fara titlu

De dimineata, trandafirul cel mai bogat din gradinita, cu disimulata cochetarie, si-a aninat in fiecare din multimea de ramurele cate o floare . Unii bobocei isi deschisesera petalele moi de cu seara. Asa ca mi-am primit buchetul, spalat cu straluciri de roua.
N-o sa ma plang..a mai trecut un an. Fara cateva ore.

Adica, inca, este ziua mea.

' mincinosii nu castiga alt lucru,

decat acela de a nu fi crezuti cand spun adevarul’- Esop

Unii o numesc – prudent- diplomatie. Fie vorba intre noi, ca atitudine, se inscrie in acelasi spatiu semantic cu prefacatorie , perfidie, slugarnicie. De multe ori, diplomatii- nu cei de cariera sau, mai stii?-chiar reusesc sa-si intimideze prietenii, rudele , colegii – cu aerul lor superior.
Nu m-am vaicarit ca-mi lipseste , aproape cu desavarsire, arta asta a disimularii, chiar cand am avut de pierdut mult, in plan material, de exemplu, o promovare, un loc mai in fata, un anturaj prielnic.
Cred ca lipsa diplomatiei personale are legatura cu bunica dinspre tata. Sa fi avut vreo cinci-sase ani, cand o tot auzeam daca minti, iti taie popa limba. Intr-o zi, s-a intamplat sa vad cum felcerul satului i-a luat sange de sub limba cuiva. Mai tarziu , la o lectie de anatomie, domnisoara Nitu avea sa ma lamureasca despre practica absolut criminala cu care se incerca vindecarea celor bolnavi de hepatita, cunoscuta atunci sub numele de galbenare. Retin foarte putin din intamplare, suficient, insa, spre a pastra in minte, pentru toata viata, interventia de care zicea bunica.
Daca in copilaria mea , a minti era ceva care sa se pedepseasca barbar, cu timpul, am perceput minciuna , de fiecare data, altfel. Ce bine-ti sta cu rochia asta, sa-ti pui ceva rosu, sa nu te deoache cineva. Asta , cata vreme , persoana era de fata. Dupa ce pleca- arata ca dracu. Sau du-te in cutare loc, sa maturi toata curtea, ca-ti cumpar sandale..si sandalele intarziau o vara.
Pe la 17/18 ani, am auzit, suspinat intr-o romanta, acel nemuritor minte-ma frumos! L-am avut deseori in preajma, l-am asteptat, a venit, a plecat, s-a reinors, l-am folosit si eu, ma mai lovesc de el.., sunt convinsa ca, inca, da bine, in orice mica adunare, nu mai mare de doua persoane.
Unii specialisti spun ca nu se poate trai fara minciuna.
De exemplu , pentru orientali, a fi sincer devine o incalcare a conduitei sociale. La musulmani, sunt pretuite lucrurile ascunse din pudoare , este ofensa sa-l intrebi pe un barbat ce mai face sotia lui.
In lumea moderna, a pastra un secret este o dovada de maturitate si de incredere. Doar in copilarie, te lasi ispitit de insistentele mamei. Asa se pot explica expresiile a-ti pune lacat sau fermoar la gura. Sau tine-ti limba!, inghite-ti vorba!
In ultimele saptamani, cuvantul minciuna si toate derivatele lui s-au intins ca o plaga. Fiecare acuza si-l gaseste mincinos pe celalalt. Daca o iei din aproape in aproape, nu mai ramane loc pentru adevar. Adica suntem o tara de mincinosi. Sau adevarul exista doar la negru. Adica ar putea deveni marfa de contrabanda.
Asta m-a dus cu gandul la un pamflet, atunci ii spuneam simplu- poezie- de Alexandru Vlahuta. Era pe la jumatatea cartii mele de literatura, din clasa a VII-a. Poemul are multe strofe, merita la un sfarsit de saptamana sa fie citit in intregime, chiar cu pixul in mana. Asta , daca volumul de versuri exista in biblioteca. Daca nu, se gaseste pe google.
Uite cum suna ( o parte):

Minciuna stă cu regele la masă.../
Doar asta-i cam de multişor poveste:/
De când sunt regi, de când minciună este,/
Duc laolaltă cea mai bună casa./
O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,/
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!/
Atâtea-s de aflat! Şi, se-nţelege,/
Scutarul lui nu poate fi oricine./

