ilustrații

 O  să plouă,

Își zice Dumnezeu , căscând,

Și privind  la cerul fără  pic de nor,

Mă cam încearcă reumatismul

De vreo patruzeci de zile și vreo patruzeci de nopți..

Ehee, se strică vremea...
Noe, mă Noe,

Ia vino până la gard să-ți spun o vorbă.

Marin Sorescu, O să plouă

nimic altceva

Ninge și plouă, verde și alb,
 iluzii și picuri, 
se vede pădurea, 
munții se ascund,
doar nourii trec, în gânduri, în șoapte.

Curajos guguștiucul își  cheamă consoarta, 

și plouă, și ninge, 

alb în înalturi, verde-n ciorchini.

suav și cuminte

Plouă.
Fără tristețe.
Plouă în decembrie, rece, limpede, clar, sacadat. Cerul trimite, în gânduri, schimbări.
Stropi grei se aștern ca din vis.
Tot se topește în tot.
Sunete blânde în pătura ploii, curs lin pe fereastră, dinspre mesteceni și brazi, peste frunze uscate până mai ieri, plăpânde vestiri ale toamnei apuse, chemări pentru ziua ce-și prinde în plete năframa-i albastră.
Suav și cuminte.
Plouă..

și râd de teama mea,

cum am râs întotdeauna când mi-a fost frică. Octavian Paler
 
Când eram copil,  mă temeam de câini , prin clasa a doua, m-a trimis  învățătoarea la cooperativă să-i cumpăr ceva, cum era să refuz, nu se putea, am alergat, de teamă să nu pierd prea mult din lecție , un câine  slobod n-a înțeles motivul   galopului meu și  mi-a rupt uniforma, am rămas cu o sperietură de care nu m-am lecuit nici acum.
 Mai târziu, profesoară fiind,  nu mi-am permis  să trimit copiii oamenilor să-mi cumpere nu știu ce.. nici nu i-am învoit  când  se plângeau că ar fi uitat aragazul deschis, radioul în  priză sau cine știe ce probleme  nerezolvate acasă.
În liceu  îmi era frică de câțiva profesori- de babacu, de   cel cu atelierul, pe ăsta chiar l-am urât. Nici când intra Stass la oră nu mă simțeam chiar confortabil.

Cu toate astea, doamne, ce aș vrea să fiu din nou liceană!
În facultate, îmi era frică să nu stric  media pentru bursă.
  După ce am ajuns profesoară, numărul fricilor a crescut, cam cum se umfla coca în copaia din bucătărioara bunicii.

 Nu iau în calcul că mamă fiind mă temeam că nu ajung la timp, seara, să-mi iau copilul de la grădiniță, că nu mă trezesc  să-i dau medicamentul când avea febră.
Întâia teama mi-a fost  că, dacă autobuzul are întârziere, directorul  mă așteaptă  în fața ușii clasei cu catalogul în brațe. Așa proceda el cu toți navetiștii.
Dacă toate erau în regulă, tot găsea  un motiv să  demonstreze că doar el are pâinea și cuțitul.
 Îmi era frică de inspecții- de la pionieri, de la utc, de la partid. Tot timpul  venea câte cineva, doar auzind un nume , te lua cu frig, în plină primăvară..
 Nici în afara școlii nu eram feriți de frici-  practica agricolă se întindea în unii ani până către începutul lui decembrie- era un ins, nu i-am uitat numele, dar nu vreau să i-l scriu, mare specialist în bute, adică ceva extraordinar- cocenii de porumb, legați  cotor la cotor de către bieții elevi,  supervizați de  către diriginți, aliniați pe grupe și clase, erau așezați în ordine strictă, se știau distanțele, numărul de snopi, ce mai! militărie curată. 

Dacă nu picai în zona de control erai o persoană fericită.
 A venit 89, am respirat , am simțit și sorbit gustul libertății, o vreme chiar am am uitat de frică.
N-a fost să fie- orice dosar cât de mic, pentru orice problemă-trecere la altă categorie de salarizare, salariu de merit, gradație de merit, ( bașca munca ta, pentru a primi niște amărâți de lei )  te făcea să simți cât de neputincios ești în fața cuiva..  furcile caudine.

Atâția ochi te analizează!  aiurea, știu eu  destule persoane care doar se făceau că muncesc, dosarul vorbește..
Și uite așa, din vorbă în vorbă, am ajuns în anul de grație 2013, când eu  am redevenit persoana fricoasă-  câini destui prin oraș, dar nu de ei mă tem, mă tem când  trebuie să bat la vreo ușă  ori să aștept în fața vreunui ghișeu- eu vin cu banii, că sunt persoană  conștiincioasă, nu aștept somație. Chestiunea este că s-ar putea să nu fie toate  în regulă..socoteala din târg nu se mai potrivește cam  de multișor cu cea de acasă.

