A
vorbi despre credința proprie este ceva
intim, absolut special.
În toată viața mea, am văzut o singură semnătură imposibil de imitat vreodată, grație extraordinarei sale caligrafii .
Semnătura Regelui pe brevetul înconjurat de
trei decorații prinse în șnur tricolor!
În odaia bunicilor paterni, sub o icoană mare, spre
răsărit.
Decorațiile și brevetul erau răsplata
primită de talițu, care luptase la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Nu știu când au
dispărut. Nici din ce motiv.
N-am uitat
iscălitura peste care, măreț,
se lipise sigiliul regal.//
Am petrecut câteva
zile în niște locuri dragi, într-un orășel și în câteva sate de câmpie. 
S-a întâmplat ca atmosfera generală să fie presărată, ca și în primăvară, cu surle, mașini alergând pe străzi largi și ulițe strâmte, revărsând, indiferent de oră, manele, invitații,
promisiuni din partea unora,
învinuiri la adresa altora..
Locurile își
trăiesc zilele și nopțile după orarul lor – secetă, buruieni din belșug, până dincolo de
ferestrele din dosul magazinelor și
parcurilor, grămezi de pepeni și de ardei în
fața curților gospodarilor, puradei fără chiloței, fuste largi cu șorțuri
soioase, priviri cruciș , biciclete, căruțe, cirezi, mașini, toate de-a
valma.//
Am avut și câteva
probleme de rezolvat, așa că, deși era vremea prânzului, pe domnul primar
l-am adus de acasă, cu telefonul.
Că n-a rezolvat nimic nu era o noutate, poate că nu dormise prea bine, după ce
participase la o înmormântare care a
adunat toată suflarea, chiar dacă, la
37/38 de grade , asfaltul frigea.
O dată vine fanfara!
A fost tot satul , îmi spune o mătușă, am plâns de m-am îmbolnăvit, scurtă este viața asta, cinste să le fie copiilor lu nea Mitică !
Și dacă tot am ajuns la
primărie- fratele meu mă
avertizase să nu-i reproșez nimic întâiului gospodar- l-am întrebat așa, ca de om la om, când intenționează
să ridice mormanul de gunoi care a rupt gardul cimitirului, sub ale cărui
lespezi își duc odihna veșnică toți părinții, moșii și
strămoșii, nu doar ai mei, dar și ai lui.N-am uitat să-i spun că-mi plătesc, la timp, taxele și impozitele. Și ca mine, mulți alții.
Răspunsul m-a trimis într-o ceață răcoroasă n-ați văzut că am făcut un cimitir
nou?//
L-am lăsat în plata domnului, să moțăie în scaunul lui cu spetează foarte
înaltă..//
Satul își duce viața după reguli proprii- există multe gospodării îngrijite, măturate de cu zori-Sfântul Ilie este
o sărbătoare frumoasă- se cresc animale, se treieră grâul, se
fac pomeni, se spune bună ziua! cu zâmbet pe față, rudele se (mai) adună sub bolta de vie , se fac
nunți și botezuri, se coace porumb, se
împart mere dulci, se dăruiesc flori,
pentru că, în multe curți , se îngrijesc două grădinițe, una pentru
legume și alta cu flori!//
când ai fost ultima oară la țară?
Ieri!
RăspundețiȘtergereMarginile Cugirului sunt sate! Imprejurimile sunt campuri, paduri, imasuri, rau, cer...
O minunatie!
Nu ii fac "promo", este "un loc uitat de timp", dar ofera liniste!
Saptamana frumoasa sa ai!
M-ai trimis cu gândul la-
ȘtergereSATUL MEU, de Lucian Blaga
Satul meu, e amintirea mamei
Năframa împănată legată înapoi,
Caru-ncărcat, mânat în pragul toamnei,
De tatăl meu, păşind pe lângă boi.
Şi ce miros era în sat atunci,
Plutea din vii aroma a-busuioacă,
Cântau ţărăncile tăind tuleii-n lunci
Şi glumele curgeau, când era clacă.
În pragul iernii, îşi torceau fuiorul,
La şezători, în serile brumate,
Iar doina, suspina, să le aline dorul
De soţul sau iubitul, dus departe.
