Se afișează postările cu eticheta nori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nori. Afișați toate postările

miercuri, 20 aprilie 2016

mahmureli de primăvară

Dacă aș fi adunat  toate amintirile, chit că nu au existat niciodată, pe care le-am răscolit astă noapte, doar/doar voi ațipi, mai devreme,ca să mă trezesc la timp, pentru  a merge în excursie, aș încropi un volumaș.

Tot  întorcând  posibile întâmplări pe o parte și  pe alta,  devenisem propria-mi ficțiune.
 Și, când, în sfârșit, am epuizat toate scenariile, adică dormeam fără  vise, a sunat telefonul-pusesem soneria la 6, dar ea și-o fi zis că n-ar fi rău să mă anunțe mai din vreme, adică la 3.
 Și iar am  început să călătoresc, într-un fel, pe dinăuntru, ca să zic așa, și-am văzut o mulțime de  chestii, care mai de care mai interesante.
 La  6 fix, (dormeam, bineînțeles) iar a sunat telefonul, de data asta, serios.
M-am sculat, am făcut echiparea în doi timpi și trei mișcări,  stropi repezi și grei băteau în geamuri, mesteacănul din fața ferestrei își frânguia  trupșorul delicat,clipocea  ritmic  ploaia în felinarul  de sub castan. 
Nicio  altă luminiță,doar ropot și vânt.
 Nu se poate, mi-am zis, atât de mult îmi doream să văd Brașovul... 
Simt , așa, o ușoară  pâclă de  tristețe,văd ca și cum aș gândi.
 N-a fost să fie: nu m-am încumetat să ies pe o asemenea vreme.
De la fereastra mea, primăvara  se dă tumba printre  arbori!
Ce-i pasă ei ??

luni, 29 iunie 2015

darul din palmă

Sprijinit în  sulițe galben- roșietice, soarele scăpăta către asfințit.La ora asta, parcul zumzăie: copii de toate vârstele, care cu bicicleta, care cu șotronul sau cu leapșa, se bucură de răcoarea plăcută a clipei.
El nu are  bicicletă.
Nici jucării.
Ai lui înnoadă cu greu banii de azi pe mâine.
 Mic de statură, că nici nu știi câți ani o fi având, cu genunchii mereu juliți, Tomică își face de lucru cu ce găsește în micul parc dintre blocuri: scormonește pământul cu un bețișor, doar el știe pentru ce, urmărește zborul câte unui fluture, ascultă zvonul frunzelor.
În marginea parcului, singuratic, vișinul își arată cerceii cărnoși printre frunze. Copilul se uită în stânga, se uită în dreapta, se ridică pe vârfuri, prinde o creangă, de ce  l-ar certa cineva, că doar  vișinul nu este al  nimănui, înghite cu  poftă boabele zemoase culese în mare grabă, care lasă dâre umede pe urechile iepurașului de pe  tricou.
Și când  pe creangă  au mai rămas  doar vreo câteva fructe necoapte, o lasă liberă.
 Cu  o mână ascunsă  la spate, Tonică se apropie de banca pe care vecinul lui are mai mereu, în gentuța prinsă de umăr  cu o curelușă, bucățele de ciocolată amăruie, bomboane verzi spirtoase, biscuiți în formă de inimioare, de elefanți sau de floricele.
-Moșule, așa-i că ție îți plac vișinele?
-No, d-apoi  cui nu i-ar plăcea, măi Tomică?
 În căușul arămiu al palmei de copil se rostogolesc trei boabe roșii .
-Uite pe astea le-am cules pentru tine!
-Iau  numa una, păstrează-le tu pe celelalte și  ține de la moșu pătrățica asta  de ciocolată.
 Ochii copilului râd.
Zâmbește a bine ”moșul„.
Se scutură în stropi  mărunți  norii.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

când cu pleoapele brumate.. .


Atentă la detalii, își răsfiră cu degete lungi , cusute din ierburi și flori, zestrea-i mereu nouă.   Din lada ei fără de lacăt, mirosind a toate darurile pământului, coboară pe furiș, atingând, în freamăt verde, câmpul și ogrăzile..
 Botine noi, cu bumbi gălbui, ie cusută în ploaie de roșu  arnici , pe sub șalul smălțuit în râuri de floricele...
 Suie, coboară, se năpustește, sare-n băltoace, păcălește vântul și ploaia. Nici n-ai zice că  ștrengărița a fost și ea, cândva, o doamnă.
O vezi? apucase poteca dinspre porumburile cu frunze tăioase... brusc, se răzgândește și  sprințară cum este  adulmecă vița din bolți, își umezește genele lungi vopsite în  castane coapte, își umple poala cu nuci, strivește  în palme bulgări de pământ reavăn, se înalță pe  vârful botinelor obosite și ele, de  atâta alergătură, își arcuiește sprânceana brun/ arămie și se domolește.
De sus, dintre ramuri încă verzi, încărcate în mere mustoase,  își mlădiază mers de felină.
Îmi place toamna!
Îmi place surâsul ei șiret, uneori verde, alteori albastru sau chiar cenușiu, popas de nori printre  frunze, un fel de uitare a verii, cu zăpușeala ei pierdută în tihna amiezii.

marți, 30 octombrie 2012

cu gene de brumă



Dimineața își temperează răpăiala printre vălătuci limpezi de nori.
Îmi place spectacolul ei fără cortină.  
 Joc indecis de felină mofturoasă, în nuanțe jilave, printre frunze, pe ramuri, în iarbă, pe alei.
Harpă rănită, atinsă mărunt de nevăzute degete, octombrie  își topește  foșnetul în tăceri de încărunțită doamnă .Într-o  confuză devălmășie, atins de  bruma nopții, verdele copacilor și-a decolorat  neputincios  palmele .
 I-am recunoscut umbrela. Nici nu este greu, la cât este de frumoasă- roșie cu  ciupercuțe albe.
   Îmi trimite un zâmbet ștrengar printre stropi. Știam că vine. Nu mi-a spus motivul.
Am zărit, așa în treacăt, ceva, între degetele ei , un buchețel.
 N-o să-ți vină să crezi. 
Nici eu n-am crezut.
Când i-am deschis ușa, fosta mea elevă mi-a pus în palme trei crenguțe  proaspete! 
Frunze în formă de inimioare, în ciorchini violacei.
 Liliac la sfârșit de octombrie! Din grădinița lor de la țară.
Oricât te-ai strădui să  deslușești legile firii, nu poți  să înțelegi mai mult decât îți spune o floare, care a învins  timpul.
Sorb cu nesaț  parfumul  din palmă!
Se duce octombrie.. .
Înflorește liliacul!
împart cu tine frumusețea clipei! 




miercuri, 16 mai 2012

ploaia are palme de prunc

A limpezit  mai intai  norii.
 In cateva ape.
 Unul cate unul, sa nu ramana vreo pata.
  Au venit la rand aerul, padurea, campia, orasul.
 Umeri, obraji, promisiuni..
In urma-i  se astern dimineti cu pleoape deschise, in zvon de ierburi
 miresme  crude , zambet de maci,.//

In loc de fotografii ( am o multime..promit sa le aduc pe toate!)
Joc, de Ana Blandiana
....Ma joc  cu copiii care vor deveni adulti
Incercand  sa aman clipa
Cand le va face placere sa ma sfasie,
Deveniti  adulti,
Tot mai multi
Mult prea multi,
In timp ce eu raman singura in copilarie.`