutia

doar da oamenilor dreptul la fericire.

Trebuie, insa, sa o gasesti singur. 

Benjamin Franklin

Printre  ramuri golase,in atingeri tandre, ianuarie isi cerne linistea asfintitului..

Se intuneca devreme.
Dincolo de varfurile brazilor, luna toarce  visul ei argintiu.

 Undeva, un foșnet firav, ca de șoricel rătăcit în bibliotecă, tulbură  pacea înserării.//

Cină în toată regula.

Pe două schimburi.

Trei pisici pufoase, rotunde, ca mingile,  își fac, deja, siesta. Doi  motani mari-unul dungat, altul  alb- fac tumbe prin frunzele umede. Nu le pasă de nimic.

Câțiva  pisoiași mai anemici înghit  alene. Lângă ei, femeia.
O știu de ani buni. Am mai și povestit câte ceva.

O singuratică.
Îndeamnă pisoii să termine tot ce le-a pus  în farfurioare.

Înghemuită acolo, printre frunze, pare ea însăși o pisică. Pisică-mamă.

Nici nu știam cum o fi mai bine- s-o laud pentru cât de multă bunătate are, să-i spun că prea puțini, infinit de puțini oameni ar fi în stare să rupă dintr-o pensie amărâtă, pentru hrana pisicilor?
Nu-mi găseam vorbele.

Cum aveam telefonul în mână, fac o poză.

Se uită la mine. Credeam că mă ia la rost.
Rămân uimită, când, după ce îi spun„ bună seara”, mă privește duios și-mi spune clar noapte bună, doamna profesoară.

 În drum spre casă, mi-am amintit o poveste.

Este despre un domn foarte bogat, care  nu știa să se veselească .

 Avea de toate- palat, trăsuri,  grădini înflorite, poteci ademenitoare, vinuri vechi, slujitori devotați, femei frumoase.

Nu putea fi vesel niciodată.

A întrebat în stânga, a întrebat în dreapta, a mers pe la doctori, s-a dus și la vrăjitoare.

Într-o zi, cineva i-a spus că , doar dacă va îmbrăca o cămașă purtată de un om vesel, va putea  și el să  se bucure.

Și-a închis palatul  și, singur , a plecat în lume.

 După mers mult, fără odihnă, a ajuns pe un câmp.

 Un om  muncea. Și tare se veselea. De unul singur.

 Domnul s-a apropiat, i-a dat binețe , l-a întrebat una- alta, apoi i-a cerut cămașa, oferindu-i un preț bun.

 Țăranul l-a privit, s-a minunat și i-a spus:
- Cămasa?

Păi,  eu nu am cămașă..

nimeni nu poate trăi fără prieteni,

 chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii.Aristotel

Cel mai bun prieten al meu  este acela  care dă la iveală tot ce este mai  bun în mine. Henry Ford.

Ți s-a întâmplat, în vreo dimineață târzie,  când  noaptea și-a luat demult tălpășița, să-ți fii interlocutorul perfect, fără masca  falsei politeți sau a  surâsului de circumstanță, neplictisit de problemele tale, vechi și noi, tu și el, devenind ,atunci, parcă, singura  lume adevărată?

Sau  tu  crezi că lumea te cunoaște așa cum ești, că  oamenii își deschid  larg ușile  sufletelor, fâcându-ți loc, că  îți  ascultă  vorbele, considerându-te unul de-al lor, chiar dacă, fiecare te schimbă după propria-i percepție?

Privește cu adevărat pe cineva cine ești, ce dorești, ce simți?//

Pe la șase/șapte ani,  când abia legai silabele în cuvinte, urmărind cu degețelul rândurile abecedarului, ai descoperit  întâiul, marele mit al prieteniei pe-o viață!
 Rupi mărul în două, îi împrumuți pixul  primit în dar de la o mătușă, în schimbul unor peticuțe colorate!( mama ei este croitoreasă, iar păpușa ta o să aibă rochie nouă)

Trec anii.. viața are legile ei,  în liceu altele sunt criteriile după care îți alegi prieteniile, te trezești deja studentă, alte selecții sau întâmplări, prietenii noi.
 Și anii trec. 
Prietenia devine o utopie. 
A o menține presupune să ai timp, energie, înțelegere,  suflet.

Ai nevoie de un umăr pe care să plângi sau să râzi, vrei  să existe cineva care să nu te privească niciodată de sus, cineva care să vină, chiar dacă ar trebui, mai degrabă, să plece, cineva care, fără să se înfurie,să-ți spună că greșești, să-ți spună așa, pentru că așa este.
Cine are atâta disponibilitate?//

 Citeam undeva că s-ar fi făcut un studiu despre importanța prieteniei. 
Nu despre frumusețea ei.

Respectivul studiu britanic –Daily Mail-ajunge la concluzia că dacă ai zece prieteni te situezi peste media  stării de fericire,  limita maximei fericiri fiind  să ai  33 de prieteni, dacă ești femeie,  49 de prieteni, dacă ești bărbat!!

Persoanele care nu pot număra  5 prieteni au tendința de a  fi nefericite..

Un alt studiu realizat  de un profesor-Geraint Rees de la Institute of Cognitive Neuroscience- a studiat scanările cerebrale a 125 de studenți, toți utilizatori de facebook, descoperind  o strânsă legătură între numărul de prieteni de pe  fb și ..cantitatea de materie cenușie.