Şi iarăşi înfloreau cireşii-n primăvară,
Iar albul lor părea, ca un veşmânt ales,
Ne revedeam cu drag, în fiecare vară,
La prispa strămoşească, pentru alt cules.
De satul meu, mă simt pe veci legat!
Nu pot uita, de Someş şi de deal,
Deşi-s bătrân, din el, de mult plecat,
Îmi aminteşte că-s ţărână, de Ardeal!
Da, este "satul universal", precum Nică...
ȘtergereEste aducerea- aminte, cred, cu toată nemurirea ei!
ȘtergereViata satului nu-mi este straina...avem si noi o casa la tara, undeva intre Roman si Piatra Neamt...e frumos dar, nu ma regasesc acolo, nu visez sa ma retrag acolo...Probabil sunt dependenta de oras desi baietii mei sunt ahtiati dupa aer liber si curte...Viata la tara e grea...e grea ptr mine care am casa plina de aparatura, de fire, de telefoane...ptr cei nascuti acolo,crescuti acolo, e fain.
RăspundețiȘtergereDa, cred că suntem legați sufletește de locul nașterii, al copilăriei, oriunde ar fi el, oricât de mult s-ar fi transformat.
ȘtergereȘi noi avem o căsuță, pe aici, destul de aproape, este frumos locul, nu zic nu, dar nu-mi aparține, pentru că eu nu-i aparțin.
Rădăcinile-mi sunt altundeva, acolo unde Argeșul pare mai cuminte, zăvoiul mai curat și lumea are aceleași vorbe, pe care le-am aflat cândva.
Să ai o zi frumoasă, Elite!
Am fost recent dar, viaţa la ţară pe mine nu mă atrage...
RăspundețiȘtergereEi, „ a atrage„, nu știu cum să zic, nu despre întoarcere totală ziceam, ci despre acel ceva, care , fie doar pentru o clipă, înseamnă revenirea în matcă.
ȘtergereA fost destul să văd , în asfințit, câteva femei măturându-și curtea și stropind spațiul din fața porții! A fost momentul meu de viață adevărată!
Corect! Când merg "la mine acasă", în Ialomiţa, primele zile sunt ca o poveste, apoi îmi lipseşte comfortul şi fug! Dar "acele zile" sunt ca o renaştere sufletească!
ȘtergereȘtii cum aș vrea eu să fie? ca o potecă șerpuind printre locuri, chipuri, păduri, foșnete.
ȘtergereUn drum, care nu duce nicăieri, dar ocolește, mereu protector, acel paradis personal, tăinuit printre vise.
Câteodată, chiar mi se întâmplă, îi fur clipei tot farmecul!
Nu aş vrea să supăr niciun cugirean, acum şi eu sunt "cu acte", dar sunt "la ţară" plus internet, baie, gaze, televiziune cu multe canale...
ȘtergereFaptul că nu sunt tramvaie, taxiuri sau că sunt mai mulţi kilometri până la şoseaua naţională ca distanţa de la satul meu la şoseaua naţionala, eu le consider "plusuri"!
Iar "satul meu" s-a restrâns, s-a stafidit, s-a cocârjat, precum bîtrânii... Nu mai e aceeaşi pădure, nu mai sunt viile, livada, câmpurile nesfârşite cu porumb, nu mai sunt oamenii...
"satul meu" e în mine!
Fratele meu locuiește nu mult prea departe de satul în care ne-am născut, așa că trece pe drumurile cunoscute cam la
Ștergerecâteva săptămâni.
Îl rog să mă ducă „ acasă„. vorbim, el conduce, uită ce vreau eu, merge prea repede, imaginile fug, eu mă întristez, el râde, face și glume.. fiecare are altceva în suflet.
Buna seara, doamna Gina! :)
RăspundețiȘtergereTare frumoase si imbelsugate sunt meleagurile dumneavoastra. Oameni goaspodari traiesc acolo.
