. Pe tătăl lui, domnul Puiu, îl știam de niște ani buni, pentru că era prieten cu tata. Trecea de multe ori pe la noi, în drum spre Podăreni, până unde se întindea zăvoiul din lunca Argeșului.Era brigadier silvic.
Îi purtam un fel anume de respect, pentru că povestea frumos, pe îndelete. Era bucuros că îl ascult cu luare-aminte.
Cred că citise multe cărți la viața lui..Pe fiul său,Cantemir, cum era înscris în catalog, aveam să-l cunosc într-o recreație. Eu eram în clasa a V-a, el cu un an mai mare. Diriginta noastră, domnișoara Coca, vorbea cu noi, un grup de fete. Misu- așa il strigau colegii- s-a apropiat, era un copil sfios, își tot frământa degetele, apoi a prins curaj și i-a cerut domnișoarei să-l învoiască la ora următoare. Avea zoologie, iar profesoara era diriginta mea.
Ea a insistat ca băiatul să-i spună motivul. Se cam codea el, eram de față vreo șase/ șapte fete...
- Trebuie să dau mâncare puilor. Tocmai i-a scos cloșca. Dacă moare vreunul de foame, tata mă bate. Mama nu este acasă.
Noi l-am privit , fiecare cam cum a înțeles situația, unele au râs, el privea în pământ. Cred că domnișoara l-a învoit.
O vreme, îl vedeam, în treacăt, prin pauze, mereu singuratic .
Ne-am dus la licee în orașe diferite.
Aflasem că tatăl lui îl voia preot.Fără să accepte împotrivire din partea lui Mișu.
Ne vedeam vara, pe la ceaiuri. Cânta minunat la muzicuță, rămăsese tot sfios, deși crescuse mult în înălțime. Era nelipsit de la reuniunile noastre- liceeni din satele vecine. Venea cu bicicleta. Când acordeoniștii, doi foști colegi de clasă, oboseau, Mișu cânta la muzicuță: cu tot sufletul, duios, trist, poate chiar tragic.
Nu știu să fi avut vreo „prietenă” specială, ceva nu mergea. El era mereu abătut.
S-a dus la Facultatea de Teologie, avea un statut special în acei ani,...
Îmi amintesc că familia lui a fost invitată la nunta mea, eram studenți, el, la Sibiu, cred. Nu au venit părinții, a venit doar el.
Când orchestra lui Ciontică, adusă de la ” Doina Argeșului”, din Pitești, s-a dus la masă, Mișu a cântat la muzicuță.
Absolut extraordinar!
Atingea notele cu aceeași pasiune profundă, ținând ochii întredeschiși.Cred că a fost ultima oară când l-am văzut.
Când l-am ascultat.
După niște ani, când , deja, părinții lui nu mai erau, am aflat că Mișu nu a fost niciodată preot- a urmar Dreptul și lucra în Titu
Fără să fi avut o familie.
Au trecut alți ani.
Într-o zi, o rudă mi- a spus că, după o grea suferință, sufletul lui neînțeles a urcat undeva, sus, în pacea fără margini.
De câteva ori pe an, când merg în satul meu, trec prin fața casei lui, tot mai obosită , cu pereți cojiți de ploi, de ninsori.
Au trecut alți ani.
Într-o zi, o rudă mi- a spus că, după o grea suferință, sufletul lui neînțeles a urcat undeva, sus, în pacea fără margini.
De câteva ori pe an, când merg în satul meu, trec prin fața casei lui, tot mai obosită , cu pereți cojiți de ploi, de ninsori.
Zăvorâtă.
Acoperite,ferestrele rătăcesc în uitare.Gardul , trist și el.
Peste drum, o salcie pletoasă vestește rotirea anotimpurilor...
Peste drum, o salcie pletoasă vestește rotirea anotimpurilor...
