să nu gândiți

 niciodată  că după moarte veți moșteni împărăția pe care  n-ați trăit-o  încă pe pământ. Arsenie Boca

Că se răsfață pe o jumătate de lună, că durează  doar o zi, de dimineață până seara târziu, orice excursie este,  până la urmă, opțiunea fiecăruia.

Îmi plac  excursiile!

Bineînțeles că îmi plac cele bine organizate, dar nu toate sunt la fel, deși, dacă îți asumi rolul de conducător și pretinzi  și  o sumă deloc de  neglijat, ar trebui să-i faci pe oameni să-ți fie recunoscători. Sau să povestească frumos..

Nu insist asupra acestor detalii.

Vorba este că, ademenită de  prietenele mele, duminică în zori- dormeau liniștiți și maidanezii, la care m-am tot  gândit cu groază- m-am prezentat  la locul de întâlnire, chiar ceva  mai devreme. 
Cum niciodată socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, locurile care ne reveneau erau în spatele autocarului, ghida, o tipă  arțăgoasă, deși voia să pară evlavioasă, nu prea ne-a convins că  are aplecări   dintre cele cucernice, mai ales că a uitat să ne  elibereze chitanță pentru  suma  primită cu vreo două săptămâni înainte.

Cu chiu , cu vai,  autocarul a pornit cu mai bine de o jumătate de ceas întârziere, că de, ăștia suntem noi, n-o să învățăm punctualitatea, cum nici caii bătrâni nu învață să meargă în buiestru.

Satele argeșene  au primit baia de sâmbătă seara, drumul este curat, au înflorit livezile, râd printre uluci bujorii bucălați în toate culorile, picură frumos, ca-ntr-o zi de sărbătoare.
 Autocarul  mângâie panglica  șoselei, se ivesc  semețe coamele  verzi ale munților, Jiul taie  Merdionalii între Parâng și Retezat,  intrăm în defileu, râul se face un firicel,  verdeața inundă locurile, șoseaua paralelă cu apa lui taie maluri în piatră, păduri bogate de  foioase  acoperă stâncile.

 Ajungem la mănăstireaLainici. Frumoasă zidire!
 Slujbă pe măsură, primim mir, ouă roșii și cozonac, oamenii  te privesc în ochi când spun Hristos a Înviat!
Ne închinăm la  Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, cumpărăm  suveniruri.
 Priviri de bun- rămas ..

 Caldă și frumoasă pace se revarsă peste  oameni și locuri.

 Aici se ascundea Tudor Vladimirescu , ne amintește vocea  ghidei, oricum, o să citesc acasă ..uite aici-.

Ne încadrăm pe șoseaua încă paralelă cu Jiul,  drumul coboară  și urcă, plouă mărunt, munții mângâie norii,  Jiul își tot șopotește povestea, ador peisajul verde, galben curat, a fugit soarele, norii se adună, o răpăială  încețoșează  totul, ne apropiem de Petroșani.
Peisajul se schimbă, orașul pare amorțit, au dispărut culorile,  mici pete verzui  se strecoară pe lângă balcoane  vechi,   murdare,   ferestre  sparte,  străduțe obosite.
Parcă timpul s-a oprit.
 Obosită așezare..

Coborâm  în Depresiunea Hațegului, pe valea Sreiului. 
Covoare de verde curat, drum liniștit, case  vechi, case noi,  răpăie ploaia, popas forțat, prea multe mașini. 
Ajungem la Prislop.

Se revarsă iarăși norii, râde  știrb soarele, mulțimea se împrăștie, cătă lume! Toate

vârstele urcă spre mormântul  mereu amintitului cu speranță Arsenie Boca. Brazii se leagănă  ușor în foșnet duios, pâlpâie în candele luminițele speranței, 

  Mulțime de flori,  o mare de crini imperiali,  bujori, garoafe,  ciclame.

Lumea așteaptă   tăcută,  îți umpli apoi bidonul din izvorașul  care primește   zvăpăiat  monede și bancnote, omul este darnic, uită de toate,  rostești în gând dorințe adânci.

La drum!

Soarele a dispărut, plouă, drumul  taie munții, lăsăm în spate culmile  albite de ninsoarea trecătoare, se zărește Sibiul, pe la 18 și vreo douăzeci  trecem în grabă, plouă, ne întovărășim cu Oltul..

Ajungem la mânăstirea Cornetu. 
Aceeași grabă!

Interesantă bisericuță. Citește aici!

  Impresionantă ușă are altarul-  ce minunăție  de  broderie aurită! N-am mai văzut nicăieri o așa  bijuterie.
Să întreb- nu am pe cine..

În spatele mânăstirii, un mic cimitir. Îmi atrage atenția o cruce, citesc, mă pripesc  în interpretare, recitesc, mă înfior măi Lenuță, măi Lenuță, când mai vii pe potecuță.

Da, ea s-a dus,  el știe că timpul  nu se întoarce..Profundă filozofie , în  simplitatea ei populară! 
 Profundă și dureroasă..

În autocar este liniște, toată lumea   a scuzat  ieșirea șoferului, care, deși bun profesionist,  are probleme de comunicare..printre brazi, se zăresc turnurile Mânăstirii Cozia, mă gândesc la Umbra lui Mircea, ascult  susurul  înăbușit al Oltului, repetând  numele  bătrânului Domn.. curge drumul, curge istoria, toate curg..//

 Urmează un moment cam anapoda- deși  este destul de târziu, ar mai fi ceva până la miezul nopții, s-a lăsat frigul, ghida propune  un popas..ai înțeles, pentru micii de Dedulești. 

Mici și bere, sfinți și cugetări,  așa suntem noi, balcanici din fire,  trecem ușor peste toate, uităm sau pierdem măsura. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Arsenie Boca.

un dar muzical de la modart: