marți, 19 martie 2019

Gaudeamus igitur!

Sporeşte-ţi cântarea precum se cuvine, 
dă ceasului înţelepciunea ce-o ai”
  Lucian Blaga


În parcul din  jurul Universității , câțiva  arbori și-au deschis ,gingaș, muguri  în buchete  albe și roz.Au  ieșit  de prin cotloane   buburuzele. 
 În grupuri, studenți  de la  Sport, Biologie , Limbi străine merg  agale  spre  câte un seminar.
  În dimineața asta,  cu parfum de  verde  proaspăt, împreună cu o colegă aflată în vizită,noi,  fostele studente  peste care  jumătatea de secol  își zugrăvește   trăiri și  povești ,păstrate într-un   cald colț de suflet,, ne-am întâlnit  cu  emoția  redevenirii .
Astăzi și ieri, ca-ntr-o ramă  mișcătoare!
Am revăzut amfiteatrul  singuratic,  cu  băncile lui  aliniate  ca pentru un curs de literatură comparată,  sala  4, cu amintirea examenului de latină, am ascultat tăcerea coridoarelor,ne-am plimbat  privirile peste  avizierele care, cândva, ne dădeau fiori”  de la cât  se dă bursă în  semestrul ăsta”, ”cine a picat la  Istoria  limbii?”...
Câte o voce temută răsună în gând., 
Alei,  intrări, căminul,  scările  mângâiate de raze piezișe.
  O    mare  felie de  viață, în câteva  zeci de minute!
 O primăvară, ca o  tandră  promisiune!

luni, 11 martie 2019

”Amorezată am fost toată viața

 Şi mai ales fiind eu răţuşca cea urâtă, mi se părea că nu o să mă iubească nimeni niciodată şi o să mor fată bătrână. Dar am jinduit să fiu iubită şi să iubesc“!
”Am visat azi-noapte sărutări, 
Câmpuri de garoafe zdrențuite
Soarele cu zveltele-i cuțite
Înjunghiase cele patru zări ”
Nina Cassian„

Timpul unei femei,Galați- 1924/ New-York 2014, debutul poetic în 1947- prin a cărei viață s-au perindat trei soți, trei iubiri, cum spune ea, două în țară, cea dintâi cu Jany, scriitorul Vladimir Colin,,„La şaptesprezece ani, l-am întâlnit pe tânărul înalt şi suplu, cu aceleaşi vederi ca ale mele (comunist ilegalist), cu aceeaşi pasiune pentru Mallarmé, poezia franceză modernă şi avangarda română“, de care a divorțat , pentru a se căsători cu Al. I. Ştefănescu. Au rămas împreună 36 de ani, până când el a murit. „Ali, spre deosebire de Colin, nu era nici înalt, nici frumos, nu fusese ilegalist, nu-i plăcea poezia modernă, dar m-am îndrăgostit de el până peste cap şi fără argumente. (...) Când mă ascultase cântând la Ateneu sonata mea pentru pian şi vioară (cu Mircea Săulescu) i-a spus surorii lui, care stătea lângă el: «eu cu femeia asta am să mă însor»
Multe iubiri, unele devastatoare, altele mai potolite, 
Eugen Barbu „El, Marele El,/ m-a iubit – n-am ştiut, nu m-am priceput,/ îi priveam chelia (era chel/ Marele El)/ şi sprâncenele răzvrătite/ şi ochii în patru culori/ încrustaţi în orbite/ şi nu ştiam, nu mă pricepeam“.


Marin Preda”Au fost zile şi nopţi pe care le-aş numi depline, eu hrănindu-mă din nuditatea lui absolută, uluitoare, pentru că… nu se mai acoperea, nu mai avea nicio imunitate – iar eu trăiam evenimentul sacru că-l văd pe omul acela cum nu mai fusese văzut de la naştere, adică în dezarmarea şi oferta lui cea mai totală. Într-o noapte, ploaia trecuse, luna invadase patul nostru – şi… mă mângâia. Cu palma la o mică distanţă de trupul meu, conturându-l în aer, ca o pasăre, ca un satelit pe o misterioasă orbită, plutind, neatingându-mă decât cu emanaţia acelei mâini“.
 S-a iubit, poate, chiar și cu Nichita Stănescu,.







