ce rămâne din libertate?

Ador liniștea curată a dimineții de mai:muguri de brad în ciorchini, castanii frunzoși, verde pe ramuri, verde în ierburi. nelipsiții guguștiuci, în treacăt,câțiva porumbei.

Și cerul!
Atât de albastru, așa de pufos, acoperiș pentru toate !

Gândul nu are hotar:undeva, niște copii, mulți, mulți de tot, petrecuseră o seară frumoasă.
Ei și muzica lor.
La câțiva pași, cineva țintuia în piroane viața,cea mai crudă moarte pândea printre cuie și foc.
Raiul și infernul, atât de aproape...

Toată viața este ca un salon de așteptare

„Gară pentru doi„

 (sau când imposibilul  pare posibil...)

http://pefilme.com/vokzal-dlya-dvoikh-gara-pentru-doi-1983/

  Am văzut  filmul  cândva, sunt mulți ani de atunci, chiar nu mai știu câți. Filmele  adevărate și cărțile foarte  bune  nu se uită  niciodată, de tot: o gară, un peron,  un pianist și o chelneriță, câte încurcături, un pian,o vină, care nu este a lui, închisoarea, o iarnă, ce iarnă!  drumul, un acordeon 

Și o iubire.//

   Sfârșit de februarie cu ploaie și nori, o zi între altele ca ea.

Sau diferită.//

„Nu mai trăim, rătăcim,  nu mai suntem la fel, ne-am pierdut flacăra, dar, nu e prea târziu să alegi alt drum.

”Am avut noroc, mâna aceea  mi-ai întins-o dumneata.

 Sunt tot timpul  cu oameni, printre oameni, dar sunt singur.”

”În viață nu depindem de șefi, ci cine  este   de serviciu.”

„Așa ești tu- firească  și   mă faci  și pe mine să fiu firesc, să mă simt ca tine.. Sunt așa cum  sunt. Nici nu știi ce însemni.

 Ești minunată!„

O chelneriță și un pianist..

„De ce  vorbim prin peretele ăsta?...da, eu sunt un om cu principii.

Platon Sergheevici. Vera.

”Nu te teme, joacă  totul pe o singură carte.

Dacă nu ai un as  în mânecă,

 miza e chiar viața ta

Să nu te temi  de o nouă încercare!„

Deci?

”Curând, viața mea  va fi la clasa a  treia....”

”Rătăcim,  nu e prea târziu să încerci  ca la început, să alegi alt drum, să crezi în magie

Să nu te lași,

Grăbește-te!„

..în albastru

Culoare a   cerului  și a  nemărginirii,  rece,  dar   profundă și  imaterială, albastrul  este  simbolul  reveriei; calmează,  fără  a  tonifica, prin solemnitate, eliberează tensiuni.

Are  ceva care vine  de  dincolo   de lume; din cer și  din ape.

Câtă  filozofie stă ascunsă  în albastrul  de Săpânța, o  fi  știut, poate, în  urmă  cu  aproape  un secol, doar săteanul Stan Ioan Petruș, devenit  sculptor, poet  și pictor.
 O fi  vrut el  să  dea,  cumva, o altă  reprezentare  vieții ca  ne-viață? o  fi  văzut și el, precum odinioară  dacii, doar latura netragică  a  morții?

Într-un fel, noi, toți, suntem  filozofi, pentru că avem  o anumită  atitudine  față   de   viață  și  față  de  pierderea ei-momentul cel  mai  tragic- din care  omul  ar trebui  să  învețe  cât de  prețioasă  este   viața.//

Undeva, sus de tot, în nordul  țării, acolo  unde  localnicilor  le place să  spună  că  se  agață  harta în cui, cimitirul de la Săpânța, unic  în  felul  său de a  se  arăta ochiului  și  sufletului  celui   venit  să   vadă  altceva decât era obișnuit  să  vadă, pare o  eternă  grădină  înflorită, presărată  cu  sute de cruci, vopsite în albastru,  stropit  cu  galben,roșu, alb și verde.

Într-o comunitate  sătească, oamenii  se  știu  cu  toate  ale lor,  bune  și  rele. Se  cunosc  gospodarii, femeile harnice, dar și  cele îndărătnice, lumea îi știe  pe   bărbații  trândavi, pe  iubăreți,  află  în  care familii   nora și  soacra se gâlcevesc toată  viața,  cum  ginerele  nu  prea o  are la suflet  pe  mama  soției  lui....
 Și  dacă, toate  acestea   se  știu, atunci când  firul  aței  se  rupe, într-un  concentrat  ironic  epitaf, fiecăruia  i  se scrijelește  pe crucea  colorată, un  fel  de  autobiografie, în versuri  a căror  tonalitate diferă  de la o  situație  la alta. Sub  un  mic  basorelief  care  înfățișează  esența vieții   celui   plecat  la  ceruri.
Scurt  curs  de  filozofie  asupra  morții- nu spaimă, nu durere, ci un echilibru greu de înțeles .
 Un sens  al   trecerii prin viață: ironic, modest, spectaculos sau cuminte , fie el sau ea -Pop ori Stan- cioban , șofer, pădurar, cioplitor, dascăl, croitoreasă ori gospodină.

