”Când îți merge rău, ține capul sus!”

„O mască dați-mi! Mască peste mască!
De-acuma ochii răi n-au să-mi cunoască
Metehnele, și masca va roși
În locul meu”.

W Shakespeare.

Cât suntem (de) adevărați/cât suntem actori?
Că actorii sunt oameni,nimeni nu poate nega;
că toți oamenii ar fi actori este o chestiune discutabilă.
Ca să fii actor, trebuie să ai talent. Și memorie.Și încă mult mai mult-acel ceva, care să te facă special. să treci de la o stare la alta,să îți asumi nu știu câte categorii de personalitate, câte existențe, câte destine...și toate astea, fără ca personalitatea proprie să fie afectată în adâncurile ei.

Poate că și noi, oamenii obișnuiți, suntem în fiecare zi, dacă nu, chiar în cuprinsul aceleiași zile, alții; în funcție de conjuncturi, de semenii pe care îi întâlnim, de relațiile noastre, serioase sau întâmplătoare.
Cineva zicea ca împrumutăm măști, le purtăm o vreme, le abandonăm, construim altele și tot așa.
O fi, cine mai știe?

Jucăm roluri, unele dragi, altele costisitoare, unele dureroase, zâmbim, lăcrimăm, suntem regizori fără specializare, actori pe o scenă cu sau fără cortină, nu cerem aplauze, primim de la viață  ce vrea ea.

După  trei seri de întâmplări, în care  cei care  vor să ocupe  fotoliul de la 

Cotroceni(actori cu sau fără pregătire, cineva a folosit  Credința  până la blasfemie), în fața unor săli pline  din palatul Cotroceni și a  noastră, cei  din fotoliile de acasă,  concentrați/ atenți/ încrezători/revoltați/ scârbiți/ rușinați,eu  mă  întorc la spusele  Suveranului Pontif, Papa Francisc, din cartea  Lui, ”Speră”, pe care o citesc:

„Ura, dezbinarea și răzbunarea nu fac decât să ne otrăvească speranța și ne răpesc tot ceea ce am  vrea să apărăm, ceea ce iubim„.

”Noi

 nu vedem cu ochii,ci cu mintea. Dacă mintea e goală, ochii privesc fără să vadă. ”
Ștefan Odobleja
13 octombrie 1902, Valea Izvorului, Mehedinți/ 4 septembrie 1978 .
filozof, medic militar și scriitor român, precursor mondial al ciberneticii generalizate pe care el însuși a denumit-o „psihologia consonantistă”.
Datorită contribuțiilor sale remarcabile, îndelung ignorate și nerecunoscute, Ștefan Odobleja a fost ales membru post-mortem al Academiei Române în 1990.( Wikipedia)

Să avem o zi senină, cu mult timp pentru gândire și tot atâta loc pentru înțelepciune.❤️❤️❤️

https://www.facebook.com/100007812676223/videos/2523564961247235/

de bună dimineața , la moș așteaptă!

Este  ora la care ar fi trebuit  să fie în clasă, dacă ar fi avut cursuri  dimineața. Sau să se pregătească de plecare spre  școală, dacă ar fi învățat după amiază.

Venind  din nordul cartierului, adunați în ceată, ca la colind, cei  opt/nouă tineri, îmbrăcați la fel, amestec de nea și de cer, ca să fie recunoscuți că  se află în  slujba  celui care-i păstorește,  împărțeau, cui accepta să primească, pliante cu promisiuni, care mai de care mai  plăcut mirositoare. ( nu mă îndoiesc de asta, bineînțeles)

În  secunda următoare, am zărit freza aceea de poveste, sursă de inspirație pentru pamflete dedicate la încheierea deloc de invidiat a nu știu câtor mandate de mai mare peste cetate.  

 Și, m-am gândit, fără să vreau ,că nesătulă și fără simțul măsurii ființă   poate fi  omul.

 Sau așa sunt( doar) unii.

de sezon

24 de ani.

Cu chiu cu vai , a  terminat  liceul. Unul dintre cele de pe deal. Unchii să trăiască!

Părinții, foști gestionari  pe vremea ailaltă,  mai prosperi, tot mai prosperi, cu fiecare an.. Oameni de afaceri.

Și-a dorit să fie primar.

 Este!

Să moară toți dușmanii.. îmi vine să-i plâng de milă  bietului domn Antoine de Saint-Exupery- fericirea  trebuie să fie o răsplată, nu un scop.

