un singur cuvânt

adresat unui suflet poate crea un întreg univers, care să-l umple de lumină. Victor Hugo//

Într-o zi, un înţelept din India și-a întrebat  discipolii:
-De ce ţipă oamenii,  când sunt supăraţi?
-Ţipăm, când  ne pierdem calmul, a răspuns cineva.
-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lânga tine? întrebă din nou înţeleptul .
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că suntem auziți,  încercă un alt discipol.
Maestrul a insistat:
-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Tinerii au dat fel și fel de răspunsuri.
Înțeleptul  i-a lămurit:
Adevarul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, cei doi trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. 
Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.//
   -Când două fiinţe sunt îndrăgostite,  țipă una la cealaltă? 
Tinerii se uitau unul la altul..
-Nu ţipă deloc,  vorbesc încetişor, suav, a răspuns bătrânul înțelept..
 v-ați  întrebat-de ce?
Vă  spun eu- fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate.
Distanţa dintre ele este foarte mică. 
Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar ca îndrăgostiții să se privească,  inimile lor se înţeleg. 
Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc, au inimile apropiate.//
Privindu-și blând ucenicii,  bătrânul a încheiat:
-Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.//după o idee de  Mahatma Gandhi.
Ascultă-l  și pe Adamo!

 Să ne punem întrebări despre cum vorbim unii cu alții??

dmh_direcția mișcării hârtiilor

De la o vreme, prin ziare și televiziuni,  școala este pusă la zid.

Când a început povestea asta, chiar nu știu.
Câți ani să fie?
Să-și fi dorit cineva  să se întâmple așa, să se fi întâmplat de la sine?

 Uite vezi, chiar nu  am înțeles de ce.

Cu niște ani în urmă, deloc mulți,  ziarele  nu mai pridideau să  vorbească despre olimpicii noștri,  despre succesele școlii românești în lume.

Regretatul om de televiziune-Iosif Sava-aducea în  Serata duminicală cele mai strălucite minți tinere ale școlii noastre.

Să fi plecat  care pe unde?

Aseară, am primit o poezie.

Dacă vrei, cu adevărat, să înțelegi ce înseamnă acele trâmbițate schimbări din interiorul școlii românești contemporane,  citește textul  cu atenție.  Oricare dintre noi are - dacă nu în casă, cel puțin între rude, prieteni, cunoscuți- un   școlar.
Suntem responsabili pentru soarta  viitorului acestei nații, pe care am primit-o integră de la înaintași.
Nu fugi, te rog, ai răbdare , textul pare lung, dar,  în fiecare vers, vei găsi  realitatea din munca și din  viața  profesorului de astăzi.
Poate că , împreună, vom afla o cale.