Curioși, străinii de loc se plimbă printre  cruci, citesc, se minunează,  rămân cu  întrebări pentru  care  nimeni  nu  are  răspunsuri.
 Dincolo   de drum, viața  își  are   cursul ei,  asemenea  izvorașului  care-și  duce   șopotul   paralel  cu  drumul- femei  de  toate   vârstele, cu obraji  bucălați, purtând  fuste înfoiate, lăsând  să  se vadă  genunchii,te  îmbie  să  cumperi  basmale și ii, clopuri  și  fluierașe, farfurii  colorate, chei și  iconițe, dulceață  și cașcaval,  perne  și  sticle în care doar meșterii  știu cum se   ascunde  câte o   mănăstire în  miniatură, împletituri  și  ilustrate...//

”Aici eu mă odihnesc
Şteţca Anuţa mă numesc
Pînam trăit în viaţă
Am făcut frumoasă straiţă
Cu baier frumos şi lat
La cîţi feciori îs în sat
Am făcut lucru pe plac
Toate astea le lăsai
La 76 de ani.."
Aici eu mă hodinesc
Pop Ileana ma numesc
Tanara m-am maritat
Si bun barbat miam luat
Dar nu am avut noroc
Sa traiesc cu el deloc
Doi copii avui pe lume
Unul l-am luat cu mine
Si lumea o lasai la 25 de ani."

"Aici eu ma hodinesc
Si Pop Toader ma numesc
Drag mi-a fost clanitaru
Si tuica din paharu
Catam trait pe pamant
Tot la asta mam gandit
Sa am ce bea si minca
Din clanitar acinta
Dar am avut si nacaz
Ca vaduv am ramas
Si va cint cu veselie
Nu va cint asa ca mie."

"Pe lume cit trait eu
Ma rugam lui Dumnezeu
Sa traiasca calu meu
Si sa ne fere de rau.
Aici hodineste raposatu
Stan Grigore lu
Ionu Diacului.
A trait 64 de ani."
~~Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi citea ea
Voi care treceţi pe aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Îi arăi cu gura pă mine
Da aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Cei care citiţi aici
Ca mine să nu pătiţi
Soacră bună vă găsiţi
Cu ea bine să trăiţi`~//

focuri de primăvară!

Îngânând prin văi tăria
 sună ramul, sună glia.
 Focuri ard, albastre ruguri.
 Pomii simt dureri de muguri.

 Prinşi de duhul înverzirii 
prin grădini ne-nsufleţim. 
Pe măsura-naltă-a firii
 gândul ni-l dezmărginim. 
 Ce-am uitat aprindem iară. 
Sub veşminte ne ghicim.
 Căutăm în primăvară
 un tărâm ce-l bănuim.

 Căutăm pămîntul unde
 mitic să ne-alcătuim,
 ochi ca oameni să deschidem, 
dar ca pomii să-nflorim.
Lucian Blaga

trebuie

 să înţelegeţi că tragedia vieţii nu constă în a nu-ţi atinge ţelul. 
 Tragedia este a nu avea un ţel de atins.
 Nu este o nenorocire să mori cu visurile nerealizate, nenorocirea este să nu visezi. Nu este un dezastru să nu-ţi cucereşti idealul, dezastrul este că nu ai nici un ideal de cucerit.
Nu este decădere să nu ajungi la stele, decăderea constă în a nu a avea stele la care să vrei să ajungi.Benjamin Mays, profesor,  educator,  ministru american,  1 august 1894/1 martie 1984.//
Ni se duc, sting, ajung în pământ sau cenuşă, încet, fără surle, fără  trâmbiţe... OAMENII!

