joi, 26 februarie 2009

urme de ren

Este un baietel foarte dragut. De fapt, nu mai este baietel. Este un baiat in clasa a patra. Ce e drept, cu un an mai mic decat colegii lui. Asta , pentru ca , acolo, de unde a venit, scoala incepe mai devreme. La fel si gradinita.
Erau putini copii intr-o clasa. De neamuri diferite. Se intelegeau si invatau in limba engleza. Erau toti prieteni foarte buni. Cateodata se mai ciondaneau. Ca toti copiii. O vorba aruncata in gluma, o jucarie luata fara permisiune; sau ocuparea locului de langa fereastra, cand plecau cu autocarul scolii. In fiecare saptamana, faceau cate o excursie.
El prefera locul de la geam. Ii place sa priveasca. Sa vada. Mai ales animale, pe care le iubeste de mic. De cand a primit primele jucarii.
Cand vorbeste de fostii colegi, are lacrimi in ochi. Ii este dor si de "domnisoarele". Erau de treaba. Radeau mult. Si se jucau cu ei. Fara sa se supere vreodata.

Este specialistul casei.Vrea sa devina paleontolog. Stie tot ce n-ai sperat sa afli vreodata despre brontozauri, dragoni, spiridusi, dinozauri..

Viata nu este totdeauna cum vor copiii, nici cum vor parintii.
La sfarsitul clasei I, a trebuit sa se intoarca „ acasa”.
L-au inscris in clasa a doua, cu conditia sa promoveze un examen de diferenta. La limba romana. Au pus toti umarul si hopul a trecut.
Scrisul de mana nu este placerea lui. Prefera literele de tipar-chiar vrea sa scrie un roman, despre trolli- zilnic are teme de facut cu ..scris de mana.

Odata, dupa o dictare care se incheia cam asa,” Iaca si baba sosi”, trebuia sa identifice personajele din respectivul text.
S-a gandit el, cu mintea lui de copil, care nu prea cunostea nici cuvintelele de legatura, nici timpurile verbale, nici toate numele romanesti de persoane , si a scris:” Personajele sunt: baba si Iaca. „
Doamna s-a incruntat, iar copiiii au ras.

Dupa o vreme, la o alta dictare, trebuia sa raspunda la intrebarea: cum se numeau parintii lui Nica a(l) lui Stefan a ( l) Petrii..S-a gandit el, specialistul in reptile, si a scris: „Ei se numeau- Stefan si Salamandra.
Si doamna s-a suparat de-a binelea. Copiii, mai ingaduitori, au ras si, in pauza , i-au laudat” curajul”.

Si uite asa, cu tot felul de intamplari, a ajuns in clasa a patra.
A crescut, face tenis si schi, canta putin si la chitara, a absolvit , in vacanta de vara , un curs de ornitologie, la Universitate. Se numara printre putinii" olimpici" din scoala, la matematica. A primit , de ziua lui, un briceag, la care tine foarte mult.
Intr-o lada, pe care n-o imparte cu nimeni, poti gasi tot felul de piese si de surubele, din care, cand are timp, mestereste - monstri, extraterestri…, ca ma si sperii, cand mi-i arata.

Este o fire vesela. Rareori fruntea i se incrunta. Cel mai suparat a fost dupa o ora de geografie.
Intrebarea era- Cu ce seamana harta Romaniei?
Oana a spus ca seamana cu un mar. Cineva a completat: turtit. Ovidiu a spus ca seamana cu un peste.
El s-a gandi ce s-a gandit , a ridicat doua degete si a spus: ‚ Seamana cu o urma de ren”. Si a argumentat: „ Picioarele renului se termina cu cate patru degete- doua inspre fata, adica Nordul tarii, al treilea spre exterior, adica Vestul, iar al patrulea , subtitre, spre interior, adica, Estul”.

Copiii ascultau , se uitau cand la el, cand la doamna.
Si ea n-a spus nimic. Dar era suparata.

Asta n-a inteles el. Ce a suparat-o?
Adultii n-au fost niciodata copii?
S-au trezit dintr-odata adulti?

14 comentarii:

  1. Am citit de doua ori, de dragu' lu' asta micu'... si al tau - fiindca mie mi se pare cea mai de suflet povestioara asta, din toate ale tale, Gina. Asa a ajuns la mine, ca o mingiere pe crestet de copil...
    Raspunsul la intrebarile finale nu prea mai e insa "mingietor": eu cred ca adultii ingereaza, cu sete, o acreala teribila, de obicei (nu generalizez) si dup'aia sint foarte preocupati in a o improsca pe unde pot. Ei se cred piinea lu' Dumnezeu, dar din afara acreala asta se vede, se simte al naibii de bine si doare teribil - la unii e chiar acid sulfuric, de-a dreptul.
    Eei... de-ale vietii, Gina, draga mea, de-ale vietii.
    Te pup, draga mea! iti doresc ce-mi doresc si mie -o zi dulce :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Lav ,iti multumesc de doua ori- si pentru mine si pentru ala micu'.
    Numai daca stai de vorba cu ei, daca ii privesti cu inima si cu ochi de copil, ii poti intelege
    Pentru asta trebuie sa fi devenit educator , din pasiune pentru profesia asta.Lumea lor a fost si lumea noastra, pe care o purtam in suflet. Daca nu mai este, suntem goi..
    O zi insorita!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Stii Gina... eram in clasa a II când am schimbat scoala. Clasa a I-a o facusem cu o educatoare ce pâna atunci avea experienta doar in scolile de surdomuti... si ca atare când a ajuns intr-o scoala normala ea ne trata ca pe aia din cealalta susamintita. Adica nu ne-a invata nimic!