Eu merg destul de des acasa, locuiesc doar la 5km departare de mamica, in 10-15 minute sunt acasa. Dar va rog sa ma credeti, asa in simplitatea lui, tare drag imi este satul in care am copilarit, mi-s dragi si pietrele de pe langa sosea( acum este asfaltat drumul, este frumos, dar nu mai este cum era... odata), mi-e draga padurea de foioase, care inconjoara satul, livezile roditoare, parcelele cu vita de vie sau cele cu porumb si grau si inca multe frumuseti cu care suntem binecuvantati. Mi-s dragi oamenii din sat si mi-s dragi obiceiurile lor.
Ori de cate ori ajung acasa, ma simt cel mai bine, ma simt in siguranta, cum nu ma simt nicaieri.
O noapte linistita va doresc, Doamna Gina! :)
Ai găsit cuvântul cel mai frumos, Ștef! Și cel mai potrivit- „siguranță„.
ȘtergereAsta simt acolo, deși casa mea este aici.
Ciudat, ar spune un orășean. Deloc, i-aș răspunde.
Satul, fie el schimbat, creează senzația de loc ocrotitor , ocrotit, blând. Poate, pentru că acolo, sunt toți- viii și cei de sub lespezi.
Mulțumesc pentru gândul tău bun!
ţara mea e la preţ de vreo 10-15 minute (cu taxiul) distanţă; dar merg destul de rar, deşi mama locuieşte acolo cu bunica, care e foarte bătrână, are 86 de ani; după ce va muri bunica nu voi mai avea "ţară", casa e a unchiului meu, i-au dat-o cele două surori(mama şi încă o soră) lui, fratele lor şi mi-e cam groază de momentul despărţirii...sper să mai trăiască, draga de ea, o iubesc foarte mult; dar de-abia mai merge, sărmana de ea...of...nu vreau să mă întristez, şi nici pe tine.
RăspundețiȘtergereUff, Olly, este o vorbă- când nu mai ai mamă, nu mai ai nimic.
ȘtergereNorocul nostru, al oamenilor, este că putem uita..
Bucură-te de mama și de bunica!
Este un privilegiu să le ai!
p.s. nu pot comenta la tine. Sper să mă ajute cineva să dezleg misterul.
nu? păi,nu ştiu să-ţi explic; o să verific setări...da' ce "zice" când nu te lasă?
ȘtergereOlly,
ȘtergereNu pot comenta , de vreo două săptămâni, la nimeni din Wordpress. Mi se cere să-mi scriu id și parola, le scriu și chestia asta se repetă la infinit..
Atunci înseamnă că e o problemă între platforme, cine ştie...şi-o reveni.
Ștergerea, acum am intrat la mine(intrasem direct la tine); am văzut că ai comentat, deci s-a rezolvat, ce bineee! te pup!
ȘtergereSunt o mare deșteaptă!! hi! hi!
ȘtergereAm descoperit singură ce trebuia să fac, era o chestie, într-adevăr, între platforme.
Mai am niște necazuri cu niște bloguri din blogspot, care pun niște interdicții.
Sambata am fost ultima oara la tara, dar nu l-am vizitat pe primar.
RăspundețiȘtergerePăi crezi că eu m-am dus în vizită??
ȘtergereNeavand rude la tara, nu prea am ocazia sa vizitez sate. Interesant raspunsul primarului. In ideea "il spalam sau... facem altul?"
RăspundețiȘtergereNu plagiez, nici nu citez pe cineva, dar vă spun- nici nu știțí ce pierdeți!
ȘtergereCe-as manca niste rosii de gradina,ca cele din imagine!!!
RăspundețiȘtergereSatul are un parfum al lui,e atat mireasma,natura,viata,tihna...e atat poezie si atat suflet acolo...Dumnezeu e mai aproape de tine,cred eu.
Grădina cu roșiile- minune este a fratelui meu, și nu se află la țară, și chiar în mijlocul unui orășel. El și cumnata mea sunt niște gospodari de nota 10. Nu au mult teren, dar îl folosesc perfect.
ȘtergereȘi rudele noastre de la țară au grădini frumoase, dar nu așa , ca a lui.
Da, zică cine ce-a vrea să zică, satul îți dă un fel de liniște, o sănătate sufletească, pe care niciodată n-am simțit-o în oraș.
Se simte, cumva, o aripă protectoare!