 Înseamnă că aceste rețele de socializare  sunt nu doar surse de împrietenire, dar și posibile șanse de îmbogățire  intelectuală?
Să nu uit-cineva scria că  pe măsură ce acumulăm mai mult, cu atât ne este mai dificil să găsim persoane cu  aceleași preocupări.
Cât de adevărate sunt prieteniile virtuale?

 Cum rămâne cu partea sufletească într-o prietenie?

 un dar frumos de la Modart
http://www.youtube.com/watch?v=skk9vfoUJXc

Este foarte greu şi nu e deloc simplu să ştii ce vrei în viaţă

  Cred că este foarte interesantă cartea în care doamna Aurora Liiceanu a pus alături patru femei speciale-  o franțuzoaică, o bulgăroaică, o româncă și o americancă. Vreau s-o citesc, și dumneavoastră, așa-i?

Până atunci,  vă recomand  un interviu interesant , acordat de  respectabila scriitoare  unui  ziar..Pentru că dintre cele patru celebrități, cunoscută ne este Coco Chanel, am ales treicitate,  care poartă semnătura  ei:

Nu sunt geloasă dacă îmi văd fostul iubit  cu altă femeie.Mama m-a  învățat să împart jucăriile vechi copiilor mai puțin norocoși.

Nu-ți pierde vremea, bătând într-un perete, sperând că-l vei transforma într-o ușă..

O femeie are vârsta pe care o merită.   

Aurora Liiceanu şi "cele patru dimensiuni ale femeii"

Autor:  Marinela Raţă

Ce vor femeile? 
se întreabă bărbaţii. Putere, bani, iubire şi aventură. Este posibilul răspuns al Aurorei Liiceanu în cea mai recentă carte a sa, Patru femei, patru poveşti. Cunoscutul psiholog explică într-un interviu pentru EVZ cum au fost incluse în volum biografiile personajelor, care exemplifică "cele patru dimensiuni ale femeii".