Nu știu cine  este autorul rândurilor de mai jos.
 Le-am primit  și le transmit  celor care  au  un mic răgaz pentru  lectură și meditațíe. 
Dumitru Rucăreanu… „Aștept primăvara!”epoca.ro  
Dumitru Rucăreanu a murit într-o zi de duminică, pe 3 martie, și nimeni n-a știut nimic.
 Presa a aflat târziu, după incinerarea care a avut loc miercuri.
  După spectacolul grotesc al drumului spre crematoriu al lui Sergiu Nicolaescu, un artist a hotărât ca decizia incinerării sale să nu mai fie judecată de moderatori şi de colegi-actori de carton pe la televiziuni. A hotărât să moară discret, aşa cum a şi trăit. Ne-a dat o ultimă lecţie-palmă de decenţă şi de bun-simţ, spunându-ne că numai tăcerea trebuie să se lase în asemenea momente.Nimeni, în afara apropiaţilor, nu a ştiut că Dumitru Rucăreanu murise. 
 Nu am ştiut nici când a fost incinerat. Când s-a răsuflat ştirea, vineri, la două zile după incinerarea artistului, televiziunile nu au mai relatat-o în niciun fel. Nu mai era deja de actualitate.Dacă îl mai prindeau pe catafalc, Dumitru Rucăreanu ar fi devenit brusc vedetă naţională. Florin Piersic, Stela Popescu sau Alexandru Arşinel ar fi apărut ca de obicei pe micile ecrane şi ar fi deplâns cu o voce tremurândă de durere că unul dintre corifeii teatrului românesc "a plecat spre îngeri, într-o lume mai bună"Acesta e circul mediatic cu care televiziunile noastre ne-a obişnuit, în goanaoneroasă după audienţă, de fiecare dată când un artist pleacă de lângă noi.
Sunt convinsă că şi Monica Tatoiu, pe care nu prea am văzut-o prin sălile de teatru, s-ar fi simţit îndreptăţită să ne spună că Dumitru Rucăreanu a fost un mare actor, că o dată cu generaţia de aur dispărută rămânem tot mai singuri şi tot mai goi fără aceşti "artişti geniali", pe care nu ştim să-i preţuim. Şi, evident, dintr-odată, toată lumea, cu mic, cu mare, specialişti şi mai ales nespecialişti în ale teatrului - moderatori, psihologi, sociologi - l-ar fi plâns pe Dumitru Rucăreanu, cu lacrimi de crocodil, pe la televiziuni şi, evident, ne-ar fi elaborat tot felul de analize despre cum e cu moartea artiştilor la români.Înainte de toate, însă s-ar fi enunţat discursuri patetice şi ni s-ar fi derulat imagini răvăşitoare care să creeze un delir emoţional al maselor, o isterie împinsă la extrem de tot acest carusel şi vertij mediatic care o dată pornite nu mai pot fi controlate sau oprite.Incinerarea, o problemă "de ethos" a naţiunii române.
Dacă s-ar mai fi auzit că actorul va fi incinerat, atunci grotescul spectacolului mediatic ar fi ajuns din nou la apogeu. Cel mai probabil părintele Stoica de la Patriarhie ar fi emis din nou un comunicat, în care ne-ar fi spus că "Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu încurajează asemenea practici necreştine". Nu cred că BOR ar mai fi fost atât de generoasă, încât să se ofere să plătească şi cheltuielile de înmormântare, aşa cum a făcut-o în cazul lui Nicolaescu, căzând în derizoriul penibilului absolut. De parcă familia lui Nicolaescu ar fi avut nevoie de bani de înmormântare...Era doar vorba pur si simplu de a respecta decizia unui om.Şi cum arătam şi dovedim că l-am apreciat pe artistul care odată ce moare devine la români erou naţional? Respectându-i deciziile, respectându-i liberul arbitru şi rugându-ne pentru el, indiferent de părerile, de credinţele, de umorile şi de judecăţile noastre de valoare.În locul acestei atitudini decente, în cazul Rucăreanu, în mod sigur, preoţi şi teologi ne-ar fi explicat, pe la televiziuni sau pe bloguri, că o să ajungem în iad dacă acceptăm practica incinerării, care ar fi echivalentă cu "sinuciderea". 
Îmi imaginez ce-o fi fost în sufletul domnului Rucăreanu, care suferind de cancer de pancreas ştia în mod dureros că mai are zile numărate de trăit, când a văzut ce s-a întâmplat la moartea lui Sergiu Nicolaescu.Cât de silă i-o fi fost de tot ridicolul în care am căzut şi de toată mahalaua ieftină pe care le-a văzut la televizor?Ce-o fi simţit când a urmărit cum oameni primitivi în fundamentalismul lor religios au venit la crematoriu şi şi-au permis să huiduiască familia artistului? 
Pentru că nu ştim să ne respectăm artiştii vii sau morţi, pentru că nu ştim să le respectăm deciziile luate în timpul vieţii, pentru că nu ştim să ne comportăm civilizat şi cel puţin să-i conducem decent pe ultimul drum, oricare ar fi acesta, actorul Dumitru Rucăreanu a decis să ne sancţioneze tot acest comportament.A hotărât ca noi să nu aflăm decât cu întârziere despre trecerea lui în nefiinţă, pentru că nu a vrut să facă parte, mort fiind, din tot acest spectacol mediatic şi uman sinistru, el care a jucat numai în spectacole de calitate.E o lecţie esenţială de viaţă şi mai ales de moarte demnă pe care am primit-o de la el.
 Dumitru Rucăreanu a murit într-o duminică, pe 3 martie. 
Două zile mai târziu, marţi, pe 5 martie, primeam din partea UNITER comunicatul cu nominalizările la premii. Senatul UNITER a decis că Premiul pentru întreaga activitate îi va reveni pe 13 mai actorului Matei Alexandru, iar printre celelalte propuneri regăseam mai spre sfârşitul listei şi numele lui Dumitru Rucăreanu, mort deja de două zile.Actorul a murit fără să primească Premiul UNITER pentru întreaga activitate. De fapt, nu a primit niciodată vreun premiu UNITER, deşi l-ar fi meritat cu prisosinţă.Nu a avut însă nevoie de această recunoaştere a breslei, aşa că nu i-a mai păsat deloc că nu a fost el alesul care ar fi primit acel premiu.Fiindcă de moartea lui s-a aflat de-abia pe 8 martie când domnul Rucăreanu era deja de două zile cenuşă, iar doamnele de la UNITER sau de la teatre erau cu toate libere, nimeni nu s-a sinchisit să trimită presei un mesaj de condoleanţe sau un memoriu cu activitatea artistului. Ar fi fost un gest de minim respect.Numai Corina Constantinescu de la Teatrul de Comedie nu a profitat de ziua liberă acordată o dată cu sărbătorirea naţională a femeii şi mi-a trimis o galerie de imagini ale artistului. De altfel, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, a fost unul dintre puţinii oameni pe care Dumitru Rucăreanu i-a dorit alături la ceremonia de incinerare.Bineînţeles, noi, oamenii din teatru, eram prea preocupaţi de orgoliile noastre lezate de nominalizările la UNITER, eram prea ocupaţi să ne jignim unii pe ceilalţi, să aruncăm cu noroi unii în ceilalţi. Spiritele s-au încins în acest an în jurul nominalizărilor UNITER mai mult ca niciodată, aşa că nici nu am băgat de seamă că un mare actor a murit sau că, de o bucată de vreme, el lipseşte de pe scenă. Degeaba, ne va lipsi de aici încolo...În tot acest timp, când noi eram cu totul implicaţi în tot felul de dispute mediatice legate de nominalizări, Dumitru Rucăreanu a hotărât să plece dintre noi cu demnitate şi să ignore tot spectacolul penibil pe care-l facem în fiecare an în jurul acestor premii.La începutul Galei Premiilor UNITER, care va fi pe 13 mai la Iaşi, probabil se va ţine, ca de obicei, pentru toţi actorii dispăruţi în ultimul an, un moment "cutremurător" de reculegere pe acordurile unui clasic Requiem.
De-abia atunci, vom afla în mod oficial că domnul Dumitru Rucăreanu nu mai este printre noi.
Poza lui, în umbra unei lumănări aprinse, va fi proiectată pe un ecran, într-o regie lacrimogenă.Dincolo de tot ceea ce noi, oamenii din teatru, facem, dincolo de tot spectacolul ieftin pe care media îl creează în jurul morţii artiştilor noştri, sper să ne amintim şi să înţelegem în timp lecţia lui Dumitru Rucăreanu.
 Până atunci nu avem decât să ne gândim la cenuşa acestui artist.
 Şi poate, în oglindă, o să ne apese pe conştiinţe cenuşa egoismului şi a penibilului nostru.

