în iureș de Sânziene
”Destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa
ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne
refugiem în Spectacol„
Mircea Eliade,„ Nopțile de Sânziene”.
În jocul colorat al întâmplărilor, cu al lui
caligrafic catalog de suflet,în dansul imaginar al Sânzienelor, îmi vin în minte frânturi din orele de
folclor, ale distinsului nostru profesor, din anii studenției,
Gheorghe Vrabie.
Răsfoiesc în gând cursul din anul II, rătăcit într-un sertar de
suflet.
Blândă eleganță,vorbă duioasă, plete și mustață, ninse de anii
bătrâneții.
Mi-e dor de palma lui stângă,în care aduna cu trei degete ale
celeilalte mâini informații despre obiceiuri și datini.
Se contura poetic o lume tainică, cu ale ei
întâmplări nepământene.
Istoria tainică a tradițiilor noastre.
Și motto-ul, cam hazliu pentru noi: ”străbate ca un fir
roșu...„
În amfiteatrul Sălii Unu, multe fete și doar câțiva
băieți,noi,vreo nouăzeci la număr, îl ascultam cuminți, notam în
caiete.
„Sânzienele” sau ”Drăgaica” ar însemna, pentru
calendarul ortodox, poate, cea mai tulburătoare sărbătoare a
verii!
Astăzi Pământul are cea mai frumoasă culoare- verde
luxuriant, fertil, pentru că Soarele îmbrățișează Fecioara și alungă
întunericul din viețile noastre. Este atotputernic, pentru că trăiește
din plin începutul solstițiului de vară.
În satul meu, de Drăgaică, se împărțeau mere dulci și
flori.
Nu știu dacă se mai păstrează obiceiul, dar mie, Drăgaica îmi
aduce în minte figura bunicii,maica Fănica, roșie în obraz, cu mânecile
suflecate și șorțul plin de fructe, adunându-ne pe toți șase nepoți în
fața casei, pe iarba verde și moale.
Sunt Sânzienele, cu parfum de drăgaică și alesături în altițe de
ie!
Vechi și nou laolaltă, viața în pasul ei, când lacom, când
domol.
În urmă cu câțiva ani, de „Sânziene”, am mers la
Cornățel, în vizită la colega mea de bancă din primii ani
de liceu, Cornelia, inginer agronom.
Dintr-o ladă moștenită de la bunica ei, a
scos un costum popular.Am făcut poze, ne-am dus apoi în câmp și
am cules fire parfumate.
Cum să bănuiești că doar peste câteva veri
sufletele câtorva își vor fi căutând drum printre
stele?
Într-o lume, parcă, tot mai puțin omenoasă, a păstra și a respecta în
esență tradițiile, nu așa, de dragul momentului, rămâne o chestiune
personală.
Pentru că„tradiția adevărată este singura merinde de suflet. „
Liviu Rebreanu.
