despre viața căprioarei

 Un minut de poezie și un gând.

Am surprins sentimentul omenesc al căprioarei în căutarea apei, într- o zi, în Trivale.

Astăzi , mi- a venit în minte imaginea; seamănă cu țara asta , care își caută drumul.

„Doar un pas ne desparte.

Nu știu dacă pasul absent

e al meu

sau al tău.

Tu stai pe un mal al lui,

eu pe altul,

și între noi curge noaptea.

Ca să ajungem atât de aproape,

ca să rămânem atât de departe,

doar un pas ne desparte,

și între noi curge noaptea continuu

prin pasul absent.„

Octavian Paler,

scriitor, jurnalist, om politic,editorialist.

2 iulie 1926/ 7 mai 2007.

note, bucurii, lumină

”Trăim în rețele,  nu în comunitate....

 Copiii pe care îi învăț sunt materialiști, urmând exemplul profesorilor de școală care, în mod materialist, „notează totul” și al mentorilor de la televizor, care pun la vânzare absolut tot ce există în lume...”

John  Taylor Gatto, profesor  american, scriitor, născut în 1935

Mă tem că  nu vei avea timp  să citești tot. Încearcă, fie doar  partea asta, totuși:

„În cei treizeci de ani ai mei de predat, am observat un fenomen fascinant: școala și învățământul devin tot mai irelevante pentru marile întreprinderi ale planetei. Nimeni nu mai crede faptul că oamenii de știință sunt pregătiți în cadrul orelor de științe, sau că politicienii sunt pregătiți în cadrul orelor de cultură civică, sau că poeții sunt pregătiți în cadrul celor de engleză. Adevărul este că școlile nu mai învață nimic, în afară de cum să te supui ordinelor. Aici este un mare mister pentru mine, fiindcă mii de persoane omenoase, afectuoase, lucrează în școli ca profesori, ca asistenți și ca administratori, însă logica abstractă a instituției depășește totuși contribuțiile lor personale. Cu toate că profesorilor le pasă cu adevărat și își dau toată, toată silința, instituția este psihopatică – nu are conștiință. Ea sună dintr-un clopoțel și tânărul care era adâncit în scrisul unei poezii trebuie să închidă caietul și să se mute într-o altă celulă, unde trebuie să memoreze faptul că omul și maimuța se trag din același strămoș...”

De la o  glumă cu un prieten pe seama cunoștințelor despre cum  să  nu mai pierzi timp și energie în bucătărie,gândul mi-a fugit la  notele din clasa I și la creionul în două culori cu care  doamna Ana Tănăsescu, învățătoarea  mea, picta frumos  în colțul  din stânga al caietului de teme ”Foarte bine” „Bine” ”Binișor„. Niciodată nu am primit „Rău”.

  Poate că și tu îl vei fi văzut vreodată în viață;  jumătate  era roșu, jumătate albastru. Roșu, pentru primele două calificative, albastru pentru celelalte.

Nu mi-a fost deloc greu  să-mi amintesc emoția cu care  pândeam  mâna doamnei, răsucind creionul, până în clipa în care  stabilea  cât merită  munca mea de-o pagină.

 Doar în clasa I am avut note până la 5, adică  după sistemul „ex sovietic„,  cum mi-a adus aminte  un prieten.

Nu știu să-mi fi explicat  vreodată cineva, părinții sau  profesorii, de ce trebuie să merg la școală, de ce trebuie să învăț. 

 Într-o vreme, m-am numărat printre premianți, chiar în frunte, niciodată în partea cealaltă a listei.

Am iubit școala!  Nimeni nu poate să mă contrazică. Pentru aceea, de aceea, mi-am crescut copiii și elevii  în același spirit.

Aseară  am citit, cam în fugă, un material serios, în care  se arată cât de rea este școala zilelor noastre, care va fi făcând instrucție, nicidecum educație. 

Când și, mai ales, de ce  să se fi stins bucuria luminării prin școală?

