din decembrie

și până în martie, pentru mulți dintre noi există trei grădini,   grădina de afară, grădina  din  ghivece dinăuntru și grădina ochiului minții. Katherine S. White, jurnalistă americană 1892/1977

În înălțimi, cerul  are ceva dintr-o vară neîncheiată, peste cate care , mereu nemulțumită, toamna și-a așternut zgribulirea.
Zilele, perfect  egale și rectilinii, și-au îmbibat obrajii cu  un fel de stânjeneală, cerșesc alb. Și ploaie, să le spele picoteala.
 Înghesuite buluc, între  exclamații și  întrebări, mereu fără răspuns, nopțile nu reușesc deloc să separe lucrurile.

 Toate se învălmășesc, se confundă, o fi doar părerea mea?
Dacă deschizi ușa, fereastra, radioul, televizorul descoperi aceleași obstacole-  rățăioală, bășcălie, afișe, vorbe goale..

Visul este doar al tău, cum să-l poți topi, cum să-l ademenești într-un buzunar secret?
Peste doar o zi, o să vedem, ca în fiecare an, defilări, coroane,  fanfare.
Ce mult mi-aș dori să nu fie  o simplă escală de câteva zile libere, când, lăsând baltă  postul Crăciunului, mai tot românul va  simți  gustul  fasolei cu ciolan și al vinului fiert cu scorțișoară.
Îmi trec prin minte vorbele cuiva, un jurnalist  român , stabilit peste Ocean, nu-i rețin numele Pentru a te înălța , trebuie  întâi să îngenunchezi..//
Să mă(te) întreb  dacă  nu cumva  articulațiile   sunt mult  prea obosite?

mereu călători

Zilele se adună șirag, unele fug, altele își cară în geamantane, ușor de pierdut, clipele- pleoape încărcate de oboseli netratate, aceleași repetate drumuri, cărări bătătorite, pași egali, opriri scurte, priviri fugare, schimburi de vorbe.

Drum oprit la porțile nopții.

Reluat , dimineața, în vechiul pachet.//

Cineva spune că nimic nu este întâmplător, o fi așa, o fi altfel, cine mai știe..

Ne întâlnim.

În aceeași clasă, la aceleași dificile examene. La dans, în tabără , pe stradă, într-o gară. 
Seara devreme.
Sau dimineața târziu.
În orice anotimp. 
Nu contează – sau contează foarte mult-în ce dispoziție te afli.

Dacă plânge sau plângi, servețelul , batista, o simplă frază, un gest cuminte usucă lacrimi.

Dacă ai pierdut un curs, îți împrumută notițele.

Îți recomandă o carte, un film, știe cum se ajunge în cutare loc.

Are o rețetă  proprie de alungat tristețea.

Îi împrumuți o revistă. . o umbrelă.

Te ajută să urci în tren.

 În ultimul moment.

Unii călătoresc împreună toată viața.

Sunt și drumuri scurte.

De câteva stații.

Pe drum obosit.

Sau pe coclauri.

p.s.   mai ții minte cum a fost?