miercuri, 27 martie 2013

în (dez)acord


Motto:A vorbi  despre limba română este ca o duminică.Limba Română este patria mea. Nichita Stănescu
 
Discuțiile despre poezie( din grecescul poiesis) ca artă a limbajului, care exprimă o emoție, un sentiment, o idee, prin ritm, armonie, imagine (Dicționar de termeni literar, pagina 338) se pierd în  vâltoarea vremurilor.

Se zice că  studentul  lui Platon și  profesorul lui Alexandru  cel Mare, Aristotel, (384 î.Hr/7 martie322 îHr),   ar fi  încercat, în Poetica,  să   definească această muzică a sufletului , care, în concepțía lui  este mult mai fină decât istoria și filozofia, pentru că poezia exprimă universalul , în timp ce  istoria exprimă particularul .
În 1999, la Paris, UNESCO a stabilit  ca 21 martie să devină Ziua Internațională a Poeziei..

Se promovează astfel dictonul lui Delacroix- Nu există  nicio altă artă fără poezie.
Mi-am permis această introducere, pentru că aseară, citind  online presa  locală, am descoperit un articol care, după modesta mea părere, potrivit titlului- Cum mai respectăm limba română ?- ar fi trebuit să aibă un mesaj pozitiv, de invitație către reconsiderarea  grijii pentru  limba noastră, frumoasă, bogată  și  expresivă.
Un șirag de piatră rară,
Pe moșie revărsată, cum spunea poetul basarabean Alexe Mateevici.
La doar câteva zile  de la evenimentul amintit, articolul consemnează  câteva opinii, rezultate dintr-un sondaj printre oamenii de litere pentru  a afla  cât de evidentă este ignoranța față de  scrierea și vorbirea corectă a  limbii române.
Primul răspuns avizat este al  persoanei care  ocupă  fotoliul de  inspector școlar de limba  și literatura română.
 Dumneaei  se arată supărată rău pe toată lumea, deși nu aduce niciun argument, ( cum  învață copiii la școală) care să-i justifice revolta.
În tot textul, nu există nici măcar o frază, în care să mai găsești o scânteie de  optimism, de  respect al cuiva  pentru limba  română.
Ce ar zice atâția poeți  argeșeni-Ion Pillat, Ion Barbu, George Topârceanu, Ion Minulescu, Gheorghe Tomozei ( doar câțiva dintr-o pleiadă)- dacă ar afla că strădania lor a fost deșartă?
Cel mai supărat ar fi, cred, Ion Minulescu, care, deși Corigent la limba română, ar descoperi  că tot mai puțini vorbitori  sunt interesați  de modul în care comunică, oral și scris..
Cavaler  cum era,  ar invita-o pe  revoltata autoritate  să( mai )citească, în Gramatica pentru clasa a V-a, adjectivul se declină împreună cu substantivul pe care îl determină.
Astfel, sintagma Un fenomen al epocii acestea informatizate... ar deveni, cum este corectun fenomen al epocii acesteia informatizate.
  Mult după aceea, s-ar  ajunge la categoricul  Concluzionând, limba  este un organism viu, în  continuă schimbare, oglindind cu acuratețe societatea pe care  o deservește.(..)
De citit aici, pentru conformitate,

 Ca să  păstrăm, totuși   farmecul  poetic, să ne amintim că  
Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm
Şi pe buze-aduce miere,
Când o cuvântăm.
Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său
Vorbiţi, scrieţi româneşte
Şi-o cântaţi mereu.
Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vieţuiţi. George Sion
Și un dar muzical-



10 comentarii:

  1. De ce nu ma mir? Foarte multe institutii ale statului au ajuns "locul de cazare" al unor impostori. Ma bate gandul sa scriu un poem: "Slava tie, lipitor de afise!". Pluralul ar fi lipitori?

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacă ar fi să vă notez eu, ați primi nota 10 pentru răspuns!


    Abia aștept să citesc poemul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne, ferește!
    Chiar voiam să vă propun un parteneriat!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ne luptam cu multe neajunsuri.Placerea vine numai dupa ce gusti...Nu trenuie sa ajungi olimpic sa-ti placa poezia.Trebuie sa ai suflet curat,minte limpede si cuvinte....cuvinte cu inteles,care prin amestecul lor sa farmece auzul,sa trezeasca emotii,sa dureze...
    Eu cred ca mai exista asemenea oameni,iar conducerea e in functie de culoarea politica...Aici ma opresc cu presupunerile...
    Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ca dascăl , înainte de toate, trebuie să descoperi „mugurașul„, stropul de talent. Apoi vine greul. Este nevoie de multă, multă muncă.
      Lectura rezolvă multe. Cum ajungi să-l determini pe copil să citească,aici este altă problemă.
      Ar trebui să înceapă din casă- dacă mama citește, tata citește, copilu vede, imită, îl stimulezi. La școală îi va fi mai ușor.
      Lectura ca pedeapsă? total greșit!

      Cât despre „șefi„, știu, dragă Angi, cum stau lucrurile.Sunt câteva sectoare ale vieții noastre, care n-ar trebui să aibă de-a face cu politica.
      Chestia este că nu se întâmplă așa.

      Să ai zile și seri frumoase!

      Ștergere
  5. Buna seara, doamna Gina!
    E tare frumoasa, melodioasa si calda, limba noastra. Ceea mai frumoasa limba de pe pamant. Din pacate, multi dintre noi, printre care ma enumer si eu si cu rusine o spun, facem niste greseli enorme in exprimare si scris. As vrea sa gasesc vinovat timpul si graba, pentru greseli, insa, singura vinovata sunt doar eu si neatentia mea! Imi pare nespus de rau pentru aceasta.
    Mi-a placut mult de tot melodia!
    O noapte linistita va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Așa este, Ștef!
    Cea mai frumoasă, melodioasă, expresivă, aptă de a se îmbogăți prin mijloace interne!

    Dacă ai voință, orice se poate rezolva! Tu ai o chemare către frumos, ceea ce este un har!
    Dacă pot fi de ajutor cu ceva, sunt aici, întreabă-mă!
    Mă bucur că am ales o piesă muzicală care ți-a plăcut!

    RăspundețiȘtergere
  7. :) Ma muza comentariile. Mihai a dat un raspuns ''scurt si la obiect''. Mi-a placut. Are o gandire analitica, tipic masculina. Mi-a placut si videoclipul. Am ascultat multe din piesele celor doi, dar pe asta nu am auzit-o. Multumesc de recomandare. Sa stii ca problemele de limba nu sunt numai la noi. Ahmet imi spunea ca sunt foarte multi turci care nu vorbesc corect limba lor. Deci e universal valabil. Probabil ca in fiecare natie e o limba literara si una vorbita, si nivelul de acuratete si bogatia vocabularului este in fucntie de nivelul de instruire al individului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, dar nu toți cei care fac greșeli sunt inspectori..

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.