 Ca să  fiu  mai sigură că nu-mi scapă ceva , ori că nu voi fi înțeles greșit,  de dimineață, am recitit. Dacă vrei, dacă te interesează tema asta, a  felului în care se explică dispariția bucuriei de a  merge la școală, citește  aici:

http://www.anacronic.ro/scoala-psihopatica/

nimeni nu este de neînlocuit

   JURĂMÂNTUL EDUCATORILOR

Îmi voi exercita profesiunea cu conștiință și demnitate.
Voi vedea în elevii mei nu atât școlari, cât copii și nu voi uita niciodată că, pentru partea care îmi revine, sunt răspunzător pentru destinul lor.
Voi menține prin toate mijloacele de care dispun onoarea profesiei didactice.
Colegii mei vor fi prietenii mei.
În colaborare cu ei,mă voi strădui să ameliorez în mod constant mijloacele pe care şcoala le pune în mişcare ca să asigure recunoaşterea efectivă a dreptului la educaţie şi la justiţia socială în educaţie.
Fac aceste promisiuni în mod solemn, liber, pe onoare. 
Propus de pedagogul elvețian Robert Dottrens.


Dacă nu spun în clipa asta, nu cred  că  o să mai vreau să  spun vreodată. Nu te speria,nu este  cine știe ce secret, nu sunt nici nervoasă, așadar, dacă ai un pic de timp și dacă îți pasă, citește .

 Aflasem  la  prima ședință de consiliu profesoral  că anul  acela - de  când  am început să merg la școală,pentru  mine anul  începea, de fiecare dată, nu în ianuarie, ci la jumătatea lui septembrie- va fi ultimul  din viața mea de profesoară.( activă)  

Nu știu cum  le va fi fost  altora, auzind ceva asemănător,  pe mine m-a lovit  așa, surd,  drept în  suflet.  M-am scuturat și mi-am zis:  dragă, cum toate au un început,  tot așa au și un sfârșit, nu ești  nici prima, nici ultima  profesoară care  se va duce  frumos acasă, o să faci ce vrei tu, nu  te mai apasă grija  hârtiilor cerute  de toți ăia de la inspectorat,  nu-ți mai bați capul cu nimeni, faci tot ce vrei tu, te plimbi, citești ce și cât dorești..

Lunile au  zburat  repede  de tot. 

Am început să mă pregătesc  teoretic pentru ce urma  să vină:am citit studii, articole  din tot felul de publicații  românești  și  traduceri  de pe la alții, am vorbit  cu  multă lume.

 Ce mai! teoretic, știam  multe. Și mă simțeam blindată. 

În vacanța mare, pe care o credeam ultima, am plecat în Franța- visul meu din anii de liceu!

 Într-o dimineață, m-a sunat cineva  și mi-a spus  că o  mămică  cu pile a făcut „presiuni„ undeva, ca eu să nu-i las baltă pe  elevii  cărora le eram profesoară și dirigintă, așa că, la întoarcerea acasă, eram tot  doamna profesoară. 

Un an frumos, rezultate  bune de tot, încă un premiu la Olimpiada Națională,  schimbări  esențiale  prin școală,  câte  nu am făcut eu în anul acela.  Uitasem că  lumea  mi-a urat „pensie  liniștită„ și că  mi se  făcuse cadou o lenjerie  de pat  și  un set de pahare. ( de cristal) Și nicio carte... 

Și iar se apropia  toamna, și niște părinți  iar au făcut gălăgie, cum că nu  pot să-i abandonez pe  copiii lor tocmai când  vor  avea de dat examen de admitere. Și iar m-am dus la școală, ei, părinții, tot pe la porțile inspectoratului... era  sfârșit de octombrie, nu primisem ,încă,  decizia de suplinire, că asta eram:suplinitoare.

 „Floare albastră! „

 Splendidă  amiază: vedeam prin fereastra larg deschisă zbor de frunze și de raze, comentam  versurile, copiii erau  extraordinari, (  nu vreau să-i numesc elevi)  doamne, câte idei aveau ei în ora aceea,  am plecat acasă cu sufletul beat  de  ceva

special.

Și mai spre seară, a sunat telefonul: „știți, a venit domnul inspector, ( nu-i spun numele, pentru că  nu-mi place să-l  văd scris aici, printre rândurile mele) a făcut mare tărăboi, că ... ce mai contează??( fuseserăm colegi de catedră un sfert de secol.)

