Se afișează postările cu eticheta anotimpuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anotimpuri. Afișați toate postările

miercuri, 23 octombrie 2019

cânta la muzicuță

  Când   am aflat  eu că există, eram în clasa a  V-a. El era într-a  VI-a.
.  Pe tătăl lui,  domnul  Puiu,  îl știam de  niște ani buni, pentru că era prieten cu tata. Trecea de multe ori pe  la  noi, în drum spre  Podăreni, până unde se întindea  zăvoiul din lunca Argeșului.Era  brigadier silvic.
   Îi purtam  un fel anume de respect, pentru că povestea frumos, pe îndelete.  Era  bucuros  că   îl ascult cu luare-aminte.

Cred  că  citise multe  cărți la  viața lui..
  Pe  fiul  său,Cantemir, cum era   înscris în catalog,  aveam să-l cunosc într-o recreație. Eu eram în clasa a  V-a, el cu un an mai  mare. Diriginta noastră, domnișoara  Coca,  vorbea  cu  noi, un grup de fete.  Misu-  așa  il strigau  colegii-  s-a apropiat, era  un  copil sfios, își tot frământa degetele,  apoi  a prins curaj și  i-a cerut  domnișoarei să-l învoiască   la ora următoare. Avea  zoologie, iar profesoara  era   diriginta  mea.
Ea a insistat  ca  băiatul să-i spună  motivul. Se cam codea el,  eram de față  vreo șase/ șapte fete...
- Trebuie  să  dau mâncare puilor.  Tocmai  i-a scos cloșca.    Dacă moare  vreunul  de foame,  tata mă bate.  Mama nu este acasă.
   Noi l-am privit , fiecare  cam cum a înțeles  situația, unele au  râs, el privea în pământ.  Cred  că  domnișoara  l-a învoit.
O vreme,  îl vedeam, în treacăt, prin pauze,  mereu singuratic .
  Ne-am dus   la licee în orașe   diferite.
Aflasem că tatăl lui  îl voia  preot.Fără să accepte  împotrivire  din partea  lui  Mișu.
  Ne vedeam  vara, pe la ceaiuri.  Cânta   minunat la muzicuță,  rămăsese tot sfios, deși   crescuse mult în înălțime. Era nelipsit de la reuniunile  noastre- liceeni din satele   vecine.  Venea  cu bicicleta.  Când  acordeoniștii, doi   foști colegi de  clasă, oboseau, Mișu  cânta la muzicuță: cu tot sufletul, duios, trist, poate  chiar  tragic.
Nu știu  să  fi avut  vreo „prietenă” specială,   ceva  nu  mergea.   El era mereu   abătut.
S-a dus la  Facultatea de Teologie,  avea un statut  special în acei ani,...
Îmi amintesc  că familia lui a fost invitată la  nunta mea,  eram studenți, el, la  Sibiu, cred.   Nu au venit părinții, a  venit  doar el.
 Când  orchestra  lui  Ciontică, adusă  de la ” Doina Argeșului”, din Pitești, s-a dus la  masă, Mișu  a  cântat  la  muzicuță.
Absolut extraordinar!
 Atingea  notele  cu aceeași pasiune  profundă, ținând ochii întredeschiși.
 Cred  că a  fost ultima  oară când l-am văzut.
Când l-am ascultat.
După  niște ani, când , deja, părinții lui nu mai erau, am aflat   că  Mișu  nu a fost niciodată preot-  a   urmar  Dreptul  și  lucra  în Titu   
Fără să  fi avut o familie.
Au  trecut alți ani.
 Într-o zi, o rudă  mi- a spus că, după  o  grea suferință, sufletul lui  neînțeles  a urcat undeva, sus, în pacea  fără margini.
De câteva ori pe an, când merg în satul meu, trec prin fața casei lui, tot  mai obosită ,  cu pereți  cojiți de ploi, de ninsori. 
Zăvorâtă. 
Acoperite,ferestrele rătăcesc în uitare.Gardul , trist și el.
  Peste drum, o  salcie pletoasă vestește rotirea anotimpurilor...

sâmbătă, 20 februarie 2016

Ca-ntr-un ritual

Îmi place pădurea!
În  splendida-i gamă de ritmuri sonore.
  Cu  tot alaiul ei de vestitori:scufițe
 verzi de mugurași  sfidând răcoarea brumelor târzii, îndrăznețe smocuri de frunze, adiind ștrengărește în  lumina soarelui  de mai, bogăție de verde cât e vara de mare. Verde lucios, chemare  tainică ,șoapte și zvonuri, vâlvătaie de aramă în leneșe apusuri de vară.
 Ador  florile- frunze de toamnă cochetă, spectacol haotic, subtilă melancolie, umbre și pete de soare, parfum imprecis, trepte  de cald și răcoare...
  Și când  iarna se lasă, cernând din înalt alb nesfârșit, pădurea adoarme.Grăbite înserări, răsuflare  cuminte din  sute de piepturi, firave  albăstrui scânteieri printre ramuri plecate.
Îmi place pădurea!
 Aștept să renască- verde, bogată, culoare și forme, suflet de vânt răscolind depărtări !