Școala altfel... De-abia am prididit să fac Planificări - o droaie, Că vin, din urmă, la atac, Ședințe ca o ploaie! Ieri am avut C.P., iar azi Ședință cu părinții, Alaltăieri C.A., C.E.A.C., Să mă ferească sfinții! Peste trei zile voi ave, C-așa-i acum poruncă, Prea-minunatul C.C.E., Și-alte ședințe încă. Și ca să-mi fie foarte clar C-am misie-ntre misii,  Fac parte - ca misionar - Din treizeci de comisii! Număr absențe, raportez, Săptămânal de-acuma. Excursii - le organizez, Serbări - una și una! Sesiunea de comunicări Și cea de referate, Concursuri, baluri, adunări Tot eu le fac pe toate...  Pornesc spre casă șchiopătând De-atâta aiureală, Se-aud ectenii de comând Când plec de lângă școală. Că rostul ni l-au resetat Nebunii și cretinii. Au smuls din holdă grâu curat Și pun în loc... ciulinii. E noapte, stelele lucesc Și bate-un vânt iernatic. Sunt încă trează şi muncesc, La un proiect didactic. Mai fac statistici şi printez, Scriu zeci de protocoale. Aşa se vede că lucrez - În rest, sunt vorbe goale. Afară-i frig, în casă frig - Că n-am bani de căldură, Și-mi vine, uite-așa, să strig, Să-mi dau drumul la gură! C-am înțeles: de ani întregi Reforma-i ca sminteala, Așa e când promulgă legi Cine urăște școala. Mai am de corectat lucrări, Și zeci de portofolii, Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț, Un șal mâncat de molii. Adorm, într-un târziu, frumos, Cu capul pe o mapă. Visez cât am ajuns de... jos, Pentru trei lei drept plată. Tresar în somn, că am uitat Să pun în opt dosare Dovezi de parteneriat Și de colaborare. Și mă trezesc în zori de zi, Ca dintr-un joc de iele, Înmormântată în hârtii, Dosare, dosărele... Și, vai de capul meu, uitai Să fac o socoteală Cu note mici și mai dihai La cea mai cea scorneală: Îi zice într-un fel măreț - ”Testare inițială” - Un fel de măr, dar pădureț, O nouă abureală. Și plan remedial mai am Să fac până-n amiază. Că am și ore până-atunci - Asta nu mai contează! Aș vrea să plâng, dar nu e chip, Nu-i timp de consolare, Că vine, mâine, ARACIP Comisia-teroare. Și o să ia la scotocit Toată maculatura Ce tinde către infinit, Sporind harababura... Și vin, cu rostul lor ”sublim”, Iar când or bate-n poartă, Pe loc ne-or cere să vorbim Limba română... moartă! Că-i alta limba, la dosar, Decât e limba vie. Școlarul nu mai e școlar, E... ”educabil”. Fie! Și ca să fie pe deplin Reforma - făcătură, Poruncă nouă mai primim Spre nouă-nvățătură: ”Când educabilul ți-o da, Cu sete,-un pumn în gură, Tu să-i explici, cu glas duios, Că-i rea apucătură. N-ai voie să-i vorbești răstit, Necum să-i tragi o palmă, Ai dreptul să-i zâmbești, smerit, Cu fața cât mai calmă!”// Acum putem vorbi,  avem  cărțile pe masă.

perfect!

A fost odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar povesti.
Undeva,  într-o lume perfectă, trăiau un bărbat perfect și o femeie perfectă.

Într-o zi perfectă, cei doi  s-au întâlnit și, pentru că  relația lor a fost perfectă, s-au căsătorit.

Nunta a fost perfectă.

Viata lor în doi a fost, de asemenea, perfectă.

Într-o seară perfectă de iarnă, ningea bogat și blând, ca-ntr-o poveste perfectă. 
Cei doi tineri  făceau o plimbare cu mașina lor perfectă.  La margine de drum, cineva avea o pană de mașină.

L-au recunoscut imediat. Era Moș Crăciun,  cu o tolbă plină de cadouri.

 Tinerii știau că  mulți copii  așteptau daruri sub brăduț ,  de aceea, l-au rugat pe Moș să urce în mașina lor perfectă.
Moșul a ajuns la timp  pe la toate casele și toți  copiii au primit , bucuroși,  cadourile.
După ce au lăsat daruri  și în sătucul cel mai depărtat, vremea s-a înrăutățit brusc.
Într-o pantă, mașina a alunecat, rostogolindu-se.
Un singur supraviețuitor.
Ghici care? Și dacă ai ghicit,  spune  de ce .
Poate interpretezi situația din punctul tău de vedere.

viața este o mare scamatorie,

fiecare își joacă gratuit numărul, circul liberului arbitru, 
Ionuț Caragea.http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Pagini_de_recuperat/Ionu%C8%9B_Caragea

 Aproape zilnic îmi trimite   filmulețe, știri, snoave, curiozități de tot felul. Nu știu dacă le selectează., nici dacă  îmi știe gusturile- de când am terminat liceul, ne-am văzut de trei ori, știi cum este la o revedere între foști colegi, furi impresii, vorbe, fiecare spune ce crede..
 Când am primit  filmulețul , gândul mi-a fugit la evenimentul cel mai așteptat al  vacanțelor noastre de vară- târgul Titului.  