lozul cel mare al vieții

nu le revine  decât celor care  au cumpărat biletul din întâmplare.  Fernando Pessoa, Cartea neliniștirii, pagina 385.

Alături, poate chiar împreună, două perechi de pași, doi  mărunței, jucăuși, pantofiori ca pentru dans, speranțe și zbor,  bucurie, ce  bine-i să te întorci  acasă!
Alți pași, șovăielnici, mersul confuz, ce bun prieten, ce de nădejde   pare bastonul..
Îl știu pe bunic, sora lui  cea mică mi-a fost  colegă de școală, cum fug anii,  și pașii tot trec, își vântură vremea răsărit și amurg, nu poți afla mai mult decât vrea  clipa.
Te mulțumești cu ce ți se dă.
Suntem, vorba poetului,  doar niște insule pe oceanul  vieții.
 Între noi,  valurile .

Ne  definesc și ne separă.//
Primăvara este a noastră?

sunt două feluri de a-ți trăi viața,

 unul de a crede că nu există miracole , altul, de a crede că totul este un miracol. Albert Einstein

Ce știam eu despre delfin era că  acest superb cetaceu   este în stare de gesturi  de  mare dăruire, salvându-i pe  oamenii  aflați la un pas de înec. Și mai știam  că este înzestrat cu   o inteligență deosebită și are o construcție specială , care îi permite  ca, din două în două ore, să folosească  pentru somn, doar jumătate din creier, cealaltă jumătate rămânând trează, pentru a percepe, din mișcările apei, apropierea dușmanului.
 Niște  experți în Conservarea Balenelor și a Delfinilor susțin  că  delfinii  au dreptul la  viață, libertate, bunăstare, ca și oamenii..

Astăzi  am mai aflat ceva:

Vezi aici
http://www.rtv.net/un-delfin-prins-intr-o-plasa-de-pescuit-a-cerut-ajutorul-unui-scafandru_63132.html

Tu ce crezi- delfinul îi salvează pe oameni  din instinct sau din  eroism?
p.s. îl mai știi pe Flipper?

muzica

spală sufletul de tot praful fiecărei zile din viațá noastră.
 Pablo Picasso

un fel de comedie umană

Vezi tu cum este lumea asta croită? Nimic nu seamănă cu nimic. Nimic.

Să fie astăzi ziua cea mare?

 M-am trezit cu întrebarea în minte. Am dat fuga în bibliotecă . am ales la întâmplare.

Întâmplare , zic?   O fi așa.. până nici numărul paginii nu mi se pare întâmplător-44.//

Întrebat  dacă  ar dori să scrie un tratat  despre SINCERITATE,  MONAHUL DE LA ROHIA, NICOLAE STEINHARDT, răspunde:

Nu sinceritatea este esențialul, cum crede Gide, ci  buna purtare, morala, chiar de cere un efort.

Sinceritatea  nu e o scuză.

În artă nu e ca în morală: acolo sinceritatea este esențială. Altfel e lozincărie și kitsch.

Totul se complică  din cauza  intervenției masive, pustiitoare a minciunii.Oare nu vedeți că  trăim în minciună până la gât, până la marginea  buzei? Că ne-a invadat, ne-a cotropit? 

Că oxigenul, carbonul și hidrogenul au fost înlocuite de  minciună?

Astăzi o să merg la vot. 
Nu știu prea bine ce aștept după.

tu ce zici?

nu înțelegi un lucru

pe deplin, decât dacă  poți să i-l explici bunicii. Albert Einstein


Colega  mea de liceu, LC, buni,  ca și mine, mi-a expediat o mică parabolă. 
Am citit, am  tot citit ,  și m-am dus cu gândul  așa, la câte  altele, cine sunt, de unde  vin..  nu (mai) lungesc vorba- citește , și vei afla!