sâmbătă, 26 februarie 2011

povestea celor 1000 de bile

La începutul lui decembrie, când se tot spunea că va fi cea mai grea iarnă din ultimii cincizeci de ani, n-am crezut. 
În fiecare dimineață, dau fuga în balcon să văd dacă  și-a mai deschis sufletul vreo floare- așa simt eu venirea primăverii. Apoi  mă uit afară.
Ninge! Ca-n plină iarnă și doar peste două zile vine mărțișorul.
Astăzi voiam să scriu ceva special.Mi-am lăsat deoparte  gândurile, pentru că o persoană dragă sufletului meu  mi-a trimis o poveste.
Te rog, fă-ți timp, indiferent ce treburi te așteaptă, și citește până la capăt.
Nu doar pentru mine am transcris povestea.
 Ascultă!//
 
”Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac tot mai mult diminețile de sâmbătă. Poate că din cauza liniștii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria  neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineții de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.
Acum câteva  săptămâni, savurând liniștit prima cafea a unei asemenea dimineți de sâmbătă, am deschis radioul.
Ceea ce a urmat a devenit una dintre acele lecții pe care  viața ți le dă din când în când.Iată despre ce este vorba.
La radio, rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate  telefonic de către ascultători, crainicul  asigurându-i  pe aceștia  că le este la dispoziție în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineața de sâmbătă, până la prânz.
La un moment dat, a intrat în direct un ascultător, care dorea să  spună , în direct,  oricui vrea să-l asculte, povestea celor 1000 de bile. Mi-a atras atenția!
Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit  de calmă.Iată povestea lui spusă crainicului.
Se pare că ești foarte tare ocupat  cu acest serviciu, la postul de radio- să ai zilnic o  emisiune, inclusiv sâmbătă  dimineață, nu este ușor. Sunt convins că te plătesc bine, dar cred că este o rușine  că te țin departe de familie atâta timp.
Este foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat, ai pierdut  primul concurs de dans al fiicei tale,  primul meci de fotbal al fiului tău și câte altele..
Dă-mi voie să-ți  spun ceva, care pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc prioritățile
Este povestea celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineață de sâmbătă, m-am așezat la masă și am făcut puțină aritmetică-
 Un om trăiește, în medie, 75 de ani  Știu că unii trăiesc mai mult, alții mai puțin, media ,însă, asta este-75 de ani.
Am înmulțit 75 cu 52( numărul de săptămâni dintr-un an) și am obținut  3900, adică numărul zilelor de sâmbătă dintr-o viață.
La acel moment, aveam 55 de ani.
Am socotit că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas  1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, m-am dus  la magazinul de jucării, am cumpărat  1000 de bile colorate, de sticlă,  de acelea cu inserție, cu care se joacă copiii. Acasă, le-am pus într-un vas mare, transparent.
De atunci, în fiecare  sâmbătă, am scos câte o bilă și am aruncat-o.
Am realizat că  observând cum se micșorează numărul bilelor din vas, am devenit  tot mai concentrat pe lucrurile  care contează cu adevărat în viață.

Nimic nu te motivează și nu te ajută mai mult  în a-ți stabili prioritățile, decât simpla imagine a timpului tău, mereu scurgându-se.
Și acum, dă-mi voie să-ți mai spun un singur lucru înainte de a închide și de a merge să-mi trezesc familia pentru micul dejun.
În această dimineață, am scos din  vas ultima bilă.
Mă gândesc că  dacă apuc sâmbăta următoare și pe cealaltă..pur și simplu mi s-a mai dat puțin  timp  în plus.
Singurul lucru pe care  orice om îl va accepta este puțin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine. Îți doresc să ai parte de mai mult timp cu cei dragi!Iar mie îmi doresc  să mai fiu pe aici  și să ne mai întâlnim la acest post de radio!”
 În liniștea care a urmat, ai fi putut auzi până și căderea unui ac pe podea.
Așa cum v-am spus, această poveste  a fost una dintre acele  lecții pe care ți le dă  viața , atunci când te aștepți cel mai puțin.//
Eu  vă dăruiesc  candoarea  florilor mele , care nu se tem de iarnă târzie.
Își deschid petalele,  pentru că iubesc VIAȚA.
p.s. ți-ai pierdut timpul, citind?