Dacă n-ar fi drama din Ditrău, cu și despre pâine, am fi uitat câtă răutate se adună în om. Câți demoni se declanșează, la o adică. De ce? Eu chiar nu știu. Poate știți voi. Eu doar îmi amintesc un cântecel pe care îl învățau copiii într-o tabără internațională: „ Mânuțe albe, mâini subțiri și negre, Mânuțe galbene, mânuțe arămii Să împletim în jurul lumii salbe.
Și s-arătăm voința noastră de copii. Că este loc pentru noi, toți, sub mândrul soare, Și noi vreme pace
Pace-ntre popoare...„ Știu să-l cânt, deși au trecut niște decenii de când l-am auzit prima oară. Este treaba ta cum vei interpreta. Eu cred, deopotrivă, în versul 47 din ”Vânătorul din Alpi„, de Schiller... Îl știu din studenție. Alte multe decenii Poemul vorbește despre o căprioară urmărită de omul- vânător până sus către crestele muntelui. Jos- prăpastia, în urmă el, urmăritorul ucigaș. Se aude vocea duhului munților: ” De ce aduci moarte și jale până aici la mine? Pe Pământ este loc pentru toți„.
Urmărită în munți, o căprioară se simte fără scăpare: jos prăpastia, nu prea departe- omul.
Cu arc și săgeată.
Se aude atunci duhul munților:
-Omule, de ce aduci jale și moarte până aici, la mine?
Pământul are loc pentru toți!
Friedrich. Schiller, ” Vânătorul din Alpi.„
Un bloc este o comunitate. Cât o stradă , cu locuințe concentrat așezate, pe verticală și pe orizontală. Uriașă cutie de chibrituri, perete lângă perete., .
Cu vremea, ne deprindem unii cu alții, vrând-nevrând. Atâtea familii, o singură ușa , atâția pași, o singură scară.// De când îl știu, este pensionar. Vara, o șapcă albastră, trasă pe ochi, iarna, o căciulă rusească-cum de nu i-or fi găsit-o moliile ? Veșnic la pândă. Și la atac! Obiectivul-țintă-câini, pisici, vrăbiuțe, mingi rătăcite în zona lui de acțiune . Nimic nu-i scapă. Nimeni nu-i face față.
În fiecare zi, o tânăra își duce și își aduce copiii la și de școală.
Trei. Niște bomboane de fetițe- hăinuțe cu glugi, cizmulițe înalte, căciulițe roz cu ciucurași.
La prânz, mama le ajută să coboare din mașină.
Fiecare scoate din ghiozdan laptele și cornul.
Mama desface capacele paharelor, așază cornurile alături și, dacă se întâmplă ca Dolma și Richi , maidanezele adoptate de comunitate, să fie pe aproape, le așteaptă până își termină masa.
Grijulii și atente.
Una dintre surori adună paharele goale și le duce la container.
Nu, nu este mereu așa. Astăzi cățelușele au întârziat.
N-o să-ți vină să crezi...
Aflat, din întâmplare, în dosul capotei autoturismului, care nu cred să fi avut nevoie de vreo revizie, omul cu căciulă rusească așteaptă.
Calcă prudent.
Ai zice că se plimbă.
Bocancii lui strivesc cutiile.
În pete mari, laptele se prelinge către băltoaca dintre două mașini.
Stâlcite, cornurile s-au amestecat cu noroiul bocancilor.
Vorbele mi-au înghețat pe buze.
p.s. există legi care să –i oblige pe oameni să fie oameni?//
Un bloc este o comunitate. Cât o stradă , cu locuințe concentrat așezate, pe verticală și pe orizontală. Uriașă cutie de chibrituri, perete lângă perete., .
Cu vremea, ne deprindem unii cu alții, vrând-nevrînd. Atâtea familii, o singură ușa , atâția pași, o singură scară.//
De când îl știu, este pensionar.
Vara, o șapcă albastră, trasă pe ochi, iarna, o căciulă rusească-cum de nu i-or fi găsit-o moliile ?
Veșnic la pândă. Și la atac!
Obiectivul-țintă-câini, pisici, vrăbiuțe, mingi rătăcite în zona lui de acțiune .
