fericirea este, după mine, lupta dreaptă și nobilă și grea de a evita nefericirea. Leopoldina Bălănuță Nu mi-am permis să adaug vreo vorbă. Am ascultat RUGA ei. Îți amintești vocea aceea unică? Dor de Leopoldina Bălănuță | ||||
În
decembrie 2006, Leopoldina Bălănuță ar fi împlinit 72 de ani.
Așa însă,
Regina ne-a părăsit, spre nefericirea noastră, bieți muritori
nevrednici să-i înțelegem tăcerile.
| ||||
Deși au trecut opt ani de atunci,
TEATRUL, pe care l-a venerat ca pe un templu, nu s-a înnobilat cu
ilustrul său nume, pentru ca MIC este caracterul celor ce-ar fi trebuit
să facă un gest de minimă normalitate. Dintre "soaptele" ei, cea despre fericire se cuvine să o ascultam ca pe o rugă, cu smerenie și sfiiciune, întru bunătatea lumii, săraca lume.
Fericire este atunci când în adâncul
sufletului tău, în adâncul ființei tale, găsești forța de a evita
nefericirea.
Pentru că nefericire este:
sa muncesti fara sa iubesti obiectul muncii tale,
sa nu gasesti in jurul tau prieteni care sa aiba acelasi ideal de umanitate,
sa pleci la drum cu semeni care la prima cotitura a drumului abandoneaza scopul caii alese;
nefericire este sa spui ceea ce nu crezi,
dar si mai mare nefericire este sa nu spui ceea ce crezi;
nefericire este sa izbutesti sa adormi
noaptea inainte de a te gandi macar la una dintre problemele care
framanta lumea si timpul tau,
nefericire este sa poti adormi noaptea inainte de a-ti judeca faptele de peste zi,
nefericire este sa nu ai copii,
nefericire este sa nu poti darui roadele muncii tale,
nefericire este sa nu iti iubesti
parintii si sa nu-i insotesti cu recunostinta pana la capatul drumului
intru demnitatea speciei umane;
nefericire este sa-i uiti pe cei care te-au invatat si care au adaugat fiintei tale comori nepretuite,
nefericire este sa nu trudesti intru desavarsire,
nefericire este sa nu stii sa duci pe umeri povara cea mai grea: succesul;
nefericire este sa agonisesti mai mult decat iti este cu trebuinta,
nefericire este sa uiti de unde ai plecat,
nefericire este sa uiti spre ce ai plecat,
nefericire este sa-ti vezi numele disparut inainte de disparitia trupului,
nefericire este sa simti puterea devastatoare a singuratatii,
nefericire este sa nu pretuiesti truda altora, nefericire este sa nu ai nevoie de arta,
si cea mai mare nefericire este sa nu ai nevoie de cultura.
si cate nefericiri mai sunt posibile pe pamant!
Dar pana la urma eu cred ca
nefericirea este o vina. Si daca in tine gasesti puterea morala de a-ti
asuma vinovatia, eu cred ca deja ai facut un pas pe calea anevoioasa,
dar sublima de a atinge macar o treapta a fericirii.
Caci fericirea, pana la urma, este un ideal posibil de atins, fiind, dupa parerea mea, o forma a demnitatii umane.
Căci fericirea este pâna la urmă, dupa mine, lupta dreaptă și nobila și grea de a evita nefericirea."
Autor: Marian Nazat p.s. să mă ierți că n-am avut vreme să pun diacritice în tot textul. |
sâmbătă, 18 mai 2013
căci, până la urmă,
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Am inotat printre atatea nefericiri!Ce zbatere mai este si lumea asta!
RăspundețiȘtergereDar dacă l-ai fi ascultat pe Pușkin?
ȘtergereAduceri aminte
Când glasul zilei pentru noi toţi se trece
Si amuţeste orasul vorbitor,
În umbre albastre-n pace rece
Adoarme ostenitul muncitor,
Atunci încep în paşnica tacere
A mea chinuitoare priveghere,
Căci noaptea arde-n mine vie
Mustrarea cugetului meu;
Îmi fierbe mintea mea cea slabă şi învie
Un roi de gânduri negru, greu...
Aducerea aminte-mi desfaşoară
Tot zapisul urâtei vieţii mele,
Citindu-l cu necaz şi pocăinţe grele,
Eu tremur blestemând viaţa mea amară
Si plâng amar ş-amar mă jeluiesc,
Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc.
O minunata postare. E atat de simplu sa fi fericiti. "Fericirea e o forma a demnitatii umane." Ganduri frumoase de la caractere exemplare!
RăspundețiȘtergereSuntem noi mult prea complicați, Gabriela? ni se cere prea mult efort în atingerea acelui strop de fericire, care ne înseninează viețile?
ȘtergereSe zice că dacă faci un lucru, poți avea „șansa„ de a fi nefericit. Dar dacă nu-l faci, te căiești, așa-i?
Nu cred ca suntem atat de complicati. Cred ca fiinta umana simte, in adancul ei, ca nu e perfecta si cauta mereu ceva. Iar dupa ce a gasit, fiinta umana se gandeste ca, totusi nu e perfecta si ar mai trebui ceva, pornind apoi spre o noua destinatie, in cautare, trecand astfel pe drumul vietii. Daca privesti drumul acesta cu tristete, esti nefericit. De aceea, zic eu, trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa, care ne este dat sa o traim, si de cautarile pe care viata, ne permite sa le facem. Din acestea, ne slefuim si ne completam in drumul nostru spre o perfectiune, pe care nu o vom atinge vreodata, pentru ca ne este dat sa fim, minunat de imperfecti.