Există însă şi a cincea dimensiune, am spune noi: "autonomia", caracterizată de femeia Aurora Liiceanu, care îşi mărturiseşte regretul că în paginile tabloidelor "e promovat modelul femeii care fugăreşte fotbaliştii, care vede viaţa ca o pradă". Aurora Liiceanu face şi o scurtă radiografie a relaţiei de cuplu, insistând pe ideea că "un singur om nu poate răspunde tuturor nevoilor noastre".
EVZ: Cum au fost alese cele patru personaje?
Aurora Liiceanu: Am fost marcată de ceea ce am citit despre o vrăjitoare urbană din Franţa, care spunea că indiferent de geografie, sex, epocă, oamenii îşi doresc iubire, putere şi bani. Şi atunci m-am gândit să găsesc din personajele pe care le cunosc, sigur nu din viaţa mea proximă, ci în general, cine s-ar potrivi pentru fiecare din cele trei.
Am ales-o pentru bani pe Coco Chanel, pe Cecilia Cuţescu-Stork am asociat-o cu ideea de putere, iar cu iubirea pe Bagreana, poetă, nominalizată pentru Premiul Nobel. Vorbind despre proiecte, aşa, între prieteni, eu i-am spus Antoanetei Taneva-Nandriş care este bulgăroaică, ştie foarte bine româneşte, şi-a dat doctoratul în România şi locuieşte de 12 ani la Londra, că am puterea, am banii, am iubirea. Şi ea mi-a spus: Ştii ceva? M-am gândit bine.
Mai este o a patra dimensiune: aventura. Am spus, da, într-adevăr. Şi aşa ea a luat-o pe Lee Miller cea despre care a scris. Interesant este că, dacă primele trei femei au fost fiecare, unidimensionale, Lee Miller e o persoană care nu s-a mulţumit să aibă o singură dimensiune în raport cu cât de mare este viaţa. Într-un fel ea încerca să-şi schimbe identităţile tot timpul, astfel că, într-un fel, pare cea mai ciudată. A fost şi frumoasă rău, a fost model pentru Vogue, a fost şi bogată, căsătorită cu un sultan, a făcut târziu un copil, s-a făcut fotoreporter de război. A fost şi în România, a fost prietenă cu Hary Brauner. A avut o existenţă tumultoasă faţă de celelalte, care, oricum, urmăreau o valoare, dar au fost mult mai lineare.
Să fie această carte răspunsul la întrebarea: Ce vor femeile?
Da... Ce vor femeile. Numai că femeile astea trebuie să spună că şi ei (n.r - bărbaţii) vor acelaşi lucru. Problema este că, sigur, vrând aceste lucruri, fiecare sex sau element gender, ar face să vedem că femeile şi bărbaţii au totuşi strategii diferite. Sau au strategii comune, dar şi specifice apartenenţei lor la sex.
A fi îndependent nu înseamnă neapărat a fi autonom Care este personajul dvs. preferat din cele patru incluse în carte?
Să ştiţi că mă întreba cineva dacă este o legătură între alegere şi persoană, adică dacă e simptomatic pentru mine că am ales aceste exemple, pentru că sunt multe femei care şi-au dorit  putere, bani sau iubire. Poate că e simptomatic. În orice caz, la Antoaneta cred că există o relaţie. Mi-ar fi greu să spun cu cine m-aş identifica. Toate îmi plac.
În diferite momente ale vieţii, văzând retrospectiv, am simţit că îmi place mai mult modelul Cecilia, care era foarte doritoare de ascensiune socială. Dar nu consider că semănăm. Ea îşi dorea ascensiunea socială ca poziţie, să vadă lumea cine este. A fost profesoară la Academia de Belle Arte din Europa. Eu mă consider o persoană individualistă, dar nu mi-am dorit niciodată posturi, căci astea reprezintă preocupări care îţi cer timp, te pun prea mult în legătură cu oamenii. Ea îşi supraveghea foarte mult relaţiile ca să obţină ceva de la oameni, era extraordinar de diplomată, ceea ce mie mi se pare că este o preocupare care ia timp şi energie.
Care ar fi dorinţa care vă caracterizează, acum, ca femeie?
Cred că autonomia. Toate aceste patru femei au avut un grad de autonomie. Adică ideea că până la urmă în viaţă eşti pe picioarele tale şi nu trebuie niciodată să te pui sub poala cuiva sau să te ataşezi. Se foloseşte în psihologie teoria ataşamentului. Sigur, nu sunt independentă. Trebuie să facem o deosebire. A fi independent nu înseamnă neapărat a fi autonom. Autonomia este o trăsătură de maturizare şi reaţionalizare a identităţii tale, ca eu. Lumea este atât de incertă, încât trebuie să te gândeşti întotdeauna că tu trebuie să ai şi planul A şi planul B, când îţi construieşti viaţa.
Ce ar putea învăţa din această carte o tânără vânzătoare din Mall?
Două lucruri. În primul rând, trebuie să te autocunoşti, să te accepţi, să faci un pact cu tine, că nu avem numai calităţi, numai atribute pozitive, avem şi limite şi scăpări, şi preferinţe, care nu sunt întotdeauna cele mai potrivite.
 Al doilea: în momentul în care te cunoşti şi ştii ce vrei, atunci, fără îndoială, trebuie să-ţi construieşti viaţa în aşa manieră, încât să obţii ceea ce vrei. Din multele motto-uri ale cărţii am ales la Lee Miller cel care mi se pare că este esenţa cărţii, şi anume: Este foarte greu şi nu e deloc simplu să ştii ce vrei în viaţă.
Femeile tinere se îmbracă toate la fel În spaţiul public modelele feminine s-au deteriorat. Vedem zilnic pe prima pagină a ziarelor personaje care nu ar trebui să reprezinte un exemplu, şi totuşi ele asta sunt.
Epoca în care trăim şi liberalizarea femeilor pun mult preţ pe valorile materialiste. Toată lumea a crezut că după 1990, femeia va avea o altă înfăţişare. Culmea e că a ajuns la vechile stereotipuri în care sexul e mai important decât mintea, banii sunt mai importanţi decât echilibrul şi liniştea în viaţă sau armonia în relaţii.
E foarte interesant că într-o epocă în care variaţia e foarte mare şi ai alegeri multiple, oamenii se înregimentează cam în aceleaşi valori. Femeile tinere se îmbracă toate la fel, deşi există o variaţie mai mare decât în comunism. Efectul de turmă încă funcţionează. De aceea, prin această carte, femeile trebuie să înţeleagă că trebuie să se întoarcă la ele şi să nu copieze la nesfârşit, să se respecte ca individ. Noi semănăm între noi, dar nici o persoană nu e identică cu alta. Media nu face decât să promoveze o turmă negativă. Citesc sociologic tabloide. Ei, se promovează un anume tip de femeie, care fugăreşte un fotbalist, face un copil imediat, ca să se pună la adăpost, şi consideră că asta este misiunea ei. Se promovează o femeie care vede viaţa ca o pradă, fără să se gândească la faptul că ceea ce trebuie să dezvolte şi să vadă este în ea nu în afara ei.
 Da, dar tocmai aceste femei vin şi îşi vând povestea la ziare.
Ştiu. Este adevărat. Este ca în străinătate, când paparazzi primesc telefoane: Vino, că eu o să mănânc cu nu ştiu cine la masa cutare, restaurantul cutare. 
 Este exhibiţionism. Dar să ştiţi că oamenii ăştia nu sunt fericiţi. Deşi par să aibă tot ce le trebuie pentru asta, nu sunt fericiţi.  
Echilibrul ne poate face fericiţi.
 Dar ce ne-ar putea face fericiţi?
Se uită că viaţa calitativă este determinată de partea materială, adică să nu mori de foame, să nu ai curent electric sau mai ştiu eu ce, dar şi de partea spirituală, care înseamnă relaţiile, prieteniile, iubirea, care rămân valori umane. Ori dacă dai calităţii vieţii numai o singură dimensiune, aceea nu e o viaţă cum trebuie. Echilibrul e cel mai important. Extremele nu duc la fericire. Oamenii geniali nu sunt fericiţi, oamenii hiperbogaţi nu sunt fericiţi, cei îngrozitor de săraci nu sunt fericiţi şi proştii nici ei nu sunt fericiţi. Viaţa trăită pe mijloc e cea mai bună.  
Există vreo femeie pe care o admiraţi?
În spaţiul românesc îmi admir prietenele, dar nu sunt persoane publice. Pe anumite dimensiuni mă întâlnesc foarte bine cu cineva, dar am înţeles că nu poţi cere de la un om totul. Pot să fiu ca o albină şi sunt fericită dacă cineva îmi răspunde la o nevoie a mea, altcineva la o altă nevoie. Nu am naivitatea, şi oamenii trebuie să înţeleagă acest lucru, că cineva trebuie să-ţi bifeze la toate nevoile. Nu există aşa ceva.
Femeile controlează bărbaţii foarte mult 
Aşa e şi în cuplu?
Absolut. Numai că aici trebuie să ai priorităţi şi să ştii la ce poţi renunţa şi la ce nu poţi renunţa deloc. Îţi trebuie o analiză. Să dau un exemplu: o prietenă nu s-a măritat cu un băiat drăguţ, simpatic, tot ce vrei, pentru că nu ştia să se îmbrace foarte bine şi umbla la costum şi cămaşă cu mânecă scurtă. Era minoră această chestiune. Anumite lucruri nu sunt esenţiale. Sunt esenţiale loialitatea, sinceritatea, să avem teme comune... Nu vom găsi un om care să răspundă la toate nevoile noastre. Şi prezenţa, absenţa într-o relaţie e importantă. Doar că e nevoie de încredere. Ori femeile controlează bărbaţii foarte mult. Cu ceasul. E una din greşeli, ca să nu rişte. Nu rişti, dar produci rutină.
 Nu este oare rutina inevitabilă?
Se poate şi fără. Trebuie să ai şi proiecte individuale de viaţă. Fiecare are destinul lui, până la urmă. Nu putem să trăim siamezi sau fuzionali. Regula fuziunii duce la rutină.
PORTRET
 Aurora Liiceanu s-a născut pe data de 1 august 1941, în Basarabia. În 1963, a absolvit Facultatea de Psihologie, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“, Academia Română, şi psiholog la Institutul Naţional de Criminologie. Are un băiat de 36 de ani, Ştefan, care locuieşte în Japonia. A publicat: „Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi“, „Nici Alb, Nici Negru“, „Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire“, „Care pe care - femei şi bărbaţi“, "Prin perdea". Săptămâna trecută a lansat "Patru femei, patru poveşti", un volum semnat alături de prietena sa, Antoaneta Taneva-Nandriș.
Citiți și aici: 
Vorbim ? 
S-ar cuveni și un fond muzical..