 De dimineață, am plecat cu inima strânsă - oare am toate actele, toate copiile?
  Buricul orașului, clădire mare,  scările   sunt sparte, că era cât pe aci să mă împiedic,  plătim taxe și impozite, atât cât zice legea, că n-ai încotro, cui să-i  spui să aibă grijă de om?( la băncile vecine, ploaia spală marmura frumoasă)
 Lumină chioară, hârtii pe jos, chiar dacă, unul lângă altul,  trei coșuri așteaptă cu gulerele strâmbe  de revoltă. 
Un individ - după haine ai zice că este coșar- vorbește singur, de fapt  strigă,  cică vrea  cazier curat, dacă achită  150 de lei,  nimeni nu-l- întreabă nimic,  mi se face frică , ar putea să aibă   vreun cuțit ascuns, la câte se întâmplă..
Cinci ghișee, este vineri, funcționează doar două, după  mai bine de un ceas,  ajung în fața ușii, am emoții, am și dreptate, îmi mai trebuia o copie de pe cartea de identitate,  am procură, nu mai trebuia, 50 de roni, nu contează, ce mai contează,  primesc documentul, intră o domnișoară,  din cele două  acte pe care trebuia să le ridice, unul al ei, celălalt al surorii  care locuiește  la țară, a ieșit doar unul,  n-a  funcționat  corect imprimanta..
Este vorba despre un document foarte important, fata a venit din Spania să-l preschimbe, are bilet de avion pentru mâine.

  nu am ce să vă fac, v-am explicat foarte clar, nu au ieșit, nu sunteți doar dumneavoastră în situația asta. Mai faceți o poză, în 14 zile lucrătoare  îl aveți, puteți  lăsați  cuiva procură..
Îmi vine și mie să plâng  văzând-o pe biata fată cât  de amărâtă este, mă închin în mintea mea că  actul  meu, care nu este al meu, a ieșit la imprimantă, ce m-aș fi făcut dacă  ..
Afară plouă mocănește,  bate un vânt de primăvară  nemulțumită. Orașul își privește prin ochiul deschis  maidanezii, porumbeii, clădirile.
 Lumea , cu ale ei.//

Îndrăznesc să te întreb-ai frici de astea sociale?

cu gene de brumă

Dimineața își temperează răpăiala printre vălătuci limpezi de nori.

Îmi place spectacolul ei fără cortină.  

 Joc indecis de felină mofturoasă, în nuanțe jilave, printre frunze, pe ramuri, în iarbă, pe alei.

Harpă rănită, atinsă mărunt de nevăzute degete, octombrie  își topește  foșnetul în tăceri de încărunțită doamnă .Într-o  confuză devălmășie, atins de  bruma nopții, verdele copacilor și-a decolorat  neputincios  palmele .

 I-am recunoscut umbrela. Nici nu este greu, la cât este de frumoasă- roșie cu  ciupercuțe albe.

   Îmi trimite un zâmbet ștrengar printre stropi. Știam că vine. Nu mi-a spus motivul.

Am zărit, așa în treacăt, ceva, între degetele ei , un buchețel.

 N-o să-ți vină să crezi. 

Nici eu n-am crezut.

Când i-am deschis ușa, fosta mea elevă mi-a pus în palme trei crenguțe  proaspete! 

Frunze în formă de inimioare, în ciorchini violacei.

 Liliac la sfârșit de octombrie! Din grădinița lor de la țară.

Oricât te-ai strădui să  deslușești legile firii, nu poți  să înțelegi mai mult decât îți spune o floare, care a învins  timpul.

Sorb cu nesaț  parfumul  din palmă!

Se duce octombrie.. .

Înflorește liliacul!

împart cu tine frumusețea clipei! 

fără binoclu

 Dincolo de fereastră,  holteiul octombrie se alintă rebel, în ștrengăria-i copilărească.

Cu degete lungi de pianist îndrăgostit , plouă din plete șuvoi  copt de chihlimbar crocant,  stropit discret  cu   zahăr ars.

 În mers  de trubadur , risipește printre crengi  fire lungi de roșu fistichiu,   atinge tandru codițele  frunzelor  scăldate în lacrimi reci de brumă. Se face nevăzut. . .

Trezită cu noaptea în cap,  de sub pleoape grele de reverii,  strada alunecă printre oameni și vise. 
Șterge în fugă  năsucuri de copii guralivi, bălăngănind ghiozdane doldora de  povești cu bastonașe, alune și urși.

Faruri grăbite, fete cochete, blugi și berete.

Indiferent, un câine și-a lungit de tot cerceii din urechile   verzi..

 Zadarnic așteaptă covrigi.

Clipește  bleg.

  Îi este egal, dacă lumea se duce sau vine.

 Dimineața, aromată  ca o ceașcă de cafea bună, rămasă pe masa  din balcon,   râde în crâmpeie de cer albastru.  

 Printre nori, se arată o  frunte de soare  cu dinți.

 Sprijinit în cot străveziu,  și-a pus cozoroc dublu. 

Mi-e dragă clipa!

 Aș fi vrut să fiu cu tine!

Obs.  Am însăilat, în mare grabă,   duzina  împrumutată de la psi

p.s.  ce spui?