În fiecare an, de Înălțarea Sfintei Cruci. Colega mea locuia într-un sat vecin, mai aproape  decât mine, de locul unde se ținea târgul.

Pregătirile începeau   de pe la sfârșitul lui iulie, de la mic , la mare..sau, mai degrabă, invers. Părinții făceau economii, ei știau cum, fiecare trebuia să aibă ceva nou de îmbrăcat. Ca la Paște. 
Caii primeau clopoței și funde roșii în frunte.

Doisprezece kilometri nu se puteau parcurge  pe jos, era praf, putea să plouă, oricum, cu câteva seri înainte, fiecare își aranja plecarea. 

Tata le lua și pe verișoarele mele, gemenele, însoțite, neapărat,  de mama lor. A doua zi, începea școala, așa că eu  aveam totul pregătit, ei se întorceau acasă, eu rămâneam la cămin.. Caietele și cărțile  miroseau a proaspăt, un miros inconfundabil! 
Gemenele, mai mari cu patru ani decât mine, se învârteau în  caruselul din mijlocul târgului, fratele meu era nedezlipit de la călușei, eu îmi căutam colegele și colegii de școală..//Într-un colț al târgului , era  circul. Acolo am urmărit, cu sufletul la gură, prima oară,  dresură de căței, șerpi, cai, maimuțe.//

După ce am văzut filmulețul,  gândul mi-a fugit  la golul pe care l-am simțit,  când m-am trezit singură în mijlocul unei lumi  agitate.Pierdusem mâna care mă ținea strâns. N-am plâns, am căutat-o, știam că și ea mă caută, nu m-a certat, m-a dus  să-mi încerc norocul. 

Învârtită, scândurica , pe care negustorul,  cu mustață întoarsă,  agățase toate minunățiile – agrafe colorate, oglinjoare , rățuște plutitoare, baloane , turtă dulce, bulgărași de floricele unse cu miere.. , s-a oprit în dreptul unei păpuși de ipsos cu rochiță roșie.

Să te întreb dacă îți place circul? 
( fă-ți timp și urmărește filmulețul..)

http://www.youtube.com/watch_popup?v=5hIc2ODfRxQ

îndoieli

N-aș vrea să mă gândesc la statistici, pentru că nu le am la îndemână. Și nici nu prea cred în veridicitatea lor. 
Ce știu sigur este că în satul copilăriei mele, anul trecut,  erau  peste o sută de văduve.  De ce este așa , asta nu știu de ce se întâmplă.

Mi-am adorat mama și bunicile!
Când le-am pierdut, cu fiecare dintre ele, mi s-a furat  câte o porție mare, unică, de adevăr și de frumusețe.
Nu cred că  eu sunt o excepție.

 Pentru toate celelalte femei  de vârsta și de condiția lor socială, am avut , ani mulți, și  încă am- același respect profund, ceva  care nu se deosebește prea mult de suferință.

Le-am văzut crescându-și copiii și nepoții cu mare drag, fără să le fi fost ușor.//

 De vreo câțiva ani, în fața intrării în cimitirul mare al orașului- este în drumul nostru către căsuța de la țară- văd aceleași figuri- șorț colorat, peste fusta neagră sau maronie, basma trasă pe frunte.

Vând  celor veniți nepregătiți să-și plângă morții buchețele.

 Mănunchiuri de gălbenele și margarete, tăiate scurt.

 M-a încercat adesea un sentiment ciudat, n-am îndrăznit  să spun nimănui  că florile par a fi rupte de pe morminte..//

 Fiecare are locul ei pe masa de piatră din piață .

Mai ales, sâmbătă și duminică.

Vând  legături de morcovi, pătrunjel, varză murată, mărar uscat. Alături, două-trei bidoane cu  lapte.//

Acasă  nici nu prea mai trebuie să speli bidonul – rămâne curat  după ce ai pus laptele la fiert, apă chioară, ar fi spus bunica..//

Să-și fi șters capitalismul sălbatic bocancii pe tradiționala  cinste țărănească?