dar de la Modart!

Dă din mâini, Petre!

Dacă există pe lumea asta,  plină de paradoxuri, ceva atât de frumos ca viața însăși este acela că  ne  scoate în cale, tocmai în momente sărăcite de frumusețe,  câte un suflet unic.

 Atât de frumos,  că  și  răul cât ar fi de rău pălește.

 
L-am văzut de multe ori , în filme , piese, chiar într-o emisiune de duminica dimineața, Viața satului.
 Pentru că  mereu a iubit câmpul pâinii. Satul  românesc așa cum doar el îl știe, satul bunicilor și străbunicilor săi.
Bunicul meu n-a simțit nevoia să se ducă la mat, fânul era în pod,  strugurii erau din șapte vii, culesul strugurilor era o sărbătoare, jumătate viță de butuc, jumătate tămâioasă. Se culegeau prunele brumării, galbene ca aurul..
Știi ce zicea tata? mă doare capu, beau un  pahar de vin..
N-a tremurat nimeni din neamul nostru.
Da de băut  , or băut.

Da, este maestrul Valentin Uritescu, invitat să  vorbească despre ce vrea dumnealui. 
Nu se sfiește să povestească despre boala care îl torturează  de peste treizeci și cinci  de ani, dar nu-l doboară-extrasindromul piramidal. 
Reușește să-și domine tremurul și amintirile curg.Prezentul dansează în vârtejuri, ideile  cresc, cum cresc tufele de trandafiri din grădina  lui de  suflet.
 Domle,  când eram eu copil, vecinele se împrumutau de oțet, de  zahăr. Astăzi gospodinele  cer cu împrumut o imprimantă.
Lentile, camere de luat vederi, telefoane, gipiesuri- este o nebunie,  viața virtuală a năvălit peste noi..
Și amintirile curg.

Avea un  contract  special, mai multe  spectacole cu Hamlet , la Londra, el, unul dintre gropari.  Se apropia toamna, așa că  a mers cu tatăl  lui să aducă lemne chiar din pădure.

I s-a întins un tendon. Durere insuportabilă!
A fost un rol magistral, o desfrânare a durerii a spus Toca.

 Da, acolo, pe scenă i-a venit în minte titlul cărții pe care o avea în minte,Desfrânarea durerii. 

Nu era un titlu comercial. 

  Așa sunt  eu, prost.

 Mă, de ce simt eu altfel, decât alții? nu cumva sunt prost?
Domle, mi-am rezolvat  sarcinile în genunchi, bucșit  de pastile, așa urcam pe scenă. 

Valeria? icoana vieții mele, o vezi în poză, seamănă cu Brigitte Bardot, ba chiar mai frumoasă.

Cum am rezistat unul lângă altul?  fără pasiune vulcanică, o iubire latentă, senină, ea n-ar fi găsit altul ca mine, depindem unul de altul, în prima lună era să murim de foame.

Fericirea? nu prea ajunge la nimeni.

 Ce contează? credința în viață, ai sădit un pom, ai ridicat o casă, ai clădit o familie..
Îmi place să mă uit la ierburi, tânjesc după satul meu din câmpul pâinii. 

Astăzi satul este trist,  simt prăpastia dintre  bogați  și săraci. 

Al 28-lea stat din UE- rușine.

 
La mine în sat, s-a rupt un pod, s-au adunat oamenii, singuri au ridicat altul. 

Nu ca ăștia, așteaptă să vină cineva să le facă podul.
Știi ce scrie pe  altar?