Ce ţară fericită, maiestate!.../
Se lăfăieşte gureşa Minciună./
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună/
De-nţelepciune şi de bunătate/

Păstor acestui neam ce sta să piară,/
Ce nici nu s-ar mai şti c-a fost, sărmanul,/
De nu-şi afla sub schiptrul tău limanul,/
De nu-ţi sta-n mână bulgăre de ceară./

Că tu sălbatici ai găsit aice,/
Sălbatici, şi mişei, şi proşti de-a rândul,/
Ş-o sărăcie cum nu-ţi dai cu gândul.../
Dar faci un semn, şi-ncep să se ridice/

Oştiri, cetăţi, palate lume nouă,/
Izvoarele vieţii se desfundă;/
De pretutindeni bogăţii inundă;/
Şi tu le-mparţi cu mâinile-amândouă./

E-o veselie ş-un belşug în ţară,/
Că vin şi guri flămânde de pe-afară./
Tot crugul sună de slăvitu-ţi nume./

Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e../.
Cresc flori pe unde calci, şi râde firea./
Tu-mparţi norocul numai cu privirea./
Încai ţăranii zburdă pe la sate!...”

de ieri până mâine

Îmi povestea cineva  că niște specialiști ar fi descoperit cum că, în ultima vreme, timpul fuge mai repede, ca de obicei. Adică ar fi niște rezultate argumentate științific...n-am citit, dar simt, clar, în plan personal, chestia asta cu fuga.

Peste câteva zile, mai adaug un an.

Nu încerc o mare tristețe, dar nici o revărsată bucurie. Dacă aș face media celor două stări, n-ar ieși chiar rău de tot. Și pentru că nu-mi pot alunga nostalgia, postez doua fotografii, primite în dar, cândva, de la cineva  drag. Le-am găsit , în ritualul anual, de căutare, în cutiuța cu oglinda vie.
Orașul Pitești, asa cum l-am văzut prima oară.

avem ceva

din mladierea trestiei, ne indoim, dar nu ne rupem.

Asteptam ceva sau pe cineva care sa ne redea zambetul pierdut. Cu timpul, acceptam faptul ca exista lucruri pe care nu le ( mai) poti schimba, oricat de mult ti-ai dori. Asa ca e ( mai) bine sa nu fie spuse niciodata cu voce tare.
Ce ramane de facut?
Sa crezi ca exista si minuni. Cand trecutul s-ar putea contopi cu prezentul. Sau cu viitorul.//
p.s. or ( mai) fi si alte solutii?

' copilul este ca o oglinda

care te amețește puțin. Sau ca o fereastră. Totodată copilul te intimidează ca și c\nd el știe ce știe. Nu te inșală, pentru că spiritual lui este puternic, înainte ca tu să-l pipernicești’. Antoine de Saint-Exupery//
Ochi rotunzi de nucă proaspătă, rostogolindu-se fără încetare. Vorbe ușor sâsâite, din care nu-ți era prea greu să auzi înjurăturile băiețești. Mai ales de mamă.
Nume de fată, Dana, atitudine incertă. Nu purta niciodată fustă, nu-și vopsea buzele, nici obrajii, cum făceau toate colegele ei, unele chiar mai mici. Își îngrijea  cu sfințenie părul sârmos, blond-castaniu, în care intra  dușmănos foarfeca asistentei, pe care  Dana  o accepta scrâșnind.
În multe zile, lecțiile deveneau spectacol. Chicoteli și pocnete, răbufneli și înțepături,tocmai când credeai că le-ai adunat gândurile rătăcite, lângă tine.
Danei I. nu-i intra nimeni în voie. Câteva profesoare, care trecuseră pe la clasă, după nici  măcar o lună, dăduseră bir cu fugiții. Motive? Haine pătate de ulei, prăjituri scăpate’ din greșeală’ în păr, cate o lingură de pilaf turnată în buzunar, în gluga hanoracului. Sau direct în poșetă, o piedică ‘întâmplătoare, la intrarea sau la ieșirea din clasă.