 In prima zi, D-zeu a creat cainele si i-a zis: 

"In fiecare zi sa stai in usa casei si sa latri la oricine intra in casa sau trece prin fata ei . Pentru asta iți dau 20 de ani de viata."Cainele a raspuns :"E prea mult timp pentru a sta si a latra. Ce-ar fi sa-mi dai doar zece ani si sa-i pastrezi pe ceilalti zece?"Si D-zeu a fost de acord.

A doua zi, D-zeu a creat maimuta si i-a zis:
"Inveseleste-i pe oameni cu maimutarelile tale si fa-i sa râda. Pentru asta iti dau o viata de 20 de ani."
Maimuta a zis:"Sa ma maimutaresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi sa-ti dau 10 ani inapoi cum a facut si cainele ?"

Si D-zeu a fost de acord.
A treia zi, D-zeu a creat vita si i-a zis:
"Tu sa mergi toata ziua pe cimp cu taranul, sa suferi de arsita soarelui, sa ai vitei si sa dai lapte sa poti intretine familia taranului. Pentru asta iti dau 60 de ani de viata."
Vita a raspuns:" Asta e o viata destul de grea ,si tu vrei ca eu sa traiesc 60 de ani? Ce-ar fi sa pastrez 20 si sa-ti inapoiez 40?"
Si D-zeu a acceptat si de aceasta data.
In ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om si i-a zis:
"Mananca, dormi,casatoreste-te si bucura-te de viata. Pentru asta iti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil sa-mi dai mie cei 20 de ani ai mei ,cei 40 pe care ti i-a inapoiat vita,cei 10 de la maimuta si 10 de la caine, pentru a avea o viata de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o "
Acesta este deci motivul pentru care in primii 20 de ani mancam , dormim, ne jucam si ne distram. Urmatorii 40 de ani muncim ca sclavii in soare ca sa ne intretinem familiile. 

Dupa care ne maimutarim timp 10 ani ca sa ne bucuram nepotii.

 Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toata lumea .
Acum viața v-a fost explicată!//

M-am   trezit mămică , fără să știu prea multe despre această meserie.  Am pus toată iubirea mea în tot ce am făcut și m-am străduit  să  fac orice lucru cât mai bine cu putință.
Nu știu cât am reușit, am învățat din mers- timpul, meseria,  problemele   m-au tot  împins, încoace și încolo..

Cum ar fi trebuit să fii, ca să ajungi un părinte  foarte bun?

 Până unde poate merge exigența?

 Este bine să-i ceri copilului tău  cât mai mult sau să-l lași să dea cât este el dispus?

 Ești responsabil pentru viitoarea lui carieră, pentru  viața lui?

 Să nu-mi spui că,  indiferent de ce parte a mesei te afli- părinte / fiu /nepot/potențial  părinte   nu ți-ai pus întrebări..//

Despre  cum sunt eu ca buni, parcă n-aș vorbi, pun doar niște fotografii. //

Nepotul cel mare mi-a împrumutat , pentru o cursă, bicicleta lui.)


S-a întâmplat ca, în avion, să  avem locuri, una lângă cealalaltă.
Amândouă suntem   buni.  

Eu, mai bogată, ea- bunica unui   băiat, nu contează câți are , oricum, este elev de gimnaziu. 

Mama lui este foarte ocupată, muncește de dimineață până seara târziu, astfel că  băiatul   își petrece mult timp cu bunica.

 Tânărului nu-i place să citească, ar face orice - baschet, role,  internet,  să citească NU!
 Și nu doar lui nu-i place lectura, este chestie generală, așa că profesoara, neavând încotro,  le-a dat de citit un  singur capitol dintr-un roman  sadovenian. 

Frumos roman!

 Neamul șoimăreștilor. 158 de pagini.

 Ani de-a rândul,   la admiterea în liceu tot pica o temă din  acest roman, îți amintești, așa-i că n-ai uitat? //

Buni a căutat în bibliotecă și, negăsind cartea, a dat fuga la librărie și a cumpărat-o.

 Bucuroasă , că  a rezolvat partea cea mai grea a problemei, a  pus frumos cartea cu miros  proaspăt,  pe biroul nepotului, alături de   platoul cu  plăcințele.

-Vai, bunico, a întâmpinat-o  revoltat tânărul,  ai cumpărat toată cartea, cum le înțelegi tu, mereu,  pe dos!?

  Ți-am  explicat  clar  că am de citit doar un capitol...

  îmm, ce spui?

la răscruce, în doi

Când am primit   de la fosta mea colegă de liceu mănunchiul de sfaturi extrase dintr-un manual  conceput  în 1955, avându-le  drept  destinatare pe  proaspăt căsătoritele doamne sau pe  aspirantele la titlul de femeie la casa ei, recunosc, n-am  reflectat deloc asupra celor scrise acolo.

 Am citit, m-am distrat, pentru câteva clipe le-am avut în fața ochilor pe  tinerele cu panglicuțe în cosițe, ținând două degete în dreptul buzelor, semn că  ai lor  micuți  dolofani să se retragă  în pătuțuri, că vine tata, dacă aș deschide o paranteză, aș putea zice vezi tu pe dracu, hai, recunoaște că nu-ți este deloc străină expresia..