Sfântul Petre îi spune lui Dumnezeu- Doamne, mă înec..
- Dă din mâini, Petre!
Nu-mi plac multe la români, ne apăsăm unul pe altul, când e vorba  de  iad, să se ducă celălalt. De ce am ajuns așa astăzi? i-aș trage românului  o palmă- trezește-te, ce mama dracului faci?..că mi-e și silă să mă mai duc la vot, mă mai gândesc..
Știi ceva? lucerna crește  și pe piatră, am cărat mraniță, grădina mea are cinci tufe de trandafiri, două de lalele, cinci tufe de viță.

 Mi-e dor de parfumul roșiei crescute în grădina mea...
Vânătoarea de la Balc? eu sunt pescar, de o vreme, eliberez peștii după ce  îi prind. Mă abțin să strig- rușine, știi ce mă înnebunește? împușcă 14  mistreți? Mă, ce trebuie atâția?eu nu pot să trag într-un animal, un câine bolnav.. nu, nu pot să-i iau viața..

Rolul perfect? dacă aș  mai avea cinci minute de trăit,  nu m-aș uita la niciun rol,  aș bea un pahar de vin roșu și m-aș ruga să mor liniștit.

Un sicriu de brad. 

În cimitirul străbunilor mei.

L-ai auzit pe  Aureliano al lui Garcia Marquez semințiilor osândite  la un veac de singurătate nu le era  dată o a doua șansă pe pâmânt.
Cum sunt eu?

Valeria zice  că sunt bun, generos, am umor, am fost un amant bunicel, sunt încăpățânat și cam fricos..
Am avut emoții, m-am călit. Și dureri, și boală, m-am războit cu Dumnezeu-Ce faci, Doamne? Unde ești?

Aș vorbi cinci zile, nu sunt ca Florin Piersic, dar aș vorbi, aș tot vorbi..domle, când s-au predat armele după război, au venit țăranii cu căruțele, puști, pistoale, grenade și la sfârșit-un tanc.
Câmpul pâinii..//
voință, răbdare, dragoste de viață?

lecțía cea de toate zilele

Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde!
 Propunător: Tudor Mușatescu

 Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri. 

 În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

 Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici. 

 Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi. 

Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost.

 Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte, ca să facă economie de câine.

 Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală. 

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

 Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta.
  Între ele, bagă intrigi viaţa.

 Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

 Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când.

 Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care ,cu una singură, o duci la gură?

 Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează

normalitatea este un palier

Lumea suntem noi, emoții, interiorizări, mers înainte, priviri înapoi, de ce înfloresc violetele, de ce se ofilesc , brusc, frunzele, cât mai costă o pâine, cât îmi mai ajung banii, fraze și încrâncenări, ambiții și răni, haine doar pentru  pe dinafară, promisiuni și încântare de sine, poeți ai prozei personale, ploaie, bradul - mereu verde!//
fericire sau normalitate?

omul este un univers închis,

 dar, în cadrul universului său, cade spre sublim sau spre mizerabil.//
Conflicte, corupție, furt, se fură orice, chiar și moaștele sfinților, icoane, cruciulițe, voturi, bani, gențí, ștampile, averi,  toată lumea aleargă, pe jos  sau cu mașina,  nimeni nu mai are timp pentru nimeni,  banul deschide toate ușile, se moare cu zile, se moare de foame, se moare din cauza unor cure draconice de slăbire, o tânără  șoferiță  a vrut să înghită procesul -verbal care o incrimina, prostituția are diplomă pedagogică,  se vinde ulei comestibil, în loc de mir, vremea nu mai ascultă de niciun anotimp..
Să îndrăznești să  speri că există  șanse  pentru mai bine?
Fă-ți timp și citește!
 Sigur  nu vei regreta!  

Stăteam într-o după-amiază din săptă­mânile astea la o terasă. Stăteam de vorbă cu maestrul Dorel Vişan. Despre ale noastre. Vorbeam şi făceam intervi­ul acesta. La un moment dat, în timpul lui, mă gândeam ce meserie frumoasă e asta. Să te întâlneşti cu oameni de talia lui, să pui ce întrebări vrei. El să-ţi răspundă. Frumoasă meserie, dom­nule! La final, maestrul să dea un telefon cuiva, să aducă o carte pentru prietenul său. Referindu-se la mine. Pentru o oră, vara asta, am fost prietenul maestrului Dorel Vişan.
Ce v-a făcut mare?
Dorel Vişan Munca. Credinţa într-un ideal. Şi cre­dinţa în iubire. Credinţa că nimic nu se face fără atmosfera de iubire. Artiştii, însă, niciodată nu s-au iubit între ei. Întotdeauna au avut credinţa că fie­care dintre ei e cel mai bun. E bine. Dar până la un punct.
Pe dumneavoastră vă iubiţi?
Dom’ne, mă iubesc în măsura în care pot să mă înţeleg. Aici e, cred eu, clenciul unui destin: cât poţi să te cunoşti? În general, poţi să te cunoşti prin relaţiile care se bazează pe iubire. Asta e, cred eu, cea mai mare încercare a lumii. S-au perimat instituţiile şi relaţiile care se bazează pe iubire. Ne uităm cum fraţii se ceartă în faţa ţării la televizor. Mame şi fiice, la fel. Televizorul a ajuns un loc spur­cat.

