vineri, 27 iulie 2012

contabilitate. fără diacritice

știi de ce? fiindcă eu cred   că acela care iubește poezia  o citește cu sufletul. //

Marin Sorescu 
Vine o vreme 
Cand trebuie sa tragem sub noi 
O linie neagra 
 Si sa facem socoteala. 
Cateva momente cand era sa fim fericiti, 
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
 Cateva momente cand era sa fim geniali, 
Ne-am intalnit de cateva ori 
 Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape 
 (Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
 Toate acestea fac un viitor luminos - 
Pe care l-am trait.
 O femeie pe care am iubit-o 
 Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
 Fac zero. 
Un sfert de ani de studii Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
 A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
 Si, in sfarsit, o soarta
 Si cu inca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)
 Fac doua (Scriem una si tinem-una, 
Poate, cine stie, exista si viata de apoi)//
 și pentru echilibru, un gând furat de la o prietenă- 
// o fi viață , mai apoi?

8 comentarii:

  1. Eu nu trag linie. Stau rau cu aritmetica! Si apoi, eu nu am fost niciodata cat pe ce sa fiu frumos. Cat despre genial... am aflat despre cuvant doar din dictionare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acuma, deh! ce să zic, ai noștri străbuni spuneau că nu trebuie să treacă nici măcar o zi fără o line.
      Asta o poți înțelege cum vrei, eu o iau cam așa: seara, dacă ai un picuț de timp, închide ochii și vezi ce-a fost bine, ce a fost rău, adică marchezi niște linii imaginare.
      Despre frumusețe. genialitate, fiecare cum crede.
      p.s. o să vă întreb ceva- dar muzica, muzica asta superbă, nu vine ca un balsam, indiferent de linii, aritmetică, presupuneri?

      Ștergere
    2. Muzica, da. Dar liniile? Sunt prea batran pentru a mai avea timp de bilanturi!

      Ștergere
    3. Stațí așa- nici linioare, nici linii fără rost.
      Și nu, neapărat bilanțuri.
      Cum ar fi- de vorbă cu mine- vorba prietenului Vasile!

      Ștergere
  2. Stiu ca iarasi trezesc zambete ironice dar eu vorbesc despre mine, nu impun judecati: Marin Sorescu mi-a placut (si imi place) mai mult decat Nichita! E mai apropiat de real, de omul normal, de gandurile mele, parca vorbeste despre si din spatiul in care am trait, traiesc!
    Nichita a avut dexteritate naturala in a face mozaicuri stralucitoare de/din cuvinte, Sorescu le culege de pe camp si impleteste cununi de spice si maci...
    Zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  3. Că ai un „cui „ la Nichita, asta o știu. Că-ți place Sorescu, acum aflu. Mie îmi plac amândoi. Diferit.
    Știi ceva? Cel mai mult și mai mult îmi place omul cu numele Rieu.
    Nu înțeleg de ce nu vă place și vouă, refuzați să-l ascultați??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, vad ca sunt si de de "exemplu", nu reiese daca la rubrica "asa da" sau "asa... ba"! Glumesc!
      Prima rezonanta soresciana a fost iscata de volumul de poezie "Ceramica"! Apoi m-am insetat cu fiecare intalnire...
      Nu am nimic cu Nichita! Tot respectul! Nu el e vinovat de piramida construita sub el, el a avut alte preocupari!
      Daca vrei sa exagerez in comparatii, fenomenul actual care ma ajuta e... Mandinga! S-a trezit saraca fata in varf si, cand s-au aprins luminile, era... goala! (am fi vrut noi!)
      Rieu? Ce se poate spune? E ca la biserica: taci, asculti, de patrunzi de duh, pleci purtand cu tine ecouri ce vor dainui...

      Ștergere
    2. Știi de ce-mi place mie Sorescu? pentru că te învață să iei în serios tocmai ceea ce s-ar părea că nici măcar nu observă.
      Lumea lui este aceea a amănuntelor ,pe care doar el, ironicul filozof le plânge râzând!

      Îmi place gândul cu biserica!
      Andre Rieu? mor după el!) vorba vine)

      Ștergere