Cont pe fb mi-am deschis într-o doară. Când el și-a intrat în pâine, am început să-mi adun puii.
Foștii elevi.
Cu fiecare descoperire, alte noi emoții îmi răscoleau colțișoare de suflet, ale căror chei le rătăcisem. Furată de ideea regăsirii, nu prea m-am gândit că timpul sapă alte mătci, pe ei îi vedeam tot ca în anii de școală- lecții, teze, extemporale, lectura suplimentară, șotii, serbări...
Deunăzi, ceva m-a lovit, m-a determinat să -mi privesc foștii elevi așa cum sunt- niște adulți cu probleme.
O fostă elevă, admisă cu 9, 80 la un important colegiu piteștean, astăzi absolventă a Facultății de Litere, dintr-un important centru universitar, a scris așa pe contul ei de fb:.
ce urât să te naști cu aripi.... din ele îți smulg părinții câte un fulg, apoi generala și liceul, iar facultatea îți mai lasă doar 2-3 fulgi ca să mai ieși arătând cât de cât a ce ai fost cândva... și apoi dai de miraculosul sistem... din care nu mai ieși.... mai bine te naști fără aspirații.. fără personalitate... fără opinii proprii.... dacă ai așa ceva, nu vei fi niciodată acceptat și niciodată promovat în NIMIC și NICIODATĂ. Prietenii și deloc cunoscuții i-au scris cum au simțit.
Sau cum s-au priceput:
move to Denmark! life is good here Romania e o țară foarte frumoasă......de vizitat numa
De acord cu B, asta face România din om: părinții români, școala românească ,societatea românească...
Astăzi nu sunt convinsă că metaforele mele i-au fost de prea mare folos..
Doamne, ce așteaptă tinerii de la ziua ce vine?//
Astăzi nu sunt convinsă că metaforele mele i-au fost de prea mare folos..
Doamne, ce așteaptă tinerii de la ziua ce vine?//
Metaforele tale i-au folosit: sa spuna ceea ce simte, in cuvinte atat de frumoase, cu esente atat de profunde. Asta e rostul metaforelor. Si au facut-o sa inteleaga, care e viata si rostul lucrurilor, dincolo de cuvinte. Plin de realism si de dramatism acest comentariu. Pe mine m-a impresionat. Tinerii din ziua de azi, cei care se zbat in viata, sa se realizeze prin propriile forte, inteleg perfect cum functioneaza societatea romaneasca.
RăspundețiȘtergereGabriela,
RăspundețiȘtergereÎntâmplător sau nu, despre aceeași domnișoară am mai scris cândva- este autoarea compunerii despre zborul năucitor al unor fluturi în stomac..Atunci m-a distrat, acum, vorbele ei m-au întristat. Îmi mai scapă și mie câte „una de dulce„ la nervi. Ea folosește în răspunsul către cineva un limbaj oarecum usturător- semn că suferința îi este de nesuportat.
vezi tu, aici este problema- răul vine din rău..
Asa se intampla Gina cand exista o mare,mare deceptie !O inteleg perfect!
RăspundețiȘtergereCand esti tanar ai aripi,aspiri,cauti,te lupti ,crezi si speri la mai bine...si brusc iti dai seama ca realitatea cu atatea dedesubturi meschine e cumplit de potrivnica.Cu cat asteptarile sunt mai mari cu atat caderea este mai dureroasa.
Da.
ȘtergereO să-ți spun din nou că suntem diferiți.
Toate începuturile sau cele mai multe dintre ele sunt grele. Nu trebuie să cedezi.. știu sună gol , dar la mine a funcționat.
Crezi că în vremea „ailaltă „ a fost, cumva, ușor? să te trezești suplinitoare, după 16 ani de școală , după examene și concurs luat, în aceeași școală cu alții titulari fără concurs?
Era cumplit, an de an..dar n-am cedat. Dimpotrivă. M-am luat „la trântă „ cu sistemul„..
Unul dintre cei Mari de atunci este Mare și acum..asta este viața.
Ce scrie,eu iau ca un gand de moment,deceptie si revolta mocnita..nu neaparat ca un abandon din lipsa sperantei de mai bine. Uneori simti pur si simplu ca nu exista cale...
RăspundețiȘtergereSigur, poate fi și așa, eu privesc lucrurile din mai multe unghiuri.
RăspundețiȘtergereAjutorul poate veni și de la cineva, dar, de cele mai multe ori, tu îți ești singurul și adevăratul suport.
