repede!

Spovedania unui profesor de limba romană
sursa-mail; sau e-mail.

I-am spus unei domnișoare la un meeting ca aș prefera să vorbim în româna. M-am dat mare și i-am mărturisit ca sunt profesor de limba română, așadar, mă deranjează barbarismele. Am rugat-o să nu folosească termeni din engleză, acolo unde există un corespondent în limba romană. S-a uitat la mine, pentru câteva secunde, cu o privire de automat de cafea și mi-a spus: Come on! I hate you. Nu mai știu ce am discutat la întâlnire. Cert e că am plecat trist. Nici nu mai știu dacă am citit meeting reportul primit pe e-mail. Oricum n-aș fi înțeles nimic. Sunt un loser care se încăpățânează să gândească românește.  Să asculte muzica românească de calitate. Celelalte Cuvinte, de exemplu. Când îl aud pe regretatul Florian Pitiș recitând versuri din Fără cuvinte , îmi dau lacrimile. Și realizez că este un mesaj excelent pentru cei ce masacrează limba română: Tristețea cea mai mare este că, așa cum bine observa un comentator pe un forum, am înlocuit limbajul de lemn din perioada comunistă cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatistă. Din zece tineri cu care interacționez, în special din marile companii, nouă îl folosesc. Din acești zece tineri, nu aș angaja mai mult de 2 să lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, în esența, nu pot purta o discuție coerentă. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu început, cuprins și încheiere... Sunt produsul unui sistem educațional falimentar. Produsul unor companii ce au nevoie de roboți, nu de oameni. Afacerea este atât de mare,  încât, de multe ori, merge de la sine. Iar dacă dă faliment, nu sunt de vină oamenii din interior, ci piața. Oamenii din exterior. Dacă nu folosești jargonul corporatist, nu ești profi. Punct. Nici cool nu ești. Încă o dată, punct. Poți să ai doctorat la Harvard, dacă te încăpățânezi să gândești și să scrii în română, ești un loser. Come on.  Nu te va accepta nimeni dacă refuzi să strecori în comunicările tale câteva trendy, catchy, well. Așadar, ai învățat degeaba. În civilizația fumului, trebuie să dai senzația că te pricepi. Let's face it, nimeni nu va avea timp să te ia la bani mărunți. Să vadă că din tine, după ce ești scuturat bine, nu rămâne nici măcar o monedă de folosit la cărucioarele din supermarket. În lumea rapidă, reală sau ireală, cea mai tare exprimare este, de departe: Vino la petrecere cu the significant other.  Mi-a luat o oră să aflu că este vorba despre parteneră. Adică soția, prietena, iubita, logodnica, amanta. M-am încins și am uitat cel mai important lucru: în fiecare articol trebuie să fii focusat pe ceva. Iar eu sunt confused.  Așa cum sunt tot mai mulți oameni. Oameni cu care interacționez zi de zi.   Am decat o idee about that. Hai so let it go!  Când primesc o astfel de... exprimare încep, instantaneu, să plâng. Caut emițătorul pe LinkedIn și aflu că a terminat un Master în Comunicare și Relații Publice. Lucrurile sunt clare: profesorul său de română din școala generală trebuie demis. Cum a terminat liceul, facultatea, masterul? Come on!  Până să pun mâna pe telefon și să sun la Ministerul Educației (să-l demită pe profesor), mai primesc un mesaj: Tu nu vezi ca ai o problemă de mindset? Whatever.  Intru in panică. Ce naiba să am la mindset, că ultimele analize mi-au ieșit bine. Mă întristez și un sfert de oră nu sunt bun de nimic. Am o mare problemă de mindset. Cu sufletul zdrențe caut pe Google. Aflu că mindset înseamnă mentalitate. Mă liniștesc. Trăiesc atâția oameni în lume cu probleme de mentalitate, încât unul în plus sau în minus nu mai contează. Trăim într-o civilizație rapidă. Ceea ce în urma cu 50 de ani se întâmpla în luni, acum se întâmplă în secunde. În consecință, suntem tot mai superficiali. Vrem sa cunoaștem totul, dar nimic în profunzime. Dacă nu știm ce s-a întâmplat în lume în ultima oră , avem o senzație de insecuritate. Muncim repede, mâncăm repede, iubim repede ,  murim repede. Timpul nu mai are răbdare. Pentru că suntem evaluați de oameni repezi, suntem obligați să aruncăm mult fum. E mult mai dificil să stam să le arătăm cât de competenți suntem. Cât de profunzi suntem. De cele mai multe ori, nu suntem, să fim sinceri, nici competenți și nici profunzi. Pasăm repede vina pe altcineva, ne acoperim de e-mailuri, mușcăm cu pofta din primul picior care vrea să ne lovească. Sau despre care avem senzația că vrea să ne lovească. Sedințele sunt veritabile scene de luptă.  Al Treilea Război Mondial este o glumă pe lângă ce se întâmplă, în fiecare zi, în marile companii. Dar societatea avansează. Se fac profituri iar piendelul arată bine. Ce e acela piendel?  Come on, it's about profit and loss. Sunt absolvent de liceu cu profil real. In clasa a X-a, profesorul meu de matematica a murit. A fost înlocuit de o profesoară care avea un singur merit: era fata unui inspector școlar.  Total nevinovată.  Dacă nu ai chemare sa fii profesor, nu are sens să devii unul.  Te chinui pe tine și chinuiești generații întregi de elevi. De la matematică, m-am reorientat spre prima iubire: limba si literatura română. Așadar, de fiecare dată când văd cum limba română este masacrată, sufăr organic. Nu înțeleg și nu voi înțelege niciodată de ce un mesaj de genul   Trebuie să semnam asap! E pressure mare! nu sună la fel de explicit așa: Trebuie să semnăm cât mai repede. E presiune mare!  Obligați să învețe romgleza, din cauza numărului mare de expati, mulți tineri români, de regulă corporatiști, uită să delimiteze clar mesajele: când scrii în engleza, scrii în engleză. Iar când scrii în română, surpriza, scrii în română!   Trebuie să semnăm asap! E pressure mare!// Așa se încheie un mesaj primit, prin e-mail, acum câteva minute. Recitesc conținutul ca un profesor ratat ce sunt. Gasesc 4 greșeli grave de limba română. Dar, come on, what's the point? În civilizația fumului, important este să dai senzația că te pricepi. Dacă te uiți cu atenție sub ambalaj, produsul uman e, de cele mai multe ori, putred.// p.s. tu ce zici?  Voiam să pun și muzică-Celelalte cuvinte- m-am răzgândit.