Mi-e dor să fiu fericit!

 scrie  undeva, în Jurnalul său, Mihail Sebastian

Invitația  a sunat clar, fără loc de întoarcere:

-Dragă, lasă  treburilor un bob zăbavă și vino în centru.

M-am trezit în sala mare a teatrului Alexandru Davila, printre profesori și   mulți liceeni prea liniștiți pentru începutul unei vacanțe însorite.

Auzisem de ceva timp că  domnul Eugen Boia, de când  și-a încheiat activitatea de profesor de fizică,  adună în jurul său  adulți și elevi , într-o echipă de amatori îndrăgostiți de teatru..//

 Ajunși  din motive diferite în pensiunea Weber, loc sălbatic situat  undeva,  în creierii munților, în zona  orășelului Gheorghieni, de voie de nevoie, șase bucureșteni- vârste și profesii  diferite- domnul Bogoiu, Corina, madam Vintilă, maiorul,  Jeff, fiecare  dependent  de câte o mică  nebunie- costum la patru ace, cravată impecabilă,    radio, telefon, poștă,  presă, corigență la matematică,   intră într-un fel de program de fericire,  impus  de Ștefan Valeriu, care vrea să -i învețe  să trăiască  una dintre cele douăsprezece luni ale anului  altfel. 
 Rupți total de tentaculele lipicioase ale modernității. .
În lenevie.
 Într-o libertate totală.
Dacă ai şti ce mare lucru este să nu aştepţi nimic… Unsprezece luni pe an sunt şi eu un om grăbit, un om crispat, care discută, care rezistă, dar după unsprezece luni mă duc undeva departe de oraş, să iau lecţii de lene, de la piatra asta, de la copacul ăla. Uită-te la el. Nu ţi se pare că e ceva împărătesc în indiferenţa lui? Totdeauna lângă un pom m-am simţit mai puţin umilit.

Cel mai vârstnic dintre  ei, grijuliul  domn  Bogoiu,  fost marinar, notează  în fiecare dimineață,  pe o tabliță,  coordonatele   vieții,  ținându-i astfel pe toți în  legătură cu   succesiunea   monotonă a  zilelor, spre disperarea lui Ștefan,  aflat în opoziție  cu ceilalți vacanțiști.

 Tehnica lui este un joc- jocul de-a vacanța/ de-a uitarea/ de-a  fericirea.//

Îmi este drag Mihail Sebastian- i-am citit  romanele , piesele, jurnalul, m-am plimbat prin orașul lui cu salcâmi.

 Dacă te gândești că  piesa Jocul de-a vacanța a fost scrisă în 1932, iar  oamenii,  plecați în   vacanță, se rupeau greu de  confortul  vieții moderne-  constați că  în 2013, din punctul ăsta de vedere, omul a rămas cam  la fel, dacă nu, chiar mai  strâns în chingile descoperirilor  tehnicii.//

Tocmai a început  o   vacanță promițătoare-  ce căutăm noi, de fapt, când plecăm de acasă? ce și cât găsim  din ce  ne dorim?

Se zice  că  unul ești  când pleci, altul te afli , la întoarcere.

 Așa o fi?

Dacă ai vreme,  (re)citește aici-