În fiecare zi, o tânăra își duce și își aduce copiii la și de școală.
Trei. Niște bomboane de fetițe- hăinuțe cu glugi, cizmulițe înalte, căciulițe roz cu ciucurași.
La prânz, mama le ajută să coboare din mașină.
Fiecare scoate din ghiozdan laptele și cornul.
Mama desface capacele paharelor, așază cornurile alături și, dacă se întâmplă ca Dolma și Richi , maidanezele adoptate de comunitate , să fie pe aproape, le așteaptă până își termină masa.
Grijulii și atente.
Una dintre surori adună paharele goale și le duce la container.
Nu, nu este mereu așa. Astăzi cățelușele au întârziat.
N-o să-ți vină să crezi..//
Aflat, din întâmplare, în dosul capotei autoturismului, care nu cred să fi avut nevoie de vreo revizie, omul cu căciulă rusească așteaptă.
Calcă prudent.
Ai zice că se plimbă.
Bocancii lui strivesc cutiile.
În pete mari, laptele se prelinge către băltoaca dintre două mașni.
Stâlcite, cornurile s-au amestecat cu noroiul bocancilor.
Vorbele mi-au înghețat pe buze.
p.s. există legi care să –i oblige pe oameni să fie oameni?
Ca un furnicar.
De dimineață până seara. In toate părțile. Buluc. Piciorul pe acceleratie, care pe care. Nu contează vârsta mașinii, nici a șoferului. Nu mai conteaza nimic.
A dispărut poftiți! Ce să mai vorbim de scuzați!
Lumea este tot intr-o goană . Către? Nu știu..
O fi știind cineva?//
Cum ieși din oraș, timpul se măsoară altfel.
Lanurile, unele de porumb, altele de floarea- soarelui, primesc liniștite, și arșița, și ploaia. Și vânturile dezlănțuite.
Omul speră.
Să-i fie cât de cât. Nu indraznește la mai bine. Trece din cand in cand să-si mai vadă locul lui.Rupe buruienile , se uită și la vecini, bombăne ceva, doar de el știut, și pleacă. Așa cum a venit.
Cu gânduri.
Fără vorbe.//
Câțiva ulmi inalți , croindu-și coroane umbroase, inconjoară curtea.
Primul, chiar langă poartă, ca un paznic. Nu stă la taifas. Strategic, si-a adunat ramurile intr-o boltă verde. Nici razele soarelui, cât sunt ele de ascuțite, nu pătrund. Il ocolesc. Se opresc printre flori.
Ceilalti, unul lângă altul, separă curtea., privind dincolo de gard.
Visinilor li s-a cam zdrențuit podoaba. Fără bobițele lor roșii sunt doar niste musafiri la spectacolul verii fierbinți. Doi aluni plăpânzi isi lovesc, discret, palmele de frunze.
Alături, un smochin, scăpat cu greu de vânturile primăverii, mult prea aspre pentru eleganța lui fragilă, si-a intins frunzele in evantai. Se uită in stânga, se uită in dreapta..peste tot flori.
Cu fuste crețe, pictate in toate culorile, cârciumăresele râd in soare! Una mai increzută decât alta. Le cam supăra buruienile care isi bagă coada printre ele, țesându-și perdeaua lor aspră.
Rozmarinul, creț si parfumat, se adună in pâlcuri pe lângă sora lui , in jupă galbenă, cu bumbișori, levănțica.
Un piersic- copil si-a pus casa in mijlocul unei tufe de crin.
Ceva mai departe, rusinoase, in grupuri sau singurele, ferite sub pălăriuțe albe, stropite cu puncte roșii, inocentele impânzesc curtea.
Câta vreme infloresc, mai există puritate.//
Răsar in momente diferite.Rezistă fiecare in felul ei. Unele pier, altele cresc frumos.
Primesc baia ploilor de vară, adorm sub licărul stelelor. Se trezesc in zorii zilei. Cu gust de rouă.Și parfum discret.
Trăiesc .
Nu doar pentru ele.//
Se străduiesc să-i convingă pe oameni că pe pământ e loc pentru toți.