O viață tumultuoasă în care a creat poezie și proză, poezii pentru copii, a recitat și a compus muzică, a tradus, a publicat în paginile diverselor reviste ale vremii și în cercuri literare, până a intrat sub lupa securității.
În 1985 , ”femeia fatală a literaturii române„ pleacă în America” s-ar părea că totul s-a terminat. Trebuie să mor”, sărăcie, singurătate, o femeie urâtă, care crede că acela îi este sfțrșitul...
În țară, poezia îi este interzisă.
Și  când  era mai disperată, în viața ei, apare Maurice Edwards, director artistic al Filarmonicii din Brooklyn.
În 1998, ea avea 73 de ani, era săracă și tot mai urâtă, el număra 75 de ani.
A treia iubire! căsătoria cu ”Domnul Cassian ” care o va însoți peste tot.
După 1989, urmează vizită în țară, interviuri, apariții în presa internațională !
Triumful!
„Rana ei de secol„ se adună în peste treizeci de volume, în românește sau traduse în alte limbi.
”Distanța dintre mine și mine”
Un film pe care l-am văzut astă seară, la Cinematograful ”Bucureșt”, din orașul meu.
O poveste ilustrată despre cultura românească în epoca ceaușistă , din perspectiva unei femei speciale, Nina Cassian, „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din câte s-au afirmat în literatura română“, cum a numit-o criticul literar Alex. Ştefănescu, pe protagonista filmului..
Nu contează părerea mea despre film, așa că, dacă ai vreme, du-te să-l vezi!
Spectacol în aer liber
„Există îndrăgostiți fericiți
Auziți! auziți! auziți!
Care rămân împreună
Și-al căror sărut proaspăt sună
Auziți! Auziți! auziți!
Există perechi fără moarte
în mișcare mereie
Cu-o formă a inimii
Semănând a metaforă, a idee.
Aceștia rămân împreună
În sărut, ca-ntr-o dulce furtună
Auziți! auziți! auziți!”

vineri, 8 martie 2019

”ca o nuanță de lumină”

M-am chinuit să-i dau acestei vorbe înțeles.
Un înțeles subtil și tinar mai ales.
E-o vorbă ca dantela de ușoară
Și care toată vremea înfășoară.
Ca o nuanță de lumină
Și face duioșia mai senină.
Ea se rostește numai într-o limbă,
Într-altfel se pocește și se schimbă.
E vorba-n limba nouă să-nfioare.
Ca e-al femeii scumpe în căntec de izvoare.
Eu am făcut plăpănda să stăpîneasca viața,
Ca roua dimineața.
Femeie și fecioară,
Fii fragedă și nouă ca-n vis și-ntâia oară
Și dorul sfănt de tine e murmur de vioară.
Fii purtătoarea pură de fiecare clipă
A dragostei, și-anină-ți pe suflet o aripă.
în patima curată
Și binecuvăntată,
Când ți-ai ales bărbatul
Se pierde și păcatul. ”
Tendresse”, Tudor Arghezi

joi, 7 martie 2019

Când crângurile prind a înverzi

„Ce dar să-ți fac acum, că-i primăvară?...

Din nori îți cos o rochie ușoară,
Din ghiocei îți fac o cingătoare,
La gât îți pun șirag de lăcrămioare,
Te-ncalț cu pantofiori de toporași,
Să fii cea mai frumoasă din oraș...”
Magda Isanos

Astă seară,Orchestra Filarmonicii Pitești, concert maestru, Mădălin Sandu, și-a răsfățat publicul feminin nu doar prin alegerea unui superb buchet muzical , compus din piese de suflet.
Bucuria a venit și din ideea ca la pupitrul dirijoral să fie El și Ea, veniți din însorita Spanie,maestrul Octav Calleya, a cărui bunică s-a născut în Pietroșani, Argeș, și Marilo Carrillo Sedeño.
Invitată,soprana Magda Oțelea.
Am ascultat: ”Ave Maria”, Caccini, Wolfgang Amadeus Mozart – ”Uvertura la opera Cosi fan tutte”, Ludwig van Beethoven -„Uvertura Fidelio, Gioachino” Rossini ” Uvertura la Italianca în Alger„”Les filles de Cadix”, de Leo Delibes, Otto Nicolai – Uvertura la ”Nevestele vesele din Windsor”.
În începutul celei de-a doua părți a concertului, acompaniată de orchestră, soprana piteșteancă, Magda Oțelea, a interpretat, în premieră, elegia „, Mama”, compozitor, Ioan Dobrinescu, pe versurile Anei Blandiana. Au urmat; Amadeo Vives : ”Fandango din Doña Francisquita”, Manuel de Falla,”Dansul focului din Amorul vrăjitor”, Johann Strauss Jr. ”Valsul Vin, femei şi cântec” (Wein, Weib und Gesang), Heia in den Bergen, din ”Silvia”, de Emmerich Kalman, concertul încheindu-se cu ”Suita Carmen, nr. 1, de George Bizet.
O seară frumoasă dedicată femeii: fidelă, credincioasă, seducătoare, jucăușă, elegantă, strălucitoare, ușor agresivă, dacă este cazul, mereu iubitoare!
Parfum primăvăratic,calde culori în eșarfe , zâmbete în priviri,acorduri luminoase, sentimentale, în alesături pline de căldură!
La mulți ani tuturor Doamnelor artiste din orchestra Filarmonicii!❤️
Mulțumim, Filarmonica Pitești!❤️
Felicitări și pentru că, săptămână de săptămână , cu talent, multă muncă , perseverență și profesionalism, reușești să convingi că doar arta adevărată ne face mai umani!❤️