Trăim în România! 

 Uite că  nu mai știu, tot atât de optimist își  încheie  disertația  simpaticul M.B?  






                                                                                                                                                                                                        fotografia mi-a fost trimisă
                                                                                                                         

oricât de bună

 sau de rea ar fi o situație, ea se va schimba..

Esența acestor vorbe  am știut-o   mereu. O știe  și a trăit-o oricine, greșesc?

 Dar nu despre asta vreau eu să vorbesc.

 A trecut  ziua   de ieri,  aleargă știrile, saci plini cu voturi își  așteaptă cuminți rândul la numărătoare,  pentru  câștigători nu mai prididesc laudele,  din tabăra adversă  vin suspiciunile,

prezență mare la vot,

 înfrângere zdrobitoare, 

românii au votat împotriva aroganței,

 verbele preferate sunt   l-a bătut,  a luat, are.

Aoleu ce ploaie vine de la Cluj..

Viața are mersul ei.

  Este prima zi de bacalaureat. 

În  multe dintre școli- se saltă  cabinele de vot,  pe uși  s-au lipit listele cu  absolvenții de liceu-334836 în toată țara, dintre care 89698 rămași din alți ani. 

Profii vor fi și ei supravegheați,  titrează un ziar.

 Știi ceva?  O să te mire , da, există profesori  care  ajung întâmplător prin comisii de examinare, o spun  din  ce am văzut, nu din presupuneri sau din auzite.

Prima probă, literatura română, olimpicii  au deja  hârtia în buzunar.

 Unii. 

20 dintre ei   au fost scoși din săli pentru tentativă de fraudă, îți dai seama cum sună? Olimpic fraudulos.. și fiindcă tot vorbim despre  cei mai cei dintre tinerii absolvenți de liceu,  să-ți spun ceva- la proba de literatură română, unui olimpic  i-a picat Harry Potter, orice este posibil, nu?

Bacalaureatul meu, al tău, al copiilor noștri-  câte emoții!

 Zău că  nu-i înțeleg pe  tinerii care, mai  în glumă , mai în serios, ar  vrea  ca  bacalaureatul, bacul, cum l-au scurtat  după nu știu ce criterii unii,   ar trebui  conceput cât mai simplu.

Să nu mă crezi ipocrită, aș prefera  emoțiile  adevăratului examen de maturitate, nu doar  ca  verificări la   matematică, literatură, chimie /fizică/o limbă străină au orice altă probă, în locul    încleștărilor  zilei.

Instituit în 1801, prin decret semnat de către Napoleon Bonaparte, care a pus bazele învățământului modern  francez, bacalaureatul românesc, ca examen de maturitate  al intrării în viață,  îl are ca părinte pe profesorul universitar, medic și politician Constantin Angelescu, în 1925.

 Primul  ministru  plenipotențiar  român, reprezentant al României la , în 1918, la Washington, s-a născut  la 10 iunie 1869, la Craiova. 

Astăzi,  școala românească are ministru interimar..

Ai amintiri   de la bacalaureat?

un fel de comedie umană

Vezi tu cum este lumea asta croită? Nimic nu seamănă cu nimic. Nimic.

Să fie astăzi ziua cea mare?

 M-am trezit cu întrebarea în minte. Am dat fuga în bibliotecă . am ales la întâmplare.

Întâmplare , zic?   O fi așa.. până nici numărul paginii nu mi se pare întâmplător-44.//

Întrebat  dacă  ar dori să scrie un tratat  despre SINCERITATE,  MONAHUL DE LA ROHIA, NICOLAE STEINHARDT, răspunde:

Nu sinceritatea este esențialul, cum crede Gide, ci  buna purtare, morala, chiar de cere un efort.

Sinceritatea  nu e o scuză.

În artă nu e ca în morală: acolo sinceritatea este esențială. Altfel e lozincărie și kitsch.

Totul se complică  din cauza  intervenției masive, pustiitoare a minciunii.Oare nu vedeți că  trăim în minciună până la gât, până la marginea  buzei? Că ne-a invadat, ne-a cotropit? 

Că oxigenul, carbonul și hidrogenul au fost înlocuite de  minciună?

Astăzi o să merg la vot. 
Nu știu prea bine ce aștept după.

tu ce zici?

cauți mereu

ce n-ai pierdut.