    Atunci, în clipa aceea,  s-a rupt ceva:  toată pregătirea  teoretică   pe care o tot făcusem  eu cu mine s-a șters. 

A rămas  un gol uriaș.

  Să  mai spun că spre seară, o clasă întreagă era în fața blocului, că vecinii credeau că am murit, că  treizeci de copii s-au înghesuit  în sufrageria mea, că am plâns  și am râs cu ei, că multe nopți, după aceea,  nu reușeam să pun geană pe geană?

  Toate trec.

 Aseară, sună telefonul.  „vă rog, spune vocea de la capătul  firului, puteți  să  lucrați și cu fata mea?,  ieri, la ședința  cu părinții,  ni s-a spus din capul locului că  orice li s-ar  da la examen, orice poezie sau  bucată în proză, compunerea trebuie , neapărat,  să înceapă cu  : în primul  rând,  poetul arată  că.... în al doilea rând,  el își exprimă  gândurile   prin intermediul  figurilor  de stil....    opinia mea este că... și ar mai fi ceva:  copilul   trebuie să  mănânce  gramatică pe pâine   .„ 

Dragi colegi  de toate  vârstele, faceți ceva cu  toată nebunia asta,  câtă vreme  nu este mult prea  târziu.  

Puneți umărul și răsturnați carul ăsta  stupid!

”Umanitatea- un scenariu perfect!”

Motto: Urmașii tăi îțí vor strânge recolata`.
Vergiliu
Pentru nimic în lume nu aș fi ratat deschiderea Jocurilor Olimpice de la Rio, chit că trecuseră două ore după miezul nopții. 
 Am rostit numele țărilor participante, cu bucuria copilului care vede pentru prima oară un film cu părinții. 
Toate culorile curcubeului laolaltă, toate drapelele lumii fâlfâind în același ritm. Roșu, alb, albastru, negru, galben și atâta verde, mov și gri, argintiu, eleganță și tradiție, ținute ale băștinașilor africani, bărbați chipeși, fete frumoase și zvelte, tinerețe, bucurie,

optimism și încredere!
 Tradiție și modernism, fuste scurte, fuste lungi, flori, stegulețe, triciclete încărcate cu flori, copăcei, dans și lumină, coronițe, brățări, tobe, prestanță, pălării și sacouri, eșarfe în toate culorile firii, blițuri, copii fericiți, purtând arbori micuți, simbol al triumfului vieții, zmeie ca-n povești!  
 Nume greu de ținut minte, unul mai frumos decât altul,sportul vorbind o unică limbă- limba competiției demne. 
Echipa refugiaților în alb și albastru, câte aspre povești...
 Brazil!
 Uluitoare sărbătoare, Maracana, Samba, Karioka, veselie, ritm de legendă, măreț carnaval! 
Atâția voluntari!
 Sportul face armele să tacă! 

207 delegații din tot atâtea țări, peste 11000 de sportivi. 
România, Cătălina Ponor!
 Carlos Nunzman, președintele  Comitetului Olimpic  de Organizare„Astăzi, aici, se deschide o lume nouă!”Brazilia primește lumea cu brațele deschise, Rio- cel mai frumos loc din lume!
” Thomas Bach,  președintele  Comitetului Internațional al Jocurilor Olimpice„În lumea olimpică suntem cu toții egali. Valorile comune ale umanității sunt mai puternice decât alte forțe.” 
„Trofeul Laurilor Olimpici”i-a fost înmânat kenyanului Kipchage Keino„Alăturați-vă nouă pentru a-i sprijini pe toți tinerii lumii; ei au nevoie de mâncare, adăpost, educațíe. 
Venim pe această lume fără nimic, plecăm cu nimic.
 Dumnezeu este mare!„

 Gilberto Gil, Caetano Veloso, Anitta- toate vârstele laolaltă! 
Dorința de pace, de armonie în diversificare. 

