vineri, 14 decembrie 2012

„când în schimbul unui vis...„

ca să simți că  ești fericit este nevoie să  să știi că ești fericit. Fernando Pessoa, Cartea neliniștirii

Tu, noi, lumea toată, pestriță mulțime,  culegem vorbe, le spunem, le scriem, pentru o vreme  ne confundăm unii cu alții, vibrăm  în aceeași cadență , brusc  ne trezim din visare, redevenim noi înșine, cum adică? insignifiante insulițe plutitoare pe  mereu schimbătorul ocean.
Ne definim.
Cât din ce simțim dăruim?
Cât  din ce dăruim  se primește?//
Mai mult poticnindu-se, cu bune și rele, în doze înghițite la întâmplare, anul își cerne lungile-i nopți, clipicioase  diminețile, se fugăresc certărețe zilele, schițe și forme, aburite oglinzi , vândute la preț negociabil.
Ce ai zice de o poezie adevărată?
 vorbe, vorbe, vorbe, de Mircea Ivănescu
trebuie alese  vorbele cu grijă,
vorbele lasă  urme -îți amintești
mai târziu de ele- așa cum pașii rămân în zăpadă,
 trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de ușor
să știi să așezi  vorbele unele lângă altele
să însemne  ceva- ceva  ce nu se mai așază
deloc exact peste ce știi tu cu adevărat
ce e în tine- că simți.
oricine poate  să facă vorbe unele după altele-
oricine poate să  vorbească-nu asta
e principalul-ar trebui poate alese
tocmai cuvintele  care să nu spună prea mult).
și pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca niște urme în zăpadă...„

Când ai scris prima poezie ?( de dragoste)

p.s. ascultă muzica, te rog!


22 de comentarii:

  1. Pe la 14 ani... Dar nu mai am caietele de atunci. Le-am rătăcit pe la vreo mutare de la o adresă la alta. Nici-o pagubă. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă întristezi. cum să nu-țí pese?
      p.s. cred că te prefaci..

      Ștergere
    2. Sigur că mă prefac. Ce cîştig dacă plîng?

      Ștergere
    3. Cineva mi-a distrus două caiete mult prea dragi sufletului meu. Oftez , plâng, ori de câte ori revăd cu ochii sufletului bucăți rupte..

      Ștergere
  2. Imi amintesc de incercarile de poezie de pe vremea cand examenul de capacitate batea la usa..Ah,ce frumos stateam in leagan si incercam sa leg cateva fraze pentru a putea auzi un "Bravoooo!"...Acum ascult Ghorghe Dinica si ma gandesc la momentele frumoase.Dupa care revin la lectura mea usor greoaie"Craii de curtea veche-Mateiu Caragiale"Va pup si va imbratisez cu drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnișorică dragă, tu scriai poezioare, mai mult de nevoie, aveai temă- elemente de prozodie, așa că trebuia să-ți cam bați mintea..poezia de dragoste se scrie cu sufletul..(vorbe, așa-i?)

      Că tot citești „Craii- „este una dintre cele mai frumoase cărți din câte am citit. Din nou, fără să vrei, poate, ai ajuns la o temă interesantă: identitatea.
      Fiul marelui Caragiale și-a construit identitatea prin opoziție, chiar dacă la debut se cunoștea că este fiul tatălui..și ca o curiozitate- s-a căsătorit cu o femeie, Marica Sion, mai mare decât el cu 25 de ani.
      Așa a ajuns boier.
      Dar și mare scriitor!
      Gheorghe Dinică- uimitor „măturător de praf de stele„!

      Ai grijă!

      Ștergere
    2. Ha ha!Parca va aud razand.Nu stiu daca exista lucruri pe care dumneavoastra sa nu le stiti sau pe care sa nu le intuiti perfect.Va iubesc!Intamplator am pus mana pe cartea aceasta.E de vina un avocat-cu procese...

      Ștergere
    3. Nici chiar așa. Nu râd, de ce aș râde?

      p.s. se zice că nimic nu este întâmplător!

      Ștergere
  3. De povestioara mea,din spatele cartii.Nu ma insir aici..M-am regasit in cateva ipostaze.
    Si aveti dreptate..Nimic nu-i intamplator!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toțí, și fiecare în parte, avem câte o curte interioară.
      Poți coborî în mijlocul ei oricând.
      Sau poți privi printre gratii.

      p.s. unii pândesc clipa și depozitează acolo gunoaie..

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Nu pot comenta la tine, ai o interdicție cu două cuvinte.
      p.s. te certam pentru niște virgulițe pierdute pe ici/pe colo..


      avocat cu sau fără procese?

      Ștergere
  5. Eh, ca iar ma plimbati prin cotloane pe care le-am inchis de ceva timp. :) Din pacate nu mai stiu exact cand am scris prima poezie de dragoste si nici cui ii era adresata. Aveam un caiet, aveam jurnale, in timp au ramas doar jurnalele, poeziile s-au cernut, s-au maturizat o data cu mine, s-au debarasat de reguli si undeva prin calculator sigur mai am cateva. Ce vremuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crenguța,
      Era o romanță, plină de candoare- Că nu e om să nu fi scris o poezie..am căutat-o, n-o găsesc.
      Într-unul dintre caietele mele pierdute, aveam multe texte deosebit de frumoase.Și această romanță.
      Asta este viața, pierdem, irosim, căutăm, mergem mai departe.

      Seară bună!

      Ștergere
  6. eu cred ca pe la 12 ani aveam doua caiete pline. dar nu era poezie. era o proza covarsitoare despre o fata bolnava incurabil si toate aventurile ei. si cum a incheiat relatia pentru ca sa il elibereze.
    poezia a inceput mai tarziu...cred ca pentru poezie e nevoie de putina maturitate. sau nu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te citesc , Angela, îmi plac poemele tale!
      Maturitate, spui? în dragoste? nu cred că există? aș îndrăzni să cred că dragostea ne face pe toți niște inocenți, indiferent de ce scrie prin hârtii.

      Ștergere
  7. Servus Gina!
    Incitanta insiruirea de vorbe si zapezi din acest post. N-am scris niciodata poezie de/despre dragoste, nu stiu de ce, am preferat sa raman un pic la distanta?! - cine ar sti.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Irina,
      Îmi tot reproșam că n-am scris nicio poezie de dragoste, ei, niște încercări au fost, dar nu un poem adevărat.. cum se va fi întâmplând asta?

      Ștergere
  8. La 19 ani. Pana atunci eram convins ca nu pot gasi... rime!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ..rime albe și roșcate/rime blonde, colorate(hi! hi!, că bine o fi!)
      p.s. m-ați distrat, încerc să-mi imaginez apariția lor, a rimelor, dinspre parcul de la Drept, am ghicit?

      Ștergere
  9. Buna dimineata, doamna Gina!
    Am avut si eu cateva incercari, prin liceu, insa esuate. Nu a vazut nimeni, versurile mele. Mi-am dat seama ca nu am acest har si atunci ii las pe cei cu har, sa adune vorbele si sa le aseze in versuri. Eu doar ma bucur de ele.
    Imi plac poeziile, insa nu le analizez niciodata. Le iau ca atare.
    Imi place foarte mult poezia pe care ati ales-o. Clipul de asemenea.
    O zi minunata va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este firesc, Ștef! poezia se citește cu sufletul!
      La școală se decodifică pentru a i se înțelege un anume fel de „zidire”.
      Tu trăiești poezia, asta se vede din alegerile tale!

      Ștergere