Astăzi, acum, în clipa asta, chiar mă gândesc la ce am citit în manualul cu pricina.

 Fetele de  măritat, orășence sau  țărănci, învățate sau fără școală, veneau cu  cinstea și  cu zestrea. 

Ca  o compensație, cumva, pentru ce urma să se întâmple.

 Soția era sortită să rămână acasă,  să facă și să crească copii, gătea, spăla, primenea..unele, cele bogate, aveau ajutoare, așa că își puteau permite să aloce timp  zilnic  pentru a se păstra frumoase și proaspete pentru când venea EL acasă, obosit, de la  muncă.

Pentru el, așadar.

 El aducea banii.

Femeia, vorba lui Tibi, era, într-un fel, sclava.

 Lipseau lanțurile.

Citeam pe undeva, parcă Rousseau zice  că ne naștem liberi, dar toată viața purtăm lanțuri..

Revin  la tânăra  de atunci  și o  văd- toată ziua face aceleași treburi pentru casă, dar nu uită să  se dichisească. 

De ce? Pentru el! 
Să se simtă el bine, când vine, el poate fi un pic mai frumos decât dracu, zicea bunica, mă rog, nu este regulă..ea- obiect decorativ vorbitor, și uite așa  trecea viața.//

Astăzi, 2012, la  mai bine de juma de secol.

 Multe s-au schimbat, multe au rămas.

 Zestrea există,  o aduce el- casă, mașină, cont, poziție socială. Să fie băiat bun, zic părinții, să fie sexi, zice ea, și , neapărat să aibă cont.
 Unele sunt mai puțin pretențioase, nu contează vârsta,  nici înălțimea, nici  circumferința.. important este contul.

Fetele  se aduc pe ele, serviciul se numește job, în multe cazuri , cei doi sunt foști  colegi de facultate/serviciu etc.  Nu este obligatoriu certificatul de căsătorie, biletul vacii îi spune cineva, există căsătorie de probă, cred că este cea mai adevărată .

Dacă ambii lucrează, ceea ce îi unește  ar fi cariera,  stresul,  creditele, dacă  n-a venit și contribuția parentală. 

 Ziua- muncă, trafic, el , mașină, ea , mașină, colegi, competențe, euri, masa la restaurant cu  gașca de la serviciu,  casa este locul unde vin să facă duș, să se schimbe, vorbe, facturi, telefoane, unde este încărcătorul, una alta, serile  sunt tot mai scurte și cam la fel-politică, pe ecranul televizorului tot mai multe fete dezbrăcate, este criză mondială,  francezii au ieșit din casele lor , 80% s-au dus la vot,  somnul, deșteptătorul, tocmai când somnul este mai dulce, ziua următoare,  mașina pornește mai greu, se mai naște câte un copil,  bonă, pamperși, grădiniță particulară, prin bucătărie  doamna trece rar- totul  se ia de pe raft,  în locul panglicuțelor, se merge la sală, bronz artificial,  sâni artificiali..

Și atunci, ca și acum, există reguli, viața adevărată  este dincolo de ele, fiecare  ființă, fiecare familie își  duce propriul drum.

În linii, coclauri, poteci,  direcții  mereu schimbate..

Greșesc? 
p.s uitasem să-ți spun că românul  n-a uitat să zâmbească- ascultă!
 Pentru că astăzi, domnul Ponta are o zi  specială,  n-au întârziat să apară poantele.

 Cică :

 -lista cu membrii  guvernului  de formula I  va fi anunțată   pe la 21, 15, ca să-și facă și crinul somnul de frumusețe,

-planul de investiții al Guvernului  se anulează, deocamdată, banii fiind dați pensionarilor. Nu de alta, dar să nu moară toți până la votare;

- sute de tineri , cu  pixuri, coli, laptopuri  etc..așteaptă, deja,  în Piața Universității, lista cu noii guvernanți, ca să-și strige, în sloganuri, bucuria;

-domnul Mircea Diaconu  îl va interpreta pe ministrul culturii, cortina este transparentă,  nu se știe câte acte are  noua piesă;

- domnului prim- ministru în așteptare îi place mult Bacovia, de aceea,  o preferă pe doamna Rovana Plumb  la Mediu;

-este un banc cu domnul Marga și limba română,   se spune doar la ureche(a) externă;

-potrivit  părerilor unor ziariști, noul guvern ar fi cel mai  bogat din istorie,și dacă nu este,  va avea grijă să fie!

Nu-i așa că ziua de luni este cea mai simpatică din toată săptămâna?

nicio pasăre nu are zbor prea înalt,

 dacă nu zboară cu aripi proprii. William Blake.