Și a venit flacăra olimpică- un foc mic, flacăra este ea însăși măreață!
 ”Să fim mai înțelepți! Să vindecăm natura!”
 Și văzând eu atâta grandoare, atâta frumusețe răspândite în naturalețea clipei, m-am gândit iară și iară, atunci, în miez de noapte la nemuritorul vers al lui Schiller, ” Pe Pământ și sub soare este loc pentru toți!” ( Vânătorul  din Alpi)
Ce idee extraordinară, aceea cu semințele plantate de fiecare

sportiv: din fiecare sămânță va crește un arbore, iar toți  laolaltă vor fi o pădure. 
Și Terra va fi mai puternică, cu mult mai curată. 
Trebuie să învingă viața! 
”Să fim mai înțelepți! Să vindecăm natura!
Cei mai buni 10000 de sportivi din lume își împart mesele și sentimentele.”

nu-iașa

că ți-ai dori să trăiești într- o lume  mult mai bună, mai tolerantă, mai  civilizată? o fi posibil?

p.s. ascultă muzica, te rog!

PRAO

Încă un an școlar își trage  greu sufletul, încercând  din răsputeri  să  treacă hopul.  

Amărâta aia notă de trecere. 
Sau  corigențe cât mai puține. 
În ultimele patru luni  , pe fotoliul cel mai înalt de la MEC sau cum se va mai fi numind ,
 și-au  făcut de lucru doi  tineri domni, a umblat apoi  vorba că  o doamnă din învățământul particular, restanțieră pe la niște cursuri,   ar ținti funcția care pe vremea lui Spiru Haret  se numea Ministrul Școalelor. 
 Aseară  a apărut schimbarea- alt nume.
Media ar fi- un ministru  în fiecare lună.

 Cât de productive au fost strădaniile respectivilor domni, poți vedea  doar dacă tragi cu  coada ochiului, fie  zi, fie seară, pe străzile orașelor sau, mai cu seamă, pe multele  terase învăluite în     fum, muzică,  alcool .

 Acolo  se pregătesc cei mai  mulți dintre tineri.

 Prin clase, mai trec femeile de serviciu .

Cu mopul.

Cu niște ani în urmă, un fost președinte aducea în discuție modelul  suedez.

A trecut vremea, suedezii o duc tot mai bine, noi rămânem tot ce-am fost, asta în cazul cel mai fericit.//

O prietenă româncă,  stabilită  într-un oraș suedez , studentă pentru a doua oară, într-o specialitate foarte interesantă, mamă a două fete superbe, școlărițe,  povestea pe blog, cum  învață fiica ei cea mare  să intre în viață, pe ușa  principală.