Unii sunt şi plătiţi pentru asta. Unii joacă roluri, maestre.
Exact. Dar locul e spurcat. Toţi marii cărturari ai lumii, toţi marii formatori de opinie, toţi marii iniţiaţi ai lumii au propovăduit domolirea patimi­lor omeneşti. Conştiinţa omului se construieşte într-un mediu cultural şi civilizat. Nu mai avem aşa ceva. Avem un stup bezmetic.
Care e patima cea mai serioasă cu care v-aţi luptat în viaţa aceasta?
Patima necunoaşterii. Deşi Goethe spunea că toţi cei care au mai ştiut câte ceva şi au avut curajul s-o spună au fost sau răstigniţi sau arşi de vii, întot­deauna m-a preocupat ideea cunoaşterii. Am lup­tat împotriva lenei. Asta a fost lupta cea mai minu­ţioasă. Pe urmă, au fost patimile legate de iubire, de ură, de invidie, de curaj, de adevăr. Întotdeauna am considerat că trebuie folosit adevărul. Doar că adevărul încurcă. Omul, cum spune Pascal, toată viaţa luptă să-l găsească. Iar când l-a găsit, adevărul încurcă.
Aţi jucat în filme, în mare parte, oameni cu orgolii puternice. Nu ştiu de ce v-au găsit doar roluri d-astea…
Pentru că eu sunt un orgolios. E în tempera­mentul meu. Am jucat mulţi negativi. Dar per­soane foarte simpatice. Orice negativ trebuie să fie simpatic. Dacă nu e simpatic şi nu beneficiază de propriile sale patimi, el nu poate să fie negativ. Trebuie să aibă un comportament invers acţiunilor sale. De-aia sunt greu de jucat. Personajele negati­ve trebuie să aibă un instinct al răului. Doar că, pe calea răului, niciodată nu se pot face lucruri mari.
V-aţi debarasat de toate marile roluri în care aţi fost?
A fost una dintre marile mele încercări. Singurul cu care am avut probleme a fost Creangă. Pentru a-l găsi şi apoi pentru a mă despărţi de el. A mă despărţi, dar a rămâne mereu cu el. Adio, dar rămân cu tine!
Nu cumva omul, când se umple prea mult de el, se desparte prea mult de Dumnezeu?
Ba da. Eu m-am ferit tot timpul de asta.
Vorbeam despre orgoliu.
N-am fost atât de orgolios decât în sensul de-a lupta, de-a găsi căile mai bune, uneori chiar prin mici compromisuri. Viaţa toată e un compromis. Depinde când îl faci. Şi până unde mergi. Asta-i şti­inţa compromisului!
Negociem cu diavolul?
Cred că negociezi cu diavolul din tine, cu par­tea mizerabilă a omului. Omul e un univers închis. Dar, în cadrul universului său, cade spre sublim sau spre mizerabil.
De ce vă e dor, maestre?
Îmi e dor de… cum e melodia?
N-o ştiu.
E o melodie… Dom’ne, îmi e dor de vremea când mergeai la televiziune şi vedeai culoarele pli­ne de artişti.
România dumneavoastră nu mai e la televizor.
Nu mai e. E o viaţă deşucheată. Am bătut toată lumea. N-am văzut aşa ceva. La noi e foarte mult zaţ. Mult zaţ şi prea puţină cafea. Şi zaţul ăsta mai e şi fiert de trei, patru ori. Iar românul îl înghite. Aici e marea mea întrebare. Cât de uşor de manipulat e neamul acesta?!
Tot timpul noi am fost uşor de cucerit.
Da. Pentru că am fost creduli şi beţivi. Dar beţivi în sensul bun al cuvântului. E un neam ciudat. Un neam de răscruce de drumuri.
De cine vă e dor, maestre?
Îmi e dor de maică-mea. Ea spunea aşa: Mă, co­pile, cine nu te iubeşte nu te merită“. Asta a fost deviza vieţii mele. Din cauza asta m-am apropiat doar de oamenii care m-au iubit. Eu sunt d-ăla, am scris şi într-un psalm: Doamne, arată-mi cărarea şi apoi nu te mai preocupa. Că o să te miri de ce-o să fac!.
Aţi pierdut mulţi oameni…
Îmi e dor de toţi. Nu ierarhizez. Am pus-o în faţă pe maică-mea. Pot s-o pun şi pe nevastă-mea, pe care am pierdut-o tânără şi am crescut copiii mai departe. Nu m-am mai recăsătorit.
O dramă ca aceasta cum se depăşeşte?
O depăşeşti prin faptul că, după pierdere, eşti mai mult cu ea decât atunci când exista. Înţelegi? Când exista te mai certai, mai discutai, te mai iu­beai. Acum, ea e total în gândul tău. Relaţia e de cu totul altă natură. Acum, îi urmezi sfaturile, în­demnurile, dorinţele. Asta e o experienţă legată de cultura omului. Un om primar nu poate pricepe. El are doar regre­tul. Şi drama. În fiecare dramă e un beneficiu. Nu poţi despărţi lucrurile. Aşa cum nu poţi des­părţi comicul de tragic. Pentru un artist, sunt lucruri pe care trebuie să le cunoască.
Se plânge şi de fericire. Şi de tristeţe.
Vin din alte impulsuri. Din alte emoţii. Dar nimic nu se poate schimba în interiorul omului fără emoţie. De asta tea­trul, azi, nu are aceeaşi eficacitate. Nu transmite mesaje care să emoţioneze şi să-l facă pe om să manipuleze nişte declicuri care se întâmplă în mintea şi sufletul lui. E diferenţă între suflet şi minte. Mintea se poate explica. Ţine de conştient. Sufletul nu se poate explica. Ţine de Dumnezeu. Nu poţi să explici sufletul omului. E o treabă în­chisă. Aşa a făcut-o Dumnezeu. Dar poţi să înţe­legi anumite lucruri.
Vă controlaţi toate emoţiile?
Nu toate. Unele sunt constructive, altele nu. Cele constructive sunt cele în care te uneşti cu tine. Când te îndepărtezi de tine, emoţia e distruc­tivă. Atunci se bazează pe orgoliu.
Cum se vede viaţa de la 75 de ani în jos?
Pe mine nu mă interesează niciun număr, dacă eu sunt sănătos, sunt voinic, mănânc ce-mi place. Dacă spun „60 de ani“, la 60 de ani un om e bă­trân. Când eram mai tânăr, la 50 de ani deja omul era bătrân. La 70, ziceam: „Dom’ne, ce mai vrea?“. Eh, acum nu mă interesează niciun număr. Nicio­dată să nu spui că eşti bătrân. Sau că eşti bolnav. Tot timpul să spui invers: „Nu-s bătrân, dom’ne!“. Dacă eu mă simt bine, înseamnă că nu sunt. Coor­donatele existenţiale ale omului se fac prin men­tal. Auzeam aseară nişte interviuri la înotătorii ăştia extraordinari. Spunea un băiat că cei care înving o fac pentru că sunt pregătiţi prin mental. Zice: „De multe ori, noi suntem mai puternici ca muşchi. Dar ei sunt pregătiţi mental. Aşa câştigă“.
Ultima întrebare: vă deranjează sau vă îngrijorează obiceiul românilor de a-şi aprecia maeştrii doar după moarte?
Mă îngrijorează şi mă şi deranjează. E o dovadă a vieţii prefăcute pe care o ducem. Molière spunea, acum câteva sute de ani, că nimeni în zilele noas­tre nu mai are ruşine. La această oră, în România, am ajuns iar la punctul ăsta. Roţile s-au învârtit şi au venit în semn. Lumea e făcută din oameni care merg spre sublim, oameni ziditori. Şi oameni care merg spre mizerabil, oameni distrugători. Există perioade de timp când ziditorii sunt mai puternici şi mai mulţi ca ceilalţi. Atunci, zona înfloreşte. Are o perioadă de refacere. Vine apoi o vreme în care distrugătorii sunt mai mulţi. Cum e acum la noi. Atunci, e normală această manifestare. Când moa­re, de exemplu, Păunescu. Vin mii de oameni, cu­tare şi cutare. Apoi nu mai vorbeşte nimeni. Româ­nii mint. Cei care spun adevărul sunt prea puţini.
interviu cu Dorel Visan, realizator- Radu Buzăianu