Așez cărți, mai pun ordine printre hârtii. Nu pot trece repede peste titluri. Uite ceva care, nu știu dacă astăzi le mai transmite copiilor vreun fior. În fața                               cerului, mai sus decât brazii cei mai înalți, vulturii pluteau neobosit, scăldându-și aripile în lumină..La vulturi, nuvela lui Gala Galaction.
Și dacă, să presupunem că nu-ți spune nimic textul de mai sus, nu se poate să nu-i fi zărit, printre vălătucii albi , ocolul larg, de acrobat fără teamă.
Stăpân peste întinderile albastre!//


Trăiește  mult. Chiar 70 de ani.
Își construiește  lăcașuri pe cele mai înalte culmi ale Anzilor. Secretul? o enzimă produsă de fulgii  care îl protejează de toate calamitățile.
Viața îi este un lung șir de încercări. La 40 de ani,  tocit, ciocul  se încovoaie și nu-l mai ajută să-și sfâșie prada. Nici unghiile nu-i  mai sunt de prea mare folos, le-a tocit lupta.
 Obosite de atâta zbor, apăsate de de povara vieții dușmănoase, aripile se strâng neputincioase.
Enzima obosește și ea. Nu-i mai furnizează energie.
Și-a pierdut semeția.
Ce-i rămâne de făcut?
Vulturul are de ales-
Să piară
sau
Să renască..dureros drum, 150 de zile.
Și șansa de a găsi undeva, sus de tot, într-o stâncă, o spărtură, o casă.
Doar el știe cum , își adună speranța. 
Fără să scoată vreun sunet, lovește, fără milă, ciocul de cremene. Necontenit.
 Nu mai rămâne nimic.
În casa lui de piatră, așteaptă.
Așteaptă să-i crească ciocul.
Își smulge, una, câte una, unghiile bolnave.
Vine apoi rândul penelor. Le spulberă fără oprire.
Zilele trec.
Azi o pană, mâine alta, până când, într-o zi, tot corpul i se îmbracă frumos.
Au trecut 5 luni.
Este gata de zbor. 
Pentru încă 30 de ani.//
Dacă acceptăm povestea ca fiind o fabulă, s-ar impune o morală.
Care ar fi aceea?
(sursa imaginii- email

călători

 cum suntem pe această lume, de voie sau de nevoie, între neant și neant  sau între totul și totul , suntem  doar  niște drumeți care nu trebuie să acorde prea multă importanță inconfortului din timpul călătoriei sau hurducăturilor de pe drum-Ferdando Pessoa.//
Fără să știe că mă tot străduiesc să las în urmă  povara a două zile grele, o prietenă mi-a trimis un mesaj care cuprinde patru legi.
S-ar zice că ele explică mult din ceea ce ni se întâmplă.
 ...Persoanele pe care le întâlnești  sunt  persoanele   potrivite. Cu alte cuvinte, nimeni nu intră în viața noastră din întâmplare, toate persoanele cu care interacționam se află alături de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta să învățăm lecțiile de viață care apar și să continuăm drumul personal.  
...Ceea ce ni se întâmplă este singurul lucru care ni se putea întâmpla. Nimic, absolut nimic, din ceea ce se produce în viața  noastră, nu  ar fi putut să se întâmple   în   alt mod, nici măcar  detaliul cel mai nesemnificativ. Nu există- dacă aș fi făcut cutare  lucru..s-ar fi produs alt cutare lucru.Toate și fiecare în parte dintre situațiile care se produc sunt perfecte, cu toate că mintea și egoul nostru nu le acceptă ..
 ... Orice moment în care se începe ceva  este momentul corect. Totul începe în momentul potrivit, nici înainte, nici după momentul când sperăm că suntem pregătiți. 
... Când ceva se termină, se termină. Dacă ceva a luat sfârșit în viața noastră, este pentru propria noastră evoluție,deci cel mai bine este să închizi capitolul și să mergi înainte îmbogățit cu acea experiență.
p.s. după vreo oră, citind aici că sunt cam tristă, mi-a trimis câteva imagini.
Supărarea mi-a fugit, ca prin minune!!
tu ce zici?

ne-am așezat la răscrucea drumurilor,

 între ieri și mâine.

Un an trece, altul vine.
Nu poți uita timpul care  s-a dus, pentru că îți aparține, există  în tot ce ești.

Înaintăm, împreună sau separat, pe cărări bătătorite, urcăm poteci șerpuitoare,  alergăm, ne poticnim, așteptăm o clipă de răgaz.
O luăm mereu de la capăt.Cu speranța că mâine va fi mai bine.

 O prietenă mi-a trimis o listă cu sfaturi pentru ca anul care vine să fie cel mai frumos.

De ce să n-o știe toți prietenii mei?

Ne-ar fi mult mai bine, într-o lume mai frumoasă!

Ai grijă, înainte de toate, de sănătate

1Dăriuește-ți viața cu cei 3 E-Energie, Entuziasm,Empatie.

2.Ia un mic dejun de rege, un dejun de prinț, o cină de cerșetor.

3Cântă, dansează și joacă-te. Cât mai des.

4.Citește mult mai multe cărți decât în anul care a trecut.

5.Consumă  mai multă mâncare care crește în copaci și în plante, cât mai puțină din cea care este manufactură.

6.Așază-te în liniște, cel puțin 10 minute pe zi- tu cu tine.

7.Bea multă apă.

8.Dormi cel puțin 7 ore.

9..Găsește timp să meditezi.

10.Mergi în fiecare zi timp  de 10 până la 30 de minute, mergând, surâde!

  Îngrijește-te de personalitatea  ta.