 Iată-

PRAO sunt inițialele care vin de la o definiție ce vrea să însemne “practica pentru orientare profesională” și are ca menire în sistemul de învațământ suedez, obișnuirea copiilor și tinerilor cu felul în care se muncește aici.
PRAO e obligatoriu și inclus în anumiți ani școlari, la alegerea școlilor. Diana a făcut PRAO în clasa a 6-a și atunci au avut două zile. A fost la o gradiniță și a văzut cum se lucrează acolo cu copiii. Apoi într-a 7-a a avut tot două zile și a făcut PRAO la Poștă. 
A văzut cum se sortează corespondența și cum se împarte la destinatari. În clasa a 8-a se face o săptămână de PRAO, adică 5 zile. Au avut de ales dintr-o listă lungă de magazine, café-uri, gradinițe, fabrici, instituții. Diana a mers insa pe “mâna ei” și si-a ales singura locul. Voia un magazin sau un café și a găsit un café dispus să o accepte. Unul din zecile de café-uri din centrul orașului. A început de luni, azi e a treia zi.
Alți elevi fac în alte părți, majoritatea însa în magazine, café-uri sau grădinițe. Alții însă fac la spitale, la fabrici, la instituții diverse(poștă, pompieri, etc).
Ca să vă faceți o imagine despre cum arată un café în Suedia, pot să vă spun că e o combinație foarte reușită de cofetărie-patiserie-cafenea, unde se servesc prăjituri, foietaje, sanwich-uri diverse(vestitele smörgås-uri suedeze), cafele și ceaiuri de toate felurile într-o atmosferă foarte placuta. Fiecare café își are bucătăria proprie unde face prăjiturile, foietajele și sandwich-urile, și,  desigur, cafeaua, mereu proaspată și foarte gustoasă. Clienții sunt serviți la tejghea și fiecare merge cu tava pe care se află farfuriile și cănile la mese.
 La sfârșit.  fiecare își duce tava la locul unde se adună tăvile-niște cărucioare speciale.
 Nu se servesc băuturi alcoolice, nu se fumează. Fumatul e interzis în locurile publice în Suedia și e strict respectat.
Café-urile sunt populare pentru pauzele de fika, pauze la care suedezii apelează la 2-3 ore. Fie dimineața, praâz sau seara .
Ce face concret Diana la PRAO? 
Păi ăn afara de a sta la casă(unde trebuie să ai peste 16 ani,  ca să poți sta) face de toate: ajută la servit clienții, face prăjituri, așază vasele în mașina de spălat, șterge mesele, etc. De obicei, dacă “angajatorii” sunt multumiți de practicant, îl pot solicita pentru job de vară. 
In Suedia tinerii pot munci legal după ce au împlinit 13 ani și mulți fac asta. Nu pentru că nu ar avea bani, ci pentru că e un mod de a intra pe piața muncii, de a câștiga experiența, de a înțelege ce înseamnă să câștigi bani, de a avea ocupație peste vară si apoi desigur sunt si banii care pentru un tanar nu sunt chiar putini…
Daca ii place? Da, foarte mult. Desi imi spune că e obositor să stea atâtea ore în picioare . Că fetele de acolo o tot trimit să se odihneascaă și să mănânce, că lucrează prea mult .
 Iar mie imi place că înțelege, în sfârșit, ce inseamnă să muncești. 
Și da, practica se continuă în liceu(atunci e deja pe specialități) și in facultate, crescând proporțional perioada de practică cu trecerea dintr-un an ăn altul.
Aici practica este foarte frumos împletită cu teoria.//
tu ce spui?

dansul timpului etern

vibrează în fiecare atom al universului. Rabindranah Tagore.

 Îmi  sunt total necunoscuți.

Nici prietena care mi-a trimis filmulețul nu-i cunoaște.

Ceva contează cu adevărat- cu ei , lumea este mereu frumoasă!

http://biertijd.com/mediaplayer/?itemid=29437

de ce la ei se poate ?

Este întrebarea  care ține locul răspunsului la o altă întrebare – Cum se va opri dezastrul din învățământul nostru?

O prietenă mi-a trimis  acest material.  Merită citit până la ultimul rând!!

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat
si mai bun din lume.
Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate
niveluri de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune
economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri
importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai
putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca
bunastare sociala si bogatie.
Exemplul Nokia : la inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de
cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei
dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi
sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa
termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta
si citind o carte pe saptamina?

07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la
poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare
5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie
independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc
cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre
municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult
de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie
spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti
pe ziduri.
09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de
limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune
in toata tara. Restul il alege scoala, de acord cu profesorii,
parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte
participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta.
Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne,
si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles,
gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania.
Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit
inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie
completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.
Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut
in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie,
schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de
teatru si o sala de mese cu
autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit,
mincarea e gratuita.

12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de
ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca
meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si
fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea
fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are
obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu
exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si
fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina
pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele
in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre
proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in
aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in
comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme
de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca
de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in
engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau
judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la
gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai
bine folositi din impozitele noastre".
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la
restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze
dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice
moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt
intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul
Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si
nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general
mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze,
chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa
scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de
catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe
aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala.
Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai
ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie
publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si
profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii
contribuabililor".
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de
a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste
decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar
promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele
sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece
obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic
inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi
cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte
martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie,
mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la
ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se
discuta.
- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie,
medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este
fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."

Da, dar secretul este altul : pe la anul 1600, s-a legiferat ca  acela care  nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii...!

p.s.ce zici?

cine mai învață carte ?

Aud la știri că, la doar câteva zile de la începerea   bacalaureatului,   s-a descoperit încă o tehnică de a promova  întâiul examen important  din viață,   fără muncă. 