Nici n-am intrat bine  în parc, că am  dat  nas în nas cu primarul. Și dacă tot ne-am văzut, am schimbat două vorbe /trei.  Vădit emoționat,   a fost nespus de amabil,  așa o fi de fel sau  să  fi  observat  că  din partea opusă  venea un  batalion  de verde- baloane,  tricouri,  eșarfe, reviste !

Cineva, îi știu numele, că doar  este scris pe toate  pliantele , zice că  va  face gratuit   reabilitarea   termică a orașului- 80 de milioane de euro, 50% de la bugetul de stat,  cealaltă jumătate de la primărie.  

Plouă cu daruri-

refacerea teraselor blocurilor, a subsolurilor, refacerea fațadelor. 

Cine s-a grăbit va primi compensații.

Minune mare! Doar să faci alegerea potrivită!

 Aleile parcului  Trivale  sunt neîncăpătoare- role, biciclete,  cărucioare,  sandale,  bermude,  pălăriuțe,  trotinete,  îndrăgostiți,   maidanezi, mai sfioși ca în alte rânduri,  turtă dulce,  fum de la grătarele restaurantelor  nou- nouțe,  muzică, fără manele, nici nu-ți vine să crezi!
Pădurea s-a gătit și ea.
În verde, bineînțeles.
 Cor păsăresc  pe toate vocile! 
Și țânțari,căpușele nu se văd..
Și fiindcă veni vorba-  zice că  aceia  dintre cetățeni care au pe corp mai mult de cinci bucăți sunt obligați să le pună botnițe; 
-profitând de invazie, un   producător   de jucării  ( străin) va lansa la București Căpușa Barbie;
- în sfârșit,  zic optimiștii,  după 22 de ani, au apărut primele căpușe adevărate, care atacă oameni , și nu întreprinderi de stat.
pe la tine ce se aude? 

de la major domus încoace

  Zilnic, pe la  diferite ore,    găsesc în cutia de scrisori mai un ziar, mai o fițuică  în care se strecoară nevinovate  rugăminți/ invitații/ felicitări fără conținut,  tot felul de scrieri și descrieri, toate, cu același candid mesaj- 
alegeți- mă pe mine!

O vorbă zice că trebuie să pornești totdeauna de la încredere, adică  să crezi în vorba omului, dacă spune  că vrea  ceva- un pahar cu apă, un scaun, un birou, o funcție, un vot, crede-l, ajută-l.

Nu mă pot lăuda  că  acord încredere din prima.
 Dacă ar fi să deschid o paranteză, aș zice că primarul   orașului  nostru  solicită al  cincilea mandat, dacă nu chiar al șaselea, parcă mai ține cineva minte?

Tocmai despre primar vreau să spun și eu ceva. Primar , ca  istorie, nu  despre un primar anume.

De dimineață, citeam pe un blog, la a cărui fiecare nouă  lectură, fără vreo exagerare, eu mă trezesc  școlărița  atentă , care am fost. Adică , în timp ce citesc, învăț. 
Zice  domnul profesor Hari,

http://haribm.blogspot.com/2012/05/jungla-de-beton.html

 referindu-se la   noii, vechii sau  aceiași   pretendenți la mâna,  forțată să se mărite, a  fiecărei  așezări de pe hartă: „Cu toții, indiferent de urbe, au o mare problemă. Nu pot să explice, în câteva cuvinte sau într-o lozincă, de ce ar trebui să îi alegem exact pe ei„.

M-am  gândit eu ce m-am gândit și am ajuns la concluzia că  nu știu mai nimic despre cum a început  dorința  oamenilor de a avea, neapărat,  un primar. 

Am dat fuga la
http://ro.wikipedia.org/wiki/Primar

și, parcă m-am mai dumirit.

Aflu  și eu, în al nouălea ceas, de ce se fac alegeri de primari și, mai ales, cum este pe la alții.

Am reținut două chestii importante, prima îmi era cât de cât cunoscută, de la cursul  de latină, cum, de altfel, poate că este cunoscută oricui- cuvântul primar  vine din latina vulgară, unde însemna principalul.

A doua chestiune are legătură  cu finlandezii,  după a căror civilizație oftăm  noi  de fiecare dată când  aflăm cum le (mai)merge.

La Helsinki, întâiul om al urbei se numește POLIOMIERLITA..parcă n-aș vrea să știu  traducerea.

Tu  ce zici?