    In calasa a II-a, noua educatoare desigur mi-a dat un test sa ma verifice la nivelul de cunostinte. Trebuia sa scriu fraza "Cecilia are cercei". Se presupunea ca ar trebui sa cunosc literele si sa scriu dupa dictare, doar ca ei nu stiau ce scoala facusem eu.

    Ce a facut Manon - auzind fraza, am desenat un omulet scheletic cu par cârliontat la capat am scris are (ca îl retinusem vizual din carte, fara sa stiu exact rolul scrierii) si am desenat niste cercei. De-atunci aveam inclinarii grafice puerile :-). Evident invatatoarea mi-a dat 4 si mi-a zis sa o aduc pe mama la scoala.

    Acasa a fost momentul nasol. Mi-am dat seama ca nu e de bine sa o chem pe mama daramite sa-i zic nota. Dar nu puteam fenta. Am ales momentul cu grija si când eram doar eu cu mama i-am zis:
    - Mama mi-eeee rusine... (pauza)
    - De ce ti-e rusine? ma intreaba maicamea.
    - Mi-e rusine de peretii astia...
    - Da, ce s-a intâmplat? Maicamea deja ma privea cercetator...
    - Ammm luat "un scaun"! - iti dai seama ca-mi era rusine si sa zic in clar nota... si cifra aia era obiect in imaginatia mea :-). Si i-am zis ca trebuie sa mearga la scoala.

    La scoala, educatoarea o ia pe maica-mea deoparte si îi zice
    - Vai, doaman fetita dvs. a venit de la cealata scoala numai cu note de 9 si 10... dar nu stie carte deloc (avea un glas plin de dezamagire) Se astepta probabil maicamea sa umple cu plocoane si ducegarii când colo maicamea f. hotarâta îi spune:
    - Am adus fetita aici s-o invatati carte! Nu ma intereseaza notele... puteti s-o umpleti de 4 daca trebe. Trebuie doar sa mi-o invatati carte. Sper ca nu o sa ma chemati la scoala de fiecare data când o sa-i dati 4 :-),:-).Mie tre' sa mi-o scoateti om. Altceva nu ma intereseaza.
    Educatoarea a mutit!

    Eu am fost f. mândra de atitudinea lui maicamea...

    Gina mi-ai adus aminte de copilarie... m-ai facut sa zâmbesc :-). Merci.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi tu, Manon, cum pot intamplarile din copilarie sa ne marcheze? sa ne urmeze toata viata?Cati copii isi vor fi schimbat destinul in imprejurari deosebite?Eu ma pot declara, din punctul asta de vedere, un copil norocos.Port multora dintre profesorii mei un deosebit respect. Mai ales celui de Limba romana din gimnaziu.
    M-am straduit , cana am ajuns profesoara , sa nu uit ca am fost copil..am reusit.. cine stie? oricum , cred ca este una dintre cele mai frumoase mesrii.
    Iti multumesc mult pentru povestioara ta, scrisa cu mult suflet!
    Sa ai o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  5. mde, unii cica asa s-au trezit! hihihi
    da io zic ca-i doar ciuda ca nu mai pot sau n-au fost capabili sa se bucure de copilarie. sau s-o inteleaga acum. din a cui vina?
    e greu de zis, poate nu numa a lor. am intilnit oameni maturi care mi-au reprosat asta. de ce ma port asa, de ce nu judec ca ei, de ce accept copilaria la virsta asta, de ce sunt copilaros, de ce accept fara a corecta imediat o viziune alta decit cea oficial acceptata...
    ii invidie si poate neputinta... ii ingustimea vederilor data de sabloane... ochelarii de cal.
    ii pierderea inocentei. si ce-i mai rau, dupa parerea mea, e ca cei direct implicati in educatia celor tineri insista in implementarea lor la cei mici.
    da asta e... ii relativ greu de schimbat ceva.
    bre! iar ma faceti sa vorbesc aiurea? ce naiba! am alte trebi p-acilea si alt mod de a aborda lucrurile!
    da ma prind povestirile bine zise... asta-i defectul meu...
    hai pa bre!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum stii tu sa le zici..ca din carte..cartea sufletului. Uite ca se adevereste vorba: Nu-i aghiuta asa de negru, pe cat il fac oamenii...
    Ma pui pe ganduri..chiar s-a intors lumea..
    Ziua stai acuns..sa-ti zic sa ai o noapte potrivita!

    RăspundețiȘtergere
  7. Gina aici aveai dreptate cu concluzia de la final.

