joi, 12 august 2010

laolaltă

Partea asta de cartier s-a construit prima.
Oameni la locul lor- medici,  profesori, avocați,  ingineri, croitori, asistente medicale, contabili,  frizeri.Un avans de 10 %,  bani economisiți din greu. Sau imprumut integral de la stat.
Restul,  de la cec.
De restituit in rate, pe douăzeci de ani.
Blocuri de cărămidă, două-trei camere, mobilă de CPL, dormitor și bibliotecă, rafturi suspendate, Dacii, de la Uzină, toate in rate, verdeață, alei,  flori, un copil- doi,  în fiecare casă.
Concedii ,  la munte, la mare.
Ceareuri achitate la timp.
Au trecut anii, tinerii de ieri , câți mai trăiesc, au ghiocei la tâmplă,  pensia pe card, cablu și internet, medicamente la pungă .
Copiii din cărucioarele cu umbreluță sunt trecuți de treizeci de ani.
Unii au plecat . La București sau in alte capitale .Chiar peste ocean. Cei mai mulți, foarte serioși. Licențiați, cu masterate.Vorbitori de limbi străine.
Vin in vacanțe, n-au uitat pe nimeni, ”sărut mâna, doamnă,..ce mai faceți? Imi pare bine să vă văd”.
Unii, nu mulți, ce e drept, mai puțin norocoși, au rămas acasă.Cartea nu prea le-a priit. Poate că și norocul le-a intors spatele//
Se distrau de câteva ori pe an.
Petreceri mari, muzică , sfârâiau grătarele, țâșnea șampania, sârbe , de se cutremura blocul. Altfel, oameni serioși, el modelor , nu unul oarecare, talent recunoscut .Neamț.
De vreo zece ani, nu mai este.
Au incetat petrecerile. Rudele au uitat adresa.
Coipilul de ieri , cap de famile , este șomer, mama grav bolnavă, nu s-ar face gaură in cer dacă s-ar duce..
Bate sfios la ușă.Vrea semnături de la toți vecinii.
Se debranșează. Primul din bloc.
Lumea, ca lumea, unii pun intrebări, alții dau din cap.
Intr-o zi, vara se va sfârși.
Fără căldură, fără apă caldă.
Speră să primească de la vecini.
Ceva din dreapta,ceva din stânga.
Ceva de jos, ceva de sus...

12 comentarii:

  1. Mie mi-au dat lacrimile citind această postare.
    Am simţit cum întreaga ţară nu doar cartierul geme sub povara vieţii.
    Apoi, m-am cutremurat la gândul că totul este efemer...

    RăspundețiȘtergere
  2. atata realitate cruda... doare pana la maduva...
    din pacate asta traim.
    oare vor fi zile mai bune?
    oare se va salva cumva aceasta tara?

    RăspundețiȘtergere
  3. Este păcat că oamenii din ţara asta nu au o şansă la un viitor liniştit. :((

    RăspundețiȘtergere
  4. Lucia,

    De efemeritatea sorții suntem conștienți, doar că nu vrem să acceptăm cu ușurință ideea.
    Ce se intâmplă cu noi ca nație este grav..nu credeam că vom ajunge vreodată să fim nu doar atât de săraci, cât atât de fără soluții pentru problemele mari.
    Totuși, eu zic că in orice situție ai fi ca om, îți rămâne speranța.

    RăspundețiȘtergere
  5. DoarEu,

    Dacă n-am spera, ce altceva ne-ar rămâne de făcut?

    RăspundețiȘtergere
  6. Costea,

    Păcat spui?
    Eu cred că rădăcina răului se află în incompetența unora și în hoția multora.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bate sfios la ușă.Vrea semnături de la toți vecinii.
    Se debranșează. Primul din bloc.
    Lumea, ca lumea, unii pun intrebări, alții dau din cap.
    Intr-o zi, vara se va sfârși.
    Fără căldură, fără apă caldă.
    Speră să primească de la vecini.
    Ceva din dreapta,ceva din stânga.
    Ceva de jos, ceva de sus...

    Am selectat întreg finalul pentru că este emoţionant. De fapt, întreaga postare este emoţionantă!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cris,

    Multe scene din jur par rupte dintr-o altă lume..din nefericire, sunt dureros de reale.

    RăspundețiȘtergere
  9. Laolalta si, in acelasi timp, "sub acelasi cer" cu minunatia pe care natura ne-o da liber si neconditionat tuturor si pe care, atat de frumos! ai descris-o in postarea ta anterioara...
    Din nefericire, realitatea sociala din tara este exact cea zugravita in acest text. Am simtit un nod un gat citindu-ti randurile, iar ochii mi s-au umezit. Si-mi pare atat de rau ca nu putem, fir-ar sa fie, sa vedem frumosul si valorosul din jurul nostru si sa ne hotaram sa luptam pentru ele impreuna, ca romani, sa-i dam la o parte pe nemernicii care ne fura si ne schilodesc sistematic de 20 de ani incoace, fortandu-ne sa traim cu mana instinsa...
    E trist, e frustrant, uneori poate fi innebunitor sa-ti resimti neputinta de a schimba ceva in acest mod de-a fi al lucrurilor, la tine acasa.
    Da, e chestie de educatie. De lipsa a ei mai exact. Insa nu pot sa nu ma intreb daca ne dorim cu adevarat sa fim educati?! Caci modele au existat si exista inca printre noi.
    Trebuie doar sa traim cu ochii si cu inima deschise. Iar asta, se pare, am uitat demult cum se face...

    RăspundețiȘtergere
  10. Asta este marea durere, Ruxi, să-ți vezi neputința, să strângi la nesfârșit din pumni, pentru că ai vrea să ajuți, ai vrea să-ți fie altfel și nu poți face nimic.
    Mulți au intrat , deja, intr-o stare de somnolență, au tras obloanele sufletelor, inchizându-se in sine.

    Eu , incă, mai sper că poate fi și altfel!

    RăspundețiȘtergere
  11. Exista acolo sus o mana de ''oameni'' care nici nu-si imagineaza cat rau au facut - cat rau vor mai face!
    Indivizi ce relationeaza cu populatia doar in cheie statistica - socotind-o o masa amorfa, lesne de manipulat pentru interesele lor meschine.

    Am dat de un blog in care ideea e ilustrata foarte bine intr-o singura fraza:
    ''Exista magari atat de magari, incat nici nu mai realizeaza cat de magari sunt!''

    RăspundețiȘtergere
  12. Anonim!

    Multă vreme m-am îndoit de spusele multora.Ceilalți din jurul meu credeau.Am zis că problema este la mine.
    Mai apoi, când unii , declarându-se săraci, au prosperat, din nou, am spus că eu greșesc..și tot așa.
    Văd sărăcia pe aproape, atâta lume suferă,in timp ce alții vorbesc..vorbesc la nesfârșit.
    Are dreptate autorul maximei sau, mă rog, constatării despre măgari.
    Prea măgari.

    RăspundețiȘtergere