joi, 18 februarie 2010

n-am noroc

... de intamplari vesele. Zau, ca as vrea sa scriu despre lucruri hazlii. Stiu sigur ca as avea mai multi musafiri binedispusi. Nu sunt nici persoana care isi face din tristete stare de spirit. Imi trece. Compatimesc tristetea altora. Si plang. Destul de repede. O problema simpla pentru mine, in urma cu un timp, devenita , tot pentru mine, extrem de incalcita, mai apoi, m-a dus prin diverse locuri. Am cunoscut, cum era de asteptat , multa lume. De tot felul. Uite- ce spun n-am vazut cu ochii mei, dar cred . Pentru ca povestitorul este un un fel de Stan Patitu’. Noapte geroasa de sambata , cum n-au fost prea putine in ultima vreme. Omul , pocnit de o durere de dinti, careia nu-i da de leac, cu nimic din ce are in casa, urla de durere. Nu poate sa se deplaseze pe cont propriu, undeva, sa i se dea ajutor. Rude, cunoscuti nu indraznesc sa porneasca cu masina pe o asemenea vreme. Satul - la 10 km. de ‚ nationala’. Vine ambulanta, chemata de familie. Nu are voie sa-si ia insotitor. Ca nu este cazul. Ajunge la spital. Care nu are sectie de stomatologie. In sfarsit, cu chiu cu vai, se trezeste unde trebuie . La urgente. Primeste un’ hap’ injectabil. Daca are noroc, i se face si o interventie. Durerea este vaga. Apoi dispare. Ca un vis urat. Cum sa ramana in spital? Chiar nu sunt motive. Salvarea a plecat. Dupa alti necajiti. Noaptea pare nesfarsita. El ramane. Unde? Pe coridor. In frig. Pana cand? Pana da Dumnezeu si gaseste vreo posibilitate, el stie cum, sa plece. Intamplarea are un mare rol. Ninge. Viscolit. Omul se gandeste, cata vreme este, inca, amortit, la soba de acasa. Si la cei 10 km care traverseaza campul.

18 comentarii:

  1. il cheama Sany. are 60 de ani si e tehnician la "presareala rece". n-a mai venit la scoala de joi. l-am dat noi la politie disparut ca nu are familie... usa casei e deschisa, dar nu lipseste nimic. doar ... chiriasul. nu are sotie copii sau frati... e singur. poate cativa prieneti de pahar. om destept dar fara noroc. azi l-am cautat la spital. era un "x y" pe care insa l-a vazut un alt coleg. a spus ca nu e sany...
    am insistat sa-lvad si eu. e la neurochirurgie orerat pe creier... omul tumefiat nu semana cu el... nicicum nu semana... insa imima imi batea mai repede. intreb de cand e acolo. "l-au adus duminica noaptea. a fost oprerat de urgenta. dar nu stim cine este."
    cand sa ies imi sune un bolnav din salon... spunea in vis ceva de sudenti... tresar si ma intorc...
    si incerc sa ma uit mai atent... omul asta e umflat, vanat... bandajat... nu-i vad ochii...
    incerc sa-i ating mana... a tresarit. a deschis ochii si a apus: "domnisoara..."
    ..............
    si totusi, din tristele povesti am o concluzie pozitiva... mai am o speranta ca medicina romaneasca inca mai respira...

    RăspundețiȘtergere
  2. Gina eu mi-am luat portia de frig de la Urgente anul acesta.

    Se-ntâmpla acum vreo 3 - 4 saptamâni. Ora 2:30 noaptea, suna telefonul. Era sora mea care-mi zice sa vin repede ca la maica-mea îi este foarte rau. Nu stiu ce-am luat pe mine, si-am fugit intr-un suflet. Ea sta la vreo 2 blocuri distanta. Am gasit-o abia respirând. Respiratia era însotita de o horcaiala urâta. Stateam in jurul ei neputinciosi ce sa facem, cum sa facem. Am chemat salvarea. A venit.