    Oamenii mari uita sa se joace sau mai rau, ca s-au jucat vreodata.

    E povestioara micului print... cu elefantul înghitit de sarpele boa pe care toti il vedeau drept o palarie, spre ciuda copilului:-)

    Si Aghiuza are dreptate ca oamenii mari pierd inocenta specifica copilariei si ca aici e sens unic...

    Eu incerc sa pastrez intact copilul din mine. Inca ma joc:-):-)... nu stiu pentru cât timp

    Cât din copilul din tine a ramas? - e o intrebare pentru noi toti :-). Grea intrebare.

    RăspundețiȘtergere
  8. Manon, cred ca atata vreme cat putem vedea viata cu ochi de copil, suntem fericiti.
    Poate ca este aici, metaforic vorbind, ceva din" a dat in mintea copiilor"..repet: metaforic..

    RăspundețiȘtergere
  9. uite ca mi-a luat manon gandul :)
    la micul print ma gandisem si eu
    si ma cuprins o tristete...
    daca toti educatorii/invatatorii/profesorii ar stii sa se joace si sa fie copii elevii ar fi mult mai receptivi si ar merge cu drag la scoala
    gina am venit in vizita si daca e voie mai vin, imi place lumea ta
    iti urez o seara placuta ca de la colega la colega :)(vad ca suntem in cercul profesorilor)

    RăspundețiȘtergere
  10. Gala, vizita ta imi face o deosebita onoare, te astept totdeauna cu mare placere.Stii ce cred despre faptul ca relatia profesor - copil, de multe ori nu functioneaza? adultul a fost copil, de aceea ar trebui sa se transpuna cu usurinta, daca simte.Se intampla tocmai ceea ce nu trebuie- sa-i ceara copilului sa se coporte ca un adult. Cui i-a plecat copilul din suflet este o fiinta goala.
    O seara frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Bun gasit, din nou! :)
    Micul tau print mi-a umezit privirile, prin felul atat de special in care i-ai creionat chipul sufletului sau sensibil si gingas de copil.
    Nu stiu de ce gandul imi fuge acum la povestea "Ratusca cea urata", poate fiindca i-am lecturat-o de curand, intr-o seara, fiicei mele.
    Dar micul nostru paleontolog nazdravan si olimpic la matematica nu se identifica deloc cu neplacerile eroinei din poveste, de a fi asimilata de grup, dimpotriva, el este mult simpatizat si indragit de colegi.
    Postarea ta continua atat de bine articolul meu despre lipsurile copiilor!
    Tare duios ai scris, ne-ai lasat sa admiram frumosul copil ce-ti ocroteste sufletul.
    Drept concluzie, iata o nemuritoare vorba inteleapta: "Greu se mai fac oamenii, oameni!"
    Sa ai o zi calda si plina de soare, ca inima ta!

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna seara , dragul meu pescarus!
    Aveam in minte intamplarile chiar de cand s-au petrecut; articolul tau m-a impulsionat. Poate vei fi surprisa, dar " Micul print" este nepotelul meu. Nu ne vedem prea des, dar, de fiecare data, daca eu vreau sa- i dau o dictare, el imi da un test.La biologie, bineinteles.Avem o reletie armonioasa.
    Chestiunea este ca , din nefericire, multi adulti- educatori- nu au totdeauna capacitatea de a descoperi sensibilitatea copiilor.Poate ca sunt " speriati" de fantezia copiilor. Acestea sunt carente grave, cred eu.Se pot spune multe pe tema asta.
    Iti multumesc mult pentru introspectia lecturii!
    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Gina,in sfarsit am ajuns la tine si am citit aceasta poveste frumoasa a unui baietel prea istet pentru varsta lui.
    Oare de ce s-o fi suparat invatatoarea lui?
    Cred ca dascalii ar trebui sa fie mai putin rigizi si sa incerce sa inteleaga pe fiecare copil.nu toti sunt la fel,iar acum copiii sunt mai dezghetati si au foarte multa energie pe care nu si-o consuma jucandu-se.nu prea mai vad copii jucand cu mingea in fata blogului sau de-a v-ati ascunselea.In familii au parte de scandaluri din cauza lipsurilor,multi sunt singuri intrega zi si trebuie sa se descurce cum pot si nu-i de mirare ca nu prea se descurca la scoala.
    Cred ca dascal nu poate fi oricine,e o meserie grea si trebuie multa daruire pentru modelarea unor suflete.

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna dimineata , Gabi!
    Sunt multi educatori- profesori si invatatori, care, atunci cand pun intrebari copiilor , asteapta raspunsuri pe care ei le au pregatite in minte. Nici nu-ti vine sa crezi, dar asa este. Le este greu sa accepte o anume" filozofie" a copilului, care are lumea lui, orizontul sau de cunoastere si de experienta.
    Daca i-ai auzi ce interpretari dau unii dintre ei poeziilor, ai fi de-a dreptul fascinata.
    Simtul lor artistic este proaspat, in timp ce al adultului este tocit. De asta imi plac copiii..si" traznaile " cuceritoare.lor

    RăspundețiȘtergere