focuri de primăvară!

Îngânând prin văi tăria
 sună ramul, sună glia.
 Focuri ard, albastre ruguri.
 Pomii simt dureri de muguri.

 Prinşi de duhul înverzirii 
prin grădini ne-nsufleţim. 
Pe măsura-naltă-a firii
 gândul ni-l dezmărginim. 
 Ce-am uitat aprindem iară. 
Sub veşminte ne ghicim.
 Căutăm în primăvară
 un tărâm ce-l bănuim.

 Căutăm pămîntul unde
 mitic să ne-alcătuim,
 ochi ca oameni să deschidem, 
dar ca pomii să-nflorim.
Lucian Blaga

cu gene de brumă

Dimineața își temperează răpăiala printre vălătuci limpezi de nori.

Îmi place spectacolul ei fără cortină.  

 Joc indecis de felină mofturoasă, în nuanțe jilave, printre frunze, pe ramuri, în iarbă, pe alei.

Harpă rănită, atinsă mărunt de nevăzute degete, octombrie  își topește  foșnetul în tăceri de încărunțită doamnă .Într-o  confuză devălmășie, atins de  bruma nopții, verdele copacilor și-a decolorat  neputincios  palmele .

 I-am recunoscut umbrela. Nici nu este greu, la cât este de frumoasă- roșie cu  ciupercuțe albe.

   Îmi trimite un zâmbet ștrengar printre stropi. Știam că vine. Nu mi-a spus motivul.

Am zărit, așa în treacăt, ceva, între degetele ei , un buchețel.

 N-o să-ți vină să crezi. 

Nici eu n-am crezut.

Când i-am deschis ușa, fosta mea elevă mi-a pus în palme trei crenguțe  proaspete! 

Frunze în formă de inimioare, în ciorchini violacei.

 Liliac la sfârșit de octombrie! Din grădinița lor de la țară.

Oricât te-ai strădui să  deslușești legile firii, nu poți  să înțelegi mai mult decât îți spune o floare, care a învins  timpul.

Sorb cu nesaț  parfumul  din palmă!

Se duce octombrie.. .

Înflorește liliacul!

împart cu tine frumusețea clipei!