    Am mers separat de salvare la Urgente. Acolo un hol, cu o usa ce dadea direct la -13 grade celsius. Cei din camera de asteptare initial putini aveau grija sa nu lase usa deschisa sa se raceasca. Deci intre 3 si 6:30 dimineata ne-am descurcat cumva, dupa care situatia a scapat de sub control. Oamenii noi veniti sa astepte erau incalziti... ori nu stiu... noi nedormiti ne lua frigul oricum... Ne-a prins ora 1 - la amiaz. Eram bocna inghetati deja. Intrebam ce e cu maica-mea. Nu-ti raspundeau. Nu te lasau sa o vezi. Nu stiai daca e in regula. Unii din sala de asteptare s-au trezit ca bolnavul pentru care erau acolo fusese dus si nimeni nu-i anuntatese. La ora 1 toti cei de la miezul noptii eram cu nervii întinsi la maxim. Fiecare din noi deja exploda. A fost o zi de cosmar...
    E gresit sa numesti serviciul de Urgentele in RO - urgente. Iar daca pentru pacienti mai au un minim de respect, pe apartinatori îi trateaza ca pe gunoaie... in timp ce au pretentia sa fii acolo sa le dai informatii.

    Paradoxuri românesti. Nu ma mira nimic din ce aud sau vad povestit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Gina, am vazut si eu ca o nenorocire nu vine niciodata singura. Nu e de ajuns sa ai o belea pe cap, mai apare una sa fie setul complet.

    RăspundețiȘtergere
  4. Desi nu pot spune ca "pocnesc" de optimism si veselie zilele astea, astazi chiar am citit ceva ce m-a amuzat. Un anunt de angajare.
    "SC Exploatarea Miniera Harghita SA angajeaza psiholog. Atributii/beneficii: Se ocupa la Negresti Oas de educatia celor trei copii ai patronului. Se asigura cazare, masa."...
    Mai ramane loc de spus si altceva? :-))

    RăspundețiȘtergere
  5. E trist cand realizezi ca povestile nu sunt povesti,ci sunt chiar adevarate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Intamplari hazlii nu mai stiu,nu am auzit de multa vreme.
    ma mai inveselesc pisicile familiei.
    Intamplarea pe care ne-ai povestit-o e un caz fericit.E vorba de o durere de dinti care e neplacuta,dar nu pune viata in pericol.
    Pentru asa ceva,nu as chema salvarea in toiul noptii.
    Poate sunt rea ca gandesc asa.
    cat priveste Urgentele,salvarea...cunosc si eu cateva intamplari despre cum nu-si fac datoria unii de acolo,dar si cazuri cand vietile au fost salvate.
    O seara linistita si multa sanatate tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Ela, inseamna ca medicina romaneasca trebuie resuscitata. Vai de ea. Si de noi..

    Imi pare rau de Sany. Poate scapa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Manon, imi pare atat de rau!
    e revoltator..cui sa spui? ce sa faci?
    Nu ne ramane decat sa tinem cu dintii de sanatate, altfel, daca ajungi in spital, regreti ca te-ai mai nascut.

    RăspundețiȘtergere
  9. Anielle, exista, insa, cu ceva mai multa rabdare, sansa ca dupa rau sa fie bine!
    Speranta moare ultima.
    O noapte buna !

    RăspundețiȘtergere
  10. Ruxi, ai dreptate, dupa o asemenea' lectura' , ramai fara cuvinte..
    Am trait s-o vedem si pe asta.

    Mult succes iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Angi, pendulam- intre real si fantastic.

    RăspundețiȘtergere
  12. Gabi, nu era o durere oarecare. Era insuportabila.
    N-au chemat ambulanta sa faca o plimbare. El ajunsese la capatul puterilor..

    RăspundețiȘtergere
  13. In urma cu doi ani,in timp ce era la o terasa,fratele meu a fost lovit in ochi cu o cumpana...
    Salvare,Buzau...Bucuresti..Familia il stia la terasa...Reuseste sa sune...La spital este operat in bataie de joc si...lasat apoi pe hol,pana a doua zi dimineata pana ii vine sotia de la Rm.Sarat.
    Frustat,simtindu-se ca un gunoi s-a intrebat si el atunci de ce....

    RăspundețiȘtergere
  14. Elite, il inteleg pe fratele tau.
    Iti inteleg durerea.
    Ne invartim intr-un spatiu pe care nu-l mai recunoastem.

    RăspundețiȘtergere
  15. bine ca a trecut durerea ..macar atat..durerile de masele sunt groazniceeeeeee

    RăspundețiȘtergere