Prin anii ‘77/78 era aproape imposibil să obții o catedră de limba română mai aproape de casă. În realitate existau destule, dar se păstrau pentru nevestele, iubitele, fiicele, cumnatele activiștilor. Fără pile și relații, fiecare 1 septembrie era un adevărat coșmar. Cuvântul șomer nu circula decât în limbajul de specialitate. Eram licențiate, unele chiar cu gradul I, fără catedră. Primeai ce ți se oferea. Nu prea aveai cum să refuzi.
Asa am ajuns defectolog într-o școală specială. La 22 km de oraș, lux adevărat, dacă în anii anteriori, distanța era dublă. Salariu mai mare cu o treaptă, program de 6 ore pe zi,4 ore la clasă , două ore pentru a-ți însoți elevii la masă și  la programul  de odihnă. Când erai de serviciu, programul începea la 7 și se termina la 15.
Diriginta la clasa a VII-a: copii cu diverse afecțiuni motorii, tulburări de comportament, instabilitate emoțională, retard, agresivitate, vârste cuprinse intre 15 și 19 ani.
Cine m-a avertizat ca Dana este copilul cel mai agresiv n-a glumit.

Primele luni au fost un adevărat război, în care eu și ea ne încrucișam săbiile de câteva ori pe zi. 
M-am întors la cursurile, notițele și însemnările de psihologie din studenție și la puținele cărți de specialitate, găsite prin librării. Aproape nimic nu-mi ieșea cum ar fi trebuit.
Deseori, rămâneam peste program. Fiecare dintre cei 16 elevi avea un dosar voluminos:declarații, însemnări de la miliție, maternitate, de prin școlile pe unde mai fuseseră înscriși, spitale ...
Mă interesa, în mod special, Dana. Nu înțelegeam de ce urăște atât de tare femeile. Din dosarul ei lipsea certificatul de naștere. Nu spun că m-am transformat în detectiv, dar, prin ianuarie, am aflat că mama ei naturală, o alcoolică vârstnică, o abandonase într-un spital din județul Olt. Tatăl era necunoscut. Copilul fusese’ plimbat’ prin multe centre și scoli.
1 martie- ziua ei de naștere- a devenit și pentru ea, și pentru mine o zi bună.
Erau în clasa Danei și câțiva copii ajunși întâmplător acolo- asta este o alta poveste, despre învățătorii și profesorii care trimiteau cu ușurință un copil mai încet în gândire, într-o școală specială. Împreuna cu ei și cu alte colege profesoare  am împodobit o sală de clasa cu flori, desene, baloane. Pe măsuțe, zâmbeau în multe culori bomboane, prăjituri, păpuși cu rochițe de  ciocolată..
Tortul, pregătit acasă, l-am adus cu mare grija pe tren.

 Nimic din  ce i se pregătea nu  știa sărbătorita. Cu greu, o colegă a reușit s-o convingă să intre. Cântece, aplauze, zbor de baloane! Am luat mâna care se lăsa greu prinsă  în palma mea, am apropiat-o de  tort și i-am spus să sufle în cele 15 lumânări.
Nu-mi amintesc decât obrajii ei uzi de lacrimi și degetele de copil tremurând, agățate de gâtul meu.
În anul următor, am obținut catedră mai aproape de oraș. Dana m-a vizitat și la școală,  și acasă. Mi-a cunoscut familia. Am păstrat legătura câțiva ani buni.
Într-o zi, m-a anunțat că se mărită. I-am cumpărat costumul cu care a mers la cununia civilă,fusta neagră și bluză argintie.. .

S-a mutat în casa soțului ei, undeva, într-un sat de munte.
De când s-au schimbat numerele de telefon, nu mai am vești .

Știu doar că atunci când mă gândesc la ea, am o mare bucurie. Ca pentru o plăntuță care a prins rădăcini, înflorind după mulți ani de secetă.
Profesional, pentru mine, Dana nu se compară cu niciuna dintre diplomele olimpicilor mei. Este ceva mai mult. Este un suflet găsit sub un  lacăt ruginit, a cărui cheie se rătăcise.

O fetiță bătăioasă, îmblânzită doar prin vindecarea unei traume , cu care soarta a plesnit-o, brutal peste suflet,de când s-a ivit pe lume.