11.    Nu-ți compara viața cu a celorlalți. N-ai nicio idee cum poate fi viața lor. 12.    Evită gândurile negative, sau lucrurile pe care nu le poți controla. Investește mai degrabă energia in momentul prezent. 13.    Nu face prea mult. Cunoaște-ți limitele. 14.    Nu-ti pierde prețioasa ta energie cu  întâlniri inutile.. 15.    Visează mai des cu ochii deschiși. 16.    Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iți trebuie. 17.    Uită problemele din trecut. Nu rememora celorlalți erorile trecutului. Asta o să ruineze fericirea din prezent. 18.    Viața este prea scurtă pentru  a o risipi detestând. 19.    Împacă-te cu trecutul tău ca să nu-ți ruineze prezentul. 20.    Nimeni, în afară de tine,  nu are grijă de fericirea ta. 21.    Fii conștient(ă) că viața este o școală și că tu ești aici pentru a învăța. Problemele  apar si dispar ca ora de algebră, dar lecțiile pe care le vei învăța sunt pentru toata viața. 22.    Surâde și râzi cât mai des posibil. 23.    Nu trebuie să câștigi fiecare ceartă. Acceptă să fii în dezacord. Nu trăiești izolat.Este foarte importantă  Societatea 24.    Telefonează cât mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri. 25.    În fiecare zi, dăruiește  ceva bun  și frumos cuiva. 26.    Iartă atât cât este posibil. 27.    Petrece timp cu oamenii mai in vârstă și cu cei mici. 28.    Incearcă să faci cel putin trei persoane să surâdă, in fiecare zi. 29.    Ce gândesc ceilalți despre tine nu este treaba ta. 30.     Când vei fi bolnav sau în suferință, familia și prietenii tăi vor avea grijă de tine. Păstrează-i aproape. Iubește Viata!  31.Când te trezești dimineața, mulțumește-i lui Dumnezeu  că trăiești! 32.Puțin contează cum te simți, scoală-te, îmbracă-te și pornește 33.Fie vorba de o situație bună sau rea, ea urmează să se schimbe. 34.Natura vindecă totul.Stai cât mai mult în mijlocul ei.. 35.Aruncă tot ce  nu este util.Păstrează ce este frumos și vesel. 36.Comportă-te bine, demn.Nu face excese. 37.Ce este mai bun urmează să ți se întâmple. 38.În interior, ești totdeauna fericit.Fii fericit!. Ultimul și nu cel mai puțin important. 39. Transmite acest ghid celor pe care îi iubești. Eu tocmai am făcut-o ! 2011 să ne fie cel mai bun  din câți ani am  avut!!

ceea ce vedem

 nu este alcătuit din ceea ce vedem, ci din ceea ce suntem
”Fernando Pessoa

Lumina țâșnește brusc din umbrele nopții, se așază cuminte , perfect, fără grabă,  peste oameni, ierburi, mașini,copaci, case ,  împodobind existența ,  zi de zi, clipă de clipă.

Misterul  cosmic nu are nimic banal.

Doar noi ne-am obișnuit să primim , după întuneric,  lumină, să strălucească soarele, să se  topească zăpezi, să-și pună copacii haine proaspete,  să se ivească de după nori, mândră, strălucitoare, luna.

Spectacolul lumii este , în orice clipă , altul.
Ieri, alaltăieri,  suflarea era în delir. După o noapte-două,   ne cuprinde  apăsarea cotidianului.

Frumosul s-a năruit.Din milioanele de  combinații posibile, care ar naște minuni, fiecare își alege – sau acceptă absent- mersul lucrurilor, locul lui sub  cer. Drumeț neobosit între ieri și mâine.

Îi/îmi/îți/ne/vă rămâne  șansa de a schimba ceva, doar dacă asta contează cu adevărat.

Ca în povestea pe care tocmai am citit-o.

Un mare industriaș primește vizita unui prieten  indian. Împreună, merg în centrul New York-ului.

Fiind   vremea amiezii, străzile erau pline de oameni. Mașini claxonând nerăbdătoare, taximetre în viteză,  sirene ce se apropiau sau se depărtau. Orașul își trăia , tumultuos, viața.

 După câțiva pași,indianul  se oprește, arată spre ureche și rostește încet:
-  șșșt, am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! îi spune prietenul..
- Sunt sigur, am auzit un greiere!  insistă indianul.
- E o nebunie ce spui!  decide celălalt.  

Câteva clipe nu-și vorbesc. Traversează o stradă și intră într-o superbă zonă verde, cu mulți copaci.Indianul se uită împrejur și, de sub niște frunze, culege  greierașul.

-Ești extraordinar! Nu-mi vine să cred. Ce auz ai, măi omule?Supraomenesc?

-Nicidecum. Nu vezi? Urechile mele nu se deosebesc de ale tale.

Depinde  ce vrei să asculți cu ele.
- Nu se poate! Oricât aș fi vrut, n-aș fi auzit un greieraș în tot vacarmul ăsta.

-Dă-mi voie să-ți demonstrez că se poate și altfel, spune indianul.

Scoate din buzunar câteva monede, lăsându-le să cadă discret pe suprafața trotuarului.

În ciuda zgomotului stradal, pe o distanță de câțiva metri buni, toți trecătorii au privit în jur, vrând să  știe dacă banii au căzut din buzunarele proprii.

- Înțelegi ce am vrut să spun? întreabă   indianul.

 Totul depinde  doar de  ceea ce este important pentru tine !//

p.s. tu ce spui ?