Care ar fi pasărea tipic românească? În Statele Unite ale Americii există obiceiul ca fiecare stat să se individualizeze printr-o pasăre, un mamifer, o floare și chiar o rocă. Tare mult aș vrea să știu care ar putea fi pasărea despre care, când vorbești, te gândești la România.
RăspundețiȘtergereAbia apoi, știind care este acea pasăre, mi-aș putea-o închipui pe autorarea frumoasei dar tristei povești cu smulsul fulgilor cum devine un pui golaș și neajutorat, în cuibul propriu. Dacă nu știu numele păsării România, pot crede că domnișoara se închipuie a fi un pui de cuc.
Comentariul dumneavoastră m-a tulburat mai mult decât mesajul L. M-a tulburat, pentru că adună laolaltă atâtea întrebări nerostite, atâta poezie tristă, câtă poate să să cuprindă un suflet căruia chiar îi pasă de ce va fi mâine.
RăspundețiȘtergereNu știam despre felul americanilor de a se identifica într-un simbol..
Pentru noi, au gândit măreț strămoșii- vulturul sau acvila cu aripile deschise, ținând în cioc crucea, în gheare spada și sceptrul, având ca suport scutul!
Stema Moldovei era bourul, asociat cu o steași cu crai-nou, Oltenia încorona un leu, Transilvania se identifica cu zborul acvilei, Dobrogea cu delfinii, ținându-și capetele în jos.
Fabuloase imagini!
Astăzi, toate par niște mituri rătăcite în istorie.
Mă întorc la cântecul puiului de cuc- așa să fie, oare, fiecare tânăr, un cuc singuratic, strigându-și amarnic numele, în pustiu, fără să-i răspundă cineva?
trist ecou..
Simt durerea aripilor lui tăiate.
Nu vreau să mă credeţi, doamna Gina, o pesimistă, însă mă gândesc la fosta dumneavoastra eleva, oh, dar de câte ori se va mai afla în starea asta, de acum înainte şi de câte ori se va mai simţi ca un pui golaş, nepuţincios, abandonat şi îngrădit, încât va deveni imună! E doar începutul!
RăspundețiȘtergereDin păcate va trebui să se obişnuiască şi cu zboruri frânte şi cu căderi. Important este să nu se plafoneze aici! Ci să caute să-şi lipească singurică penele din nou şi să zboare. E bine să ştie că în ziua de astăzi, nu prea ai drepturi, decât îndatoriri, ... sau încă mai ai dreptul să taci! :)
Da. Asta vreau și eu- să regăsesc în ea energia care nu se topește ușor.
ȘtergereDa, cred că va citi ce scriem noi pe aici și-și va coase singurică penele!
Mulțumesc frumos, Ștef, pentru gândul tău, mereu bun!
I-au folosit, că se vede din construcţia care-i dezvăluie durerea. Putea să-i înjure, spre exemplu. Sau, şi mai rău, să-i scuipe! ;)
RăspundețiȘtergereNu că n-ar merita! Ne scăldăm în metafore, în timp ce ei, ăştia de ne smulg puful, până la ultimul, se scaldă-n averi.
Bine ai revenit, Olly! Cât mă bucur! m-a nedumerit plecarea ta..
RăspundețiȘtergereEu simt că L își strigă metaforic durerea- mi-ar fi plăcut s-o văd profesoară cu aripi le deschise, mereu gata de zbor! Sau ziaristă! Sau orice în locul care i se potrivește.
Din nefericire, la 23 de ani, plânge înăbușit. Mă doare plânsul copiilor- adulți.
Blogspot-ul nu e o platformă prietenoasă, n-are legătură cu tine dispariţia-mi. Am un antivirus care nu mă lasă uneori să accesez platforma asta. Apoi...în ultima vreme locuiesc mai mult pe la ţară, împreună cu pisică-mea, căci am vrut s-o las un picuţ liberă(şi pe mine departe de lumea virtuală),iar acolo n-am acces la internet. :)
ȘtergereŞi... e vară...o să tot lipsesc. :)
Am înțéles și m-am liniștit.
RăspundețiȘtergereSă știi că mi-am făcut probleme.
Chiar m-a durut absența ta.
Te citesc cu mare drag!
:) Sunt pe-aici, nu-ţi face griji! Şi dacă nu sunt în scriere, sunt în descriere. :P
ȘtergereNu-mi mai fac griji- ești un bun calmant!
RăspundețiȘtergereIei „durerea cu mâna„!