flashmob

 

  Îmi place  să văd lume fericită- copii, bătrâni, femei, bărbați, nu contează culoarea, vârsta, preocupările. 

Doar clipa.

Italienii dansează în stradă. 

Londonezii  se adună  după orele de muncă.
Poate că de asta îmi place  atât de mult să-l ascult  și să-l văd pe A. Rieu. Pentru că îi face pe oameni fericiți.
Ieri, o prietenă mi-a trimis un flashmob. Nu știam, nu citisem. Găsești aici.
La 130 de ani de la  fondare,   Sabadell Bank și-a omagiat susscesul  Som Sabadell .
100 de artiști-Simphony Orchestra- au adus bucuria în stradă. Printre oameni.
Toți vrem să fim fericiți.
 Unii semeni au puterea și dăruirea să-i  fericească și pe alții.

http://www.flixxy.com/symphony-orchestra-flash-mob-sabadell-spain.htm

După ce  m-am simțit acolo, printre  fețe destinse, lipsite de griji, fie doar pentru o clipă, am căutat  pe net. 
Și în orașul meu, tinerii știu să dăruiască clipe de  bucurie.
 Au reușit   să-i adune în jurul lor  pe  concitadinii nedumeriți.

 

ce spui?

ne-am așezat la răscrucea drumurilor,

 între ieri și mâine.

Un an trece, altul vine.
Nu poți uita timpul care  s-a dus, pentru că îți aparține, există  în tot ce ești.

Înaintăm, împreună sau separat, pe cărări bătătorite, urcăm poteci șerpuitoare,  alergăm, ne poticnim, așteptăm o clipă de răgaz.
O luăm mereu de la capăt.Cu speranța că mâine va fi mai bine.

 O prietenă mi-a trimis o listă cu sfaturi pentru ca anul care vine să fie cel mai frumos.

De ce să n-o știe toți prietenii mei?

Ne-ar fi mult mai bine, într-o lume mai frumoasă!

Ai grijă, înainte de toate, de sănătate

1Dăriuește-ți viața cu cei 3 E-Energie, Entuziasm,Empatie.

2.Ia un mic dejun de rege, un dejun de prinț, o cină de cerșetor.

3Cântă, dansează și joacă-te. Cât mai des.

4.Citește mult mai multe cărți decât în anul care a trecut.

5.Consumă  mai multă mâncare care crește în copaci și în plante, cât mai puțină din cea care este manufactură.

6.Așază-te în liniște, cel puțin 10 minute pe zi- tu cu tine.

7.Bea multă apă.

8.Dormi cel puțin 7 ore.