ȘtergereTot la poezie mă trimiți, Gabriela!
ȘtergereElegia oului, a noua , Nichita Stănescu
Într-un ou negru mă las încălzit
de aşteptarea zborului locuind în mine;
stă unul lângă altul, nedezlipit,
sinele lângă sine.
Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare,
senzaţia de ochi îşi caută o orbită.
O, tu, întuneric mare,
tu, dezgustată naştere încremenită.
S-a aşezat pe mine o idee
şi mă cloceşte maternă.
Acum, tot ceea ce este e
rotundă căldură şi fermă.
Sare din mine un fel de plisc
în toate părţile şi deodată.
Refuză să fie un obelisc
şira intimă, curbată.
Sparg coaja pielii mele, arsă,
lipită de-a dreptul pe suflet,
ca să-mi rămână ne-ntoarsă
întâia încercare de umblet.
Sar cojile negre!
Mai mare mă aflu şi nezburat,
lipit de acel încotro,
cu o boltă de jur împrejur adăugat.
Scot ochi cu priviri nereale
la dreapta, la stânga, în sus şi-n jos,
născând şir de regi-animale,
care ştiu cum se moare frumos.
Întind şi o pană de os irizată
atinge negrul concav.
Sar cojile negre deodată
şi iată-mă, iarăşi, suav,
închis într-un ou mult mai mare,
clocit de-o idee mai mare,
gălbenuş jumătate, pasăre jumătate,
într-un joc cu paşi pe furate.
Ou mare! Silabă răcnită
într-o perpetuă creştere smulsă
fără tavan stalactită
sedusă.
Ouă concentrice, negre, sparte
fiecare pe rând şi în parte.
Pui de pasăre respins de zbor,
străbătând ou după ou,
din miezul pământului până la Alcor,
într-un ritmic, dilatat ecou.
„Sinele” încearcă din „sine” să iasă,
ochiul din ochi, şi mereu
însuşi pe însuşi se lasă
ca o neagră ninsoare, de greu.
Dintr-un ou într-unul mai mare
la nesfârşit te naşti, nezburată
aripă. Numai din somn
se poate trezi fiecare, -
din coaja vieţii nici unul,
niciodată.
Gina, nu stiam poezia asta. Geniala. Ma uitam ce constructie minunata, idee, senzatie,imagine." Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare,
Ștergeresenzaţia de ochi îşi caută o orbită." Am citit-o de cateva ori. Iti multumesc pentru ea. Mi-ai oferit o clipa de fericire, prin sublimul acestor versuri. Putem atat de usor sa fim fericiti ori...nefericiti.
Nichita Stănescu este unul dintre poeții mei preferată. Îmi place, și în plus, mi-a adus noroc.
ȘtergereGariela,
Mă bucur că am făcut alegerea potrivită!
Ce m-ai rascolit! Nici n-am putut citi pana la capat de atata...nefericire :(
RăspundețiȘtergereElise, dacă ai fi citit până la capăt, ai fi aflat că „ fericirea, pana la urma, este un ideal posibil de atins, fiind, dupa parerea mea, o forma a demnitatii umane„.
Ștergere"Sa gasesti forta de a evita nefericirea..." Fiecare om are propria-i unitate de masura a fericirii sau nefericirii, pentru ca suntem atat de diferiti!
RăspundețiȘtergerePoate că este foarte bine să fim diferiți, Kristin!
ȘtergereAr fi prea monotonă lumea , dacă toți am gusta (ne) fericirea în aceeași clipă, nu?
„Dragostea este cea care ne salvează„!
RăspundețiȘtergereNu v-am mai văzut cam de multă vreme..ninge cu alb de castani! Ași și la Pitești, așa și la Giurgiu...
Ce bucurie ]mi aduce vizita dumneavoastră!
ȘtergereCastani, maci, albăstrele!
Un coșuleț de minunății!
"nefericire este să nu ai copii"- am citit şi mă opresc în acest punct spunând că dacă Cerul a decis astfel, să nu poţi avea, aşa cum nici Regina nu a avut, atunci copilul să fie fiecare rol, fiecare faptă, fiecare scânteie de frumos care aduce darul tău celorlalţi. căci fericire este să dăruieşti cu toată fiinţa.
RăspundețiȘtergeremi-a plăcut mult postarea ta şi m-a pus pe gânduri frumoase.
mulţumesc.
O!! Dragă Psi!
RăspundețiȘtergereNu te-am văzut de multă vreme, îmi faci o mare,mare bucurie!
Poate că trebuie să învățăm mereu să alegem partea bună din fiecare lucru, să transfigurăm cea mai măruntă clipită într-un prilej de bucurie.
Putem „vrăji„ chiar noi momentul, nu crezi?
drept este că de multă vreme nu am mai trecut.
Ștergeremotive? aş putea găsi... dar sunt numai palide pretexte. aşa că merit orice urecheală pe deplin, recunosc şi îmi asum.
şi ca să îţi răspund: da, nu numai putem ci chiar ar trebui să vrăjim noi înşine clipa, momentul. gândul bun vine din suflet bun întotdeauna, eu aşa cred.
Ei, da! lăsăm motivele!
RăspundețiȘtergereFiindcă mâine este o mare sărbătoare, să gândim frumos- cele rele să se spele, cele bune să se-adune!
aşa vom face! :)
ȘtergereNici nu-ți dai seama câtă liniște mi-ai adus!
RăspundețiȘtergereMă bucur că o ființă dragă amândurora a restabilit echilibrul firesc al lucrurilor!