Se vând copiuțe.

Că se comercializa ajutorul colegial, știam , asta am descoperit-o  în urmă cu vreo câțiva ani , la clasa  unde eram dirigintă. Se  vindeau pur și simplu , teme, rezolvări de probleme, proiecte,  costul lor diferențiindu-se în funcție de itemii  problemei.

Acum , copiuțele  se procură  din comerț.

Știrea a fost transmisă ca oricare alta.

Eu găsesc în această situație un mare pericol pentru învățământul nostru. 
O  mare rușine.

Nu pot să nu mă gândesc la standardul acestui examen  la vremea când am absolvit liceul.

Când și de ce s-a produs produs prăbușirea școlii noastre?

Mi-am amintit că am un material trimis  pe mail despre o Mare Doamnă a învățământului nostru.

 Zoe Dumitrescu Bușulenga
(Maica Benedicta de la Văratec)

Citiți, nu veți regreta!
” Per total nu m-am gândit niciodată la mine. Nu m-am socotit o persoană atât de importantă încât să mă privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.

...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

...Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.

....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.

...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta...

...Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina . Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.

...Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim.

...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?

...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar.

...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. Fiorul primei intalniri, dragostea, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar.

...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

...Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba.

...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie." 
p.s. ce zici? 

lumina vine dinspre pol

O prietenă are grijă de sufletul meu, îmi trimite , din când în când,  diverse materiale, pe care, la rându-i , le primește de la o fostă colegă de liceu, stabilită într-o  prestigioasă metropolă europeană.

 Aseară, am primit  o scrisoare care , cum să spun,  m-a uns la suflet, dar m-a și întristat. De ce? fiindcă, după toate socotelile mele,   eu,  cu statul meu de  simplu cetățean, neimplicat politic,  nu cred că  aș mai putea schimba ceva  în atitudinea colegilor mei, șefii învestiți cu funcții înalte   în treburile școlii, asta pentru  că , orice s-ar zice, cam toate problemele unei societăți  au atingere cu școala, cu atitudinea omului față de adevărata învățătură.

Îmi tot bat capul de aseară- la cine să merg, cu cine să mă asociez..trebuie să  mai existe niște oameni  cărora să le pese de viitorul națiunii ăsteia care își pierde vremea cu lucruri de nimic.

 Să nu vă sperie că materialul este cam stufos, aveți răbdare, citiți-l, sigur vă veți convinge că trebuie să mișcăm, cumva,   ceva.//

·         Am fost de mai multe ori la ei in tara si mi se par cu 100 de ani mai avansati decat romanii, si cu 30 mai avansati decat nemtii. Nu exista poluare, PET-uri, cosmetice industriale sau hrana procesata...Nu mai vorbesc de relatiile interumane, nu exista "Dvs."nu se foloseste numele de familie, indiferent de varsta, nu exista ceea ce numim noi "statut social", merita vizitata tara lor, macar pentru a vedea minunatele paduri. Nu exista contracte intre ei, doar o strangere de mana este suficienta. Religia luterana le impune o modestie incredibila, am fost invitata acasa la doi milionari, proprietari de fabrici din industria de masini, care traiau in case frumoase, confortabile, din lemn, dar nimic spectaculos, nu aveau servitori, si erau casatoriti cu iubitele lor din liceu, impreuna de la 16 ani. Copiii muncesc de mici in gospodarie, au grija de animale, multi au cateva oi, din lana carora fac diverse: haine, pantofi de casa, covorase etc. Apa de la robinet e mai buna decat orice apa plata pe care am baut-o vreodata. Nu exista supermarket, nu exista industria de consum. Nu au voie sa isi taie padurile, decat cativa copaci pe an, desi e plin de copaci, importa lemn din tarile cu oameni prosti, printre care si a noastra.//
Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume. Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate  niveluri de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.
Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, nici un elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos,niciun grafitti pe ziduri.
09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu scump din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au câte un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pâna dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca.
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre.
-Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
 Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. De ce sa risti, cind poti sa studiezi? Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara:
Când îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data. Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata*.
- Ziua de lucru a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video.
Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da.

·        p.s. ce spui??