9..Găsește timp să meditezi.

10.Mergi în fiecare zi timp  de 10 până la 30 de minute, mergând, surâde!

  Îngrijește-te de personalitatea  ta.

11.    Nu-ți compara viața cu a celorlalți. N-ai nicio idee cum poate fi viața lor. 12.    Evită gândurile negative, sau lucrurile pe care nu le poți controla. Investește mai degrabă energia in momentul prezent. 13.    Nu face prea mult. Cunoaște-ți limitele. 14.    Nu-ti pierde prețioasa ta energie cu  întâlniri inutile.. 15.    Visează mai des cu ochii deschiși. 16.    Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iți trebuie. 17.    Uită problemele din trecut. Nu rememora celorlalți erorile trecutului. Asta o să ruineze fericirea din prezent. 18.    Viața este prea scurtă pentru  a o risipi detestând. 19.    Împacă-te cu trecutul tău ca să nu-ți ruineze prezentul. 20.    Nimeni, în afară de tine,  nu are grijă de fericirea ta. 21.    Fii conștient(ă) că viața este o școală și că tu ești aici pentru a învăța. Problemele  apar si dispar ca ora de algebră, dar lecțiile pe care le vei învăța sunt pentru toata viața. 22.    Surâde și râzi cât mai des posibil. 23.    Nu trebuie să câștigi fiecare ceartă. Acceptă să fii în dezacord. Nu trăiești izolat.Este foarte importantă  Societatea 24.    Telefonează cât mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri. 25.    În fiecare zi, dăruiește  ceva bun  și frumos cuiva. 26.    Iartă atât cât este posibil. 27.    Petrece timp cu oamenii mai in vârstă și cu cei mici. 28.    Incearcă să faci cel putin trei persoane să surâdă, in fiecare zi. 29.    Ce gândesc ceilalți despre tine nu este treaba ta. 30.     Când vei fi bolnav sau în suferință, familia și prietenii tăi vor avea grijă de tine. Păstrează-i aproape. Iubește Viata!  31.Când te trezești dimineața, mulțumește-i lui Dumnezeu  că trăiești! 32.Puțin contează cum te simți, scoală-te, îmbracă-te și pornește 33.Fie vorba de o situație bună sau rea, ea urmează să se schimbe. 34.Natura vindecă totul.Stai cât mai mult în mijlocul ei.. 35.Aruncă tot ce  nu este util.Păstrează ce este frumos și vesel. 36.Comportă-te bine, demn.Nu face excese. 37.Ce este mai bun urmează să ți se întâmple. 38.În interior, ești totdeauna fericit.Fii fericit!. Ultimul și nu cel mai puțin important. 39. Transmite acest ghid celor pe care îi iubești. Eu tocmai am făcut-o ! 2011 să ne fie cel mai bun  din câți ani am  avut!!

cea mai mare biruință

-aceea pe care o dobândim împotriva destinului ce ne este impus- se numește fericire. Albert Camus.

Noiembrie își cerne broboada în stropi mărunți de liniște, cu  atingeri tandre printre  frunze stinghere.

Se întunecă devreme.  În culorile amurgului grăbit.

 Undeva, un foșnet firav, ca de șoricel rătăcit în bibliotecă, tulbură  pacea înserării.//

Cină în toată regula.

Pe două schimburi.

Trei pisici pufoase, rotunde, ca mingile,  își fac, deja, siesta. Doi  motani mari-unul dungat, altul  alb- fac tumbe prin frunzele uscate. Nu le pasă de nimic.

Câțiva  pisoiași mai anemici înghit  alene. Lângă ei, femeia.O știu de ani buni. Am mai și povestit câte ceva.

O singuratică. Îndeamnă pisoii să termine tot ce le-a pus  în farfurioare.

Înghemuită acolo, printre frunze, pare ea însăși o pisică. Pisică-mamă.

Nici nu știam cum o fi mai bine- s-o laud pentru cât de multă bunătate are, să-i spun că prea puțini, infinit de puțini oameni ar fi în stare să rupă dintr-o pensie amărâtă, pentru hrana pisicilor?Nu-mi găseam vorbele.

Cum aveam telefonul în mână, fac o poză.

Se uită la mine. Credeam că mă ia la rost. Rămân uimită, când, după ce îi spun„ bună seara”, mă privește duios și-mi spune clar noapte bună, doamna profesoară.

 În drum spre casă, mi-am amintit o poveste.

Este despre un domn foarte bogat, care  nu știa să se veselească .

 Avea de toate- palat, trăsuri,  grădini înflorite, poteci ademenitoare, vinuri vechi, slujitori devotați, femei frumoase.

Nu putea fi vesel niciodată.

A întrebat în stânga, a întrebat în dreapta, a mers pe la doctori, s-a dus și la vrăjitoare.

Într-o zi, cineva i-a spus că , doar dacă va îmbrăca o cămașă purtată de un om vesel, va putea  și el să  se bucure.

Și-a închis palatul  și, singur , a plecat în lume.

 După mers mult, fără odihnă, a ajuns pe un câmp.

 Un om  muncea. Și tare se veselea. De unul singur.

 Domnul s-a apropiat, i-a dat binețe , l-a întrebat una- alta, apoi i-a cerut cămașa, oferindu-i un preț bun.

 Țăranul l-a privit, s-a minunat și i-a spus:

-          Cămașa?

-          Păi,  eu nu am cămașă..

-           P.s . tu  ce spui?